Altele din Ştiri:
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe...
În noaptea de 1 spre 2 mai a.c., polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub...
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța anunță anularea concertului programat pentru această seară în Piațeta Cazino...
În satul românesc de altădată, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, era așteptată cu nerăbdare de toată...
Inspectorii Direcției Sanitar–Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța controlează, în aceste zile, în unitățile de profil...
Românii nu se află printre fruntașii europeni în materia consumului de bere, dar chiar și așa, în aceste zile în care grătarele sunt...
Farul are nevoie de o victorie mâine în partida cu Sepsi Sf.Gheorghe (etapa a VIII-a, play-off) din Superliga de fotbal. Formația oaspete...
Joia Mare, numită și „Joia Neagră” sau „Joia Patimilor”, are o importanță covârșitoare în satul tradițional românesc, fiind...
Pare o tradiție la români ca în aceste zile să se cumpere multe produse alimentare, pentru ca mesele să fie pline. Dar există și multe...
La data de 2 mai a.c., în jurul orei 02.20, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari au fost sesizați, de o femeie, de 51 de ani, cu...
Sărbătoarea Paștelui înseamnă, în primul rând, bucuria Învierii Domnului Iisus Hristos, înseamnă iertare și speranță. Dar tot...
La Vama Veche va avea loc astăzi, o manifestație de protest, în fapt un act de solidaritate ce își dorește să păstreze în conștiința...
Eterna întrebare a omului despre cum ne trăim viața, pentru că are sau nu legătură cu ce urmează după moarte, este mai prezentă în această...
Farul Constanța joacă mâine seară cu Sepsi Sf.Gheorghe, în primul meci din etapa a VIII-a a fazei play-off a Superligii de...
Astăzi încep întrecerile feminine în cadrul Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Rimini (Italia). Echipa de senioare a...
Echipa CSM Constanța s-a clasat pe locul 7 în Divizia A1 la volei masculin după victoria de aseară, în partida decsivă, împotriva...
CSM Constanța va juca meciul decisiv cu CSU Sibiu în deplasare, vineri 3 mai, pentru locurile 5-6 în Liga Națională de baschet...
Joi, vremea pe litoral va fi închisă și relativ normală termic. Cerul va fi mai mult noros și, local, vor fi averse, posibil însoțite de...
Milioane de mici vor sfârâi pe grătarele românilor în această minivacanță de 1 Mai. Sunt gustoși, dar nu tocmai sănătoși, spun...
Ieri, 30 aprilie 2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției...
Exploatarea infrastructurii operaţionale din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) nu produce o...
Muzica a fost dintotdeauna un ingredient al distracției, iar Costinestiul o capitală a tinereții care, indiferent de vreme și de vremuri, și-a...
Marți, 30 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea...
Este vremea festivalurilor, a petrecerilor în cluburi și în aer liber și mulți tineri au venit atât din țară cât și din afară pentru a se...
Ziua de 1 Mai este o zi în care sărbătorim munca... printr-o petrecere, prin relaxare și distracție. Chiar dacă vremea este mai...
Concertele pregătite de OMD Mamaia Constanța vor începe în fiecare seară la ora 19.30, atât în stațiunea Mamaia cât și în orașul...
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri dimineață, în parcarea magazinului Supeco, acolo unde a izbucnit un...
Festival du Bonheur pour le gourmands a dat startul distracției în mini-vacanța de 1 Mai pe malul mării! Peste 30 de foodtruck-uri iți dau...
Miercuri, în prima zi din luna mai sunt aşteptate ploi, iar temperaturile nu vor depăşi 21 de grade Cesius, mai scăzute pe litoral, 18 grade....
În zilele de 29 și 30 aprilie 2024, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală...
Astăzi a avut loc o întâlnire la Consiliul Județean Constanța pentru a discuta asupra acordării facilităților de transport pentru elevii...
Reprezentanţii Teatrului de Stat Constanţa anunţă că în următoarea perioadă, Sala Studio va intra într-un proces de renovare, absolut...
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de...
La data de 30 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...
În perioada 26-29 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Siguranță Școlară și Prevenirea Criminalității, împreună cu specialiști din...
Procesul de pregătire a plajelor pentru sezonul estival a fost finalizat, iar acum plajele sunt pregătite să primească vizitatori în noul...
Această săptămână este marcată de evenimente importante atât pe plan religios, când creștinii vor sărbători Sfintele Sărbători Pascale,...
Zeci de autospeciale ale pompierilor constănțeni sunt pregătite să intervină în minivacanța de 1 Mai și Paște, dacă situația o va...
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...
Mamaia este stațiunea cea mai căutată pentru minivacanța de 1 Mai și Paște. Locul secund în privința cazărilor este ocupat de...
Consiliul Județean Tulcea și Centrul Cultural „Jean Bart” Tulcea vă invită să participați la două evenimente organizate pentru a marca...
Biodiversitate si productivitatea ecosistemelor, monitorizare si analize populationale ale speciilor de păsări din Dobrogea. Influența...
Marș al tăcerii din Vama Veche spre locul accidentului mortal din 2 Mai. ”În data de 2 mai, de la ora 17 de pe strada Ion Creangǎ din Vama...
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie a susținut astăzi începând cu ora 10.00, la palatul arhiepiscopal din Constanța, o conferință de presă,...
Antreprenorul general și un subcontractor care realizează lucrări de construire în zona Badea Cârțan din Municipiul Constanța, au fost...
Biodiversitate si productivitatea ecosistemelor, monitorizare si analize populationale ale speciilor de păsări din Dobrogea. Influența...
La data de 30 aprilie a.c., în jurul orei 07.45, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul...
Competiția ,,Cupa Cetății Deva”la gimnastică aerobică a fost organizată în perioada 23 – 25 aprilie, iar sportivii secției de la CS...
Nemulțumirea angajaților din muzeele și bibliotecile publice din România este din ce în ce mai mare. Cum revendicările lor nu au fost onorate...
Guvernul României nu are fonduri suficiente pentru a-i trimite pe cei 81 de sportivi la Jocurile Olimpice 2024 din Franța. Prin Ordonanța...