Atenție! Podul IPMC va fi închis temporar
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 mai 2015, 16:24
Primăria municipiului Constanţa aduce la cunoştinţa cetăţenilor că în data de 6 mai se vor executa lucrări de reparare a rampelor pasajului rutier Filimon Sârbu (IPMC), între orele 10.00 – 16.00.
Pentru realizarea în bune condiţii a lucrărilor sus amintite, este necesară întreruperea totală a traficului auto pe podul IPMC.
Iată rutele alternative:
– Sens de mers dinspre staţiunea Mamaia spre Mangalia: bd. Aurel Vlaicu – str. Pasajului – bd. I.C.Brătianu – pod Cumpenei – bd. Aurel Vlaicu.
– Sens de mers dinspre Mangalia spre staţiunea Mamaia: bd. Aurel Vlaicu – pod Cumpenei – bd. I.C.Brătianu – str. Alba Iulia – bd. Aurel Vlaicu.