Ascultă Radio România Constanța Live

Românii sunt reticenţi când vine vorba de donarea de organe

Românii sunt reticenţi când vine vorba de donarea de organe

Publicat de Florentina Stan, 23 octombrie 2014, 08:16

Peste 3.000 de români sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi, inimă, plămân sau pancreas, arată iniţiatorii campaniei „Spune DA! Susţine donarea de organe.”
În aceste condiţii, Asociaţia Transplantaţilor din România pledează pentru schimbarea legislaţiei în domeniu şi pentru o bună informare.
Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România:

Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la nivel naţional este lipsa de informaţie, aproape pe toate palierele vieţii – economice, sociale şi de sănătate, în mod deosebit. Până când nu se vor uni toate forţele la nivel de Minister al Sănătăţii, Ministerul Învăţământului, Biserica şi noi, pacienţii, beneficiari ai operaţiilor de transplant, ca să facem un front comun de informare, cu un caracter continuu şi pe o perioadă mai mare de timp, nu vom reuşi să cuprindem şi să dezvoltăm cât mai mult această activitate.

Preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România a mai spus că doar 18% din populaţie conştientizează importanţa salvării unei vieţi prin donarea de organe, iar un procent foarte mic este înregistrat în rândul tinerilor între 16 şi 25 de ani.

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 15:57

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni. Ritualul are loc în perioada...

Zona Munților Orăștiei păstrează un obicei tradițional cunoscut sub denumirea de călușerii transilvăneni
Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 15:13

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată

Pompierii salvatori au fost solicitați în localitatea Stupina, unde a avut loc sâmbătă un accident grav de circulație. Conform primelor...

Județul CONSTANȚA: Accident rutier grav – o persoană este încarcerată
Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 13:16

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice. Un alt proiect cu fonduri europene prevede cumpărarea a 15 autobuze electrice....

Primăria Constanța continuă să achiziționeze autobuze electrice
Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 10:33

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație

Câinele care a fost abuzat de un bărbat din Năvodari a fost dus la Save The Dogs în Cernavodă, unde are parte de îngrijire medicală de...

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 08:02

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală

Câteva mii de persoane au protestat, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 20:35

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală

Peste 1.000 de persoane protestează, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 18:43

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!

Pompierii ISU Constanța au fost solicitați în această seară să intervină la un apartament din Constanța, unde locatarii au simțit miros de...

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 16:09

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București

Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care...

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București