Altele din Ştiri:
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați să intervină în Constanța, pe...
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic valabil în tot județul Tulcea vineri, până la ora...
Ambulanța a fost solicitată la Valu lui Traian, în apropierea intrării pe autostradă. Medicii se află în acest moment (23.47) la fața...
Un marinar român din Galați, Petrea Valentin George, în vârstă de 39 de ani, a murit în noaptea de 13 decembrie 2016, după ce a căzut de la...
O tragedie s-a produs în această seară pe strada Umanității. Medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță au fost solicitați la o persoană...
Viitorul Constanța s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după ce a învins-o pe Pandurii Târgu Jiu cu scorul de...
Legea falimentului personal va intra în vigoare în ultima zi a acestui an, ceea ce înseamnă că persoanele fizice vor putea cere, în anumite...
Valoarea punctului de pensie se va majora în anul 2017 cu 5,25% și va fi de 917,5 lei față de 871,7 lei în prezent, a anunțat astăzi ministrul...
Dănuț Căpățână, fost manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a fost condamnat astăzi de Tribunalul București la 13...
Polițiștii Gărzii de Coastă au desfășurat astăzi o acțiunea de amploare pentru destructurarea unei grupări suspectate că ar fi făcut...
Statul Major al Forțelor Navale a întrunit o comisie de analiză care verifică în ce context u grup de muzicieni din cadrul Fanfarei Forțelor...
Şapte cazuri noi de gripă în ultima săptămână, numărul total a ajuns la 17. Peste 85.000 de cazuri de infecţii respiratorii, cu 34,7% mai...
Constănţenii se plâng în continuare de numărul mare de câini fără stăpân din oraş. Reprezentanţii Primăriei spun că problema nu...
În urma ultimei runde de redistribuire, lista parlamentarilor constănțeni arată astfel: Camera Deputaților: PSD a obținut 5 mandate: Iulian...
Pompierii din cadrul ISU „Delta“ Tulcea au intervenit, în această după-amiază, pentru a stinge un incendiu care a cuprins un pavilion...
Poliţiştilor Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale le-a căzut astăzi în plasă un șofer, în vârstă de 48 de ani, care conducea un...
PSD a obținut la Senat 45,67% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică, la nivel național, și la Camera Deputaților -...
Conducerea Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Constanța a făcut public astăzi bilanțul de până acum al...
Este imposibil, dacă v-ați plimbat pe principalele bulevarde din oraș, în ultimele două săptămâni, să nu fi observat iluminatul feeric...
Primăria Constanţa a găsit ac de cojocul şoferilor care parchează pe trotuar şi îngreunează trecerea pietonilor. În oraş se montează...
Pompierii ISU Dobrogea au început verificarea mall-urilor din Constanța, în special locațiile care vor găzdui spectacole în perioada...
Ministerul Transporturilor propune listarea la bursă a Companiei Naționale "Aeroporturi București" și a Companiei Naționale "Administrația...
În județul Constanța au fost înființate 44 de puncte de examinare trichineloscopică, a anunțat, joi, directorul executiv al Direcției Sanitar...
Inspectoratele Teritoriale de Muncă au derulat, în perioada aprilie-noiembrie 2016, Campania națională de combatere a riscurilor de căderi de la...
Încă trei aeronave de tip F-16 Fighting Falcon vor ateriza, joi, la Baza Aeriană 86 Borcea, au anunțat Forțele Aeriene Române într-o postare...
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Poliției Babadag au depistat pe raza orașului Babadag o...
Vechea trecerea de pietoni din zona Delfinariu, din faţa Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii a fost desfiinţată noaptea trecută. În...
În mediul online circulă un filmuleț care nu are nevoie de comentarii și a stârnit deja oprobiul public. Este vorba despre niște indivizi...
Președintele Klaus Iohannis participă, joi, la reuniunea Consiliului European, care are loc la Bruxelles, principalele teme de pe agendă vizând...
Permanenta redescoperire a valorilor artei plastice românești este de fapt declarația de iubire pentru cultura noastră, făcută...
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti și ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al...
Pompierii ISU Delta Tulcea au salvat de la moarte un bărbat blocat într-o baracă. Apelul la 112, efectuat joi dimineața, anunța că un paznic...
Incendiul produs seara trecută pe strada Revoluției nr.7 din Constanța, a fost stins abia în jurul orei 05.30, după aproape șase ore de luptă...
Pompierii au fost solicitați să intervină în Zona Peninsulară a Constanței. Un incendiu a izbucnit într-un apartament. Locuința este situată...
Constănțenii sunt invitați la o nouă provocare la finalul acestui an. Este vorba despre schimbarea lucrurilor, de care aceștia pot fi...
Un spectacol deosebit a avut loc miercuri seara pe cer. Persoanele care s-au plimbat pe faleza Cazinoului din Constanța au putut admira fenomenul...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați să intervină pentru scoaterea unei...
O fetiță de un an și șapte luni din Constanța, bolnavă de cancer, are nevoie de ajutorul nostru. Naty (Natalia) suferă de o formă de...
Jurnalista Mariana Ioan s-a stins din viață la vârsta de 60 de ani după o luptă de ai de zile cu cancerul. Marea pasiune a Marianei a fost...
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins, miercuri, o obiecție de neconstituționalitate referitoare la legea pentru modificarea și...
Cei care încă nu şi-au cumpărat bilete pentru petrecerea sărbătorilor în străinătate ar face bine să se grăbească, pentru a găsi loc în...
Mai multe păsări au fost descoperite moarte pe un câmp din apropierea localității Biruința. Miercuri, 14 decembrie, polițiștii din cadrul...
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mihail Kogălniceanu” Constanţa, cu sediul în municipiul Constanţa, pe strada Mircea cel Bătrân nr....
Paisprezece focare de trichineloză au fost depistate, În ultimele două săptămâni, au fost depistate 14 focare de trichineloză în judeţele...
Viteza cu care circulă trenurile a fost adaptată la temperaturile scăzute înregistrate în întreaga ţară, astfel că unele garnituri ajung la...
În cadrul Târgului de Iarnă organizat de Centrul Cultural „Teodor T. Burada” care are loc între 12-23 decembrie la Pavilionul Expozițional...
Vineri, 16 decembrie, în Călărași va fi celebrată Ziua Minorităților Naționale. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului...
Constat cu regularitate că nu cunoaștem,așa cum trebuie, locurile în care ne trăim viața, zi de zi. De aceeea, vă propun astăzi, 14...
Soarta Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța pare să fie stabilită. Nu va mai fi regie, ci societate! Conducerea Regiei pare să fie...
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat,astăzi, pentru 16 decembrie, dezbaterea sesizării președintelui Klaus Iohannis în cazul...