Cred că Primăvara are ceva special. Dincolo de semnificaţiile ei directe, căci este anotimpul ce readuce la viaţă întreaga natură, ea produce şi o transformare benefică a naturii noastre umane. E ca şi cum, aruncând cojoacele cele grele, devii mai liber, mai sprinten, mai vesel, mai prietenos.
Cred că de aceea, primăvara este anotimpul favorit al aromânilor. Pentru că simbolizează renaşterea, speranţa, încrederea. Din martie şi până în mai, evenimentele organizate de ei se succed într-un ritm susţinut, la Bucureşti, la Constanţa, la Tulcea, la Timişoara, chiar la Câmpulung, în Muntenia sau în comunele din Dobrogea locuite de aromâni.
Duminică seară a avut loc cea de a X-a ediţie a concertului „Primuveara Armânjiloru- Năpoi tu vatra armânească”, spectacol susţinut de mai multe formaţii de muzică tradiţională şi modernă, ediţie organizată de Fara Armânească, Fălcarea Custantsa.
Au participat: Hrista Lupci – Iholu, Cornelia Rednic si Gigi Sima – Pindu, Stelian Arău – Makidonia, Teodora Calagiu –trupa Zurlesque, Yioryi Nicolae – Kavalla, Florentina Costea alături de grupul Via Balkanica (din Macedonia), Ioti Mela – Kavalla, Eliza Nirlu şi Dorian Pîrvu, Adi Uzum – Veria, Mariana Beca Anagnosti, Tomi Caramitru – Gramoste, Costin Sifiringa, Zoe Gica – grupul “Lilici ditu Maiu” şi Ionuţ Galani.
O prezenţă constantă şi plină de prospeţime pe scenă a avut ansamblul de dansuri aromâne “IHOLU”, coordonat de Mirela Goga, cu un stil plin de energie dar şi cu eleganţă în mişcare, cu costume superbe, scoase parcă din fotografiile de altădată…
La ceas aniversar, ne-am bucurat să vedem că spectacolele au devenit mult mai bine construite, cu melodii variate, ale căror ritmuri s-au apropiat mult de cele originale, dar şi cu compoziţii noi, cu superbe prelucrări din folclor (trupa Zurlesque, o prezenţă surprinzătare şi modernistă).
Povestea bătrânului (papu Hrista Lupci) care îşi aşteaptă nepoţii (interpreţii cunoscuţi, prezentaţi mai sus) să mai treacă pe la el să depene poveşti de ieri şi de azi a fost o alegere inspirată pentru realizarea unui spectacol atât de eclectic, cu trupe cu stiluri diverse, dar care cântă cu tot sufletul şi cu toată dragostea pentru neamul lor.
Poate că destinul aromânilor a fost să fie autodidacţi în ceea ce priveşte muzica, tradițiile, istoria, graiul lor, transmise din generaţie în generaţie, ca un obligatoriu şi onorant schimb de ştafetă.
Spectacolul de duminică seara de la Casa de Cultură din Constanţa, unde sala a fost arhiplină, ne-a arătat că schimbul de generaţii se face, că tinerii aromâni sunt interesaţi de păstrarea identităţii lor.
Steliana Bajdechi
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Despre beneficii și onoare sau cum să practici noi metode de umilire
Publicat de ,
1 aprilie 2016, 17:21
Se încheie o săptămână care începuse frumos din punct de vedere cultural. Marți, aula Bibliotecii Județene din Constanța devenise neîncăpătoare pentru o lansare de carte, nu de rețete culinare ci de literatură, ficțiune chiar, un roman minunat al autorului dobrogean Ovidiu Dunăreanu. A fost o după-amiază de grație, la care au fost prezenți tineri și seniori, s-a vorbit cu miez și înțelept, fără lungimi plictisitoare, cu comentarii pertinente dar și cu o anume căldură prietenească și m-am gândit că, iată, armonia se poate așterne peste noi, locuitorii acestui oraș.
Aici a venit și profesorul Gheorghe Dumitrașcu, salutat cu respect de multă lume, vizibil slăbit fizic, dar cu o forță interioară specială, care l-a făcut să urce cu efort dar și cu multă hotărâre scările bibliotecii, pentru a asista la evenimentul prietenului său.
”Mâine, la Primărie, va trebui să plec foarte devreme de acasă , pentru că îmi trebuie ceva timp să îl urc scările” spunea într-un grup restrâns Lavinia Dacia Dumitrașcu, fiica profesorului. ”Tata nu știe pentru ce mergem acolo”, a mai adăugat ea. Am aflat așa că, miercuri, la ședința de Consiliu Local, era trecută pe ordinea de zi propunerea de a fi făcut cetățean de onoare al orașului, alături de alți doi profesori: Adrian Bavaru și Victor Ciupină.
M-am bucurat pentru domnul Dumitrașcu și am promis că voi fi acolo, să îl salut, deși administrația locală nu este sectorul meu jurnalistic. Miercuri am ajuns mai devreme la sala ”Remus Opreanu”, l-am salutat pe dascăl, l-am rugat să imi spună la reportofon câteva cuvinte despre cum a pus umărul la înființarea Universității ”Ovidius” și am plecat pentru că aveam o emisiune de făcut.
La nici o oră, colega mea Dana Lebed mi-a trimis un mesaj stupefiant, pe care a fost nevoie să îl citesc de două ori ca să îl înțeleg… Profesorului Gheorghe Dumitrașcu i s-a respins candidatura.
De două zile curge multă cerneală pe acest subiect. Indignarea este mare, de la elev de liceu la profesor universitar, de la student la rectorul Universității ”Ovidius” prof. dr.Sorin Rugină, care a dat publicității o scrisoare deschisă din partea instituției, exprimându-și uluirea că a fost posibil un asemenea gest.
S-au făcut conferințe de presă, s-au dat declarații, consilieri de al căror nume nu prea am auzit până acum (nu mă preocupă politica, dar nici nu i-am întâlnit vreodată pe la vreo acțiune culturală) au evitat explicațiile.
Unii au încercat destul de neclar să dea lămuriri (suspiciunea privind rolul de informator al Securităţii, acuze demonatate de familie care a adus documente doveditoare de la Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității care arată că dl. Dumitrașcu nu a avut niciodată calitatea de lucrător sau colaborator al Securității). S-a mai spus ceva și despre opoziția la venirea regelui, în anii 90. Aici întreb: pe această temă nu s-a ajuns la o conciliere, în 2001?
Probabil că în câteva zile se va așterne tăcerea peste subiect, vin din urmă altele mai fierbinți.
Umilința la care a fost supus profesorul nu va fi uitată însă prea curând. E o umilință pe care ar trebui să o resimtă orice cetățean.
Și am să vă explic de ce:
În tumultul declarațiilor cred că s-a scăpat din vedere un lucru. Acordarea acestor titluri este o cutumă veche. Pe vremuri, cetățenii de onoare erau rari…
Wikipedia ne spune așa: ” Cetățean de Onoare este un titlu onorific acordat de autoritățile unei localități unei persoane a cărei activitate sau existență este legată în mod deosebit de viața localității sau pentru talentul și serviciile deosebite aduse de aceasta localității. De obicei, titlul se acordă unor personalități din domeniul culturii, artei, științei, învățământului sau sănătății, dar și unor sportivi și oameni de AFACERI.”
Și acum, vă rog pe dumneavoastră, cititorii acestui comentariu, să acordați câteva minute următorului exercițiu:
1.Căutați lista cu cetățeni de onoare ai Municipiului Constanța, din 1995 până astăzi.
2.Citiți cu atenție! Unele nume vă surprind?
3. Căutați de ce BENEFICII au avut parte cei care au primit acest titlul. Nu o să găsiți. Vă spun eu: nu s-a comentat, nu s-a afișat, dar până la un anumit moment, s-au primit 500 de m2 intravilan, în Constanța plus altele…
Ce beneficii sunt astăzi? Nu am putut afla cu certitudine, nu am găsit pe site-ul instituției, iar un telefon la doamna secretară a Primăriei nu ne-a lămurit deloc.
Uneori, atribuirea titlului de „Cetățean de onoare” rămâne, pentru cei care primesc această recunoaștere din partea autorităților locale, doar o inscriptie pe o diplomă. Fiecare consiliu local în parte conferă acest titlu potrivit unui regulament propriu. Ca urmare acesta diferă, de la o localitate la alta.
Însă mii de persoane au devenit, în ultimii 20 de ani cetățeni de onoare în localitățile patriei. Am spus persoane, pentru că, din punctul meu de vedere, personalități au fost puține, dar au fost mulți beneficiari…. Subiect interesant pentru orice cetățean, pentru că e vorba din nou de banul public.
La Constanța a fost o veritabilă perioadă de exuberanță a beneficiilor din onoare, iar unele nume de pe lista de cetățeni de onoare nu ne spun multora mai nimic.
Și așa, deodată, revin principiile…. Politice, desigur, ce v-ați închipuit??
Căci profesorul care a pus umărul la întemeierea centrului universitar de la Marea Neagră, , în 1990, este adus în sala de festivități, unde i se spune că nu este demn de acest titlul. De către cine???!!!! Sincer, nici nu mă interesează din ce partid fac parte cei care au votat…
Le recomand tuturor să privească încă o dată lista cetățenilor de onoare. Să o analizeze și, unde e cazul, să facă ”mea culpa”. Dar, cred că cer totuși prea mult…
Nu cred că acelora care votează în numele nostru, le tremură sufletul vreo secundă. Și acum și altă dată… Altfel, orașul acesta n-ar fi ajuns să arate ca după cutremur (moral și fizic). Un oraș în care și cladirile sunt umilite.
Și eu, în calitate de cetățean simplu, mă simt umilită. Dar am o consolare. Sunt într-o companie selectă.
Nu vă necăjiți, domnule profesor, Gheorghe Dumitrașcu! Ați făcut din nou istorie!
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Publicat de ,
24 martie 2016, 16:05 / actualizat: 25 martie 2016, 7:22
Firesc ar fi ca alegerea unui rector într-o universitate, oricare ar fi ea, publică sau privată, să nu îi intereseze decât pe cei implicați direct în actul de votare, adică pe cadrele didactice și pe reprezentanții studenților.
Dar iată, aici, la malul mării, la Constanța, în cazul Universității ”Ovidius”, de ceva vreme, aceste alegeri s-au transformat într-o competiție publică larg mediatizată, o competiție pe alocuri total nesportivă, dacă privim fie și numai cometariile aparute la subsol, la articolele din presa scrisă din anii 2013, 2014, 2015.
În ultimii 4 ani, cel puțin, organizarea alegerilor și campaniile respective de la ”Ovidius” s-au politizat excesiv, după modelul parlamentar autohton, total nepotrivit modelului universitar, cu fente și lovituri sub centură, cu amenințări dovedite sau nu, chiar cu spionaj după unele mărturii, perioadă care a culminat cu arestarea rectorului ales în 2013, acuzat de luare de mită și condamnat.
Au urmat alte alegeri în 2014, și acestea fiind împănate cu acuze din partea unor candidați, alegeri aflate tot sub spectrul politizării și imixtiunilor externe, cu candidați care au avut (voalat) sprijin din partea autorităților, foarte multe cadre didactice înțelegând acest lucru ca pe un amestec în treburile interne ale instituției și ca o intenție de control și nu de spijin, cu limbaj nepotrivit unor profesori (vezi celebra expresie… universitatea este ” acum o cloacă şi fiecare îşi caută iahtul de salvare” din ziarul Replica, expresie ce îi aparținea unei candidate participante la alegerile din martie 2014, expresie care i-a afectat dramatic șansele de a mai fi aleasă de colegii din aceeași universitate blamată, deși pornise din pole-position.)
În cele din urmă lucrurile au părut a se liniști, deși confirmarea rectorului ales în 2014 a fost întârziată inexplicabil de mult la nivel ministerial, în vară, în toamnă apărând încă un caz sau două de corupție, iar in iarnă, unele cadre didactice din universitate fiind și ele pe lista celor care și-au dat girul pentru ”lucrările științifice” ale deținuților.
Dar, parcă apele au început a se calma, spre liniștea și a părinților care își trimit copiii la studii la ”Ovidius”, care nu doresc sau nu își permit să treacă Dunărea pentru a studia în altă parte.
Și sunt convinsă că, de fapt, dincolo de orice rating pe care îl face un scandal, jurnaliștii dobrogeni s-au gândit la acești părinți când au monitorizat alegerile.
Este un adevăr de necontestat că un oraş modern nu se poate dezvolta cu adevărat, fără o viaţă universitară puternică!
Suntem conştienţi că că Universitatea ”Ovidius” este totuși un centru academic tânăr. Oricât s-ar încerca să se caute rădăcini în anii ‘60 din secolul trecut, să fim sinceri, universitatea adevărată a început să se dezvolte în anii ‘90, după Revoluția Română. Acest lucru s-a văzut, totuși, pentru că și lipsa unei maturități universitare care este dată de schimbul de generații dintre profesori, lipsa experienței cercetării științifice au făcut ca aici lucrurile să se petreacă uneori fără prestanța academică dorită și firească acestui mediu.
Dar, să fim optimişti!
Universitatea ” Ovidius” a trecut cu bine și de monitorizarea anunțată de minister, iar la începutul anului 2016, de controlul ARACIS, care, chiar dacă nu și-a anunțat concluziile, se știe totuși că sunt favorabile universității.
Urmează mâine alegerile pentru funcția de rector, pentru mandatul 2016-2020. Au fost mult mai calme, apropiate ca spirit de mediul academic, semn că, totuși, intrăm în normalitate.
Unul dintre candidați, Cristian Moșnianu, s-a retras la scurt timp după ce și-a depus candidatura.
Au rămas în cursă doi medici, prof. univ. dr. Sorin Rugină:
și prof. univ. dr. Octavian Unc:
Dacă sunteți curioși, găsiți CV-urile lor și proiectele manageriale pe site-ul universității.
Fie ca voturile cadrelor didactice să fie de folos universității, în primul rând. Constănțenii, dobrogenii și nu numai ei merită acest lucru!
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
O întâlnire cu Sorin Lucian Ionescu, în scop profesional, nu la un schimb amabil de idei și preocupări, este o încercare jurnalistică, tocmai pentru că el își cunoaște așa de bine meseria, încât nu poate fi provocat să spună ceea ce nu dorește sau să abordeze subiecte care nu intră în sfera lui de interes.
Din fericire, sfera lui de interes este de mari dimensiuni, așa că mai ai o dificultate în plus, să selectezi temele abordate.
Ne-am întâlnit în această dimineață, pentru o înregistrare, difuzabilă astăzi, de la ora 18.00, la Radio Constanța, căci Sorin s-ar fi aflat de la această oră la propria lui emisiune, de la Neptun TV.
Din păcate, formula noastră on-line nu îmi permite să postez toată emisiunea. Vă promit că va fi reluată zilele următoare.
Pot să vă spun că mi-am făcut lecțiile parțial, pentru că, în ciuda aparențelor, Sorin Lucian Ionescu, autor a mai multor cărți, este greu de prins în câteva rânduri, sau într-o emisiune de un ceas, dar nici nu găsești o cascadă de informații despre el.
Vreau să mărturisesc că am descoperit însă un om cu muuult umor și cu o înclinație spre poezie, pe care necunoscuții nu i-ar bănui-o. E drept că a tipărit doar un volum de versuri și, cum mărturisea, poate singurul volum.
Deci, de la SLI, poetul la SLI dramaturgul… și volumul ”Balamuc”, apărut la Editura Muntenia, o carte pe care o veți descoperi sâmbătă, 5 martie, ora 17, la Cărturești în City Mall. Un fragment din emisiunea din această seară, la ”Stil de viață”.
P.S.
Și pentru că vorbeam despre poeziile lui, iată un fragment:
Răsăritul ce-l așteptam,
cu vârsta-ncordată
a apărut azi, din direcție contrară.
M-a surprins,
arzându-mi șira spinării, cu care discret mă feream
de indiscreție.
(Din volumul ”Vremea lămâilor furajere”, ed. Observator)
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Așteptată cu multă nerăbdare, piesa lui Matei Vișniec, ”Șobolanul rege”, premieră națională, a ridicat sala în picioare, dar și i-a determinat pe unii spectatori să părăsească sala, înainte de final. De ce? Pentru că scrierile lui Vișniec provoacă sentimente contradictorii și determină atitudini hotărâte. Oricum, nu e deloc divertisment facil, dramaturgul abordează problematici grave: război, foamete, molime sau consumerism, manipulare, decadență și derivele mijlocelor de comunicare. Limbajul este și el eclectic: când sofisticat, când vulgar, cu multe metafore, așadar trebuie să fii foarte atent la text.
Spectacolul ”Șobolanul rege” aduce în discuție toate aceste teme enunțate mai sus, a violenței și a manipulării mediatice în primul rând. E ca și cum am privi Apocalipsa în fiecare zi. Nu e ușor. Nimic nu e luminos în piesă, două clanuri rivale care se luptă, un lider proxenet, crud și criminal, un jurnalist (francez) care nu mai înțelege rostul meseriei sale și dorește să fie înmormântat la cimitirul din Săpânța, când va trece la cele veșnice, prostituate și femei soldat, un preot care sfințește până și armele de luptă pentru a-i face pe plac liderului suprem, profesorul orb neputincios, care cade sub loviturile înjurăturilor foștilor săi discipoli, toate aceste personaje au fost amalgamate într-o lume fantastică, dominată de șobolanii uriași care au misiunea să facă multă curățenie. Și, mai presus de toate, un public avid de știri morbide și de seriale inepte, care nu spun nimic, care nu lasă nicio amintire durabilă…
Pregătită pentru Festivalul de Teatru de la Avignon, piesa este o parabolă a societății globalizante de astăzi, iar dramaturgul avertizează: există o tendință de spălare a creierelor, în acest consumism invaziv în sufletele noastre, există o tendință de manipulare și control la scară planetară. Tot ceea ce se servește este superficial, rapid, lipsit de sentimente. Cei care ne conduc se ”șobolanizează” , ”fără a prinde chiar de veste”, vorba poetului…
Sunt însă plini de importanța lor, de ”menirea” de a conduce lumea…
În general, publicul din Estul Europei îngurgitează mai greu astfel de mesaje, prea e proaspătă amintirea totalitarismului și a tezelor comuniste de uniformizare, trăite pe viu. Mai puțini sunt dispuși să asiste la reprezentații în care totul e putred și umanitatea e aruncată în aer de grenade de toate calibrele… În schimb, în Vest, piesele acestea au succes mare la publicul care privește oarecum detașat… Prea detașat, avertizează autorul, căci, din păcate, vesticii nu înțeleg că grenadele acestea stau gata să explodeze chiar în curtea lor…
Regizorul Radu Dinulescu a sugerat clar, prin efecte tehnice de ultimă oră (proiecții video, transmisii on-line, jocuri de lumini, efecte sonore) această umanitate care se prăbușește sub ochii indiferenți ai noștri.
O performanță deci, a Teatrului de Stat din Constanța, de la care așteptăm lucruri bune, montări mai multe și diverse ca gen. Actorii: Iulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochiţei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adrian Dumitrescu, Mirela Pană,Georgiana Mazilescu, Ana Maria Ştefan au conturat cu talent o lume decadentă. Scenografia semnată de Sanda Mitache, muzica lui Mihnea Brumariu și montajul video al lui Alexandru Bibere ne-au pus față în față cu peisajul necosmetizat al societății contemporane.
Întrebarea este dacă există soluții. La final, dramaturgul nu le oferă. Ne trimite doar cu gândul la simbolul cimitirului de la Săpânța. Pe care, totuși, fatalmente, nu toți îl înțeleg și nu toți îl apreciază. Căci, de fapt, acolo, în moarte, e punctul terminus al drumului prin lume…
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Nu prea îmi place cuvântul decalaj. La complexul nostru de vinovăție (aproape la scară națională), ne gândim că iar am rămas în urmă cu ceva, nu că i-am depășit noi pe alții și ne cuprinde din nou sentimentul zădărniciei…
Laitmotivul ”nu suntem ca englezii, francezii, nemții sau chiar polonezii” a devenit recurent.
Da, de fapt, așa este. Rog persoanele cu puternice sentimente și mândrii naționale să nu se supere din prima și să aibă răbdare să citească articolul.
Despre un astfel de decalaj aș vrea să scriu pe scurt astăzi, căci cred că am rămas în urmă noi, între noi, românii: de la vest la est. Din păcate noi, constănțenii, nu numai că am rămas în urmă față de unele orașe din vestul țării, dar mai și suntem cuprinși de o apatie total neconstructivă, care poate să mărească decalajul.
De ani buni văd cum acest oraș, Constanța, mare port la Marea Neagră, teoretic vorbind- sursă extraordinară de dezvoltare economică, se prăfuiește și se stafidește la propriu și la figurat. Cu excepția zilelor de vară, când soarele și marea mai dau o mână de ajutor, iar plajele se umplu de oameni (care stau cuminți la soare, și agitați în cluburi, căci nu prea au cu ce să își ocupe timpul altfel pe litoral), în restul anului orașul e cenușiu și fără viață. Niciun eveniment remarcabil, niciun festival de o adevărată anvergură internațională!
Despre lipsa unor investiții serioase aducătoare de locuri de muncă, de revitalizare a zonei, ce să mai vorbim! Acesta ar fi un subiect de dezbătut săptămâni în șir! Nici nu mai îndrăznim să sperăm! Trist este că, în consecință, pleacă tinerii, îmbătrânește orașul.
Să revenim la subiectul timpul liber… Al tinerilor și nu numai…
Da, sunt stagiuni teatrale (puține spectacole), sunt câteva cinematografe, avem și muzee, din păcate toate fiind ușor depășite de vremuri (din cauza lipsei de investiții serioase în modernizarea lor, teatrele și muzeele fiind undeva la nivelul anilor 90, cu indulgență)
Cluburile de noapte (unde patronii au știut să se adapteze vremurilor) sunt deschise și în restul anului, dar eu cred că viață exuberantă și divertisment înseamnă și altceva, chiar și pentru tineri… Sau tocmai pentru ei… Tineri care ar trebui să aibă locuri de muncă și centre educative de întâlnire.
Ieri seară, în emisiunea ”stil de viață”, am stat de vorbă cu un student de la Timișoara. Vlad Cherecheș este președintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR). Ne-a povestit cum s-au organizat tinerii acolo, care sunt facilitățile pe care le au, unde se pot întâlni. Pe scurt, ne-a spus câte lucruri bune se fac în Timișoara pentru tineri.
Și uite așa, am simțit/văzut încă o dată care este decalajul! Între vestul și estul României…
La Constanța, de ceva vreme, organizațiile de tineret se luptă să impună administrației locale o minimă atenție asupra problemelor lor. Sunt de multe ori ignorați, deseori ironizați… Contează doar atunci când își dau votul…
Printre problemele ridicate de asociațiile de tineri, în ultima vreme, este și aceea a modului de implementare a proiectului „Centrul multifuncţional educativ pentru tineret”, proiect cu finanțare europeană. Pornind de la stadiul de execuție (termenul de finalizare iunie 2015, a fost de mult depășit) și până la definirea exactă a obiectului de activitate, conform proiectului și normelor europene, organizațiile de tineret din Constanța trag din nou un semnal de alarmă. De ce a fost depășit termenul de execuție și a fost nevoie de o suplimentare bugetară de la Consiliul Județean Constanța (banii contribuabililor) ? Ce se va întâmpla cu centrul? De ce se numește Centrul Cultural ”Jean Constantin”? Unde și cum își vor desfășura tinerii activitatea, conform obligațiilor asumate prin proiect?
Consiliul Tineretului din România a înaintat recent o sesizare către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Tineretului și Sportului, cu privire la, cităm, ”o posibilă implementare greșită a proiectului amintit anterior. Așadar, tinerii din Constanța se tem de o „deturnare” a proiectului în sensul în care aceștia nu ar fi beneficiarii reali ai lui”.
Într-un oraș în care activitățile educative informale sprijinite de administrație aproape că nu există, (Centrul Cultural Județean Theodor Burada a început să se anime, dar asta nu e destul) activitățile culturale se reduc, cum spuneam, la câteva spectacole și expoziții în muzee, într-un oraș în care artiștii plastici tineri și adulți nu au unde să își prezinte expozițiile temporare (cele de la muzee sunt insuficiente), un Centru pentru Tineret ar fi o gură de oxigen.
Numai că, și aici, lucrurile nu sunt tocmai clare. De ce se numește Centrul Cultural? Unde sunt specificate PUBLIC obiectivele urmărite? Cănd va fi finalizat, totuși proiectul?
Vlad Cherecheș, de la Timișoara, ne spune cum arată centrul pentru tineret de acolo:
Despre Centrul pentru Tineret de la Constanța, ar trebui să primim răspunsuri, explicații, căci este vorba despre bani publici.
Dar, așa cum s-a tooot întâmplat aici, la Constanța, mai avem de așteptat…
Steliana Bajdechi
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Publicat de ,
18 septembrie 2015, 15:59 / actualizat: 9 februarie 2016, 10:15
Un târg de carte reprezintă nu numai un spaţiu pentru promovarea şi vânzarea titlurilor editoriale ci şi o modalitate de a aduce în atenţia cititorilor scriitori şi titluri noi.
La târg, cititorii au ocazia să se întâlnească cu autorii preferaţi, să obţină autografe, să participe la evenimentele de lansare a unor volume, într-un cuvânt, sa fie la curent cu ultimele informaţii din domeniul editorial.
De pe site-ul Institutului Cultural Român am aflat că România este invitată de onoare la cea de-a 34-a ediție a Târgului Internațional de Carte de la Istanbul. Sloganul României la Istanbul este: „Vă datorăm câteva cuvinte”, slogan prin care organizatorii doresc să accentueze legăturile nu numai istorice, culturale, dar și lingvistice între ţările noastre.
Timp de patru zile vor avea loc dezbateri, vor fi lansate versiunile în limba turcă ale volumelor „Sunt o babă comunistă!” de Dan Lungu (Editura Bence Kitap) și „O fereastră întunecată” de Florin Irimia (Editura Aylak Adam), se vor desfășura întâlniri între profesioniști culturali din România și din Turcia, precum și evenimente pentru copii, atât la standul național, cât și la ICR Istanbul.
Ministerul Culturii din România, care este organizatorul standului naţional şi al programului, a invitat cu acest prilej la Istanbul 12 autori români: Gabriela Adameșteanu, Matei Vișniec, Dumitru Țepeneag, Doina Ruști, Mircea Dinescu, Dan Lungu, Florin Irimia, Corina Sabău, Vasile Ernu, Radu Vancu, Florin Bican, Octavian Soviany, doi autori turci, Hakan Akdoğan și Oya Baydar, şi pe ilustratoarea Oana Ispir. Moderatorii evenimentelor vor fi criticii literari Carmen Mușat și Daniel Cristea-Enache, iar traducerea va fi asigurată de Sunia Acmambet și Alina Gerez. În deschidere, va avea loc un recital Marius Mihalache Band.
Târgul Internațional de Carte de la Istanbul, care va avea loc între 7-10 noiembrie, se află la cea de-a 34-a ediţie.
Vorbim despre acest eveniment în emisiunea „Stil de viaţă” din această seară, de la ora 18.05.
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Publicat de ,
17 septembrie 2015, 11:09 / actualizat: 9 februarie 2016, 10:17
Nu știu dacă și construcțiile au… ghinion. Gândind rațional am spune că, de fapt, sunt obiecte realizate de mâna omului, fără suflet, fără inimă și deci nu cad sub incedența legilor nescrise ale ființelor vii, care au și urcușuri și coborâșuri pe parcursul vieții lor.
Atunci când privesc o clădire de patrimoniu mă gândesc însă că este posibil să nu fie chiar așa. Ceva din energia celor care au locuit în ele sau au trecut pe acolo trebuie să se păstreze. În fond construcțiile acestea vechi au fost martore ale unor evenimente spectaculoase, minunate sau dramatice. Trecutul și prezentul se alătură și peisajul câștigă în frumusețe.
Unele sunt construcții norocoase, cum este, de pildă, podul lui Anghel Saligny de la Cernavodă, care s-a încăpățânat să reziste 100 de ani, deși a fost minat în 1916 de trupele române în retragere, pentru a împiedica avansarea trupelor germano-bulgare. Nu a putut cu niciun chip să fie distrus. Ne bucurăm de splendoarea lui și astăzi.
Dramatici au fost anii Primului Război Mondial! Poate că știm foare puțin despre ce s-a întâmplat în Dobrogea și la Constanța. De exemplu, Cazinoul nu a fost așa de norocos. A fost bombardat de aviația inamică și a trebuit să fie reparat. La fel și Silozurile și Portul Constanța, vile minunate de pe faleză și din centru au fost afectate, dar, în anii interbelici, s-a pornit cu avânt și spor reconstrucția orașului de la malul Mării Negre, atât de important în strategia națională de dezvoltare.
Bineînțeles că și cel de Al Doilea Război Mondial a provocat distrugerile sale. După incheierea lui s-a trecut la refacerea orașului. E adevărat, în stil socialist, cu blocuri anoste pe alocuri, nu toate cladirile fiind spectaculoase, dar orașul avea, în anii ’70- ’80 farmecul lui cosmopolit.
Să fim mai conciși. De la sfârșitul anilor ’80, când s-a încheiat, cu un buget uriaș, restaurarea Cazinoului din Constanța și strălucea, pur și simplu (știu sigur, l-am văzut și în interior) se pare că asupra acestei cladiri a căzut năpasta. Purtată ca o minge de pin pong de la un administrator la altul, cladirea a rămas de izbeliște și iată, intră în al nu știu câtelea an de ghinion, căci și în această iarnă va trebui să rămână singură și tristă pe malul marii. Promisiunile făcute de administrațiile centrale și locale, că pentru această cladire vor începe, în sfârșit, lucrările de reparații, au rămas vorbe în vânt.
Vine iarna, vine și crivățul care l-a înspăimântat pe poetul latin Ovidius. Ghinionul Cazinoului constănțean nu a dispărut.
Să fie totuși anul 2016 unul cu noroc? Speranța moare ultima!
Ce cred constănțenii despre cladirea emblematică a Dobrogei, aflați astăzi în emisiunea ”Stil de viață” de la ora 18.05. Vă aștept.
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
Publicat de ,
14 septembrie 2015, 12:38 / actualizat: 9 februarie 2016, 10:17
Este 14 septembrie și, dacă mai există ceva sigur în ziua de azi, e sigur că, în România începe anul școlar. Cel preuniversitar…
Numai că și în chestiunea aceasta siguranța e așa…parțială. Ministerul Educatiei a modificat structura anului școlar, cu 4 zile înainte ca elevii să înceapă orele. Subiect de mari dezbateri mediatice.
Este așa o mare problemă? În fond, se dă o săptămână în plus în iarnă, când, abia se încheie sărbătorile, căci se știe, de abia după Sf. Ion ne intrăm în ritm. Pe de altă parte, școala se prelungește în iunie. Cam rău, când soarele îndeamnă la vacanță.
Dar ce ziceți despre problema școlilor fără avize sanitare, a profesorilor lipsă în mediul sătesc, a salariilor mici din învățământ, a manualelor necorespunzătoare și a programei școlare depășite?
Dar problema disciplinei școlare, a elevilor nemotivați și indisciplinați? … A pardon, sună puțin învechit?
Învățământ românesc depășit? Așa comentează astăzi mulți dintre cei care nu sunt mulțumiți, pe bună dreptate, de rezultatele în ansamblu ale învățământului național. Degeaba avem olimpici internaționali, dacă ei părăsesc România pentru studii universitare și nu se mai întorc…
Acum vreo două zile, într-o emisiune televizată, criticând manualele, o doamnă se plângea că în ele apar prea puține poze cu calculatoare, iar în plus sunt multe imagini anacronice, de la sate, cum ar fi spartul lemnelor de de către bunic sau mama care face gogoși. Adică, doamna era indignată că, în subliminal, abecedarul de astăzi ii trimite pe copiii inocenti cu gândul că fetele stau la cratiță și au ghinionul să rămână mereu acolo. Dincolo de faptul că am o ușoară nostalgie a vremurilor când bunica îmi făcea cel mai gustos cozonac pe care l-am mâncat vreodată, aș spune că mi s-ar părea un pic ciudat să văd în manuale femei care cară saci de ciment. Deși, în vremurile de azi, se întâmplă. Dar acestea sunt subtilități. Cu adevărat gravă este problema cadrelor didactice lipsă la țară, a salariilor penibile din învățământ, a școlilor fără avize de funcționare, a programei școlare depășite și a elevilor care, din păcate, din ce în ce mai des abandonează școala, din varii motive.
Și asta mă duce cu gândul la cei pe care nu i-am menționat până acum. La părinți…
La cei care ar trebui să fie atenți la educația copiilor lor, de când sunt mici. Căci, trebuie să înțelegem că educatorii, învățătorii, profesorii, nu sunt părinții copiilor noștri. Familia are, cred, cel mai important rol în educație. Din păcate, ocupați cu stresul cotidian, plecați în străinătate, lipsiți de mijloace materiale, părinții sunt parcă din ce în ce mai absenți din educația copiilor. Și asta se vede…
Școala, încotro? Întrebare anuală, la mijloc de septembrie. O adresăm și noi, elevilor de la o asociație care s-a încăpățânat să demostreze, că, buturuga mică poate să răstoarne carul mare: Asociația Elevilor din Constanța. Cu câțiva membri discutăm in emisiunea ”Stil de viață” din această seară, de la ora 18.05.
Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului
Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...
