Ascultă Radio România Constanța Live

(AUDIO) Cât ne costă

(AUDIO) Cât ne costă

Publicat de monica.comsa, 8 octombrie 2014, 12:34

Şoferii vor achita mai puţin pentru timbrul de mediu în 2015, în condiţiile în care cursul de schimb anunţat de Banca Centrală Europeană, pe baza căruia se stabileşte cuantumul acestuia, este de 4,4093 lei/euro, mai mic faţă de cel din 2013, care a fost de 4,4485 lei/euro.

Plata impozitelor locale cu cardul prin Trezorerie reprezintă un demers pozitiv întrucât va conduce la creşterea tranzacţiilor, însă pentru stimularea acestora Guvernul ar putea aplica reduceri la debitele plătite cu cardul faţă de cele achitate în numerar, apreciază directorul Visa, Cătălin Creţu.

Românii cumpără tot mai puţine maşini noi, conform datelor Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Numărul total al înmatriculărilor de autoturisme noi se situează în septembrie la 5.547 de unităţi, deocamdată în scădere cu 13,46% faţă de luna anterioară, când se consemnaseră 6.410 unităţi. Din totalul celor aproape 5.500 de autoturisme noi înmatriculate, mărcile preferate au fost: Dacia, Volkswagen, Skoda, Ford, Skoda şi Renault.

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani