Meci de pregătire pentru Farul Constanța
Publicat de Catalin Donose, 10 noiembrie 2026, 09:54
În pauza competițională datorată partidelor echipei naționale de fotbal din Liga Națiunilor, Farul Constanța va disputa un nou meci de verificare.
Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 11, pe unul din terenurile Academiei Hagi, Farul va întâlni pe Unirea Slobozia, echipă care ocupă locul 14 în al doilea eșalon al țării.
Cele două formații s-au întâlnit și la începutul lunii octombrie, tot la baza Academiei Hagi, într-o altă partidă de verificare, care s-a încheiat la egalitate, 3-3, golurile „marinarilor” fiind marcate atunci de Oancea, N.Popescu și Alibec.
Deoarece meciul nu va avea loc pe terenul Central, accesul spectatorilor nu va fi posibil.
Până la acel meci, Farul va reveni miercuri după-amiază la antrenamente.
Joi vor avea loc două ședințe de pregătire, vineri încă un antrenament, iar sâmbătă după amiază este programată o altă ședință de pregătire.
Săptămăna va fi închisă duminică dimineață, când este programat un alt antrenament.
De la Farul au fost convocați trei fotbaliști la echipele naționale, Rafael Munteanu la România U20 pentru meciurile cu Elveția și Polonia, Matteo Ahlinvi – Benin, dublă cu Republica Africa Centrală și Narek Grigoryan – Armenia pentru jocurile cu Cipru și Letonia.