Ascultă Radio România Constanța Live

Calendar istoric MINAC: 15 iunie – Zeii anticului Tomis: Esculap, Dioscurii și Cele Trei Grații

Calendar istoric MINAC: 15 iunie – Zeii anticului Tomis: Esculap, Dioscurii și Cele Trei Grații

Publicat de Doina Sirbu, 15 iunie 2026, 16:53

Astăzi ne întoarcem în timp cu aproape două milenii pentru a vorbi despre zeii cetății Tomis, urbe aflată în acel moment sub stăpânire romană. Ca peste tot în imperiu, pe malul Pontului Euxin exista toleranță religioasă, locuitorii orașului port – oameni de toate neamurile, putând să se roage la orice divinități. Erau venerați zei autohtoni (precum Cavalerul Trac), divinități din panteonul greco-roman, dar și cele de sorginte asiatică  sau africană, acceptate sau chiar adoptate de imperiu. Astăzi prezentăm trei piese care fac parte din Tezaurul de Sculpturi de la Tomis, descoperit în centrul orașului modern Constanța în anul 1962. Nu sunt atât de spectaculoase precum Șarpele Glykon, Fortuna cu Pontos, Isis sau Nemesis, dar existența lor ne ajută să înțelegem universul multi-religios al epocii.

Prima piesă este o reprezentare a zeului medicinii, Esculap (Asclepios la greci). Statuetă de marmură gălbuie, fină, a suferit încă din antichitate stricăciuni mari, care au dus la dispariţia simbolurilor şi a unor părţi componente ale corpului. Statueta reprezintă atitudinea caracteristică imaginilor lui Esculap. Se presupune că mâna dreaptă, ruptă de la umăr, cobora lateral în jos şi ţinea cupa, unul dintre simbolurile cu care în mod obişnuit este înfăţişat Esculap. Datorită puterii tămăduitoare care i se atribuia, acest zeu a devenit foarte popular. Pe diferitele monumente antice, zeul este reprezentat cu păr bogat şi cu barbă, cu faţa senină, cu privirea blîndă. În mod obişnuit se sprijină pe un toiag, în jurul căruia se încolăceşte un şarpe, simbol al regenerării. În cealaltă mână zeul ţine alt simbol: un vas, o tăbliţă de scris sau un glob. Statueta de față este o copie de epocă romană, de la sfârşitul secolului al II-lea sau începutul secolului al III-lea p.Chr., după un tip clasic grecesc.

Al doilea artefact ce merită atenție deosebită este o statuie de marmură gălbuie, uşor corodată, care a făcut parte dintr-un monument mai complex și care îi reprezenta inițial pe cei doi frați Dioscuri, Castor și Polux, alături de caii lor. Piesa rămasă îl reprezintă doar pe unul dintre eroi, alături de cal, pe un soclu. Inscripţia de pe marginea soclului a fost gravată pe trei rânduri. Nu se păstrează decât jumătatea din stânga. Din rândul întâi, aflăm că monumentul a fost pus pentru „Dioscurii întemeietori”. Funcţiile Dioscurilor sunt variate şi multiple. Ei sunt fie cuplul luminii alternante (ziua cu noaptea), fie al luminii inseparabile, uniţi în constelaţia Gemenii. Sunt protectorii marinarilor, care îi imploră pe timp de furtună, pentru că apariţia lor pe cer înseamnă încetarea pericolului. Prin această funcţie se confundă de la început cu Cabirii, străvechile divinităţi din Samotrake. Apar ca zeităţi războinice sau protectori ai vânătorii, ai dansului, muzicii şi poeziei. Dioscurii sunt reprezentaţi întotdeauna împreună, în picioare, ținând caii de căpăstru. Piesa datează din prima jumătate a sec.III p.Chr.

Continuăm prezentările de astăzi cu un basorelief pe placă de marmură albă, în care sunt înfățișate cele trei Graţii, nude, în picioare, ținându-se reciproc de umeri. Cele laterale sunt văzute din faţă, iar cea din mijloc, reprezentată din spate, are capul întors excesiv spre dreapta. În mâinile libere, Graţiile din margine ţin fructe. La picioare, în dreapta şi în stânga, se află câte un vas înalt, cu bazele şi marginile largi. Graţiile erau imaginate în antichitate ca trei surori, divinităţi ale armoniei, dragostei şi poeziei, dar în special ale vegetaţiei şi ale prosperităţii, legate de fertilitatea pământului. Ele răspândeau bucurie în sufletele oamenilor şi ale zeilor. În Olimp făceau coruri împreună cu Muzele şi dansau în faţa zeilor, acompaniate de zeul Apolo cu citera. Calităţile Graţiilor se oglindesc în numele pe care le poartă; deşi sunt numai trei, ele apar la scriitorii antici cu nume numeroase şi variate. Dintre cele mai frecvente: Aglaia cea care străluceşte”, Thalia cea care face să înflorească” și Euphrosyne cea care înveseleşte inima”.

Aceste artefacte, chiar dacă nu impresionează prin realizare, ne vorbesc despre credințele tomitanilor, despre zeii lor protectori, eroi, despre speranță, bucurie, viață…

Reclama zilei – Movilă Tekirghiol (Comuna Tuzla), Stațiune balneară și climaterică, situată pe malul Mărei Negre și al lacului Tekirghiol. Stagiunea 1 iunie – 20 septembrie. Băi calde de nămol, Băi reci de lac și de mare. (1924)

Sursă: MINAC

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:02

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală

Exact în urmă cu un veac, pe 15 septembrie 1926, autoritățile vamale constănțene au descoperit un grav caz de contrabandă, marfa confiscată...

Calendar istoric MINAC: 15 septembrie – Senzaționala contrabandă din Port: șampania franțuzească, coniacul Martell și apa minerală
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 12:52

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală

Fermieri din mai multe sectoare agricole participă, marți, în Piața Victoriei, la un protest față de dificultățile din agricultură și...

Proteste cu violențe ale crescătorilor de animale în Piața Victoriei din Capitală