O problemă cu cântec. Maidanezii

Publicat de Florentina Stan, 15 mai 2015, 16:51

Când vine vorba despre câini maidanezi, oamenii se împart în două tabere: unii se declară apărătorii lor iar alţii le strigă în faţă celor dintâi să-i ia la ei acasă dacă îi iubesc atât demult. Plasarea într-una dintre tabere este de cele mai multe ori pur emoţională, bazată pe experienţele proprii.

Eu una, recunosc, îndrăgesc câinii dar mai recunosc şi că am în permanenţă în geantă un dispozitiv cu ultrasunete, pe care nu ezit să îl folosesc la nevoie şi pe care mi l-am cumpărat după ce am tras o speritură zdravănă. Nu s-a lăsat cu muşcături, ci doar cu lătrături. Să recunoaştem, câinii sunt şi ei ca oamenii: unii paşnici, alţii agresivi, din natură sau prin conjunctură.

Despre câinii vagabonzi, am auzit prima dată în copilărie, când am ascultat melodia lui Mihai Constantinescu „Iubiţi şi câinii vagabonzi”. Până atunci, pentru mine, câinii erau câini şi atât; acele vietăţi drăguţe de la bloc şi din curtea bunicilor, cu care mă jucam ori de câte ori aveam ocazia. Mai puţin cu cei care aveau o reputaţie proastă, dar atâta vreme cât nu mă apropiam de ei, nu păţeam nimic. Ei, odată melodia respectivă am aflat că există şi câini vagabonzi, cei care nu au stăpân, nu au casă nu sunt în grija nimănui.

Au trecut anii şi am regăsit maidanezii în scheciuri, melodii sarcastice, ştiri şocante sau inedite (spre exemplu, nu ştiam că singurul câine ajuns în spaţiu – Laika, era o căţeluşă maidaneză), campanii electorale, certuri între vecini, proteste etc. De fiecare dată, problema văzută doar în mod subiectiv, în funcţie de experienţa fiecăruia şi mai puţin în mod obiectiv, generator de soluţii.

Da, locul câinilor nu este pe stradă pentru că nu este bine nici pentru noi, nici pentru ei – suferă de foame, sete, frig sunt agresaţi sau devin, la rândul lor, agresivi. Plus că ei nu au apărut aşa, din senin, din betoane. „Strămoşii” lor, dacă vreţi, sunt câinii abandonaţi de stăpâni acum zeci de ani, pentru că nu-i mai puteau îngriji, pentru că s-au mutat de la sat la oraş şi nu-i puteau lua cu ei etc. Şi procesul continuă şi în ziua de azi, după ce căţeluşa familiei face pui, uneori ei ajung în stradă. Şi aşa, gaşca maidanezilor creşte. Câinii maidanezi sunt şi consecinţa abandonului, a lipsei de măsuri eficiente, a nepăsării.

Prea multe probleme şi prea puţine măsuri şi proiecte. Totuşi, am dat din întâmplare peste un proiect inedit. „Hingherul cel bun” şi constă în dresarea câinilor maidanezi şi pregătirea lor pentru a deveni câini de ajutor pentru persoane cu handicap. Un dresor profesionist dă o doua şansă chiar câinilor-problemă pe care îi transformă din probleme în soluţii.