Destinația zilei: Viscri, parte a Transilvaniei din inima Prințului Charles
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 august 2014, 19:54
Bine ați ajuns în inima României!
Vă purtăm, vreme de 5 zile, pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, pe care colinele și munții, apele minerale și minele de sare, pășunile colorate și casele tradiționale, bisericile și cetățile fortificate, meșteșugurile și bucatele aromate sunt însuflețite de oameni frumoși, cu respect pentru natură, pentru zestrea spirituală și cea materială. Secole la rând, cultura și tradițiile românești, maghiare și săsești și-au pus amprenta iremediabil peste un picior de plai, pe o gură de rai numită frumos Transilvania.
Așa ajunge fiecare turist să se îndrăgostească de aceste locuri, să gonească dornic de aventură pe drumuri recent reabilitate, dar și să închidă ochii la drumurile care îți macină cauciucurile sau pe care lași un nor de praf în urma-ți. Astfel, călătorul nostru ajunge să înțeleagă, printre rânduri, că un drum lăsat de izbeliște e ceea ce-și doresc localnicii, pentru ca aceia care și-au pus în cap și în suflet cu adevărat să viziteze locul, să o facă, indiferent de ce le stă în cale.
Așa ajungem să înțelegem cum a devenit Prințul de Wales cel mai bun ambasador al României, al Transilvaniei într-un mod cu totul aparte, şi de ce superlativul este cel mai confortabil mod de a se exprima al Alteței Sale Regale: incredibil, prețios, moștenire remarcabilă, tradiţii de o valoare inestimabilă, țară fascinantă, și lista superlativelor poate continua, după ce am trecut în revistă interviurile acordate de Prințul Charles, de-a lungul timpului, nu doar jurnaliștilor români, ci și celor străini. Și dacă ar fi să punem la socoteală speciile de fluturi, de flori de câmp, feluritele pajiști, pe care prințul le studiază împreună cu un celebru specialist britanic în fiece vizită în Transilvania, sau fauna adăpostită de pădurile mai mult sau mai puțin tinere, înțelegem mai ușor sensul tuturor superlativelor. Pledează neobosit pentru păstrarea acestor comori, de care suntem încă prea puțin conștienți.
“Natura este o bijuterie în coroana României” (Prințul de Wales)
Întâia dată, Prințul de Wales a poposit în Transilvania prin 1998, mai exact la Moșna, jud. Sibiu, iar mai târziu, prin 2006, a cumpărat o gospodărie ţărănească la Viscri, construită prin 1875, după cum stă scris pe o grindă a casei.
Au urmat și alte proprietăți în Transilvania, de pildă în Valea Zălanului, din jud. Covasna, dar prințul poposește și la Micloșoara, tot în Covasna, la reședința contelui Kalnoki Tibor. Sunt așezări în care timpul se măsoară în ritmul de odinioară , așezări despre care am auzit foarte des în ultima perioadă, și mai deloc pînă mai ieri, dar care i-au făcut pe turiștii români, și pe cei străini deopotrivă, curioși să vină încoace. Poate neașteptat este faptul că turiștii se pot caza în unele din aceste proprietăți.
La Viscri, respectul pentru tradiție este o lege nescrisă, dar aplicată cu sfințenie de întreaga comunitate.
Pentru pofticioşii de poveşti: ascultați mai jos, în tihnă şi pe-ndelete, povestea micii așezări săsești, în care poposesc mii de turiști.
Alegem și noi să ne oprim o țârucă la Viscri, un sat din jud. Brașov, departe de tumultul drumului european care te duce de la Brașov la Sighișoara în mare viteză. Pînă în sat mai rămân de străbătut vreo 7- 8 km de drum județean, asfaltat și nu prea. Amănunt care pare să nu conteze pentru miile de turiști care ajung anual la Viscri, sat aflat pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO.
Ajungem însă la Viscri pe traseul de biciclete ce leagă satele săsești din zona Târnava Mare cu Sighişoara, o rețea de trasee dezvoltată de către Fundația ADEPT Transilvania, sub directa coordonare a lui Cornel Stanciu.
Rețeaua va avea o lungime totală de aproximativ 100 km până în luna mai 2015 și va lega 10 sate din zonă cu Sighișoara. De data aceasta, din cauza ploilor zdravene, și pentru că drumul este încă în lucru, am găsit și noroi. Destul de mult noroi.
Așa că, după vreo 40 și ceva de kilometri prin pădure cu bicicleta, am coborât în sat, cum altfel decât stropiți din cap pînă în picioare, pe un drum pavat cu piatră de râu, pentru ca apoi să urcăm dealul la Cetatea Țărănească, dintre zidurile căreia se înalță impunător Turnul Bisericii Evanghelice Fortificate.
Biletul de intrare în cetate costă 4 lei, mai puțin de un euro.
Un preț simbolic, îi spun doamnei care ne întâmpină, despre care aveam să aflu că este Sara Fernolend, mama Carolinei Fernolend de la Fundația Mihai Eminescu Trust, fundație patronată de Prințul Charles și care a sprijinit enorm așezările mici din Transilvania și le-a dat curaj și idei localnicilor să păstreze intactă moștenirea culturală și arhitecturală.
Îți dai seama imediat că doamna Sara este ghidul de care are nevoie orice turist!
Este simpatică, veselă, neobosită, gata să răspundă la orice curiozitate. Deviza ei e foarte simplă: În orice faci, pune suflet şi dragoste!
Istoria Cetății Viscri își are originea în sec. al XII-lea, odată cu ridicarea bisericii, iar în sec.al XIII-lea biserica a fost înconjurată cu ziduri groase și bastioane impunătoare.
Biserica a fost distrusă de invazia tătară de la 1241- 1242, și a fost înlocuită de un alt edificiu abia în 1498. Acesta s-a păstrat până astăzi.
Biserica Evanghelică Fortificată din Cetatea Viscri a fost menţionată pentru prima dată în documente oficiale abia în jurul anilor 1400, sub numele de Biserica Albă, ca urmare a zidurilor albe care o înconjoară. Zidurile fortificate au avut un rol de apărare împotriva otomanilor, căci între aceste ziduri se adăposteau de-a lungul timpului locuitorii, cu tot cu animale, alimente si cele de trebuință.
Biserica și vechea incintă au fost consolidate în sec. al XVI-lea. Materialele folosite la construirea Cetății sunt piatra amestecată cu cărămida parțial tencuită, lemn și acoperișuri din țiglă, acoperișuri spectaculoase care trasează adevărate arce de cerc.
De altfel, există o intensă preocupare de a renova toate casele din satele săsești cu materiale tradiționale, sub îndrumarea unor specialiști.
Urcarea în Turn se face pe proprie răspundere, sunt scări înguste, dar efortul nu este deloc mare, iar panorama îți taie respirația. Ce trebuie să știți este că în Biserica Fortificată din Viscri se mai slujește și astăzi, și uneori sunt organizate și concerte, ne spune doamna Sara.
Pe partea stângă la intrarea în Cetate, musai să vizitați Muzeul etnografic.
Așa veți înțelege și mai bine cum erau organizate odinioară comunitățile locale.
Surpriza cea mai mare a fost numărul însemnat de turiști care băteau la porțile Cetății din Viscri. Și români și străini. De altfel, pe ulițele largi din Viscri am auzit vorbindu-se multe limbi străine. Și de o fi să ajungeți pe aici, nu ezitați să întrebați de fierarul satului, și el celebru în reportajele care promovează această zonă. Sătenii simpli sunt obișnuiți cu reporterii, camerele de luat vederi, aparatele foto.
Lăsăm în urmă Cetatea și Biserica Fortificată și pornim pe ulițele largi, foarte animate ziua în amiaza mare, în căutarea unui loc de popas în care să ne potolim și foamea: îl găsim repede, alegem sarmalele, socata rece și prăjitura cu rabarbăr: cum altfel decât ca la mama acasă!
Dulceața de Viscri a fost lansată la Paris în toamna anului 2012
Și ca să vă îndulcim de-a binelea, vă mai spunem că prin 2012, la vremea culesului, a fost lansată și dulceața de Viscri, după rețeta Gerdei Gherghiceanu, de loc chiar din Viscri, celebră deja și la Londra pentru bucatele minunate, gătite cu suflet din produse locale, sută la sută naturale.
Lansarea și prima degustare a dulceții s-a întâmplat la Paris, nu este deloc ieftină și este prezentată într-un borcan învelit în țesătură de argint, la pachet cu o linguriță de argint, așezate cu grijă într-un suport de lemn meșteșugit tot de oamenii locului.
Celebre în Occident sunt și împletiturile din lână de la Viscri, dar și prelucrarea manuală a pâslei.
Admirăm șosetele din lână, papucii și pălăriile din pâslă, la care muncesc, cât e ziua de lungă, femeile din sat, membre ale unei asociații care alocă o parte din venituri pentru a-i ajuta pe copiii localnicilor să meargă la școală.
La școala lucrului bine făcut am fost și noi pentru o zi.
De la Viscri pleci încărcat de energie, iei calea drumului județean DJ 104 L, tot privind în urmă la Cetatea Deutschweißkirch, denumirea germană pentru Viscri, a cărei măreție pare să te conducă pînă la ieșirea din sat, către comuna Bunești, la 8 km distanță de drumul național 13, E 60, acolo unde viteza va lua, din nou, locul visării…
Accesul către Viscri, în cazul în care sunteți cu mașina, se face de pe DN 13, E 60, din localitatea Bunești. Slăbiți pedala de accelerație, pentru că drumul o cotește destul de brusc spre Viscri, pe DJ 104 L.
De la Brașov aveți de parcurs 90 de km, iar de la Sighișoara 43 de km.
Coordonate GPS Viscri : 46.0558 N – 25.0918 E
De vreme ce sunteți în zonă, nu e chip să ocoliți celelalte biserici fortificate: Saschiz, Biertan, aflate în patrimoniul UNESCO, dar nici pe cele de la Criț, Bunești, Meșendorf. Sunt doar câteva din cele aproximativ 150 de biserici fortificate existente și astăzi în Transilvania. Puteți urca și în Cetatea Rupea, redată de curând circuitului turistic, sau în fascinanta Cetate a Sighișoarei, aflată și ea în patrimoniul UNESCO.
Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!
Mulţumiri Fundaţiei Adept Transilvania şi Sarei Fernolend!
