Calendarul zilei – 11 august
Publicat de Codrin RAITA, 11 august 2026, 05:00
S-a întâmplat într-o zi de 11 august
* Sunt marcaţi 1920 de ani (106 d.H) de când o diplomă militară romană (descoperită la Porolissum, azi Moigrad, jud. Sălaj) atesta încheierea celui de-al doilea război dacic (început în anul 105 d.H.) şi amintea prima dată provincia romană Dacia
* Cu 336 de ani în urmă (1690) a avut loc victoria coaliției otomano-tătaro-muntene conduse de Constantin Brâncoveanu în Bătălia de la Zărnești, împotriva armatelor imperiale comandate de generalul Donat Heissler. Coaliția l-a impus pe Imre Thököly în funcția de principe al Transilvaniei (11/21)
* În urmă cu 48 de ani (1978) era dată în folosinţă linia de telecabină Buşteni-cabana Babele. Traseul telecabinei, care urmăreşte Valea Jepilor, are o lungime de 4.350 de metri (cel mai lung din ţară şi al treilea din Europa) şi acoperă o diferenţă de nivel de 1.237 de metri, trecând la o înălţime medie de 160 m peste una dintre cele mai frumoase zone alpine din România. De-a lungul drumului parcurs până la Cabana Babele, turiştilor li se dezvăluie succesiv privelişti panoramice spre Vâlcelul Înspumat, Cascada Caraiman, amfiteatrul Văii Jepilor, abruptul sudic al Caraimanului, versantul Jepilor Mici, platoul Bucegilor, la marginea cărora se află Cabana Caraiman (2.025 de metri). Evenimentul a fost relatat în presa vremii: „Telecabina Buşteni – cabana Babele a fost pusă în funcţiune ieri. După cum informează inginerul Gheorghe Mărgărit, şeful instalaţiei, noua telecabină cu o capacitate de 35 de locuri poate transporta peste 250 de oameni pe oră, de-a lungul unui traseu de 4.350 metri, pe care-l parcurge în 11 minute. Diferenţa de nivel, între Buşteni plecare şi cabana Babele sosire este de 1.237 metri.” (România Liberă, 12 august 1978)
* Acum 36 de ani (1990) România hotăra să respecte embargoul total impus (la 6.VIII.1990) de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Irakului, ca urmare a invaziei acestuia în Kuweit. Embargoul a afectat grav interesele economice ale ţării noastre, provocând pagube de miliarde de dolari şi blocarea creanţelor României asupra Irakului
* Ultima Eclipsă totală de Soare din secolul al XX-lea a avut loc acum 26 de ani (1999). Bucureştiul, singura capitală europeană situată pe linia centrală a benzii de totalitate, s-a aflat în zona de maximum la ora locală 14:07
* Acum 23 de ani (2003) NATO a preluat comanda forței de menținere a păcii în Afganistan, marcând prima operațiune majoră în afara Europei în istoria sa de 54 de ani
* Se marchează 10 ani (2016) de când, în zilele de 11 și 12 august, 11 bombe au explodat pe teritoriul a cinci provincii din sudul Thailandei, în special în stațiunile balneare Hua Hin și Phuket. Cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci – rănite, între care nouă turişti străini, în exploziile mai multor bombe, în special în staţiunea balneară turistică Hua Hin. Ultimele două victime au fost rezultatul unei noi duble explozii, produse în dimineaţa zilei de 12 august, una la Hua Hin, cealaltă în oraşul Surat Thani
Aniversări – Comemorări
– Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului (Calendarul Creştin-Ortodox 2026)
– Sf. Clara, fecioară (Calendarul Romano-Catolic 2026)
– 1456: A murit (răpus de ciumă în tabăra de la Zemun, lângă Belgrad) Iancu de Hunedoara, una dintre cele mai importante figuri ale Europei Centrale și de Est din secolul al XV-lea, voievod al Transilvaniei (1441-1446), guvernator și regent al Ungariei (1446 – 1453) și căpitan general al regatului între 1453 și 1456, unul dintre marii comandanţi de oşti din vremea sa, ce a obținut victorii importante împotriva Imperiului Otoman, care amenința constant Europa. La 22 iulie 1456 a avut loc victoria de la Belgrad asupra puternicei armate turce conduse de sultanul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, fiind astfel oprită cu circa 70 de ani înaintarea turcilor în Europa; pentru luptele și victoriile sale în apărarea creștinătății, Iancu de Hunedoara a fost numit de Papa Calixtus al III-lea „Atletul cel mai puternic al lui Hristos” (n. 1407) – 570 de ani. NOTĂ: Anul 2026 a fost instituit ca „Anul Iancu de Hunedoara”, pentru marcarea a 570 ani de la Bătălia de la Belgrad și pentru comemorarea a 570 de ani de la decesul lui Iancu de Hunedoara, apărător al creştinismului, al echilibrului şi al toleranţei între seminţiile Europei. Proiectul de lege, propus de primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu, și inițiat în Parlament de deputații de Hunedoara Natalia Intotero și Ilie Toma, a fost adoptat de președintele României, Nicușor Dan, prin Legea 10 din 15.I.2026
– 1891: S-a născut istoricul Constantin Marinescu; studii privind istoria medievală românească şi cea străină; director al Institutului de Istorie din Cluj (1925-1943) şi al Şcolii Române din Franţa (1941-1948), unde s-a şi stabilit; membru corespondent al Academiei Române din 1928 (m. 1982) – 135 de ani
– 1900, 11/24: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) biologul și profesorul Theodor Buşniţă; contribuții deosebite la dezvoltarea hidrobiologiei şi pisciculturii; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1977)
– 1900: S-a născut filosoful francez de origine română Ştefan Lupaşcu (Lupasco); a cercetat modul în care filosofia şi ştiinţa îşi reconciliază reciproc ambiţiile având la bază principiul existenţei universale şi ireductibile a contradicţiei; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1988)
– 1903: S-a născut actorul Nicolae Gărdescu (m. 1982)
– 1926: S-a născut dirijorul, compozitorul și pianistul Cornel Trăilescu; și-a dedicat Operei Naționale București mai mult de o jumătate de veac, din cei peste 90 de ani de viață (m. 2019) – 100 de ani
– 1929: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Modest Morariu, poet, eseist, prozator, traducător (a tradus din Albert Camus, Stendhal, André Malraux, Marcel Brion ş.a) şi critic plastic (m. 1988)
– 1930: S-a născut Teodor Mazilu, dramaturg, prozator şi poet (m. 1980)
– 1942: S-a născut dirijorul Ovidiu Bălan; director onorific și prim-dirijor al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău (1968-2007), prim-dirijor al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Ploiești (din 1995) și director muzical al Orchestrei Simfonice Domenico Cimarosa din Aversa, Italia (din 1996); dirijor al Filarmonicii Naționale din Chișinău; a fondat Festivalul Internațional „Enescu – Orfeul Moldav”; membru fondator al Festivalului „Zilele muzicii contemporane”; a inițiat Cursurile Internaționale de Dirijat din Bacău
– 1949: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Veta Biriş
– 1952: S-a născut Harry Tavitian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz; realizator al emisiunilor „Jazz Context” și „Nația și Civilizația Armenilor” la Radio Constanța; contribuție deosebită la viața culturală a Constanței
– 1955: S-a născut Diana Turconi, jurnalistă, scriitoare, textieră și diplomat
– 1961: A murit Ion Barbu (pseudonimul lui Dan Barbilian), poet, matematician, profesor universitar și publicist; unul dintre cei mai de seamă autori români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (n. 1895) – 65 de ani
– 1979: S-a născut soprana Simona Manole Mărcan
– 1984: A murit pedagogul Stanciu Stoian; a avut contribuţii în domeniile didacticii, metodicii şi metodologiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1900)
– 2008: A murit artistul plastic Vasile Socoliuc, nume de referinţă în grafica românească contemporană (n. 1937)
– 2009: A murit producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; în 1968 se stabileşte în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi în Italia (până în 1989, unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5); între anii 1989 şi 1994 conduce postul spaniol Tele 5; în 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications (n. 1935)
– 2018: A murit Alexandra Titu (Alexandra Ionescu), critic de artă, curator dedicat artei contemporane, scriitoare și profesoară (mentor pentru numeroase generații de artiști și teoreticieni ai artelor) (n. 1948)
– 2020: A murit Oliviu Gherman, fizician, profesor universitar, om politic social-democrat (fost preşedinte al Senatului, președinte al FDSN, ulterior PDSR, senator în patru legislaturi) și diplomat (n. 1930)
– 2020: A murit pictoriţa Ana Ruxandra Ilfoveanu, soţia pictorului Sorin Ilfoveanu (n. 1947)
– 2021: A murit Marius Leonte, artist vizual, sculptor și desenator (n. 1964) – 5 ani
– 2023: A murit Sherban Lupu, unul dintre cei mai apreciați violoniști și unul dintre cei mai însemnaţi interpreţi din lume ai muzicii lui George Enescu; din 1976 şi-a continuat cariera în SUA, unde s-a stabilit, devenind profesor emerit la Universitatea din Illinois și președinte al Societății „George Enescu” din Statele Unite ale Americii (n. 1952)
EVENIMENTE EXTERNE
– Auckland (Noua Zeelandă): Vizita președintelui vietnamez Tô Lâm (11 – 13 aug.)
– Budapesta: Parlamentul ungar alege un nou președinte al Republicii
– Budapesta: Festivalul Sziget, cel mai mare festival de muzică în aer liber din Europa (11 – 15 aug.)
– Durban (Africa de Sud): Rugby Union: Sharks – Noua Zeelandă
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Steelpan-ului” a fost stabilită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, printr-o rezoluție adoptată la 24 iulie 2023; steelpan-ul este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago (un fel de tobă din oțel), desemnat în 2024 ca instrument muzical național și element esențial al identității culturale și muzicale a națiunii
– Ziua naţională a Republicii Ciad; aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1464: A murit Nicolaus Cusanus, numele latinizat al lui Nikolaus von Kues, învățat german, savant, filosof și teolog, jurist şi astronom (n. 1401)
– 1494: A murit Hans Memling, pictor născut în Germania, şi stabilit în Țările de Jos; considerat un portretist de excepție și unul dintre cei mai mari pictori flamanzi ai epocii sale (n. 1435)
– 1854: A murit astronomul italian Macedonio Melloni (n. 1798)
– 1857: A murit fiziologul britanic Marshall Hall, primul care a studiat şi explicat acţiunea reflexelor (n. 1790)
– 1858: S-a născut medicul olandez Christiaan Eijkman, celebru pentru descoperirea cauzelor maladiei beri-beri, care l-a condus la descoperirea vitaminelor, descoperire pentru care i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1929 (m. 1930)
– 1890: A murit John Henry Newman, teolog britanic convertit de la anglicanism la catolicism, cardinal al Bisericii Catolice şi poet; a fost canonizat la 13.X.2019 în cadrul unei ceremonii oficiate de Papa Francisc; este pomenit la 9 octombrie în Biserica Romano Catolică, la 11 august în Biserica Anglicană și la 21 februarie în Biserica Episcopală din Statele Unite (n. 1801)
– 1905: S-a născut, în Ucraina, biochimistul american Erwin Chargaff; a descoperit o serie de factori cheie în determinarea ADN-ului (m. 2002)
– 1917: S-a născut pianista şi profesoara franco-suedeză Hélène Boschi (m. 1990)
– 1919: S-a născut violonista franceză Ginette Neveu (m. 1949, într-un accident de avion)
– 1919: A murit Andrew Carnegie, industriaş şi filantrop american; de-a lungul timpului au fost numeroase personalităţi care s-au alăturat scopurilor caritabile, dar Carnegie a fost una dintre primele care a declarat că bogaţii au datoria morală de a dona o parte din avere în beneficiul comunităţii („The Gospel of Wealth”, 1899); a creat numeroase organizaţii educaţionale atât în SUA cât şi în Europa, unul dintre punctele sale de interes fiind înfiinţarea de biblioteci publice gratuite (n. 1835)
– 1921: S-a născut Alex Haley, jurnalist şi nuvelist afro-american, autorul romanului „Rădăcini” (m. 1992) – 105 ani
– 1921: S-a născut inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (m. 2001) – 105 ani
– 1926: S-a născut Aaron Klug, chimist, biochimist, biofizician, biolog și profesor britanic de origine lituaniană; Premiul Nobel pentru Chimie în 1982, pentru investigațiile sale asupra structurii tridimensionale a virusurilor și a altor particule care sunt combinații de acizi nucleici și proteine și pentru dezvoltarea microscopiei electronice cristalografice (m. 2018) – 100 de ani
– 1927: S-a născut Raymond Leppard, dirijor, compozitor, clavichist și editor britanic-american (m. 2019)
– 1932: S-a născut Fernando Arrabal, dramaturg francez de origine spaniolă, reprezentant al teatrului absurdului
– 1933: S-a născut Jerzy Grotowski, regizor polonez, teoretician al teatrului, pedagog, creator de metodă actoricească, unul din cei mai importanți reformatori în teatru ai secolului al XX-lea (m. 1999)
– 1937: S-a născut actriţa britanică de film Anna Massey (m. 2011)
– 1943: S-a născut Pervez Musharraf, politician pakistanez, general retras din activitate, care a servit în calitate de președinte al Pakistanului între 2001 și 2008 (m. 2023)
– 1944: S-a născut regizorul, scenaristul şi actorul american Dennis (Charles) Berry (m. 2021)
– 1946: S-a născut Marilyn Vos Savant, cronicară la reviste americane, autoare, lector şi dramaturgă americană; considerată femeia cu cel mai mare coeficient de inteligență din lume (228), inclusă în Cartea Recordurilor în anul 1985; a ales să devină scriitoare și comunicatoare, mizând pe capacitatea ei de a explica idei complexe publicului larg; din 1986, rubrica ei, „Ask Marilyn”, publicată în revista Parade, a devenit un fenomen; primea scrisori din toată lumea, cu întrebări de logică, matematică, filozofie sau dileme cotidiene; s-a căsătorit cu Robert Jarvik, inventatorul inimii artificiale; a fost implicată în Mega Society, o organizație dedicată persoanelor cu inteligență excepțională – 80 de ani
– 1947: S-a născut pianista franceză Catherine Collard (m. 1993)
– 1947: S-a născut regizorul american Stuart Gordon, autorul unor filme cult horror, foarte populare în anii 80, precum „Re-animator” sau „From beyond” (m. 2020)
– 1953: S-a născut Hulk Hogan (pe numele său real Terrence „Terry” Gene Bollea), actor american și fost wrestler (m. 2025)
– 1956: A murit pictorul american Jackson Pollock, unul dintre exponenţii de frunte ai expresionismului abstract (n. 1912) – 70 de ani
– 1972: A murit microbiologul american Max Theiler, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1951, pentru descoperirile sale privind febra galbenă şi modul de a o combate (n. 1899)
– 1983: S-a născut actorul australian Chris Hemsworth
– 1991: A murit organistul, clavecinistul, compozitorul şi profesorul german Helmut Walcha (n. 1907) – 35 de ani
– 1996: A murit prezicătoarea bulgară oarbă Vanga Dimitrova (Vanghelia Pandeva Dimitrova, după căsătorie Vanghelia Gușterova); prezicerile sale continuă să atragă atenţia la fel de mult ca cele ale lui Nostradamus, datorită exactităţii multora dintre ele (n. 1911) – 30 de ani
– 1996: A murit Rafael Kubelik, compozitor şi dirijor elveţian de origine cehă (n. 1914) – 30 de ani
– 2000: A murit compozitorul și profesorul canadian Jean Papineau-Couture; şi-a dedicat cariera promovării muzicii canadiane; alături de compozitorul John Weinzweig și de alți muzicieni, a contribuit la înfiinţarea unor instituţii care astăzi sunt vitale pentru viaţa muzicală a Canadei: Liga Compozitorilor din Canada, Centrul canadian de muzică, Société de musique contemporaine du Québec (SMCQ) și altele; în perioada 1968-1973, a fost decan al Facultăţii de Muzică a Université de Montréal (n. 1916)
– 2002: A murit Jiří Kolář, scriitor, pictor şi om de cultură ceh (n. 1914)
– 2009: A murit Eunice Mary Kennedy Shriver, filantrop american, membră al familiei Kennedy; și-a consacrat viața apărării drepturilor persoanelor cu handicap mintal; cunoscută ca fondatoarea Special Olympics (în 1968), organizație sportivă pentru persoanele cu dizabilități fizice și intelectuale (n. 1921)
– 2014: A murit actorul şi comicul american Robin Williams (n. 1951)
– 2018: A murit scriitorul britanic de origine indiană Sir Vidiadhar Surajprasad Naipaul, ale cărui opere au abordat adesea temele colonialismului şi exilului; Premiul Nobel pentru Literatură în 2001 (n. 1932)
– 2020: A murit Trini Lopez (nume la naștere: Trinidad López III), cântăreț, chitarist şi actor american de origine mexicană; artistul îmbina genul rockabilly cu ritmurile latino (n. 1937)
– 2021: A murit dirijorul, compozitorul și profesorul italian Gianluigi Gelmetti; pionier al muzicii moderne (n. 1945) – 5 ani
– 2022: A murit caricaturistul francez Jean-Jacques Sempé; cunoscut pentru seria de cărți pentru copii „Petit Nicolas”, pe care a creat-o împreună cu René Goscinny, și, totodată, pentru desenele umoristice publicate în presă, în special în prestigioasa revistă The New Yorker (n. 1932)
– 2023: A murit scriitorul, pictorul și profesorul german Bruno Epple; a scris poeme în proză scurtă în alemanic, un grup de dialecte vorbite în sud-vestul Germaniei; picturile lui sunt clasificate drept artă naivă, caracterizată prin simplitate şi sinceritate (n. 1931)
Sursa: RADOR