Ascultă Radio România Constanța Live

15 octombrie – Ziua Părinţilor de Îngeri

15 octombrie – Ziua Părinţilor de Îngeri

Publicat de Doina Sirbu, 15 octombrie 2024, 08:07

La 15 octombrie, începând din 2024, este marcată „Ziua Părinţilor de Îngeri”, care comemorează copiii decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/.

La 16 octombrie 2023 a fost prezentat, în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, proiectul de lege privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri”.

Iniţiatorii acestui proiect de lege sunt 55 de deputaţi şi senatori (neafiliaţi, PSD, PNL, USR, UDMR, Minorităţi), care în expunerea de motive arată că o astfel de zi este comemorată în state precum Canada, Statele Unite, Australia sau Marea Britanie. „Autorităţile publice din aceste state au optat pentru o zi comemorativă cu scopul de a promova o mai mare conştientizare a fenomenului şi sprijin pentru aproximativ 1 din 4 familii ale căror vieţi sunt modificate irevocabil de moartea copiilor lor în timpul sarcinii, la naştere sau în primul an de viaţă.”

Ei subliniază că „mai mult, creşterea gradului de conştientizare a publicului poate ajuta la crearea şi stabilirea de programe, precum şi la alocarea de resurse şi servicii care să sprijine şi să ofere asistenţă părinţilor de îngeri şi familiilor acestora, ajutându-i să-şi depăşească trauma şi să integreze tragicul eveniment în viaţa lor. Pe lângă stabilirea unei zile comemorative la nivelul României care să impulsioneze organizarea de evenimente publice menite să marcheze acest fenomen adesea dat uitării, prezenta iniţiativă propune şi o măsură concretă de sprijin a părinţilor care au trecut printr-o astfel de experienţă: accesul gratuit la cel mult zece şedinţe de consiliere psihologică, pe o perioadă de 6 luni de la data decesului.”, potrivit https://www.cdep.ro/.

Pentru implementarea măsurii de sprijin terapeutic a părinţilor care trec prin trauma decesului propriului copil, prezenta iniţiativă completează şi Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul integrării serviciilor de consiliere psihologică propuse prin prezenta propunere legislativă, în lista principalelor domenii de intervenţie ale asistenţei de sănătate publică.

Proiectul a fost adoptat de Senat, la 11 decembrie 2023 şi de Camera Deputaţilor la 14 mai 2024, conform https://www.cdep.ro/.

A fost promulgată de preşedintele României la 12 iunie 2024, prin Decretul nr.943/2024, devenind Legea nr. 186 din 12 iunie 2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca Ziua naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri”. A fost publicată în M.Of. nr. 552/13 iun. 2024.

Potrivit Art. 2., în scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice.

La 15 octombrie 2024, la iniţiativa proiectului „Mame cu braţele goale”, mai multe clădiri din ţară vor fi iluminate în roz şi bleu: Alba Iulia – Palatul Principilor din Transilvania; Arad – Primăria Arad, Bacău – Primăria Bacău; Botoşani – Primăria Botoşani; Braşov – Literele de pe muntele Tâmpa; Bucureşti – Guvernul României, Turnul de comunicaţii STS, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Faţada clădirii MApN; Cluj-Napoca – Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi Casa de Cultură a Studenţilor „Dumitru Fărcaş” Cluj-Napoca, cu sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca; Deva – Primăria Municipiului Deva şi Institutul de Proiectare Hunedoara; Hunedoara – Casa de Cultură, cu sprijinul Primăriei Hunedoara; Iaşi – Primăria Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” şi Intrarea hotelului Unirea; Piatra Neamţ – Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ; Sibiu – Sediul Primăriei Municipiului Sibiu; Târgu Jiu – Prefectura judeţului Gorj; Timişoara – Opera Naţională Română, cu sprijinul Primăriei Timişoara, potrivit paginii de facebook – https://www.facebook.com/mamecubratelegoale/.

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Mame cu brațele goale

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 12:01

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR

Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea președintelui României....

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR
Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 10:10

Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)

Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de...

Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)
Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:33

Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au început sâmbătă dimineața, o acțiune...

Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri
Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:21

Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația

Statul român a luat democraţia şi a călcat-o în picioare, a afirmat, vineri, candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu,...

Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:11

Motivarea CCR: Trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă

Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie presupune dreptul de a obţine informaţii corecte despre candidaţi, astfel că trebuie exclusă...

Motivarea CCR: Trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 20:40

BEC a respins cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare

Biroul Electoral Central a respins, vineri, solicitarea Partidului Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) de anulare a alegerilor...

BEC a respins cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 19:27

Iohannis: Rămân în mandat până când va fi ales un nou preşedinte al României; nu doresc să fiu prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că noile date privind organizarea alegerilor prezidenţiale vor fi stabilite de noul Guvern....

Iohannis: Rămân în mandat până când va fi ales un nou preşedinte al României; nu doresc să fiu prim-ministru
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 18:30

CONSTANȚA: Un autoturism nu a oprit la semnalele polițiștilor. Ocupanții mașinii au fugit

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, în timpul exercitării atribuțiilor de...

CONSTANȚA: Un autoturism nu a oprit la semnalele polițiștilor. Ocupanții mașinii au fugit