Ascultă Radio România Constanța Live

mine

România preia comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Pe durata misiunii, vor avea loc două activări ale MCM BS TG.

România preia comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 iulie 2025, 11:18

Forțele Navale Române organizează miercuri, 9 iulie, de la ora 11.50, în portul Constanța, la Terminalul Pasageri, ceremonia de schimbare a comenzii Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM BS TG – Mine Countermeasures Black Sea Task Group), la care contribuie forțele navale din Bulgaria, România și Turcia.

Astfel, țara noastră va prelua comanda grupării de la partenerii bulgari, pentru următoarele șase luni, în conformitate cu Memorandumul de înțelegere privind constituirea MCM Black Sea, semnat la data de 11 ianuarie 2024, în Istanbul, Turcia.

Pe durata misiunii, vor avea loc două activări ale MCM BS TG, în cadrul cărora navele din grupare vor participa la exerciții internaționale în Marea Neagră. Forțele Navale Române vor participa cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” – 274, care va fi nava-comandant a grupării navale, și cu vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu” – M-270, iar Forțele Navale ale Bulgariei și ale Turciei vor contribui cu câte o navă cu capabilități de luptă împotriva minelor marine.

Misiunea principală a MCM Black Sea TG este aceea de asigurare a libertății de navigație în apele Mării Negre, prin misiuni de supraveghere, acțiuni de neutralizare a posibilelor pericole pentru traficul maritim, precum și activități conexe de căutare și salvare pe mare.

Weekend de Constanța 2026: Spectacol de teatru, proiecție de film și atelier de pictură
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 19:27

După un debut de succes în Parcul Poarta 6, Weekend de Constanța 2026 continuă pe 26-27 iunie, când atmosfera de poveste ajunge în Pădurea...

Surse – Daniel Learciu, directorul al OJFIR Rurale Constanța, reținut
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 19:12

Daniel Learciu, directorul al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța a fost audiat vineri, 25 iunie, la Parchetul...

TULCEA: Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 17:53

Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha, personalitate istorică legată de Tulcea Marți, 30 iunie...

Dialoguri la zi: Președintele Filialei Dobrogea a OAR, arhitect Marius Șocarici
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 17:44

Orașele se dezvoltă într-un ritm tot mai alert, iar modul în care sunt proiectate influențează direct calitatea vieții locuitorilor. De la...

Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 16:31

„Ziua Piersicilor” la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Valu lui Traian

După ce „Ziua Cireșelor”, organizată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța din Valu lui Traian, a reunit peste...

Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 16:19

OPC Constanța: Controale soldate cu amenzi de 250.000 de lei într-o săptămână!

În perioada 22.06.2026 – 26.06.2026, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat...

Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 14:41

Județul CONSTANȚA: 16 centre sunt pregătite pentru examenul de Bacalaureat

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, debutează luni, 29 iunie 2026, cu proba scrisă la...

Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 14:37

AUDIO | Fanfara RAJA începe seria spectacolelor susținute în aer liber

Fanfara RAJA va începe, în acest weekend, seria spectacolelor susținute în aer liber în municipiul Constanța. Prima reprezentație va avea loc...

Surse americane acuză Iranul că a făcut pregătiri să mineze Strâmtoarea Ormuz

În trecut, Iranul a mai amenințat cu închiderea Strâmtorii Ormuz, dar nu a pus niciodată în practică o astfel de acțiune.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 iulie 2025, 09:47

Militarii iranieni au încărcat luna trecută mine marine pe vase din Golful Persic, ceea ce a sporit îngrijorarea Statelor Unite privind pregătirile Iranului pentru blocarea Strâmtorii Ormuz, ca reacție la loviturile israeliene pe întreg teritoriul iranian, afirmă doi oficiali americani citați marți de Reuters.

Pregătirile – despre care nu s-a vorbit până acum public – au fost detectate de serviciile de informații americane și au avut loc după ce Israelul a lansat primele atacuri cu rachete asupra Iranului în 13 iunie, au declarat sursele Reuters, care au solicitat să nu le fie dezvăluită identitatea, drept condiție pentru a discuta probleme sensibile din domeniul spionajului.

Încărcarea minelor, care nu au fost încă amplasate în strâmtoare, sugerează că Teheranul ar fi avut intenții serioase de a închide una din cele mai circulate rute maritime din lume, escaladând astfel un conflict deja în curs de intensificare și afectând comerțul internațional. O cincime din livrările mondiale de petrol și gaze trec prin Strâmtoarea Ormuz, iar o blocadă ar fi dus probabil la creșterea bruscă a prețurilor la energie în întreaga lume.

Deocamdată, cotațiile de referință pentru țiței au scăzut cu 10% după ce Statele Unite au bombardat situri nucleare iraniene. Evoluția a fost parțial generată de scăderea temerilor că războiul va provoca perturbări majore în comerțul cu petrol.

În 22 iunie, după ce bombele antibuncăr americane au lovit trei instalații nucleare vitale din Iran pentru a paraliza programul atomic al țării, parlamentul de la Teheran a susținut – potrivit unor știri – o măsură de blocare a strâmtorii. Decizia nu este obligatorie, iar ultimul cuvânt îl are Consiliul Național Suprem de Securitate, a explicat la momentul respectiv canalul de televiziune iranian Press TV.

În trecut, Iranul a mai amenințat cu închiderea Strâmtorii Ormuz, dar nu a pus niciodată în practică o astfel de acțiune.

Reuters nu a reușit să verifice momentul exact din timpul războiului iraniano-israelian de 12 zile când au fost încărcate minele pe vase și nu este clar dacă acestea au fost între timp descărcate; desfășurarea lor ar opri efectiv trecerea navelor.

Sursele agenției nu au dezvăluit cum au obținut Statele Unite informația despre încărcarea minelor, însă în astfel de cazuri este vorba de obicei despre imagini din satelit, surse umane clandestine sau o combinație a celor două metode.

Solicitat să comenteze pregătirile Iranului, un oficial de la Casa Albă a răspuns că ”datorită executării strălucite de către președinte a Operațiunii Midnight Hammer, campaniei de succes împotriva Houthi și campaniei de presiune maximă, Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă, libertatea de navigație a fost restabilită, iar Iranul a fost slăbit semnificativ”.

Pentagonul și misiunea iraniană la ONU nu au reacționat imediat la solicitarea de comentarii.

Potrivit celor doi oficiali cu care a discutat Reuters, guvernul Statelor Unite nu exclude posibilitatea ca încărcarea minelor să fi reprezentat o măsură de inducere în eroare; iranienii ar fi putut pregăti minele pentru a-i convinge pe americani că Teheranul ia în considerare serios închiderea strâmtorii, fără însă a intenționa să facă acest pas.

Este posibil și ca militarii iranieni să fi făcut pur și simplu pregătiri necesare în caz că liderii regimului islamic ar ordona blocada.

Prin Strâmtoarea Ormuz dintre Oman și Iran, a cărei lățime minimă este de 34 km, cu un culoar de navigație în ambele sensuri de doar două mile marine, trec majoritatea exporturilor petroliere ale unor membri OPEC – Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak; Qatarul, unul din cei mai mari exportatori mondiali de gaze naturale lichefiate, expediază pe aceeași cale aproape toate livrările de GNL.

Însă și Iranul își exportă majoritatea țițeiului prin strâmtoare, ceea ce teoretic ar putea reprezenta un motiv de a nu dori blocada. Teheranul s-a asigurat însă că poate face asta dacă consideră necesar, alocând în acest scop resurse considerabile. În 2019, Iranul dispunea de peste 5000 de mine marine care puteau fi desfășurate rapid cu vase mici, foarte rapide, aprecia atunci Agenția de Informații pentru Apărare din SUA.

Flota a 5-a a Statelor Unite, cu baza în Bahrein, are misiunea de a proteja comerțul din regiune. Marina militară americană staționa de obicei în Bahrein patru nave de deminare, dar acestea sunt în curs de înlocuire cu un alt tip de navă, pentru lupte în zona litoralului, care au de asemenea capacități antimine.

Toate aceste nave au fost îndepărtate din Bahrein în zilele dinaintea bombardamentelor americane asupra Iranului, în eventualitatea unor retorsiuni asupra centrului flotei a 5-a, însă iranienii s-au limitat în cele din urmă la un atac cu rachetă asupra unei baze a SUA din Qatar. Oficialii americani nu au exclus însă și alte măsuri din partea Iranului.

Sursa – Agerpres

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg – declarat persona non grata de Federația Rusă
Externe joi, 25 iunie 2026, 16:21

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg – declarat persona non grata de Federația Rusă

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata și partea rusă a decis retragerea...

Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg – declarat persona non grata de Federația Rusă
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți (bilanț provizoriu)
Externe joi, 25 iunie 2026, 15:04

Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți (bilanț provizoriu)

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au...

Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți (bilanț provizoriu)
Cutremure în Venezuela/ Președintele Delcy Rodriguez anunță 32 de morți și peste 700 de răniți
Externe joi, 25 iunie 2026, 08:36

Cutremure în Venezuela/ Președintele Delcy Rodriguez anunță 32 de morți și peste 700 de răniți

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost...

Cutremure în Venezuela/ Președintele Delcy Rodriguez anunță 32 de morți și peste 700 de răniți
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas
Externe joi, 25 iunie 2026, 08:32

Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas

Două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 conform serviciului seismologic american (United States Geological Survey, USGS), au lovit...

Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas
Externe miercuri, 24 iunie 2026, 14:43

Comisia Europeană plătește României 2,25 miliarde euro în cadrul MRR

Comisia Europeană a plătit, marţi, României granturi în valoare de 2,25 miliarde de euro, marcând a patra plată în cadrul Mecanismului de...

Comisia Europeană plătește României 2,25 miliarde euro în cadrul MRR
Externe marți, 23 iunie 2026, 07:35

Negociatorul-șef iranian Ghalibaf afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi administrată de Iran

Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a afirmat luni că condițiile din Strâmtoarea Ormuz nu vor reveni la nivelurile de...

Negociatorul-șef iranian Ghalibaf afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi administrată de Iran
Externe luni, 22 iunie 2026, 12:08

Premierul britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia

Premierul britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia din funcţiile de lider al Partidului Laburist şi de şef al Guvernului Marii...

Premierul britanic Keir Starmer și-a anunțat demisia
Externe duminică, 21 iunie 2026, 11:37

Crimeea suspendă vânzările de combustibil către populaţie şi companii

Staţiile de carburanţi din peninsula Crimeea, controlată de Rusia, au suspendat duminică, începând cu ora 9.00 (ora locală), toate vânzările...

Crimeea suspendă vânzările de combustibil către populaţie şi companii

Piesa de patrimoniu | Tipuri de armament sub apă – două exemplare de mine improvizate

Publicat de Doina Sirbu, 18 mai 2025, 12:25

Ce nu ați reușit să vedeți în Noaptea Muzeelor la Constanța, puteți descoperi, oricând, pe timpul zilei, iar rubrica semnată de Silvia Pascale, Piesa de Patrimoniu, ne poate ghida oricând în drumețiile noastre culturale.

Ne oprim astăzi la Muzeul Național al Marinei Române pentru că sunt multe obiecte rare și chiar unicat, ce merită a fi evidențiate. Muzeograful Dragoș Sichigea ne aduce istoria în prezent și ne arată, de această dată, alte tipuri de armament sub apă, cum ar fi cele două exemplare de mine improvizate ce amintesc de istețimea și curajul specialiștilor din Armata Română din timpul Primului Război Mondial.

Weekend de Constanța 2026: Spectacol de teatru, proiecție de film și atelier de pictură
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 19:27

Weekend de Constanța 2026: Spectacol de teatru, proiecție de film și atelier de pictură

După un debut de succes în Parcul Poarta 6, Weekend de Constanța 2026 continuă pe 26-27 iunie, când atmosfera de poveste ajunge în Pădurea...

Weekend de Constanța 2026: Spectacol de teatru, proiecție de film și atelier de pictură
Surse – Daniel Learciu, directorul al OJFIR Rurale Constanța, reținut
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 19:12

Surse – Daniel Learciu, directorul al OJFIR Rurale Constanța, reținut

Daniel Learciu, directorul al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța a fost audiat vineri, 25 iunie, la Parchetul...

Surse – Daniel Learciu, directorul al OJFIR Rurale Constanța, reținut
TULCEA: Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 17:53

TULCEA: Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha

Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha, personalitate istorică legată de Tulcea Marți, 30 iunie...

TULCEA: Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha
Dialoguri la zi: Președintele Filialei Dobrogea a OAR, arhitect Marius Șocarici
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 17:44

Dialoguri la zi: Președintele Filialei Dobrogea a OAR, arhitect Marius Șocarici

Orașele se dezvoltă într-un ritm tot mai alert, iar modul în care sunt proiectate influențează direct calitatea vieții locuitorilor. De la...

Dialoguri la zi: Președintele Filialei Dobrogea a OAR, arhitect Marius Șocarici
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 16:31

„Ziua Piersicilor” la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Valu lui Traian

După ce „Ziua Cireșelor”, organizată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța din Valu lui Traian, a reunit peste...

„Ziua Piersicilor” la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură din Valu lui Traian
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 16:19

OPC Constanța: Controale soldate cu amenzi de 250.000 de lei într-o săptămână!

În perioada 22.06.2026 – 26.06.2026, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat...

OPC Constanța: Controale soldate cu amenzi de 250.000 de lei într-o săptămână!
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 14:41

Județul CONSTANȚA: 16 centre sunt pregătite pentru examenul de Bacalaureat

Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, debutează luni, 29 iunie 2026, cu proba scrisă la...

Județul CONSTANȚA: 16 centre sunt pregătite pentru examenul de Bacalaureat
Actualitate vineri, 26 iunie 2026, 14:37

AUDIO | Fanfara RAJA începe seria spectacolelor susținute în aer liber

Fanfara RAJA va începe, în acest weekend, seria spectacolelor susținute în aer liber în municipiul Constanța. Prima reprezentație va avea loc...

AUDIO | Fanfara RAJA începe seria spectacolelor susținute în aer liber

Forțele Navale Române continuă misiunile de combatere a minelor marine din Marea Neagră

Comanda Grupării operative MCM Black Sea va fi asigurată pentru următoarele șase luni de Forțele Navale ale Bulgariei.

Forțele Navale Române continuă misiunile de combatere a minelor marine din Marea Neagră

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 ianuarie 2025, 18:43

Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a participat miercuri, 15 ianuarie, la ceremonia de schimbare a comenzii Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM BS TG (Mine Counter-Measures Black Sea Task Group) și la ședința bianuală a Comitetului MCM Black Sea în Varna, Bulgaria, unde a fost prezentat bilanțul activităților desfășurate sub comanda Forțelor Navale ale Turciei, în timpul celor trei activări realizate în perioada iulie 2024 – ianuarie 2025.

Conform Forțelor Navale Române, de asemenea, în cadrul întâlnirii trilaterale (Bulgaria, România și Turcia) au fost discutate și propuneri pentru îmbunătățirea eficienței grupării pentru următoarele 12 luni.

Comanda Grupării operative MCM Black Sea va fi asigurată pentru următoarele șase luni de Forțele Navale ale Bulgariei, iar în cea de-a doua jumătate a anului de Forțele Navale Române. Principiul comenzii prin rotație a fost stabilit în Memorandumul de înțelegere semnat, în data de 11 ianuarie 2024, la Istanbul, Turcia.

Comitetul MCM Black Sea, format din comandanții celor trei forțe navale din Bulgaria, România și Turcia, este responsabil de elaborarea unor linii directoare necesare pentru a asigura funcționarea eficientă a grupării navale.

Principalul scop al Grupului operativ este acela de a menține în siguranță traficul maritim în Marea Neagră, prin executarea de activități de supraveghere, recunoaștere și neutralizare a minelor marine, precum si operații conexe de căutare și salvare pe mare.