Ascultă Radio România Constanța Live

Legea privind reducerea CAS, discutată în Senat

Legea privind reducerea CAS, discutată în Senat

Publicat de Adina Sîrbu, 25 august 2014, 08:45

Senatul, convocat astăzi în sesiune extraordinară, reanalizează legea privind reducerea CAS.

O încercare în acest sens a fost făcută şi săptămâna trecută, luni, însă Biroul Permanent convocat la acea dată a stabilit amânarea discuţiilor în plen cu o săptămână.

Premierul Victor Ponta spune că proiectul de lege va ajunge cel mai târziu pe 15 septembrie la Palatul Cotroceni, iar preşedintele Traian Băsescu, potrivit legii, nu va mai putea să îl respingă.

Şeful Executivului consideră că legea ar putea intra în vigoare la 1 octombrie dacă nu va fi atacată la Curtea Constituţională.

Camera Deputaţilor se va întruni în sesiune extraordinară mâine, pentru discutarea legii care reduce CAS cu 5% la angajator.

De cealaltă parte, parlamentarii independenţi afiliaţi Partidului Mişcarea Populară spun că nu vor vota proiectul de reducere a CAS.

Mai mult, liderul formaţiunii, Elena Udrea, le solicită parlamentarilor liberali şi democrat-liberali să nu gireze această măsură atâta timp cât Executivul nu demonstrează că va putea acoperi golul din buget pe care micşorarea contribuţiei la asigurările sociale îl va produce.

Democrat-liberalii şi liberalii nu iau în calcul apelul PMP şi spun că cel mai probabil vor vota proiectul de lege privind reducerea CAS.

BNS propune 8 soluții de echilibrare a bugetului, fără sacrificarea drepturilor angajaților
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 12:11

BNS propune 8 soluții de echilibrare a bugetului, fără sacrificarea drepturilor angajaților

Blocul Naţional Sindical i-a transmis preşedintelui Nicuşor Dan că nu va accepta reduceri de personal generalizate în sectorul bugetar, în...

BNS propune 8 soluții de echilibrare a bugetului, fără sacrificarea drepturilor angajaților
TULCEA: Sediul Primăriei municipiului, deschis pentru public după modernizare
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 12:02

TULCEA: Sediul Primăriei municipiului, deschis pentru public după modernizare

Persoanele care nu-şi pot rezolva online problemele administrative pe care le au cu Primăria municipiului Tulcea sunt aşteptate, începând de...

TULCEA: Sediul Primăriei municipiului, deschis pentru public după modernizare
MAE caută soluții de evacuare a sute de cetățeni români aflaţi în Israel şi Iran
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 11:44

MAE caută soluții de evacuare a sute de cetățeni români aflaţi în Israel şi Iran

Ministerul de Externe analizează diverse planuri de evacuare a unor români aflaţi în Israel şi Iran, dar prioritatea absolută este securitatea...

MAE caută soluții de evacuare a sute de cetățeni români aflaţi în Israel şi Iran
AUDIO | Tensiuni la CT BUS: Sindicaliștii companiei de transport public avertizează asupra riscurilor financiare și cer măsuri urgente
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 10:49

AUDIO | Tensiuni la CT BUS: Sindicaliștii companiei de transport public avertizează asupra riscurilor financiare și cer măsuri urgente

Situație tensionată la compania de transport în comun, CT Bus. Reducerea numărului de curse, lipsa unui Contract Colectiv de Muncă și scăderea...

AUDIO | Tensiuni la CT BUS: Sindicaliștii companiei de transport public avertizează asupra riscurilor financiare și cer măsuri urgente
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 10:07

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: Măsurile de austeritate vehiculate sunt „inacceptabile”

Măsurile de austeritate despre care se vorbește în spațiul public sunt „inacceptabile” – i-a transmis liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu...

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: Măsurile de austeritate vehiculate sunt „inacceptabile”
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 09:51

AUDIO | Criză iminentă de personal la Casele Județene de Pensii: 700 de angajați contractuali ar urma să își piardă locurile de muncă de la 1 iulie

Activitatea caselor de pensii ar putea fi îngreunată foarte mult, din luna iulie, când sute de angajați, încadrați, în ultimii ani, pe durată...

AUDIO | Criză iminentă de personal la Casele Județene de Pensii: 700 de angajați contractuali ar urma să își piardă locurile de muncă de la 1 iulie
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 09:29

Fregata „Regele Ferdinand” revine, astăzi, în Portul militar Constanța, fără un marinar dispărut de la bord

Fregata „Regele Ferdinand” revine, luni, 16 iunie, în Portul militar Constanța, după participarea, timp de peste 40 de zile, la o misiune în...

Fregata „Regele Ferdinand” revine, astăzi, în Portul militar Constanța, fără un marinar dispărut de la bord
Actualitate luni, 16 iunie 2025, 09:12

Grevă japoneză, anunțată de sindicaliștii din Educație

Ministrul Educaţiei, Daniel David, i-a chemat la discuţii, marţi, de la ora 17.00, pe liderii sindicatelor din învățământ, în contextul în...

Grevă japoneză, anunțată de sindicaliștii din Educație