Ascultă Radio România Constanța Live

Maratonul Nisipului revine cu ediția a XI-a

Maratonul Nisipului revine cu ediția a XI-a

Maratonul Nisipului revine cu ediția a XI-a
Foto: Maratonul Nisipului

Publicat de Catalin Donose, 16 martie 2026, 09:01

Pe 17 mai 2026, plaja Zoom Beach din Constanța devine din nou scena uneia dintre cele mai spectaculoase competiții de alergare pe plajă din Europa. Maratonul Nisipului revine cu ediția a XI-a, marcând începutul unui nou deceniu pentru evenimentul care a construit, în timp, o comunitate puternică de alergători.

După zece ediții care au adus la start mii de alergători din România și din străinătate, Maratonul Nisipului intră într-un nou deceniu sub conceptul „NEXT WAVE”, anunțând un nou val de energie, performanță și vizibilitate internațională.

În ultimii ani, Maratonul Nisipului s-a impus ca un reper distinct în peisajul alergării europene. Traseul desfășurat integral pe nisip, la malul Mării Negre, schimbă radical dinamica unei curse de anduranță: fiecare kilometru solicită mai multă rezistență, mai mult echilibru și o strategie diferită de efort față de alergarea pe asfalt. Tocmai această provocare face din Maratonul Nisipului una dintre cele mai spectaculoase și autentice experiențe de alergare pentru participanți.

Programul competițional al ediției 2026 include probele consacrate ale evenimentului: maraton (42 km), semimaraton (21 km), precum și cursele de 10 km și 5 km. Competiția include și ștafeta de maraton, o probă de echipă în care trei alergători parcurg împreună distanța de 42 km, fiecare participant alergând două ture de câte 7 km.

Evenimentul păstrează și componenta sa comunitară, devenită deja parte din identitatea Maratonului Nisipului. Copiii și familiile vor putea participa la Cursa Campionii Școlii, dedicată elevilor, precum și la Family Run, o cursă caritabilă de 1 kilometru organizată în sprijinul proiectelor Asociației Dăruiește Aripi. Atmosfera de pe plajă va fi completată de tradiționalul concurs de zmee, care transformă evenimentul într-un spectacol de culoare și energie.

Înscrierile sunt deschise pe platforma oficială a competiției: https://www.maratonulnisipului.ro

„A trecut deja un deceniu de la prima ediție a Maratonului Nisipului. Privind în urmă, cel mai impresionant lucru nu este doar faptul că această competiție a crescut, ci că o comunitate întreagă a crescut odată cu ea. Avem alergători care au fost la start încă din 2014 și care revin și astăzi. Sunt, firesc, cu un deceniu mai maturi, dar îi vedem la fel de determinați — uneori chiar mai puternici, mai plini de energie și mai entuziaști decât atunci când au alergat prima dată pe nisipul de la Constanța. Acesta este, de fapt, spiritul Maratonului Nisipului: nu este doar o cursă, ci o experiență care te face să revii. În zece ani am văzut oameni care și-au depășit limitele, prietenii care s-au legat la startul acestei competiții și o comunitate care a devenit din ce în ce mai puternică.

Ediția a XI-a, pe care o organizăm sub conceptul Next Wave, marchează începutul unui nou deceniu pentru Maratonul Nisipului. Este momentul în care această comunitate deschide un nou capitol și invită un nou val de alergători să trăiască aceeași experiență: provocarea nisipului, energia mării și satisfacția de a trece linia de finish într-o competiție cu adevărat specială”, a declarat Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive SanaSport.

Organizatorii vor asigura, ca de fiecare dată, toate condițiile necesare pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, de la puncte de hidratare și echipe medicale, la personal de securitate prezent pe întreg traseul.

Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă SanaSport, cu sprijinul partenerilor instituționali și privați care susțin mișcarea și stilul de viață activ.

Farul Constanța va juca baraj pentru menținerea în Superligă
Sport marți, 19 mai 2026, 09:24

Farul Constanța va juca baraj pentru menținerea în Superligă

Farul Constanța a fost învinsă, ieri, în ultima etapă a play-out-ului, de retrogradata Metaloglobus București și va juca barajul pentru...

Farul Constanța va juca baraj pentru menținerea în Superligă
Farul Constanța, dublă campioană în Liga de Tineret și Liga Elitelor U17
Sport luni, 18 mai 2026, 15:08

Farul Constanța, dublă campioană în Liga de Tineret și Liga Elitelor U17

Duminică, 17 mai, au avut loc meciurile din ultima etapă din play-off-ul și play-out-ul Ligii de Tineret la fotbal, iar pentru a doua oară de la...

Farul Constanța, dublă campioană în Liga de Tineret și Liga Elitelor U17
Sorana Cîrstea a urcat pe locul 18 WTA, cea mai bună clasare din carieră
Sport luni, 18 mai 2026, 12:31

Sorana Cîrstea a urcat pe locul 18 WTA, cea mai bună clasare din carieră

Sorana Cîrstea, aflată în ultimul an de competiţie, a ajuns până în semifinale la turneul de la Roma, iar în urma acestei performanțe, a...

Sorana Cîrstea a urcat pe locul 18 WTA, cea mai bună clasare din carieră
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Sport vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Sport vineri, 15 mai 2026, 11:46

Fetele de la CSM Constanța vor juca finala Superligii de tenis de masă

După ce a câștigat bronzul mondial cu echipa națională, jucătoarea de tenis de masă Elena Zaharia de la CSM Constanța s-a întors acasă și...

Fetele de la CSM Constanța vor juca finala Superligii de tenis de masă
Sport vineri, 15 mai 2026, 10:25

A fost alcătuită „Naționala Culturii”

De Ziua Națională Grigorescu, Artmark și Federația Română de Fotbal lansează „Naționala Culturii”, o expoziție-eveniment dedicată...

A fost alcătuită „Naționala Culturii”
Sport vineri, 15 mai 2026, 10:09

Vineri încep meciurile etapei a 9-a din play off-out în Superligă

Iată programul etapei a 9-a, play off-out din Superliga de fotbal. Partidele vor fi transmise în direct de PRIMA Sport și DIGI Sport. Vineri, 15...

Vineri încep meciurile etapei a 9-a din play off-out în Superligă
Sport vineri, 15 mai 2026, 08:44

Meciuri amicale în iunie pentru tricolori

În luna iunie, naționala României va disputa două partide de pregătire, în Georgia, la Tbilisi, și la București, cu Țara Galilor. Marți, 2...

Meciuri amicale în iunie pentru tricolori