Ascultă Radio România Constanța Live

noul premier

PSD anunţă astăzi noua propunere de premier; varianta suspendării lui Iohannis, luată în calcul – surse

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 decembrie 2016, 12:44

Partidul Social-Democrat ar urma să anunţe miercuri, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, noua propunere de premier, care nu va fi Liviu Dragnea, iar dacă preşedintele Klaus Iohannis va respinge şi această nominalizare, social-democraţii intenţionează să înceapă demersurile pentru suspendarea din funcţie a şefului statului, au precizat surse politice pentru News.ro.

Potrivit surselor citate, au existat presiuni puternice în partid pentru suspendarea lui Klaus Iohannis, după ce preşedintele a respins-o pe Sevil Shhaideh.

Aceleaşi surse au mai precizat pentru News.ro că nu a existat nicio discuţie între Liviu Dragnea şi Klaus Iohannis, în urma anunţului preşedintelui de a o respinge pe Sevil Shhaideh.

În cazul în care şeful statului va respinge şi a doua propunere de premier a PSD, social-democraţii vor iniţia demersurile pentru suspendarea acestuia, au susţinut surse social-democrate.

Liderii PSD se întrunesc miercuri, de la ora 16.00, în Comitetul Executiv Naţional, pentru a decide ce nominalizare vor face pentru funcţia de prim-ministru şi ce poziţie va adopta partidul după ce preşedintele Klaus Iohannis a respins-o pe Sevil Shhaideh.

Sursa – news.ro

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 18:32

Comisarii CJPC Constanța au verificat astăzi, supermarket-ul Lidl Năvodari, din strada D10, și au descoperit mai multe deficiențe, în urma...

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 17:27

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 16:52

Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea...

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:55

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost...

Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:48

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi

Proiectul legii salarizării unitare din România a fost publicat în consultare publică la finalul lunii mai și a provocat deja nemulţumire în...

Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:12

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează joi, 25 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului de antreprenoriat „GenAI”,...

Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:00

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”

Ziua de 24 iunie are o semnificație aparte atât în calendarul creștin, cât și în cel popular. Astfel, în această zi se prăznuiește...

Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 14:21

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele...

PSD a propus NOUL PREMIER. Acesta este din Constanța

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 decembrie 2016, 10:33

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, numele candidatului partidului la funcţia de prim-ministru.

Acesta este Sevil SHHAIDEH.
sevil_shhaideh

Sevil Shhaideh s-a angajat la Consiliul Judeţean Constanţa în 1993. A fost, până în 2007, directorul departamentului de Sisteme Informatice din cadrul instituţiei. Apoi, între 2007-2012, a ocupat funcţia de şef al Direcţiei Generale de Proiecte.

În aceeaşi perioadă, a fost şi coordonator al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.

Înaintea întâlnirii cu şeful statului, liderii PSD s-au reunit în Comitetul Executiv Naţional, pentru a-i acorda lui Dragnea un mandat în alb pentru a face propunerea de premier în cadrul consultărilor.

Primarul general Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar; Tribunalul București i-a respins contestația
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 18:36

Primarul general Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar; Tribunalul București i-a respins contestația

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, va fi cercetat în continuare sub control judiciar, după ce Tribunalul București a respins, miercuri,...

Primarul general Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar; Tribunalul București i-a respins contestația
FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 18:32

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit

Comisarii CJPC Constanța au verificat astăzi, supermarket-ul Lidl Năvodari, din strada D10, și au descoperit mai multe deficiențe, în urma...

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 17:27

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 16:52

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului

Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea...

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 16:16

Victorie clară pentru România la Mondialul U20

Selecţionata României a surclasat echipa Canadei cu 40-15 (22-8), miercuri, în Grupa C a Campionatului Mondial de handbal feminin Under-20 de la...

Victorie clară pentru România la Mondialul U20
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 15:55

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost...

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 15:48

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi

Proiectul legii salarizării unitare din România a fost publicat în consultare publică la finalul lunii mai și a provocat deja nemulţumire în...

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi
Ştiri miercuri, 24 iunie 2026, 15:12

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează joi, 25 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului de antreprenoriat „GenAI”,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Guvernul Cioloş depune jurământul la Cotroceni

Publicat de , 17 noiembrie 2015, 19:13

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a început cu imnul naţional al României.

Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţie a membrilor Cabinetului Cioloş are loc în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, informează Administraţia Prezidenţială.

Primul care a depus jurământul a fost noul premier, Dacian Cioloş.

Vicepremierii Vasile Dâncu şi Costin Grigore au depus jurământul după premierul Dacian Cioloş.

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 18:32

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit

Comisarii CJPC Constanța au verificat astăzi, supermarket-ul Lidl Năvodari, din strada D10, și au descoperit mai multe deficiențe, în urma...

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 17:27

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 16:52

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului

Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea...

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:55

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost...

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:48

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi

Proiectul legii salarizării unitare din România a fost publicat în consultare publică la finalul lunii mai și a provocat deja nemulţumire în...

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:12

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează joi, 25 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului de antreprenoriat „GenAI”,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:00

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”

Ziua de 24 iunie are o semnificație aparte atât în calendarul creștin, cât și în cel popular. Astfel, în această zi se prăznuiește...

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 14:21

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele...

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Klaus Iohannis anunță astăzi numele premierului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 noiembrie 2015, 13:31

Președintele Klaus Iohannis va anunța marți, la ora 17,00, într-o declarație de presă, numele premierului desemnat și concluziile consultărilor cu partidele și formațiunile parlamentare.

Șeful statului a avut luni și marți a doua rundă de consultări cu partidele și formațiunile parlamentare pentru desemnarea premierului.

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 18:32

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit

Comisarii CJPC Constanța au verificat astăzi, supermarket-ul Lidl Năvodari, din strada D10, și au descoperit mai multe deficiențe, în urma...

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 17:27

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 16:52

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului

Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea...

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:55

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost...

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:48

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi

Proiectul legii salarizării unitare din România a fost publicat în consultare publică la finalul lunii mai și a provocat deja nemulţumire în...

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:12

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează joi, 25 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului de antreprenoriat „GenAI”,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:00

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”

Ziua de 24 iunie are o semnificație aparte atât în calendarul creștin, cât și în cel popular. Astfel, în această zi se prăznuiește...

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 14:21

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele...

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Încep consultările la Cotroceni. Cine va fi noul premier?

Foto: Reprezentantii PP-DD discuta cu presedintele Klaus Iohannis, in timpul consultarilor pe tema prioritatilor legislative ale urmatoarei sesiuni parlamentare, la Palatul Cotroceni.

Publicat de , 5 noiembrie 2015, 08:26

Demisia premierului a ajuns, miercuri seara, la preşedintele României, Klaus Iohannis. În documentul trimis la Palatul Cotroceni, Victor Ponta l-a propus ca interimar pe ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.

Şeful statului începe, joi după-amiază, conscultările cu liderii PSD, cei ai PNL, UDMR şi ai Grupului minorităţilor naţionale, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Vineri, discuţiile vor continua cu reprezentanţii UNPR şi cei ai ALDE.

Potrivit Constituţiei, preşedintele trebuie să desemneze un premier interimar, care are dreptul să stea în funcţie cel mult 45 de zile.

Pentru investitura premierului plin sunt mai multe variante luate în calcul, precum sociologul Vasile Dâncu, fostul comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloş, dar se vorbeşte şi despre Florin Georgescu, actualul viceguvernator al BNR.

FOTO – arhivă

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 18:32

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit

Comisarii CJPC Constanța au verificat astăzi, supermarket-ul Lidl Năvodari, din strada D10, și au descoperit mai multe deficiențe, în urma...

FOTO, VIDEO | Un supermarket din Mamaia Nord, închis de comisarii CJPC Constanța. Ce deficiențe au descoperit
MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 17:27

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

MAE/Atenționare de călătorie: Africa de Sud – riscuri de securitate și posibile perturbări în contextul protestelor
Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 16:52

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului

Presa constănțeană din vara anului 1924 surprinde o imagine deloc liniștitoare a vieții urbane. În paginile ziarului „Marea...

Calendar istoric MINAC: 24 iunie – Sub teroarea apașilor din Grădina Publică a orașului
MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:55

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României

Sistemul anti-dronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost...

MApN: Sistemul anti-dronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:48

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi

Proiectul legii salarizării unitare din România a fost publicat în consultare publică la finalul lunii mai și a provocat deja nemulţumire în...

DIALOGURI LA ZI | Bogdan Șchiop, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:12

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”

Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) organizează joi, 25 iunie 2026, evenimentul de lansare a proiectului de antreprenoriat „GenAI”,...

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul „GenAI”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 15:00

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”

Ziua de 24 iunie are o semnificație aparte atât în calendarul creștin, cât și în cel popular. Astfel, în această zi se prăznuiește...

În calendarul popular, pe 24 iunie se sărbătorește „Drăgaica” sau „Sânzienele”
Actualitate miercuri, 24 iunie 2026, 14:21

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele...

PSD a decis să își asume guvernarea. Sorin Grindeanu – propunerea de premier

Liderii Alianței pentru Integrare Europeană de la Chișinău nu au ajuns la un consens în privinţa numirii premierului

Publicat de , 27 iulie 2015, 20:26

Liderii Alianței pentru Integrare Europeană de la Chișinău au avut luni o nouă rundă de negocieri în vederea ajungerii la un consens în privința candidaturii ministrului educației în exercițiu, Maia Sandu, la funcția de prim-ministru, dar discuțiile s-au încheiat fără un rezultat, nefiind făcute niciun fel de declarații.

Democratul Sergiu Sârbu, citat de agenția IPN, a afirmat că nu există încă o înțelegere privind candidatul la funcția de premier, iar liderii AIE vor face declarații doar atunci când va exista un consens.

Săptămâna trecută, Partidul Liberal Democrat (PLDM), căruia i-a revenit funcția de premier conform acordului AIE, a anunțat candidatura Maiei Sandu la șefia executivului, dar această propunere nu este agreată de partenerii de coaliție din cauza condițiilor pe care ea le-a înaintat, între care schimbarea conducerii Băncii Naționale.

Potrivit unor surse citate de Radio Chișinău, PLDM ar fi făcut o nouă propunere pentru funcția de premier în persoana lui Valeriu Streleț, deputat PLDM. Conform acelorași surse, la sediul parlamentului urmează să înceapă o nouă rundă de negocieri între liderii Alianței, la care va fi prezent și Valeriu Streleț.

Sâmbătă, fracțiunile parlamentare au fost contactate de administrația președintelui Nicolae Timofti și invitate la consultări cu șeful statului în vederea desemnării oficiale a unui candidat la funcția de prim-ministru, dar întrevederea a fost amânată de câteva ori.

Cele trei partide proeuropene de la Chișinău — Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal — au semnat joia trecută acordul de constituire a noii coaliții de guvernare în Republica Moldova — Alianța pentru Integrare Europeană-3, iar liderii acestor formațiuni, respectiv Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu, dădeau asigurări că noul guvern va fi învestit până la sfârșitul acestei luni.