Ascultă Radio România Constanța Live

Negocierile de la CT BUS au eșuat. Sindicatele declanșează conflictul de muncă

În lipsa unui acord privind revendicările salariaților, organizațiile sindicale ar putea declanșa conflictului colectiv de muncă.

Negocierile de la CT BUS au eșuat. Sindicatele declanșează conflictul de muncă

Publicat de Adina Sîrbu, 6 august 2026, 11:34 / actualizat: 6 august 2026, 14:30

Negocierile între organizațiile sindicale și conducerea CTBUS s-au încheiat fără niciun rezultat, întrucât nu s-a ajuns la un acord privind revendicările salariaților, a anunțat Daniel Toma, președintele Sindicatului Liber Transport în Comun Constanța.

În aceste condiții, de astăzi, organizațiile sindicale vor depune documentația necesară la Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru înregistrarea conflictului colectiv de muncă și vor declanșa procedurile legale prevăzute de lege.

„Această decizie a fost luată după epuizarea tuturor etapelor de dialog și negociere, în lipsa unei soluții care să răspundă solicitărilor legitime ale angajaților. Organizațiile sindicale își reafirmă disponibilitatea pentru continuarea dialogului și identificarea unei soluții negociate, în interesul salariaților, al companiei și al călătorilor. Cu toate acestea, în lipsa unor măsuri concrete din partea conducerii CT Bus, procedura conflictului colectiv de muncă va continua conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat.

Reamintim, la ultima ședință a Consiliului Local Constanța, primarul Vergil Chițac afirma faptul că ar exista nemulțumiri în privința creșterilor salariale oferite angajaților companiei.

Președintele Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe din cadrul CT BUS, Gheorghe Bogdan, a declarat că, printre solicitările sindicaliștilor se numără și acordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2025.

Noi am cerut o sumă de 350 de lei, mărire salarială, și prima de Crăciun și de Paște să fie majorată. Noi dorim de fapt în această majorare să fie incluse vouchere de vacanțe aferente anul 2025, care nu au fost acordate chiar dacă ele au fost trecute în contract.

În continuare ambele părți implicate vor trebui să urmeze mai mulți pași, a mai spus Gheroghe Bogdan.

Se va informa angajatorul, se va informa ITM-ul. Urmează o conciliere cu ITM-ul, după care greva de avertisment de două ore și apoi greva propriu-zisă.

Dacă se ajunge la grevă, transportul în comun din oraș va fi afectat, a adăugat liderul sindical, care speră în evitarea acestui scenariu.

Noi sperăm să nu se ajungă la grevă, sperăm să ne înțelegem într-un final, așteptăm să fim contactați. Suntem dispuși și în această perioadă la negociere, la o înțelegere și să încheiem contractul colectiv de muncă.

Am solicitat un punct de vedere și din partea conducerii CT BUS.

Potrivit comunicatului primit la redacție, conducerea CT BUS a prezentat în ultima rundă de negocieri o propunere de majorare salarială de 250 de lei, în două etape: 150 de lei de la 1 septembrie 2026 și 100 de lei suplimentar din decembrie 2026, în funcție de situația financiară a societății.

A fost propusă și creșterea primelor de Paște și Crăciun de la 600 de lei la minimum 700 de lei, cu posibilitatea unei reevaluări în decembrie.

CT BUS arată că, după pierderea contabilă din primul semestru, capacitatea financiară permite o creștere salarială de aproximativ 4,2%, fără a afecta stabilitatea economică. Majorări peste acest nivel ar risca încheierea anului financiar în pierdere și dificultăți de lichiditate.

Conducerea subliniază și incertitudinea generată de expirarea contractului de delegare la 31 octombrie 2026, precum și posibile evoluții economice nefavorabile (carburanți, energie).

Propunerea nu a fost acceptată de sindicate. CT BUS își menține disponibilitatea de a continua negocierile pentru o soluție sustenabilă, precizând că discuțiile au vizat doar nivelul majorării, nu necesitatea acesteia.

La sfârșitul anului trecut, angajații companiei au organizat un protest spontan care a paralizat transportul în comun din Constanța timp de 3 zile. În urma acestei acțiuni, salariații au fost acționați în instanță de către conducerea societății.

Redactor: Adrian Băncilă

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
Social luni, 2 noiembrie 2026, 14:30

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi

Locuitorii din Năvodari pot depune, de luni, 2 nooiembrie, cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie....

NĂVODARI: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului de energie pot fi depuse începând de astăzi
TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Social luni, 2 noiembrie 2026, 08:50

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Tulcea este suprasolicitat, iar reprezentanţii instituţiei avertizează că se confruntă cu o lipsă...

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Social sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:21

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, în calitate de Lider, alături de Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române...

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social vineri, 30 octombrie 2026, 17:19

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite companiei Oil Terminal SA să majoreze salariile angajaților cu 6,5% în perioada...

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:52

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată

Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar în aceste condiții procedura pentru declanșarea conflictului de muncă...

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 19:13

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie

La Murfatlar, începând de astăzi, 21 octombrie 2026, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul...

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie
Social luni, 19 octombrie 2026, 10:44

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun

Începând de luni, 19 octombrie, persoanele defavorizate din Năvodari pot depune cererile pentru tichetele sociale de Crăciun.  Primăria...

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun
Social joi, 15 octombrie 2026, 17:14

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb – Ziua Nevăzătorilor – Rotary Club Cetatea Tomis Constanța va organiza, astăzi, de la 18.00, la un...

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil