Ascultă Radio România Constanța Live

Acțiune de amploare în stațiunea Mamaia. Au fost vizate unități de alimentație publică și un club din stațiune. Controale au fost și în Tulcea

Acțiune de amploare în stațiunea Mamaia. Au fost vizate unități de alimentație publică și un club din stațiune. Controale au fost și în Tulcea

Publicat de Doina Sirbu, 24 iulie 2026, 13:21

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat, în noaptea de 23/ 24 iulie a.c., o acțiune cu forțe mărite în stațiunea Mamaia, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță a turiștilor și a cetățenilor.

Acțiunea a vizat verificarea mai multor unități de alimentație publică și a unui local tip club din stațiunea Mamaia, precum și a zonelor adiacente acestora, în scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale, al consumului și traficului de substanțe interzise și al creșterii gradului de siguranță publică.

La activități au participat polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia, împreună cu polițiști ai structurilor de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economico-financiare siguranță rutieră, criminalistică, acțiuni speciale și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, 3 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, în valoare de 18.000 de lei.

De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 60.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind indisponibilizată suma de 1.694 de lei, susceptibilă a proveni din prestarea unor servicii pentru care nu ar fi fost emise bonuri fiscale.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 78.000 de lei.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.

Astfel de activități vor continua pe întreaga perioadă a sezonului estival, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.


Acțiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice în municipiul Tulcea

La data de 23 iulie 2026, în intervalul orar 07:00–19:00, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tulcea, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul activităților au fost legitimate 12 persoane și au fost verificate 10 autovehicule.

Totodată, două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru verificări suplimentare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, toate pentru încălcarea prevederilor privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare totală de 5.000 de lei.

Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea continuă să desfășoare astfel de acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță al cetățenilor.

Poliția Republicii Moldova: O dronă a căzut într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 20:41

Poliția Republicii Moldova: O dronă a căzut într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi

Poliția a fost sesizată despre căderea unei drone într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani,...

Poliția Republicii Moldova: O dronă a căzut într-un lan de floarea-soarelui din extravilanul satului Mihăilenii Vechi
Numirea ca interimari la conducerea SRTv și SRR a Sorinei Matei și a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 20:34

Numirea ca interimari la conducerea SRTv și SRR a Sorinei Matei și a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial

Hotărârile privind numirea Sorinei Matei ca director general interimar la TVR și a lui Răzvan Dincă la Radio România au fost publicate marți...

Numirea ca interimari la conducerea SRTv și SRR a Sorinei Matei și a lui Răzvan Dincă, în Monitorul Oficial
Un pui de papagal exotic care a evadat dintr-un apartament, salvat de pompierii tulceni
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 20:13

Un pui de papagal exotic care a evadat dintr-un apartament, salvat de pompierii tulceni

Evadarea puiului de papagalul a fost semnalată de proprietar la numărul unic de urgență 112. “În cursul acestei după-amiezi, un apel la...

Un pui de papagal exotic care a evadat dintr-un apartament, salvat de pompierii tulceni
Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Tulcea
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 19:37

Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Tulcea

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, împreună cu vicepreședinții Lavinia Vizauer și Iancu Naciadis au primit vizita...

Ambasadorul Indiei în România, în vizită la Tulcea
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 19:27

Spectacolul “Tosca” va avea loc pe scena Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța

Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” Constanța continuă stagiunea 2026–2027 cu una dintre cele mai intense și apreciate...

Spectacolul “Tosca” va avea loc pe scena Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 19:10

Senat: Examenul suplimentar de admitere la liceu – eliminat

Senatul a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede eliminarea organizării examenului de admitere la liceu, suplimentar față de Evaluarea...

Senat: Examenul suplimentar de admitere la liceu – eliminat
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 19:01

Ministerul Transporturilor a aprobat Trenul Metropolitan Constanța

Ministerul Transporturilor a aprobat încă un proiect important de tren metropolitan: Trenul Metropolitan Constanța, a transmis Horațiu Cosma...

Ministerul Transporturilor a aprobat Trenul Metropolitan Constanța
Actualitate marți, 8 septembrie 2026, 18:13

TULCEA: Lucrările de asfaltare de pe strada Babadag au ajuns aproape de intersecția cu C.A. Rosetti și Bucovinei

Lucrările de reabilitare a străzii Babadag, una dintre principalele artere din municipiul Tulcea, au avansat până în apropierea intersecției cu...

TULCEA: Lucrările de asfaltare de pe strada Babadag au ajuns aproape de intersecția cu C.A. Rosetti și Bucovinei