Vaccinare fără programare pe litoral! Mai multe puncte de imunizare, pentru turişti şi constănţeni
Publicat de ,
12 august 2021, 13:21
Din această după-amiază, de la ora 16.00, și până duminică, turiștii și constănțenii se pot vaccina pe faleza Cazinoului din Constanța, iar de mâine imunizări se vor face, fără programare, și în Portul Turistic din Mangalia și la Festivalul Saraylilei de la Techirghiol.
Direcția de Sănătate Publică din Constanța anunță că un punct de vaccinare va fi deschis în perioada 13 – 15 august, pe faleza din Techirghiol. Oamenii pot veni să se vaccineze între orele 16.00 și 20.00. La Mangalia, vineri și sâmbătă cei care vor să se imunizeze sunt așteptați în intervalul orar 18.00 – 21.30, iar duminică, de la ora 20.00 până la 22.00. Indiferent de punctul de vaccinare ales, turiștii și constănțenii vor putea alege între serul de la Pfizer și cel de la Johnson & Johnson.
Un nou maraton de vaccinare, în acest weekend, la Constanţa
Publicat de ,
8 iulie 2021, 15:22
“Să nu uităm că vara trecută ne doream să apară ceva împotriva COVID, acum avem la dispoziție vaccinul și trebuie să ne protejăm”. Declarația îi aparține șefei Direcției de Sănătate Publică din Constanța, Cristina Schipor, care îi invită pe constănțeni și pe turiști să se vaccineze.
„Interesul este să fim cât mai multe persoane imunizate. Să nu uităm că anul trecut, pe vremea aceasta, ne doream foarte mult să apară ceva, să existe ceva, să putem fi protejaţi. Iată, suntem vara, suntem relaxaţi, s-au ridicat majoritatea restricţiilor, dar noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că trebuie să ne protejăm şi trebuie să ne vaccinăm.“
De mâine și până duminică, la Constanța va funcționa un centru drive through, iar un alt punct de vaccinare va fi deschis în Parcul Arheologic de lângă Primărie, unde se desfășoară un festival culinar.
„Aşa cum ne-am obişnuit, la sfârşit de săptămână ne organizăm cumva să ieşim din rutina Centrului de Vaccinare de la Pavilion. Deci vom fi în malul din Parcul Tăbăcăriei, un drive-through în parcarea din faţa Bulevardului Lăpuşneanu. Vom fi şi la acţiunea Primăriei, pe care o organizează în Parcul Arheologic, de lângă sediu. La Primărie vom fi de la ora 16.00 până la ora 20.00, iar la mall vom fi de la ora 12.00, până la ora 20.00.“
În ambele puncte de vaccinare, serurile folosite vor fi cele de la Pfizer și Johnson & Johnson.
Redactor – Cătălina Radu / Foto – facebook.com/DSP Constanta
Maraton de vaccinare la Constanţa: Oamenii se pot imuniza la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și la Acvariul Constanța
Publicat de ,
11 iunie 2021, 11:53
Invitație la muzeu, dar și la vaccinare, în acest weekend la Constanța! Direcția de Sănătate Publică anunță că, mâine, când se desfășoară Noaptea Muzeelor, oricine se poate imuniza împotriva COVID la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și la Acvariul Constanța.
Direcția de Sănătate Publică din Constanța anunță că, în intervalul orar 16.00 – 23.00, vor putea fi administrate serurile de la Pfizer sau Johnson & Johnson. La Delfinariul Constanța, imunizările se vor face, fără programare, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 18.00. Personalul medical – un medic, doi asistenţi medicali şi un registrator pentru fiecare locaţie în parte – provine de la centrul de vaccinare din incinta Pavilionului Expoziţional. În acest weekend continuă maratonul de vaccinare și în mall-ul de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
DSP Constanța informează că persoanele care vor să se vaccineze se pot prezenta, indiferent de localitatea de domiciliu, singura condiție fiind să aibă documente de identitate valabile.
25% din persoanele care au participat la primul maraton de vaccinare desfășurat în județul Constanța, cel de la Spitalul Militar de Urgență, s-au imunizat noaptea.
„Au venit destul de mulţi şi noaptea. Poate, din punctul meu de vedere, au fost neaşteptat de mulţi. Cam 25% au fost imunizaţi noaptea”, a declarat comandantul Spitalului Militar Constanța, col. dr. Aurel Trană.
Maratonul de vaccinare non-stop de la Spitalul Militar s-a desfășurat în perioada 4 – 11 mai. Comandantul unității sanitare reamintește că, în prezent, oricine poate solicita imunizarea, fără programare.
„Aş vrea ca toată lumea să ştie că în continuare vom vaccina între orele 8.00 şi 20.00, fără programare, pe oricine vrea să se vaccineze. Consider că motivele pentru care mulţi oameni nu se vaccinează sunt absolut greşite. Aş vrea să avem mai multă încredere în partea medicală şi oamenii să se vaccineze nu pentru că pleacă nu ştiu unde sau că vor să meargă la un concert, oamenii trebuie să se vaccineze pentru sănătatea lor şi a celor din jur, a familiei, pentru o viaţă normală”, a mai spus comandantul Spitalului Militar Constanța, col. dr. Aurel Trană.
La Constanța au început astăzi trei campanii de vaccinare antiCOVID. Unde vă puteţi imuniza fără programare
Publicat de ,
14 mai 2021, 15:29
La Constanța au început astăzi trei campanii de vaccinare antiCOVID. La Pavilionul Expozițional s-a dat startul maratonului organizat de Universitatea Ovidius, iar până duminică, oricine se poate vaccina, fără programare, în cele patru mall-uri din municipiu, în cadrul campaniei organizate de DSP și Prefectura Constanța.
De mâine, între orele 10,00 și 18,00, constănțenii și turiștii au parte de un maraton de vaccinare anti-COVID fără programare, dar și de o campanie de testare pentru virusul hepatitei C, pe faleza Cazinoului din Constanța.
Este un prim semn pentru revenirea la normalitate, consideră profesor univ. dr. Sorin Rugină, medic primar infecționist și epidemiolog:
„E un moment favorabil, pentru că, în sfârşit, pandemia ne-a făcut şi o surpriză plăcută şi e o scădere mai accentuată a numărului de îmbolnăviri graâie, în primul rând, vaccinărilor făcute până în acest moment, dar probabil că s-ar putea să fie şi o epuizare a virusului iniţial care, iată, ne dă un interval să ne posibil val patru.“
Jimmy este originar din Albania și studiază de 4 ani Medicina la Universitatea Ovidius. La maratonul vaccinării de la Pavilionul Expozițional Constanța a venit ca voluntar, ca să-și vaccineze colegii și profesorii:
„M-am vaccinat din luna decembrie, când a început şi perioada pentru medici. Particip în acest maraton de vaccinare şi îmi vaccinez colegii, cadre didactice. Tuturor tinerilor le spun să nu le fie frică de vaccin, nu este ceea ce se aude în televiziune, în media, problema în ziua de azi este dezinformarea. Este foarte important să ne vaccinăm ca sa nu mai transmitem mai departe!“
CONSTANŢA: Maraton de vaccinare destinat tinerilor, la Pavilionul Expoziţional
Publicat de ,
11 mai 2021, 15:36
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Medicină, în parteneriat cu Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici Constanța (ASMTMC), Liga Studenților UOC și Capitala Tineretului, organizează, alături de Direcția de Sănătate Publică (DSP), în perioada 14-16 mai, la Pavilionul Expozițional din Mamaia, primul maraton de vaccinare destinat tinerilor.
„În cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să se imunizeze se pot prezenta fără programare prealabilă la Pavilionul Expozițional, unde vor beneficia de un flux separat de vaccinare, cu serul dezvoltat de Pfizer și BioNTech (Comirnaty), doar în urma legitimării cu cartea de identitate“, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Universităţii.
Vaccinul va fi administrat de personal medical reprezentat de medici infecționiști, epidemiologi și asistente medicale.
„Acțiunea se adresează studenților români și străini din cadrul Universității Ovidius din Constanța și celor din celelalte universități constănțene, elevilor din licee, cu vârsta mai mare de 16 ani, și familiilor acestora, dar și cadrelor didactice din toate unitățile de învățământ. De asemenea, în cadrul maratonului va avea loc un webinar, creditat EMC (Educație Medicală Continuă), ce va oferi informații despre vaccinare și se va desfășura atât în limba română, cât și în engleză, fiind adresat cadrelor medicale”, a precizat coordonatorul evenimentului, conf. univ. dr. Irina Dumitru, din cadrul Facultății de Medicină a UOC, citată în comunicatul instituţiei de învăţământ.
„Acesta este primul maraton de vaccinare cu, despre și pentru tineri, iar avantajul organizării acțiunii în zilele de weekend este reprezentat de faptul că le oferă părinților elevilor minori posibilitatea de a-i însoți pentru vaccinare. Este, de asemenea, un interval potrivit pentru studenții care, astfel, pot veni să se vaccineze fără să lipsească de la cursuri”, a declarat Andreea Bugescu, reprezentanta ASMTMC.
Conform datelor oficiale centralizate de DSP Constanţa, până în prezent au fost vaccinate, în total, 156.159 de persoane la nivelul întregului județ.
Totodată, UOC, prin Facultatea de Medicină, susţine o campanie de testare gratuită a Hepatitei C, sâmbătă, 15 mai, între orele 10.00 – 18.00, la Pavilionul Expozițional din Mamaia și pe faleza Cazinoului din Constanţa, aici urmând a fi organizat şi un punct de vaccinare împotriva COVID-19.