Ascultă Radio România Constanța Live

pacient de 33 de ani cu anevrism

Ce spune Colegiul Medicilor despre cazurile semnalate la Spitalul Județean Constanța

Anchete în urma cazurilor celor doi copii operați la SCJU si transferați în moarte cerebrală la București.

Ce spune Colegiul Medicilor despre cazurile semnalate la Spitalul Județean Constanța
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 12 ianuarie 2026, 15:52 / actualizat: 13 ianuarie 2026, 14:40

Corpul de Control al Ministerului Sănătății  a ajuns, astăzi, la Spitalul de Urgență Constanța, după o serie întreagă de acuzații extrem de grave la adresa cadrelor medicale.

Cele mai recente vizează doi copii, o fetiță de 6 ani, operată de apendicită, și un băiețel de 2 ani, supus unei intervenții chirurgicale după stabilirea diagnosticului de volvulus intestinal cu necroză – adică răsucirea intestinelor. Ambii copii au suferit complicații și au ajuns în moarte cerebrală la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

În paralel, și conducerea Spitalului de Urgență Constanța face verificări, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Crina Kibedi.

A fost demarată o închetă internă. În această dimineață s-a întrunit o comisie medicală, s-au solicitat toate documentele în ambele cazuri  semnalate, și la acest moment se analizează, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, Crina Kibedi.

Controalele Ministerului Sănătății au fost anunțate după ce constănțeanul  Tiberiu Dumitru a acuzat că fratele său, în vârstă de 33 de ani, internat din cauza unui anevrism vertebral nu este tratat corespunzător, iar managerul SCJU, Raluca Ștefan Vericeanu a anunțat că sunt secții în care 70% dintre medici au scutire pentru gărzi.

N-am știut de aceste cazuri. Am rămas pur și simplu șocat, văzând că aparține tot de neurolog și de neurochirurgi… pacienți cu edem cerebral fără un tratament. Fratele meu acum este într-o stare mai bună, adică edemul este în retragere și staționar. Sperăm ca justiția să ne facă dreptate, pentru că noi nu putem fără. Sperăm ca Ministerul Sanătății să facă ceva pentru noi, a spus Tiberiu Dumitru.

Dacă echipa de la Ministerul Sănătății verifică atât situația gărzilor, cât și a cazurilor medicale, Colegiul Medicilor Constanța s-a autosesizat în privința modului în care au acționat doctorii în toate cele trei cazuri. Dr. Daniel Dumbravă, președintele Colegiului Medicilor Constanța.

Anchetele Colegiului Medicilor nu sunt niște anchete rapide. Se analizează activitatea medicului sau medicilor care au lucrat pe acele cazuri. Se face o anchetă și se stabilește dacă există sau nu există abateri de la norme, toate normele și toate legile. Dacă cineva a greșit, bineînțeles, Comisia de Disciplină a Colegiului Medicilor, într-un final, poate să ia niște măsuri, ce variază de la avertismente, la amendă, la ridicarea dreptului de liberă practică pe o perioadă limitată sau chiar definitiv, a declarat dr. Daniel Dumbravă, președintele Colegiului Medicilor Constanța.

Redactor: Cătălina Radu

Silviu Cristian Albu preia mandatul de manager interimar al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 18:56

Silviu Cristian Albu preia mandatul de manager interimar al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța

Începând din data de 9 iunie 2026, Silviu Cristian Albu preia mandatul de manager interimar al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg...

Silviu Cristian Albu preia mandatul de manager interimar al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța
Cum s-a produs accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 18:31

Cum s-a produs accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu

Astăzi, în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost...

Cum s-a produs accidentul de pe bulevardul Aurel Vlaicu
UPDATE | CONSTANȚA: Un TIR a acroșat mai multe mașini și un autobuz
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 17:52

UPDATE | CONSTANȚA: Un TIR a acroșat mai multe mașini și un autobuz

UPDATE  Potrivit ISU Dobrogea, autocamionul ar fi acroșat mașinile parcate pe strada Dispensarului, intersecție cu bulevardul Aurel Vlaicu. Un...

UPDATE | CONSTANȚA: Un TIR a acroșat mai multe mașini și un autobuz
CONSTANȚA: Seară Camerală în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 17:19

CONSTANȚA: Seară Camerală în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”

Miercuri, 10 iunie 2026, de la ora 19:00, în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța suntem invitați la o...

CONSTANȚA: Seară Camerală în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 16:52

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge la Tulcea

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea, în colaborare cu SPCLEP Tulcea, vă invită să beneficiați de serviciile Caravanei pentru eliberarea...

Caravana Cărții Electronice de Identitate ajunge la Tulcea
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 15:46

Operațiunea JUPITER | Percheziții întru-un dosar penal privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea JUPITER | Percheziții întru-un dosar penal privind protejarea drepturilor de proprietate intelectuală
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 14:57

„Catrință bănățeană”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Exponatul acestei săptămâni este o catrință bănățeană de sărbătoare din subzona etnografică Buziaș (județul Timiș), confecționată la...

„Catrință bănățeană”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate luni, 8 iunie 2026, 14:55

MTI anunță semnarea contractului de finanțare pentru dragaj de investiții în porturile maritime

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport (AM PT) 2021-2027, anunță...

MTI anunță semnarea contractului de finanțare pentru dragaj de investiții în porturile maritime