Altele din Ştiri:
Tribunalul Constanța a admis astăzi contestația formulată de procurorii DNA Constanța față de decizia Judecătoriei Constanța care îl punea...
Două autospeciale de pompieri cu apă și spumă au intervenit astăzi pe strada Justiției din Constanța, unde acoperișul unui imobil a fost...
CFR Călători a anulat, în această dimineață, 21 de trenuri care ar fi trebuit să circule în județele Constanța și Ialomița, din cauza...
Ieri, polițiștii din cadrul Secției 5 au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 86 de ani, din Constanța, despre faptul că, la ora...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineață, pe autostrada A2 Bucureşti -...
Președintele ales al SUA, Donald Trump, devine, la 20 ianuarie 2017, președinte în exercițiu, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în...
Polițiștii prahoveni efectuează, în această dimineață, percheziții la domiciliile unor persoane bănuite că, în perioada mai-decembrie a...
Reglementările referitoare la parcarea mașinilor pe trotuare vor suferi începând de mâine, 21 ianuarie, unele modificări, potrivit unui act...
Pompierii ISU Dobrogea intervin, joi seara, la ora 21.00, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din carierul Km 5. Din primele...
Reprezentanţii Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, ai patronatului operatorilor portuari şi ai Federaţia...
Ambasada României în Italia a primit semnalări conform cărora trei cetățeni români - un adult și doi minori - s-ar afla în hotelul care a...
Biroul de informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizat şi Terorism este...
În perioada 19-22 ianuarie 2017, Asociaţia Litoral – Delta Dunării va participa la târgul de turism Matka Helsinki (Finlanda). Continuăm...
Este o adevărată explozie de viroze în această perioadă. Fiecare judeţ din ţară anunţă aproape 2.000 de cazuri doar în ultima...
CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare, menţine deschise toate secţiile de cale ferată, însă circulația feroviară este adaptată la...
Un şofer neinspirat sau, mai exact, necivilizat a reuşit să paralizeze traficul rutier, joi după-amiază, timp de o oră, pe strada Răscoalei de...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că începând cu...
Soţul unei românce le-a spus autorităţilor italiene că femeia şi cei doi copii se află în hotelul din regiunea Pescara distrus de...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, într-un interviu apărut joi într-un ziar german, că este „extrem de îngrijorat” de...
Luni, pe 23 ianuarie, autobuzele RATC Constanța vor circula în intervalul 05:15 – 23:00, cu frecvență de zi de sărbătoare. Același program...
Desfășurare amplă de forțe, astăzi, în stațiunea Mamaia, în cadrul exercițiului „Tomis 2017ׅ“. Azi, de la orele prânzului, peste 50...
Împuşcături în plină stradă, în Timişoara. Aseară, Fatid Jamil, nepotul celebrului om de afaceri Zaher Iskandarani, a trecut prin momente de...
Cel mai nou bilanț întocmit de reprezentanții Spitalului Județean Constanța indică faptul că 66 de persoane s-au prezentat doar în ultimele...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la, la ora 11:00, nu erau anunțate drumuri naționale sau...
Mai multe vaccinuri nu se mai găsesc în maternităţi sau în cabinetele medicilor de familie, iar bebeluşii rămân neimunizaţi. Potrivit...
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat astăzi pentru Agerpres că există un sentiment de îngrijorare în rândul...
O persoană a murit, iar alte două au fost rănite după ce autoturismul în care acestea se aflau s-a izbit de un cap de pod, accidentul având loc...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu poliţişti din cadrul IPJ Constanţa, au descoperit pe raza judeţului...
Din cauza viscolului puternic, CFR Călători a luat măsura de a anula 30 de curse feroviare, în special din sudul și sud-estul țării, zone...
Două autospeciale de pompieri de la Stația Tuzla, ajutate și de o autoscară, au intervenit, în această dimineață, la Eforie Nord, unde un...
La această oră, polițiștii din Prahova efectuează 49 de percheziții la persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare specializată în...
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră, 7.00, pe autostrada A2 București – Constanța...
Un echipaj de pompieri de la Secția Babadag intervine la această oră, 6.30, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperișul unei...
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galbend de vânt puternic în județele Constanța și Tulcea, până a ora 2.00. În...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu...
Lipsa de spirit ecologist îi va costa pe români. De luna aceasta a intrat în vigoare o taxă pentru depozitarea deşeurilor la groapa de gunoi,...
Sute de persoane au ieșit în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de proiectul de ordonanţă de urgenţă privind...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează participanții la trafic că s-a deschis circulația pentu toate...
Până pe 15 aprilie magazinele au posibilitatea să vândă produsele din colecţia de toamnă - iarnă la preţuri reduse. Pe lângă...
Miercuri după-amiaza, peste 180 de TIR-uri au rămas blocate în localitatea Cernavodă, județul Constanța. Conform unor informații, TIR-urile...
Potrivit reprezentanților poliției, în județul Constanța DN 2A Mihail Kogălniceanu - Hârşova este închis. Au fost redeschise DN 22...
CFR Călători a anulat trenul Constanța - București de la ora 17.00, iar călătorii care au cumpărat bilete primesc banii înapoi. La...
A fost confirmat primul caz de gripă, din acest sezon rece, din judeţul Tulcea. Totodată şi numărul pneumoniilor a crescut în acest judeţ,...
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de vânt puternic. Potrivit meteorologilor, acesta este valabil în până la ora...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 15.10, a fost redeschis tronsonul Feteşti -...
Inspectoratul Școalar Județean Constanța a transmis preferctului că potrivit informațiilor primite de la directorii unităților de...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informeazăcă, începând cu ora 11.15, a fost redeschis tronsonul Cernavodă -...
Cele două sectoare de drumuri judeţene din Tulcea închise miercuri dimineaţă din cauza viscolului au fost redeschise după-amiază, anunţă...
Potrivit reprezentanților poliției, miercuri, la ora 14.00, s-a deschis curculației tronsonul București - Cernavodă și invers, de pe autostrada...