Un incident grav a avut loc aseară, la festivalul „Beach, Please!” din Costinești. Rapper-ul Destroy Lonely l-a îndemnat pe un adolescent de 15 ani să sară de pe scenă, iar în urma căzăturii, băiatul a ajuns la spital cu răni grave.
Tânărul și-a dorit să ajungă pe scenă alături de cântărețul american, însă după ce s-a bucurat de compania artistului, acesta i-a cerut să sară de pe scena situată la 3 metri înălțime. În pofida ezitării băiatului, rapper-ul a insistat, iar adolescentul s-a aruncat în gol, aterizând cu pieptul peste gardul metalic dintre scenă și public.
Au intervenit imediat jandarmii, care au constatat că adolescentul prezenta dificultăți respiratorii și l-au condus la punctul de prim-ajutor. Băiatul a fost transportat la spital, unde a fost internat la ATI, în stare stabilă, cu contuzii pulmonare, leziuni la ficat, rinichi, umăr și picioare.
În urma evenimenului, organizatorii festivalului au interzis urcarea pe scenă a spectatorilor și au anunțat că nu vor mai colabora pe viitor cu rapper-ul american, criticat pentru gestul său iresposabil.
Cu privire la imaginile apărute în mediul online din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, reprezentanții Grupării Mobile de Jandami Constanța au transmis următorul comunicat:
La data de 12 iulie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, în vârstă de 15 ani, ar fi sărit de pe o scenă amenajată în cadrul unui festival, care se desfășoară în această perioadă.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt în desfășurare, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Organele abilitate tratează cu prioritate siguranța participanților la evenimente publice, în special a minorilor, și asigură opinia publică că vor fi dispuse toate măsurile necesare conform prevederilor legale.
A patra zi de desfășurare a festivalului „Beach, Please!” ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente. Pentru siguranța tuturor participanților, sunt utilizate aeronave fără pilot la bord (drone), manipulate de personal autorizat, care supraveghează și filmează întreaga zonă de desfășurare a evenimentului.
În acest sens, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 960 de persoane.
Polițiștii au organizat o serie de activități pe linia prevenirii criminalității, atât în zona adiacentă locației Festivalului „Beach, Please!”, cât și în interiorul acestuia, unde au informat 1.300 de persoane, cu privire la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, dispariției minorilor/plecări voluntare, prevenirea traficului de persoane, prevenirea criminalității informatice, a faptelor violente, precum și a consumului de alcool/substanțe ilicite în rândul minorilor.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii constănțeni au aplicat un total de 46 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 23.055 de lei).
Exemple:
31 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constând în 6 avertismente și 25 amenzi în valoare de 10.300 lei;
9 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, constând în 1 avertisment și 8 amenzi în valoare de 3.755 lei.
4 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 28/1999, privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând în 2 avertismente și 2 amenzi în valoare de 4.000 lei.
Totodată, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat următoarele acțiuni:
11 persoane testate cu aparatul etilotest/etilometru, dintre care unul pozitiv;
6 persoane testate cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative;
a fost reținut un permis de conducere pentru consum de alcool;
a fost reținut un certificat de înmatriculare.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 9 persoane care aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens.
Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au deschis alte 3 dosare penale, dintre care 2 pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și unul pentru purtare abuzivă.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat.
Astfel, echipajele ISU Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 856 cazuri medicale (intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, arsuri, lipotimii).
Pentru 4 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la spital în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate (înțepătură insectă, arsură, fracturi).
În urma unor sesizări venite de la consumatori, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat mai multe controale la operatorii economici prezenți în cadrul festivalului Beach Please din Costinești. Neregulile constatate au dus la aplicarea de sancțiuni și la măsuri corective.
BEST GRILL EXPERT SRL
Un consumator s-a prezentat la sediul ANPC din incinta festivalului, reclamând un produs alimentar cu modificări organoleptice, inclusiv mucegai.
În urma verificărilor, inspectorii au identificat produse alimentare expuse spre comercializare la temperaturi între 28–30°C, contrar indicațiilor de pe etichetele producătorului („a se păstra la loc uscat și răcoros, la maxim 25°C”), lipsa autorizației de funcționare.
Comisarii au întocmit proces-verbal de constatare și contravenție, au aplicat o amendă de 5.000 lei și una de 1.000 lei și au dispus confiscarea a 119 produse, în valoare de 2.365 lei.
LUCA ACTIV GAMES SRL
Nereguli privind păstrarea sosurilor la temperaturi peste limita admisă de producător (28–30°C vs. maxim 25°C), au dus la invitarea reprezentanților firmei la sediul CJPC Constanța, în data de 15 iulie
EUROLKY CATERING SRL – rulotă, zona Henri Coandă
Comisarii ANPC au constatat proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentație publică și, ca urmare au aplicat o amendă de 5.000 de lei.
ECONOMAT PAPER PACK SRL – rulotă, zona Henri Coandă
Controlul a fost efectuat în urma unei sesizări privind diferența de gramaj la un produs fast-food. Administratorul a declarat că angajații au modificat ambalajul, ceea ce a dus la comportament comercial incorect.
Măsuri: amendă de 5.000 lei (sumă de plată 1.000 lei) și returnarea contravalorii produsului către petent.
ANPC continuă monitorizarea operatorilor din cadrul festivalului, protejarea drepturilor consumatorilor.
Este ultima zi a festivalului „Beach, Please!” de la Costinești, evenimentul care a adunat, în cele patru zile, mii de tineri din țară și din străinătate dornici de distracție, alături de cei 200 de artiști invitați la cel mai mare festival de muzică urban hip-hop din Europa.
800 de jandarmi și polițiști, dotați cu câini și drone de supraveghere, și peste 150 de medici, asistenți și voluntari medicali sunt prezenți, pentru a asigura un mediu sigur la evenimentul care se desfășoară pe o suprafață de 21 de hectare.
Sâmbătă, 8 persoane care aveau asupra lor substanțe interzise au fost oprite înainte de a intra la festival, au fost deschise 5 dosare penale și au fost aplicate peste 20 de amenzi.
De asemenea, echipajele medicale au gestionat aproape 450 de cazuri de intoxicații alimentare, afecțiuni cardiace, traumatisme sau arsuri, iar 10 persoane au fost transportate la spital.
Un incident grav a avut loc aseară, când rapper-ul Destroy Lonely l-a îndemnat pe un adolescent de 15 ani să sară de pe scenă.
Tânărul și-a dorit să ajungă pe scenă alături de cântărețul american, însă după ce s-a bucurat de compania artistului, acesta i-a cerut să sară de pe scena situată la 3 metri înălțime. În pofida ezitării băiatului, rapper-ul a insistat, iar adolescentul s-a aruncat în gol, aterizând cu pieptul peste gardul metalic dintre scenă și public.
Au intervenit imediat jandarmii, care au constatat că adolescentul prezenta dificultăți respiratorii și l-au condus la punctul de prim-ajutor. Băiatul a fost transportat la spital, unde a fost internat la ATI, în stare stabilă, cu contuzii pulmonare, leziuni pe ficat și rinichi, precum și la picioare.
În urma evenimenului, organizatorii festivalului au interzis urcarea pe scenă a spectatorilor și au anunțat că nu vor mai colabora pe viitor cu rapper-ul american, criticat pentru gestul său iresposabil.
Dincolo de astfel de incidente izolate, atmosfera la festival i-a încântat pe tineri.
– E o atmosferă foarte frumoasă. Toată lumea se distrează.
– Sunt din Praga. Atmosfera este uimitoare. Nu atât artiștii sau numărul de participanți mă impresionează, cât vibe-ul.
– Este o muzică pe care o ascultăm. Nu ne reprezintă în totalitate. Îți dă feelingul, nu neapărat dacă ascultăm piesele astea consumăm droguri sau ne învârtim în cercuri de genul.
– Din punct de vedere al părintelui, nu sunt mesajele foarte educative în unele melodii, dar, dacă copiii se distrează și ei sunt educați corespunzător, pot să discearnă informația pozitivă de cea negativă.
În cadrul festivalului au loc și două campanii de prevenire dedicate tinerilor axate pe tema consumului de substanțe interzise și condamnarea violenței domestice.
Organizatorii au vândut deja 50.000 de bilete pentru ediția de anul viitor a festivalului, iar în pensiunile și hotelurile din zonă au fost deja rezervate aproape toate locurile, deși tarifele sunt cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei pe noapte.
Cu privire la imaginile apărute în mediul online din timpul festivalului Beach, Please!, în care apar jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, autoritățile fac următoarele precizări:
”În urma unei sesizări primite din partea personalului din staff-ul de organizare cu privire la faptul că o persoană este căzută în zona unei scene din festival, la fața locului a fost direcționată o patrulă din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Jandarmii au constatat că persoana în cauză prezenta dificultăți respiratorii, motiv pentru care au preluat-o și au condus-o de îndată la punctul de prim ajutor pentru acordarea de îngrijiri medicale.”
A treia zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților, conform Jandarmeriei Mobile Tomis.
Jandarmii informează că obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave. Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 720 de persoane.
în zona adiacentă locației Festivalului „Beach, Please!”, cât și în interiorul acestuia, unde au informat 1.200 de persoane, cu privire la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, dispariției minorilor/plecări voluntare; prevenirea traficului de persoane; prevenirea criminalității informatice, precum și a faptelor violente.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii constănțeni au aplicat un total de 21 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 94.150 lei). Dintre acestea, 17 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constând în 1 avertisment și 16 amenzi în valoare de 70.650 lei;
o sancțiune contravențională la O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând 1 amendă în valoare de 2.000 lei; 2 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, constând 2 amenzi în valoare de 1.500 lei; o sancțiune contravențională la O.U.G. nr. 25/2014, privind privind încadrarea în muncă şi detașarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, constând 1 amendă în valoare de 20.000 lei;
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 8 persoane care aveau asupra lor, substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au deschis 5 dosare penale, dintre care 3 pentru furt, unul pentru tentativă de viol și altul pentru exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de înmatriculare.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat.
În acest sens, echipajele ISU Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 446 cazuri medicale (intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, arsuri, lipotimii).
Pentru 10 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la spital în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate (înțepătură insectă, traumatisme, insuficiență respiratorie).
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Pentru siguranța tuturor participanților, sunt utilizate aeronave fără pilot la bord (drone) care supraveghează și filmează întreaga zonă de desfășurare a evenimentului, o măsură preventivă menită să sprijine menținerea ordinii publice și să ofere un climat de siguranță. Menționăm faptul că acestea sunt manipulate de personal autorizat.
A doua zi de desfășurare a festivalului Beach, Please! ediția 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului, au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Pentru siguranța tuturor participanților, sunt utilizate aeronave fără pilot la bord (drone) care supraveghează și filmează întreaga zonă de desfășurare a evenimentului, o măsură preventivă menită să sprijine menținerea ordinii publice și să ofere un climat de siguranță. Menționăm faptul că acestea sunt manipulate de personal autorizat.
În acest sens, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave. Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 540 de persoane.
Polițiștii au organizat o serie de activități pe linia prevenirii criminalității, atât în zona adiacentă locației Festivalului „Beach, Please!”, cât și în interiorul acestuia, unde au informat 1.600 de persoane, cu privire la prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, dispariției minorilor/plecări voluntare; prevenirea traficului de persoane; prevenirea criminalității informatice, a faptelor violente, precum și prevenirea consumului de alcool și a substanțelor ilicite.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise. Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii constănțeni au aplicat un total de 60 sancțiuni contravenționale (în valoare totală de 95.900 lei). Dintre acestea exemplificăm:
– 26 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constând în 5 avertismente și 21 amenzi în valoare de 49.800 lei;
– 19 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, constând în 19 amenzi în valoare de 9.100 lei;
– 2 sancțiuni contravenționale la H.G. 643/2020, privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului delegat(UE) 2019/945 al Comisiei din 12 martie 2019 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord din țări terțe și a Regulamentului de punerea în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, constând în 2 amenzi în valoare de 4.000 lei;
– 3 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând 3 amenzi în valoare de 19.000 lei;
– 7 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 49/2019, privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, constând 7 amenzi în valoare de 7.000 lei;
– 2 sancțiuni contravenționale la O.U.G. nr. 38/2003, privind transportul în regim de taxi, constând 2 amenzi în valoare de 2.000 lei;
– 1 sancțiune contravențională la Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, constând 1 amendă în valoare de 5.000 lei;
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 14 persoane care aveau asupra lor, substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens. Lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne au identificat o persoană care avea asupra ei obiecte periculoase, fără drept de folosire (sabie artizanală).
Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au finalizat controlul preventiv desfășurat în data de 10.07.2025 în cadrul festivalului, acolo unde au fost verificați 48 de operatori economici. În urma controlului, au fost constatate 15 nereguli și au fost aplicate 5 amenzi, în cuantum total de 5.000 lei.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat.
Astfel, echipajele ISU Constanța au intervenit prompt în sprijinul cetățenilor, gestionând 610 cazuri medicale (intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme, arsuri, lipotimii).
Pentru 7 dintre cazuri, starea de sănătate a impus efectuarea unor investigații suplimentare, motiv pentru care persoanele în cauză au fost transportate la spital în vederea continuării îngrijirilor medicale de specialitate (stări de rău și traumatisme).
Sursă: Gruparea de Jandarmi Mobilă „TOMIS” Constanţa
Inspectorii sanitari veterinari au dat amenzi de 53.000 de lei în prima zi de controale la unități de alimentație publică din perimetrul Festivalului Beach, Please, desfășurat în aceste zile la Costinești.
‘În 09.07.2025, 14 echipe de inspectori sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor din cadrul Comandamentului Estival 2025 au desfășurat o amplă acțiune de control în perimetrul festivalului. În total, au fost verificate 90 de unități de alimentație publică. Rezultatele în urma controalelor: au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 53.000 de lei; au fost reținute oficial peste 124 de kg de carne și produse alimentare (crispy de pui, carne tocată de vită refrigerată și congelată, maioneză etc), fiind dirijate către unități de neutralizare’, se arată într-un comunicat al ANSVSA.
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
ANSVSA
Printre principalele nereguli constatate au fost neîntreținerea spațiilor, utilajelor și ustensilelor, etichetare necorespunzătoare, produse fără elemente de identificare, depozitare necorespunzătoare la recepție, nerespectarea normelor de igienă pentru depozitare, instalații frigorifice neigienizate și/sau nefuncționale și lipsa documentelor de trasabilitate.
Autoritatea Sanitară Veterinară precizează că acțiunile de control vor continua pe întreaga durată a festivalului, pentru a asigura respectarea normelor de siguranță alimentară și pentru a proteja sănătatea participanților la acest eveniment.
‘Ne menținem ferm dezideratul: zero toxiinfecții alimentare în sezonul estival 2025’, a precizat sursa citată.
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
9 iulie 2025, 11:05 / actualizat: 9 iulie 2025, 15:52
O nouă ediție a Beach, Please! Festivalul va avea loc de miercuri până duminică la Costinești, unde vor fi prezenți peste 200 de artiști pe mai multe scene, inclusiv artiști internaționali precum ASAP Rocky, Young Thug, 21 Savage, Lil Baby, Peso Pluma, Yeat sau Ken Carson.
Organizat pe o suprafață de 21 de hectare, în inima Costineștiului, festivalul din 2025 aduce superlative fără precedent: cea mai mare scenă montată vreodată în Europa, cel mai puternic sistem de sonorizare implementat pe continent și o producție la nivelul celor mai mari festivaluri din Statele Unite. Infrastructura este un alt capitol remarcabil: 6 hectare de pavele, peste 500 de copaci plantați, 10 kilometri de rețele tehnice îngropate și 45 de hidranți montați doar în perimetrul festivalului – mai mulți decât în întreaga localitate Costinești, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES.
‘Anul acesta, Beach, Please! nu mai seamănă cu un festival, ci cu un adevărat oraș. Aici vin peste 15.000 de turiști străini, dar poate și mai important, aici, în România, tinerii se bucură de o experiență care depășește standardele europene, chiar la ei acasă’, a declarat Selly (Andrei Șelaru), co-fondator Beach, Please!, într-o conferință de presă.
Ediția din 2025 pune accent pe siguranță și accesibilitate: de la triplarea numărului de antene de telefonie mobilă la instalarea unor puncte fixe de telefonie gratuită, patru puncte medicale avansate, două spitale mobile, 150 de cadre medicale și voluntari, 100 de camere de supraveghere, un dispecerat video central și 800 agenți de pază.
Peste 4.500 de oameni muncesc în festival – de la echipele de organizare, la voluntari, personal medical, curățenie și pază.
Potrivit site-ului oficial al evenimentului, miercuri, în prima zi de festival, pe scenă vor urca DJ Cash (Young Thug’s DJ), DJ Spinall, Jay Sremm (Swae Lee’s DJ), Adelinnn, Adrian Șaguna, Andrew Maze, Andrei Arbia, Azteca, Cezar Gună, Codin, DJ Demba, El Nino, Erika Isac, Fere, Gojira, Guess Who, Hvnds, Ian, Lu-K Beats, Marko Glass, Rava, Sebastiaan, Tussin, Vlad Flueraru și un invitat surpriză.
Joi, în cea de-a doua zi, sunt așteptați să concerteze Young Thug, Yeat, Swae Lee, Lancey Foux, Lazer Dim 700, Twxn, Killa Fonic, Adi, Andala, Andrew Barabancea, Arkanian, Baasha, Blind Bat, Calinacho, Cezar Gună, Codin, Deeix, DJ Demba, DJ Dulka, DJ Vndrei, Ghosty Punk, Grdan, Hvnds, IDK, Ian, Lil Cagula, Rava, Rxa, Sebastiaan, Spania ’99, Speak, Supernova, Tussin, YNY Sebi și, din nou, o surpriză.
Vineri, pe scena Beach Please vor urca alte nume mari precum 21 Savage, Lil Tjay, Rick Ross, 6ix9ine, Cash Cobain, Destroy Lonely, Alduts Sherdley, Alina Eremia, Amuly, Andrew Dum, Andrew Maze, Azteca, Berechet, Blanco, Brokn, DJ Dzeeko, DJ NASA, Dizo, Ekhoe, Erika Isac, Ghosty Punk, Ian, Kara Bela B2B Dnb, La Familia, Leno, Manuel Riva, MGK666, Oscar, Paraziții, Petre Ștefan, Power Puff, Puya, Rafoo, Robi, Rava, Rava, Șatra B.E.N.Z., Shift, Tiago, TXNI, Vlad Flueraru, YNY Sebi, și o surpriză aniversară.
Pe 12 iulie, publicul îi va putea asculta pe Lil Baby, Lil Tecca, Nav, NLE Choppa, Lil Pump, Albert NBN, Aliwh0, Alex Velea, Antonia, Azor, Bad & Boujee, Bad G & Candyboii, Camuel Sori, Chrissy, Constratti, DJ Andi, DJ Grigo, DJ N’Amour, Du Mad, Fere, Gojira, Guess Who, IDK, Ian, Ian & Verty, Karla, Marko Glass & Bvcovia, MGK666, Milian, MGL, Oscar, Oscar T, Petre Ștefan, Raul WS, Speak, Tania Nava, Tomi Marfa, Șapte Șimți, Simi, Ștefan Costea & George Pitariu, A$AP Rocky, și, din nou, un invitat special.
În ultima zi de festival vor putea fi ascultați la Costinești Ken Carson, Ferg, Denzel Curry, Key Glock, Nettspend, Osamaszn, Inna, Alex Velea, Smiley, Connect-R, Andre Rizo, Antonia, ARBS, DJ Azteca, Bitză, Bruja, Deliric, DJ NASA, DOC, El Nino, Gojira, Guess Who, Ian, Ian & Verty, Karla, Marko Glass & Bvcovia, MGK666, MGL, Oscar, Petre Ștefan, Raul WS, Rava, Spania ’99, Tania Nava, Tomi Marfa, Vlad Dobrescu, Vlad Flueraru.
Spectatorii care vin la Beach, Please! Festival trebuie să dețină un bilet valid, nominal. Acesta nu se poate transfera. De asemenea, e nevoie și de un act de identitate. Datele de pe bilet trebuie să coincidă cu cele de pe actul de identitate, precizează site-ul evenimentului.
Biletul de acces la Beach, Please! se transformă în brățară, cu care se pot face plăți în interiorul festivalului. Brățările se pot ridica doar pentru categoriile Acces General și Acces General Plus. Brățara poate fi ridicată exclusiv în baza unui bilet valid, cu check-in online efectuat în prealabil. Ridicarea brățării se face personal și nu este permisă ridicarea acesteia în numele altor persoane. Brățara se aplică direct pe încheietura mâinii la momentul ridicării.
Plata la Beach Please 2025 se va realiza tot cu brățara. Băuturile și alimentele pot fi cumpărate cu brățara. Aceasta nu va putea fi transferată.
Brățara se poate încărca online folosind funcția de top-up online disponibilă în platforma Beach, Please!. Organizatorii recomandă această opțiune, astfel încât cozile de la festival să fie evitate.
La fiecare alimentare se aplică o taxă suplimentară de 3%. În același timp, suma maximă care poate fi alimentată ori rambursată este de 3.000 de lei.