Ascultă Radio România Constanța Live

Părintele Marius Moșteanu

„Betleemul fiecăruia dintre noi”, cu părintele Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța

„A dărui este un lucru sublim, dar a ști să primești este o artă. Faceți-l pe cel care a oferit să fie parte din tănicierul Dumnezeu care ne-a dăruit pe Fiul Său.”

„Betleemul fiecăruia dintre noi”, cu părintele Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 23 decembrie 2025, 10:47

Fiecare familie are acum, în interiorul ei bucuria nașterii care nu înseamnă neapărat nașterea de prunci, cât înseamnă nașterea de gânduri frumoase, de a continua o activitate frumoasă, spune părintele Marius Moșteanu, de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, într-un interviu acordat Lilianei Fustanela.

La peste 2000 de ani de la nașterea lui Iisus, unde se află omenirea, părinte Marius, într-un secol al spiritualității, într-adevăr?

Omenirea întotdeauna s-a aflat acolo unde trebuie. Numai că, din păcate, de cele mai multe ori, oamenii nu au fost conștienți de lucrul acesta. De exemplu, acum ne aflăm în Betleem. N-am părăsit niciodată Betleemul, numai că trebuie să ne antrenăm astfel încât să înțelegem că Betleemul este pentru noi și noi pentru Betleem. Adică fiecare familie, acum, are în interiorul ei bucuria nașterii.

Bucuria nașterii nu înseamnă neapărat nașterea de prunci, cât înseamnă nașterea de gânduri frumoase, de a rămâne în familie, de a continua o activitate frumoasă.

Hristos nu s-a născut undeva departe, s-a născut în fiecare familie, s-a născut pentru fiecare om și cu siguranță că, așa cum a început viața pe pământul acesta, pentru noi este un model.

Adică, imediat după naștere, a primit vestea că Irod caută să ia viața pruncului. Așa se întâmplă cu orice gând frumos, cu orice lucru care se întâmplă în familie. Imediat ceilalți vor să sugrume oarecum lucrul acesta. Nu e de speriat, ci pur și simplu trebuie să luăm măsuri. Iosif a luat pe mama pruncului și au plecat în Egipt. Adică trebuie să plecăm din locurile toxice, să plecăm din locurile în care pericolele sunt cu totul și cu totul iminente și atunci când vom primi o rechemare, o relocare, să fim pregătiți să o facem.

Nașterea Domnului este bucuria cea mai mare a unui sezon în care luna cadourilor ne-a făcut mai buni, mai darnici, mai îngăduitori. Este după modelul lui Dumnezeu Tatăl care a dat pentru omenire pe Fiul Său.

Știm întotdeauna să ne exprimăm această bucurie a nașterii Domnului?

Dacă nu știm, suntem datori să învățăm. Nu știm întotdeauna. Numai că nu vreau să uite oamenii că a dărui este un lucru sublim, dar a ști să primești este un lucru excepțional.

În momentul în care primești ceva și știi să-l faci pe cel care ți-a dăruit acel lucru să înțeleagă câtă bucurie ți-a putut oferi, atunci înseamnă că ai învățat și să primești. Este o artă a primi.

În luna cadourilor în care toată lumea crede că virtutea cea mai importantă este a oferi, vă învăț ceva. Faceți-l pe cel care a oferit să fie parte din tănicierul Dumnezeu care ne-a dăruit pe Fiul Său.

La început a fost cuvântul de sărbătoarea Nașterii Domnului. Mai multă vorbă sau mai multă tăcere?

Să știți că atât vorba, cât și tăcerea trebuie să fie armonizate, adică nici prea multă vorbă, dar nici prea multă tăcere. Între vorbă și tăcere este fapta. Ori fapta nu poate să fie făcută neapărat în tăcere sau neapărat vorbind, ci în acea pauză, între respirații, între două bătăi de inimă. Așadar, ele trebuie să fie ținute deopotrivă. Atât vorba cât și tăcerea sunt despre actul creației, despre tot ceea ce înseamnă frumos în viața noastră.

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:42

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:36

Până la sfârșitul lunii iunie se desfășoară Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: ”Fii tu însuți, fără filtre,...

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:11

Asociația Culturală JazzUP are plăcerea de a vă prezenta cea de-a noua ediție a festivalului JazzUP Sea Fest, unul dintre cele mai importante...

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:47

Sindicaliștii din educație protestează joi în fața Palatului Parlamentului, nemulțumiți de măsurile adoptate prin Legea 141 și de modul în...

Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:41

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU) dorește să combată ferm și să clarifice...

Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:28

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat joi că a fost semnat contractul privind achiziția primelor sisteme antiaeriene SHORAD...

Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:48

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București

Forțele Navale Române participă la ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul Zilei Drapelului Național, în garnizoanele...

Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:22

SULINA: Un bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru ultraj și distrugere

La data de 22 iunie 2026, în jurul orei 23:52, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Sulina au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un...

„Joc și joacă, înghețată și baloane de săpun”, o nouă conferință susținută de părintele Marius Moșteanu la Biblioteca Județeană din Constanța

Evenimentul are loc astăzi, 2 iunie, de la ora 16.00.

„Joc și joacă, înghețată și baloane de săpun”, o nouă conferință susținută de părintele Marius Moșteanu la Biblioteca Județeană din Constanța

Publicat de Adina Sîrbu, 2 iunie 2025, 10:43

Părintele Marius Moșteanu susține cea de-a șaptea Conferință susținută la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, intitulată sugestiv „Joc și joacă, înghețată și baloane de săpun”.

Optimist și șugubăț din fire, părintele Marius vă invită luni, 2 iunie, de la ora 16.00, să vă împărtășească din tainele copilăriei Lui Iisus, pruncul din noi.

Dornic de joacă și pus pe șotii, duhul copilăriei este cel care ne salvează și motivează vârsta, atitudinea, comportamentul și curajul în fața noutății. Este alegerea fiecăruia dintre noi să depășim sau nu bariere, să oprim sau nu visarea, să ne așteptăm sau nu rândul la fericire, să ne supere sau nu zborul baloanelor de săpun în jocul lor spre cer!

Sursă: Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:42

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:36

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie

Până la sfârșitul lunii iunie se desfășoară Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: ”Fii tu însuți, fără filtre,...

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:11

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar

Asociația Culturală JazzUP are plăcerea de a vă prezenta cea de-a noua ediție a festivalului JazzUP Sea Fest, unul dintre cele mai importante...

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:47

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului

Sindicaliștii din educație protestează joi în fața Palatului Parlamentului, nemulțumiți de măsurile adoptate prin Legea 141 și de modul în...

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:41

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU) dorește să combată ferm și să clarifice...

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:28

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat joi că a fost semnat contractul privind achiziția primelor sisteme antiaeriene SHORAD...

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:48

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București

Forțele Navale Române participă la ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul Zilei Drapelului Național, în garnizoanele...

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:22

SULINA: Un bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru ultraj și distrugere

La data de 22 iunie 2026, în jurul orei 23:52, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Sulina au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un...

SULINA: Un bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru ultraj și distrugere

CONSTANȚA: Părintele Marius Moșteanu susține o nouă conferință la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”

Evenimentul are loc pe 2 iunie, de la ora 16.00.

CONSTANȚA: Părintele Marius Moșteanu susține o nouă conferință la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”

Publicat de Doina Sirbu, 30 mai 2025, 12:36

Dornic de joacă și pus pe șotii, duhul copilăriei este cel care ne salvează și motivează vârsta, atitudinea, comportamentul și curajul în fața noutății. Este alegerea fiecăruia dintre noi să depășim sau nu bariere, să oprim sau nu visarea, să ne așteptăm sau nu rândul la fericire, să ne supere sau nu zborul baloanelor de săpun în jocul lor spre cer!

Optimist și șugubăț din fire, părintele Marius Moșteanu vă așteaptă la cea de-a șaptea Conferință susținută la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, pe data de 2 iunie, de la ora 16.00, să vă împărtășească din tainele copilăriei Lui Iisus, pruncul din noi.

Sursă: Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman”

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:42

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:36

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie

Până la sfârșitul lunii iunie se desfășoară Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: ”Fii tu însuți, fără filtre,...

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 14:11

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar

Asociația Culturală JazzUP are plăcerea de a vă prezenta cea de-a noua ediție a festivalului JazzUP Sea Fest, unul dintre cele mai importante...

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:47

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului

Sindicaliștii din educație protestează joi în fața Palatului Parlamentului, nemulțumiți de măsurile adoptate prin Legea 141 și de modul în...

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:41

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU) dorește să combată ferm și să clarifice...

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 13:28

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat joi că a fost semnat contractul privind achiziția primelor sisteme antiaeriene SHORAD...

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:48

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București

Forțele Navale Române participă la ceremonii militare și religioase organizate cu prilejul Zilei Drapelului Național, în garnizoanele...

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București
Actualitate joi, 25 iunie 2026, 12:22

SULINA: Un bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru ultraj și distrugere

La data de 22 iunie 2026, în jurul orei 23:52, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Sulina au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la un...

SULINA: Un bărbat de 31 de ani, arestat preventiv pentru ultraj și distrugere

AUDIO | Părintele Marius Moșteanu a susținut, la Biblioteca Județeană Constanța, conferința „De la urare la stare în Colindul de Crăciun”

„Obișnuiți copiii cu personajele din colind”, îndeamnă îndrăgitul preot.

AUDIO | Părintele Marius Moșteanu a susținut, la Biblioteca Județeană Constanța, conferința „De la urare la stare în Colindul de Crăciun”

Publicat de Adina Sîrbu, 11 decembrie 2024, 15:01

„De la urare la stare în Colindul de Crăciun” s-a intitulat cea de-a doua conferință pe care părintele Marius Moșteanu a susținut-o la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța.

Emoție și trăire înaltă, spiritualitate, generozitate, bucuria de a fi împreună în prag de sărbători au caracterizat întâlnirea cu participanții constănțeni, care au umplut Aula bibliotecii.

Evenimentul a fost deschis de un recital de colinde, susținut de corul Bisericii Sfântul Nicolae – Vechi din Constanța, iar în acest cadru, părintele Marius Moșteanu a spus că grupurile de colindători care ne vizitează casele zilele acestea aduc cu ei nu doar armonia, ci și dragostea. „Obișnuiți copiii cu personajele din colind”, este îndemnul părintelui.

Ascultați un reportaj realizat de Liliana Fustanela:

Ediția din acest an a proiectului KREATOR ART – Dobrogea are loc la Tuzla, pe malul Mării Negre
Cultură joi, 18 iunie 2026, 15:40

Ediția din acest an a proiectului KREATOR ART – Dobrogea are loc la Tuzla, pe malul Mării Negre

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada”, organizează proiectul artistic KREATOR ART– Dobrogea, o...

Ediția din acest an a proiectului KREATOR ART – Dobrogea are loc la Tuzla, pe malul Mării Negre
Teatrul Național Radiofonic, prezent la FITS 2026
Cultură joi, 18 iunie 2026, 15:32

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FITS 2026

Teatrul Național Radiofonic este prezent la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, ajuns la cea de-a 33-a ediţie, care se va...

Teatrul Național Radiofonic, prezent la FITS 2026
CONSTANȚA: Lansarea volumului „Uciși, dar neînfrânți. Generali români victime ale închisorilor comuniste”
Cultură miercuri, 17 iunie 2026, 14:22

CONSTANȚA: Lansarea volumului „Uciși, dar neînfrânți. Generali români victime ale închisorilor comuniste”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, organizează joi, 18 iunie 2026, de la ora...

CONSTANȚA: Lansarea volumului „Uciși, dar neînfrânți. Generali români victime ale închisorilor comuniste”
„Case celebre din Constanța Veche”, un nou tur cultural
Cultură miercuri, 17 iunie 2026, 14:21

„Case celebre din Constanța Veche”, un nou tur cultural

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” invită constănțenii și turiștii să descopere...

„Case celebre din Constanța Veche”, un nou tur cultural
Cultură miercuri, 17 iunie 2026, 13:37

AUDIO | Jucăriile copiilor din anticul Tomis, în expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru veacuri de stăpânire romană la Pontul Euxin”

Care erau jucăriile preferate ale copiilor din vechea cetate a Tomisului, cum arătau căluții din teracotă cu rotițe, ursuleții din ambră și...

AUDIO | Jucăriile copiilor din anticul Tomis, în expoziția „A fost odată ca niciodată…! Scurtă istorie a copilăriei în primele patru veacuri de stăpânire romană la Pontul Euxin”
Cultură duminică, 14 iunie 2026, 18:11

Povești din Dobrogea: Interviu cu basistul rock-ului constănțean, Tibi Duțu

Tibi Duțu este un cunoscut basist român originar din Constanța, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai respectați și experimentați muzicieni...

Povești din Dobrogea: Interviu cu basistul rock-ului constănțean, Tibi Duțu
Cultură duminică, 14 iunie 2026, 11:37

CONSTANȚA: Evocarea prezenței poetului Mihai Eminescu în orașul de la țărmul Mării Negre, printr-un tur cultural

Turul cultural Mihai Eminescu, un proiect dedicat evocării prezenţei marelui poet în oraşul de la ţărmul Mării Negre şi redescoperirii...

CONSTANȚA: Evocarea prezenței poetului Mihai Eminescu în orașul de la țărmul Mării Negre, printr-un tur cultural
Cultură vineri, 12 iunie 2026, 08:52

ICEM Tulcea organizează la Cetatea Noviodunum Zilele Europene ale Arheologiei 2026

Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ Tulcea, Primăria Oraşului Isaccea şi Asociaţia Pro Noviodunum – invită...

ICEM Tulcea organizează la Cetatea Noviodunum Zilele Europene ale Arheologiei 2026

AUDIO | Părintele Marius Moșteanu aduce Colindul de Craciun la Biblioteca Județeană Constanța

Aceasta este a doua conferință a părintelelui Marius Moșteanu la Biblioteca Județeană Constanța.

AUDIO | Părintele Marius Moșteanu aduce Colindul de Craciun la Biblioteca Județeană Constanța

Publicat de Doina Sirbu, 9 decembrie 2024, 09:43

Astăzi, de la ora 16:00, la Biblioteca Județeană Constanța va începe cea de-a doua conferință susținută de părintele Marius Moșteanu.

Dacă la prima întâlnire cu publicul, îndrăgitul preot a vorbit despre importanța cărților, de data aceasta, Marius Moșteanu va aduce, prin frumusețea cuvântului său, Colindul de Crăciun, mai aproape de sufletul nostru. Directorul interimar al Bibliotecii Județene, Amelia Stănescu, ne-a anunțat care sunt invitații de marcă pe care îi vom vedea în luna ianuarie, la instituția pe care o conduce.

Redactor: Silvia Pascale

Cristian Mungiu – invitat de onoare la Festivalul din La Rochelle; retrospectivă cu nouă lungmetraje și toate scurtmetrajele sale
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 14:47

Cristian Mungiu – invitat de onoare la Festivalul din La Rochelle; retrospectivă cu nouă lungmetraje și toate scurtmetrajele sale

Regizorul Cristian Mungiu este invitat de onoare al celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film din La Rochelle – FEMA La...

Cristian Mungiu – invitat de onoare la Festivalul din La Rochelle; retrospectivă cu nouă lungmetraje și toate scurtmetrajele sale
CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 14:42

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Două persoane au fost reținute pentru trafic internațional și intern de droguri de risc
AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 14:36

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie

Până la sfârșitul lunii iunie se desfășoară Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: ”Fii tu însuți, fără filtre,...

AUDIO | Campania Națională de Prevenție a consumului de alcool: „Fii tu însuți, fără filtre, fără alcool!” are loc până la sfârșitul lunii iunie
CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 14:11

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar

Asociația Culturală JazzUP are plăcerea de a vă prezenta cea de-a noua ediție a festivalului JazzUP Sea Fest, unul dintre cele mai importante...

CONSTANȚA: JazzUP Sea Fest 2026 – festival multidisciplinar
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 13:47

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului

Sindicaliștii din educație protestează joi în fața Palatului Parlamentului, nemulțumiți de măsurile adoptate prin Legea 141 și de modul în...

Sindicaliștii din educație protestează la Palatul Parlamentului
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 13:41

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța (SCJU) dorește să combată ferm și să clarifice...

Spitalul Județean Constanța aduce clarificări în cazul unor acuzații din spațiul online
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 13:28

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a anunțat joi că a fost semnat contractul privind achiziția primelor sisteme antiaeriene SHORAD...

Miruță anunță contractarea primelor sisteme antiaeriene SHORAD – VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro
Ştiri joi, 25 iunie 2026, 12:48