Județul Constanța are marea și plaja, are nămolul și lacul de la Techirghiol, dar puțini știu că are și izvoare termale! La Hârșova, într-o pădure de pe malul Dunării, oamenii își caută vindecarea în două bazine neamenajate, într-o zonă care se inundă când nivelul fluviului crește.
Autoritățile susțin că proprietățile curative ale apei au fost demonstrate de specialiști, iar în apropiere ar putea fi ridicată o stațiune balneoclimaterică și, de ce nu, un parc acvatic. Toate aceste proiecte sunt, însă, doar pe hârtie. Primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, spune că este nevoie de modificarea legislației pentru ca izvoarele termale să nu se ducă pe apa Sâmbetei. Printr-o hotărâre a Consiliului Local Hârșova, trei hectare de teren de la baza canaralei au fost introduse în intravilan unde să se poată amenaja cu bani europeni o adevărată stațiune. Mai lipsește, însă, ceva, spune Viorel Ionescu. Hârșova nu are o sută de spații de cazare pentru a fi declarată stațiune turistică de interes local.
Mai multe detalii despre subiect, miercuri, într-un interviu realizat de Cătălina Radu.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...
INTERVIU | Viorel Ionescu, primarul oraşului Hârşova: „Racordarea la rețeaua de gaze o facem pentru cetățeni, pentru asigurarea unui confort normal pentru secolul XXI“
Așa cum v-am obișnuit în ultima perioadă, Radio Constanța îi prezintă în fiecare dimineață pe aleșii locali, oferindu-le posibilitatea de a-și expune viziunea și proiectele de dezvoltare. Astăzi am discutat cu Viorel Ionescu, primarul ales al orașului Hârșova.
Ați câștigat un nou mandat de primar. Cu ce planuri, dorințe, aspirații plecați la drum?
Viorel Ionescu: Viziunea va fi aceeași, proiectele sunt unele începute, altele în fază incipientă sau avansată, dar una peste alta vor fi proiecte ce vor continua pentru că acest lucru și-au dorit cetățenii, hârșovenii, pe aceeași direcție de dezvoltare și de modernizare a orașului nostru.
Pe ce se axează orașul Hârșova?
Viorel Ionescu: În primul rând pe turism ne vom axa. Și pescuitul este important pentru noi. Chiar acum două zile am fost înștiințat de faptul că un proiect pe care l-am depus noi privind un festival de promovare a valorilor tradiționale și a consumului de pește la Hârșova a fost aprobat. Iar agricultura aici în zonă este făcută de întreprinzători locali, vom încerca ușor-ușor să abordăm și o axă hai să-i spunem industrială a orașului Hârșova.
Aveți proiecte mici și mari. Care ar fi un „Top 3” al celor mai importante proiecte?
Viorel Ionescu: Primul se situează proiectul de racordare a orașului la rețeaua naționlă de gaze, care va continua. Al doilea este cel de obținere a statutului de stațiune balneară și valorificarea apelor termale de la Hârșova și al treilea (aici cred că vor intra toate celelalte proiecte: dezvoltarea infrstructurii portuare, construirea unui complex sportiv de 180 de locuri și a unui bazin de înot, construirea a două blocuri pe fonduri europene pentru că proiectul acesta a fost aprobat și am semnat contractul de finanțare cu o săptămână înainte de alegeri).
Racordarea la gaze vă va aduce și o dezvoltare economică…
Viorel Ionescu: Racordarea la rețeaua de gaze o facem pentru cetățeni, pentru asigurarea unui confort normal pentru secolul XXI. În paralel cu acest confort al cetățenilor discutăm și despre premisa dezvoltării orașului Hârșova. În primul rând pentru susținerea întreprinzătorilor locali care au și ei nevoie de gaze naturale și ulterior de alți potențiali investitori care vor veni aici pentru că vor găsi o forță de muncă probabil mai ieftină comparativ cu restul țării. Vor găsi o locație mult mai aproape de Constanța, unde prin ceea ce produc vor avea posibilitatea să-și transmită bunurile peste tot în lume și atunci beneficiem și de o valorificare portuară(ceea ce discutam mai devreme).Racordarea la rețeaua de gaze acoperă și din punct de vedere social și din punct de vedere economic nevoile orașului Hârșova.
În ce stadiu vă aflați co racordarea? Se implică și Guvernul României să vă ajute?
Viorel Ionescu: Este un proiect susținut de Guvernul României. Suntem în stadiul în care am făcut studiul de fezabilitate, noi acum trebuie să-l actualizăm conform indicatorilor ceruți, pentru că acest proiect se va realiza prin fonduri europene, cu susținerea Guvernului prin Compania Națională de Investiții. Avem și setul de documente aprobat prin Consiliul Local, ceea ce înseamnă Regulamentul de Organizare și Furnizare a Serviciului de Distribuție a gazelor naturale în orașul Hârșova. Suntem, zic eu, într-o etapă destul de avansată.
De ce vă doriți acest statut de stațiune balneară la Hârșova ?
Viorel Ionescu: Pentru că dacă nu avem acest statut nu vom putea valorifica niciodată apele termale pe care le avem aici. Înființarea unei stașiuni balneare este condiționată de acest statut. În perioada 2021-2029 știm cu toții că se vor deschide noi axe pentru atragerea de fonduri europene. O asftel de axă este și special pentru investiții în stațiunile balneare și atunci, pentru a putea fi eligibili, noi trebuie să avem acest statut. Până nu îl avem, acele fonduri(cel puțin pe Hârșova) nu vor putea fi accesate.
Când credeți că vor fi finalizate aceste proiecte din „Top 3” ale mandatului dumneavoastră?
Viorel Ionescu: Dacă ar ține efectiv numai de noi, de orașul Hârșova, aș putea da un termen. De exemplu racordarea la sistemul național de gaze nu ține doar de Hârșova. Gazele vin de la o distanță de mii de kilonetri. Aici sunt mulți factori. Eu mi-am propus așa : ca în acest mandat orașul Hârșova să fie racordat la rețeaua de gaze. Vizavi de stațiunea balneară vreau ca în primă fază să obțin statutul de stațiune balneară în prima jumătate a acestui al doilea mandat al meu. Că discutăm de 6 lini, că discutăm de un ansau de doi ani, vom vedea. Poate părea mult, dar vreau să spun că numai scoaterea din circuitul agricol, din extravilan și introducerea în intravilan a unei suprafețe de 3 hectare de la marginea orașului tocmai pentru acest proiect de dezvoltare balneară a durat doi ani și jumătate. Din experiența primului mandat consider că un termen de 2 ani de zile pentru obținerea statutului de stațiune balneară este unul rezonabil. Aici discutăm și despre procedurile de la nivel național, de birocrație dar și de încercările de modificare legistalivă în bine a legii (cu care voi veni la momentul respectiv). Una peste alta am 4 ani în față, eu și echipa mea de consilieri, Consiliul Local, echipa din Primărie. Avem de muncă și trebuie să muncim pentru realizarea proiectelor pe care ni le-am propus, proiecte benefice pentru hârșoveni.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...
Primarul orașului Hârșova a făcut mai multe apeluri, săptămâna trecută, pentru înăsprirea controlului asupra acestei localități pe fondul nerespectării solicitărilor repetate ale autorităților la distanțare socială și autoizolare. Apropierea geografică de orașul Țăndărei, intrat în carantină la sfârșitul săptămânii trecute, este un alt motiv de îngrijorare.
Invitat astăzi la Interviul dimineții, edilul Viorel Ionescu ne-a vorbit despre situația existentă în oraș.
De ce ați făcut aceste apeluri, ați simțit că scapă situația de sub control?
Viorel Ionescu : Am ajuns în această situație deoarece în cursul săptămânii trecute mi-au parvenit foarte multe mesaje mi-au parvenit în mod direct din partea cetățenilor, mesaje prin care îmi cereau să fac ceva, pentru că o categorie de cetățeni nu dorea să respecte (și în continuare cred că nu vor dori să respecte) regulile. Până acum lucrurile sunt OK în urma intervenției de sâmbătă, dar acești cetățeni nu doreau să respecte reglementările stabilite de autorități și de reglementările Ordonanței Militare. Mulțumesc frumos pentru intervenția pe care forțele de ordine au avut-o sâmbătă. Vreau să fac o precizare : eu nu am solicitat intervenția armatei în oraș, ci efectiv am solicitat aplicarea articolului 10 din Ordonanța Militară 3, unde spune că la solicitarea MAI se pot suplimenta forțele de ordine și liniște publică prin prezența armatei. Eu am făcut această solicitare,mai departe, că se suplimentează pe linia MAI, că va veni și armata… nu este în puterea mea să solicit acest lucru. Și în continuare îmi mențin acest punct de vedere, chiar dacă sâmbătă a fost acea intervenție, acțiune, rămân la părerea că la Hârșova forțele de liniște și ordine publică nu sunt suficiente.
Considerați că este necesară repetarea unor astfel de acțiuni?
Viorel Ionescu : Discuțiile pe care le-am avut în cursul zilei de sâmbătă au avut ca și concluzie că DA, aceste acțiuni se vor repeta. Este bine ca acțiunile să se repete, întotdeauna eu am mers pe prevenție, în loc să fiu nevoit să iau măsuri dure la un anumit moment. Mai ales că știm cu toții deja de situația de la Țăndărei, oraș aflat la 25 km de Hârșova.Am aflat ieri că deja a apărut primul caz și în localitatea Nicolae Bălcescu(dacă nu mă înșel). Distanța aceasta de 25 de km poate părea mare, dar nu e deloc așa. Sunt hârșoveni care au rude în Țăndărei, sunt cetățeni din Țăndărei care au rude în Hârșova. Eu nu vreau să se întâmple la Hârșova ce se întâmplă la Țăndărei. Nu vreau să pară alarmist, dar trebuie prevenit.Părerea mea personală este că ceea ce se întâmplă la Țăndărei este rezultatul faptului că unii cetățeni nu au vrut să respecte aceste reglementări. Cred că vor să sfideze… eu aș numi ceea ce fac ei incultură. Vor să sfideze, să arate că ei sunt mai tari decât legea, mai presus de orice, că sunt șmecheri. În momentul în care mergi pe stradă fără niciun scop anume, când doar te plimbi ca să te plimbi… ce poți să mai zici? Este greu să stai acasă pentru două, trei sau patru săptămâni, dar nu putem să riscăm și să propagăm virusul într-o comunitate doar pentru că nu vrem noi, câțiva, să stăm acasă. Eu nu pot accepta acest lucru. Și pe bună dreptate apare o supărare și în rândul celorlalți, care respectă legea. În ceea ce privește aplicarea legii, eu salut înăsprirea amenzilor, dar nu este suficientă. Degeaba dăm acum amenzi, dacă ulterior cei care au încălcat legea nu vor avea bani să le plătească.Din punctul meu de vedere, în stare de urgență ar trebui înăsprită și aplicată partea penală a legii. Nu dicutăm de contravenții. Ai greșit în stare de urgență, pui în pericol viața unei comunități, acolo nu mai discutăm de amendă, ci de sancțiune penală. Și dacă se poate…de privare de libertate… foarte bine! Cât timp ei pun în pericol viața noastră, atunci ei trebuie să fie sancționați în alt fel. Iar dacă rămânem totuși la partea de mărire a amenzilor, atunci vin și fac o propunere: să se stabilească în lege ca acolo unde nu se poate și nu se vrea a se plăti amenda, nu doresc nici să presteze muncă în folosul comunității, atunci aceste zile să se transforme în zile de închisoare.
Primăria are capacitatea să pulverizeze dezinfectant în oraș și să instaleze dispensere cu dezinfectant la intrarea în blocuri ?
Viorel Ionescu : De a pulveriza…da, facem. Și pe străzi, și prin scările de bloc.Dar să punem în fiecare scară de bloc nu avem această capacitate. În momentul de față eu am achitat achiziția, să sperăm că săptămâna aceasta vor veni. Dar era mult mai bine ca aceste dispensoare să fie puse de Asociațiile de Proprietari. Trebuie să ne asumăm toți și să fim responsabili fiecare la el acasă, fiecare la el pe scară. Pentru că nu este nicio diferență între o scară de bloc și o curte. De ce să punem la scări de bloc și să nu punem și la curte? Ce se întâmplă de exemplu la Hârșova, dacă am 140 de scări? Le dotăm și observăm peste un timp că 20-30 au fost vandalizate. Ce fac atunci, pun iar și iar ? Este mult mai normal din punctul meu de vedere ca aceste dispersoare să fie puse de asociații de proprietari sau dacă le pune autoritatea locală să le pună acolo unde sunt înființate Asociațiile de Proprietari. Asftel încât eu când pun un dispersor pe scară să știu cui îl predau., că are grijă de el, că îl întreține.
Spitalul din Hârșova are cadre medicale infectate? Cum este moralul în această instituție care ar putea fi pusă în fața unui aflux de bolnavi de COVID 19?
Viorel Ionescu : În Hârșova nu avem cazuri de îmbolnăviri de coronavirus și nici suspiciuni de infectare. Eu zic că moralul celor care lucrează în spital este bun și le mulțumesc că luptă. Ca autoritate locală încercăm să îi susținem cum putem. Am dat comandă de încă 5000 de măști și vreau să dau comandă de încă 100 de costume de protecție. Avem viziere, încercăm să asigurăm tot ceea ce ține de noi, astfel încât personalul medical să fie cât mai protejat. Fac în continuare apel să rămânem acasă. Știu că vor veni sărbătorile pascale, care ne uneau mai mult ca în alte momente ale anului, dar în acest moment destul de greu pentru întreaga lume este bine să înțelegem că trebuie să fim mai precauți, mai prevăzători, trebuie să ascultăm recomandările autorităților locale. Pentru că aceste recomandări vin de la oameni pentru oameni. Eu dacă vin cu recomandarea ca oamenii să rămână acasă o fac pentru că și eu am familia și prietenii în Hârșova, și eu trăiesc în Hârșova și îmi pasă de oraș și de locuitori.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...
Primarul din Hârşova cere ajutorul IPJ Constanţa, într-o scrisoare deschisă: „Forţele de ordine din oraş nu pot face faţă numărului mare de iresponsabili“
Publicat de ,
3 aprilie 2020, 20:07
Primarul oraşului Hârşova, Viorel Ionescu, a publicat pe facebook o scrisoare deschisă adresată conducerii IPJ Constanţa, prin care solicită suplimentarea forţelor de ordine din localitate, în contextul în care „un număr mare de persoane refuză să respecte obligațiile privind limitarea deplasărilor“.
Redăm, în cele ce urmează, integral, mesajul postat pe facebook de primarul Viorel Ionescu:
„Având în vedere nenumăratele mesaje, însoțite de fotografii și apeluri telefonice primite din partea cetățenilor revoltați de inconștiența unui număr mare de persoane ce refuză să respecte obligațiile privind limitarea deplasărilor și răspândirea Covid-19 (care încalcă autoizolarea, mint cadrele medicale, se comportă violent cu cadrele medicale, punându-le în pericol, circulă nestingheriți prin oraș și nu sunt verificați etc.), precum și de ineficiența în gestionarea acestor situații de către EFECTIVELE INSUFICIENTE ale Poliției Naționale, Jandarmeriei și Politiei Locale, întrucât eu ca Primar NU am în subordine Poliția Națională și NU am nicio prerogativă în coordonarea forțelor de ordine din oraș, neputând interveni direct, adresez această scrisoare deschisă conducerii IPJ Constanța, prin care REVIN cu solicitarea de:
1. Urgentarea demersului de aplicare a art. 10 alin. 1 și 2 din Ordonanța Militară nr. 3/24.03.2020, respectiv suplimentarea forțelor de ordine, prin INTERVENȚIA FORȚELOR ARMATE 2. Repartizarea a cel puțin unui AGENT DE CIRCULAȚIE RUTIERĂ, la Hârșova, pentru ocuparea unuia dintre cele trei posturi alocate, având în vedere numărul mare de infracțiuni la regimul circulației.
Ignorarea acestor solicitări, apreciate necesare și de către Comitetul pentru Situații de Urgență Hârșova, conform Hotărârii nr. 2/30.03.2020, pe care v-am comunicat-o, este de natură să crească riscul răspândirii noului Coronavirus în orașul Hârșova, mai ales pe fondul numărului crescut de cazuri depistate pozitiv în localitatea Țăndărei, ce riscă să devină un focar de infecție, aflată la aproximativ 25 km de orașul nostru. Deși răspunderea pentru modul în care gestionați supravegherea și controlul cetățenilor ce se deplasează prin oraș VĂ APARȚINE, nu pot asista indiferent la pericolul ce amenință orașul Hârșova, ferit până în acest moment de îmbolnăviri cu acest virus !!!!
AJUTAȚI FORȚELE DE ORDINE DIN ORAȘ, ÎNTRUCÂT NU POT FACE FAȚĂ NUMĂRULUI MARE DE IRESPONSABILI!
Măsurile aplicate tardiv nu vor putea remedia consecințele produse de îmbolnăvirile cu acest virus“, a scris Viorel Ionescu pe facebook.
Edilul a declarat, pentru Radio Constanţa, că intenţionează să transmită o informare şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
„Vreau să trag un semnal de alarmă ca urmare a faptului că, la 25 de kilometri de oraşul Hârşova, în localitatea Ţăndărei, deja ştie toată ţara ce situaţie este acolo. Am mai spus – Hârşova este poarta de intrare în judeţul Constanţa pe acest drum – Bucureşti – Slobozia – Ţăndărei – Hârşova. Pe aici se intră în judeţ. Având în vedere că accesul este încă liber în România, trag un semnal de alarmă că trebuie luate nişte măsuri“, a declarat Viorel Ionescu.
Edilul spune că, în prezent, în Hârşova nu sunt persoane confirmate cu noul coronavirus. „Îmi doresc ca oraşul să fie controlat la intrări! Atâta timp cât în oraş nu am suspiciuni de cazuri, mă interesează să verifice intrările în oraş, mă interesează ca persoanele care intră să nu vină infectate şi să infecteze comunitatea“, a declarat Viorel Ionescu.
IPJ Constanţa nu a transmis, deocamdată, un răspuns oficial cu privire la solicitarea edilului din Hârşova.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...
Continuă disputele la Hârşova între actuala şi fosta conducere a oraşului.
Primarul oraşului Hârşova, Viorel Ionescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că a depus plângere penală împotriva fostei conduceri a oraşului.
El susţine că a descoperit mai multe nereguli la primărie: facturi în valoare de câteva mii de lei emise către membri din familia fostei conduceri şi lipsa din casierie a 123 de mii de lei.
„Încă de acum un an și jumătate a fost o sesizare la ANI, este vorba despre suma de 1.800 de lei plătită de către firma fiului meu pentru niște jaluzele care s-au făcut pentru căminul de la Vadu Oii, despre care chiar nu am știut. Toate documentele au fost trimise la ANI, dovadă că nu s-a întocmit niciun raport împotriva mea din acest punct de vedere. Cu privire la ce a găsit în casierie, nu are nicio legătură primarul cu casieria, cu banii, nu am luat avansuri din casierie. Iar dacă mă acuza într-adevăr de bani, pot să îi fac plângere penală pentru că nu am să îmi reproșez”, a declarant pentru Radio Constanța fostul primar, Tudor Nădrag.
El a mai spus că strânge semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea actualului primar şi susţine că a strâns deja 1.000 din 2.000 de semnături necesare.
Neînţelegeri sunt şi între primarul Viorel Ionescu şi viceprimarul Ionel Dia.
Acesta din urmă spune că a făcut plângere penală împotriva primarului pentru abuz în serviciu.
„Eu am depus o plângere penală împotriva dânsului pentru abuz în serviciu. Știți războiul de la Hârșova, este deschis, lipsa de comunicare a domnului primar cu consiliul local a dus la ce se întâmplă în Hârșova acum. Numirile dânsului de la spital. O să îi facem și noi un comunicat de presă zilele acestea, legat de ce face el în Spitalul hârșova. A numit un nou manager”, a declarat viceprimarul Ionel Dia pentru Radio Constanța.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...
UPDATE – Plângere penală: Nereguli depistate de primarul orașului Hârșova referitoare la fosta conducere
Publicat de Arantxa Catană,
27 ianuarie 2017, 13:56 / actualizat: 27 ianuarie 2017, 19:19
În cadrul unei conferințe de presă susținută de primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, Mircea Banias, președinte ALDE Constanţa a ținut să precizeze că săptămâna viitoare vor fi date oficiale referitoare la buget.
„Săptămâna viitoare vom avea buget și tot atunci se va da un răspuns la scrisoarea președintelui privind referendumul. Se dorește unificarea liberalilor, fără a afecta loialitatea față de PSD”, a declarant Mircea Banias.
În cadrul întrevederii, primarul Hârșovei, Viorel Ionescu, a precizat că nu crede că Tudor Nădrag, fostul primar din partea PSD, are girul partidului.
„Fostul primar strânge semnături pentru demiterea primarului”, a mai spus Banias.
Primarul Viorel Ionescu vrea viceprimar tot de la ALDE. Se dorește schimbarea viceprimarului PNL, Ionel Dia, susținut de PSD.
Viorel Ionescu a declarat în cadrul conferinței de presă că a găsit facturi achitate către soția și fiul fostului viceprimar în cuantum de aproximativ 100.000 de lei, și către fiul fostului primar în valoare de 8.000 de lei. De asemenea, acesta a mai precizat că în luna decembria a depus plângere penală în acest sens.
UPDATE
Actualul edil a anunțat Curtea de Conturi pentru lipsa din caseria primăriei a sumei de 120.000 de lei în perioada 2013-2015. Însă acesta nu este în război doar cu Ionel Dia, ci și cu fostul primar Tudor Nădrag.
În cadrul acestei conferințe, s-a vorbit și despre situația de la Spitalul Hârșova. Pentru rezolvarea problemei spitalului, la sfârșitul lunii februarie se va organiza concurs pentru postul de director.
„Se va face și un heliport în curtea spitalului. Medicii nu au plecat, dar nici nu au venit alții. În prezent sunt nouă doctori la un necesar de 20. Șase medici ar dori să vină, dar situția neclară îi face să aștepte” a declarant actualul director interimar al spitalului, Cristian Nicoară.
La întrevedere, Mircea Banias a precizat că susține numirea politică a prefecților și schimbarea legii. ALDE are deja o propunere, și este vorba despre Dumitru Jacă, directorul Loteriei Constanța.
În ce stadiu este proiectul Neptun Deep. În prezent, la Tuzla, se lucrează la construcția stației de măsurare a gazelor naturale și a centrului de control
Proiectul Neptun Deep de extragere a gazelor din Marea Neagră este în grafic, cel puțin așa ne asigură dezvoltatorii implicați în derularea...