Ascultă Radio România Constanța Live

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea

Avertizare valabilă de marți dimineața până miercuri la prânz.

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea
Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu, 26 octombrie 2026, 10:24

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabilă până miercuri la prânz.

Potrivit ANM, luni (26 octombrie), în zona de munte vor fi precipitaţii moderate cantitativ sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1.500 de metri, treptat vor predomina lapoviţa şi ninsoarea, astfel că se va depune strat de zăpadă de 5 – 8 cm, iar mai ales în nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali de 10 – 15 cm.

De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, 27 octombrie, ploile vor fi moderate cantitativ în sudul şi în estul teritoriului, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură, unde se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp şi, izolat, de peste 20 – 30 l/mp. La altitudini mai mari de 1.700 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, temporar vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi va continua să se depună strat de zăpadă, în general, de 3 – 5 cm.

Temporar, vor fi intensificări ale vântului, luni îndeosebi în vestul şi în sudul Olteniei, respectiv în sudul Transilvaniei, iar marţi în sudul şi în centrul Moldovei, în jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, cu rafale în general de 40 – 50 km/h şi de peste 60 – 70 km/h pe crestele montane.

Cod Galben de ploi consistente în județele Constanța și Tulcea

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, și un Cod galben de ploi, ce vizează cinci judeţe din Dobrogea şi Muntenia, precum şi o alertă de vânt, valabilă în alte patru judeţe, pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri.

În intervalul 27 octombrie, ora 10.00 – 28 octombrie, ora 12.00, va fi în vigoare Codul Galben de ploi însemnate cantitativ, în judeţele Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu, unde în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 de l/mp şi izolat de 40 de l/mp.

Totodată, în perioada 27 octombrie, ora 16.00 – 28 octombrie, ora 10.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi va fi valabilă atenţionarea Cod galben de intensificări ale vântului. În aceste zone, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h.

pacanele, jocuri de noroc - foto - unsplash
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:33

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului

Primăria municipiului Tulcea estimează încasări la bugetul local de circa 250.000 de euro în urma acordării autorizaţiei locale de...

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului
AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:14

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța derulează, înceepând din luna iunie,...

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 09:14

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului

Navigaţia fluvială se desfăşoară cu dificultate pe cele trei braţe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, susține unul dintre...

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului
Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 08:57

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu

Călin Georgescu va fi dus luni la Tribunalul Bucureşti, unde se va dezbate cererea DIICOT de prelungire cu încă 30 de zile a măsurii arestului...

Tribunalul Bucureşti dezbate cererea DIICOT de prelungire a arestului pentru Călin Georgescu
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 08:28

Se deschide circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord

De astăzi se va circula pe încă 13 km din A0 Nord, pe Loturile 3 și 4, care realizează legătura dintre nord-estul Capitalei și Autostrada...

Se deschide circulația pe încă 13 kilometri din Autostrada Capitalei A0 Nord
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 07:47

Prima rectificare bugetară din acest an, pe masa Executivului condus de Luca Niculescu

Guvernul condus de Luca Niculescu se pregăteşte să facă săptămână această prima rectificare bugetară din an, dedicată în special...

Prima rectificare bugetară din acest an, pe masa Executivului condus de Luca Niculescu
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 15:40

Ministerul Apărării demontează noi informații înșelătoare distribuite online

Într-o nouă postare publicată pe platforma InfoRadar, Ministerul Apărării Naționale atrage atenția asupra distribuirii în mediul online a...

Ministerul Apărării demontează noi informații înșelătoare distribuite online
Actualitate duminică, 25 octombrie 2026, 15:14

S-a stins din viață profesorul și scriitorul Luigi V. Frigioiu

Profesorul inginer și scriitorul Luigi V. Frigioiu a încetat din viață, vestea dispariției sale fiind anunțată de familie printr-un mesaj...

S-a stins din viață profesorul și scriitorul Luigi V. Frigioiu