Angajații Șantierului Naval Mangalia așteaptă clarificări după intrarea companiei în faliment
Ministrul Economiei, Irineu Darău, s-a întâlnit astăzi cu angajații și sindicaliștii Șantierului Naval Mangalia.
Publicat de Adina Sîrbu, 30 aprilie 2026, 15:24
Ministrul Economiei, Irineu Darău, s-a întâlnit, astăzi, cu angajații Șantierului Naval Mangalia, după intrarea companiei în faliment.
Sindicaliștii i-au transmis o listă de întrebări, solicitând clarificări privind valorificarea activelor, reluarea activității și situația salariaților în contextul falimentului Damen Shipyards Mangalia S.A.
„Apreciem demersurile făcute până în prezent și eforturile de identificare a unei soluții viabile pentru salvarea șantierului. Cu toate acestea, persistă numeroase întrebări esențiale fără răspuns, care mențin o stare de incertitudine majoră în rândul salariaților” se arată în documentul pe care îl redăm integral.
- „Având în vedere deschiderea procedurii de faliment și faptul că societatea Damen Shipyards Mangalia S.A. se află în etapa de lichidare, care sunt pașii concreți și calendarul estimativ privind valorificarea activelor în vederea redresării și continuării activității șantierului?
- Preluarea activelor se va realiza prin constituirea unei noi companii? Care este structura de acționariat și care va fi rolul statului în noua structură de acționariat?
- Există un angajament ferm, asumat de statul român și de un potențial investitor, ca actualii salariați ai șantierului să aibă prioritate la angajare sau preluare în noua structură? Dacă da, câți salariați se estimează că vor fi preluați, în ce etape și în baza căror criterii?
- Cum va fi realizată preluarea forței de muncă în cadrul noii entități juridice? În ce măsură vor fi menținute drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă și în contractele individuale de muncă în cadrul acestei preluări? În viitorul acord dintre statul român și partenerii investiționali va fi prevăzută o clauză expresă privind menținerea drepturilor existente la un nivel cel puțin egal cu cel actual, fără diminuarea acestora? În caz contrar, cine își asumă public reîncadrarea salariaților pe condiții inferioare?
- Având în vedere menționarea unui eventual contract de asociere (JVA) între statul român și un potențial investitor, va include acest document o secțiune distinctă dedicată forței de muncă locale, privind preluarea personalului calificat, menținerea locurilor de muncă, consultarea sindicatului și evitarea înlocuirii salariaților actuali cu forță de muncă externă înainte de valorificarea resursei locale?
- Statul și investitorul au în vedere preluarea șantierului ca activ industrial funcțional, în integralitatea sa, sau există riscul ca în etapa de lichidare să se ajungă la vânzarea pe bucăți a activelor șantierului înainte de reluarea activității?
- Există garanții că investițiile și contractele aferente programului SAFE vor fi derulate la Mangalia și nu în alte locații, în condițiile situației juridice actuale și ale constrângerilor privind termenele de semnare a contractelor și de finalizare a proiectelor?
- Există un plan de afaceri sau o proiecție de dezvoltare care depășește comenzile din programul SAFE, având în vedere că acestea nu acoperă întreaga capacitate de producție a șantierului? În acest context, cum este prevăzută evoluția numărului de salariați și menținerea condițiilor de muncă în noua entitate juridică? Va exista un mecanism de consultare și implicare a sindicatului în deciziile privind organizarea activității și forța de muncă? Care este structura concretă a utilizării investițiilor prevăzute și în ce proporție vor fi direcționate către investiții, modernizare, producție și resursa umană?
- Sindicatul va fi consultat în mod formal și efectiv, în cadrul unui mecanism de informare și consultare, în toate etapele negocierii cu investitorul și cu lichidatorul judiciar? Va fi instituit un grup de lucru cu reprezentanții salariaților, cu întâlniri periodice, ale căror concluzii vor fi consemnate și asumate de părți, astfel încât salariații să nu afle deciziile privind viitorul lor exclusiv din comunicări publice sau conferințe de presă?” se arată în solicitarea de clarificări adresată ministerului.
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a transmis, după întâlnirea de astăzi, că există doi investitori interesați de șantier și a dat asigurări că se lucrează pentru identificarea unor soluții viabile, precizând, totodată, că salariile angajaților vor putea fi acoperite din Fondul de Garantare pentru încă șapte luni.
Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro, statul român intenționează să preia șantierul la preț de lichidare, fără licitație, cu scopul de a-l militariza și de a realiza un joint-venture cu compania Rheinmetall, în vederea construirii navelor din programul SAFE.
Un draft de act normativ prevede că, în scopul protejării intereselor esențiale de securitate, statul român, reprezentat de ministerul de resort, poate dobândi, în oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, participații la persoanele juridice declarate de interes strategic prin hotărâre a Guvernului”.
Preluarea activelor ar urma să se facă prin hotărâre de guvern, avizată în prealabil de CSAT. Ulterior, acestea ar putea fi aportate la capitalul social al unor societăți mixte formate între companii de stat din industria de apărare și investitori privați din domeniu, potrivit aceleiași surse.
Reamintim, pe 27 aprilie, Tribunalul Constanța a decis declanșarea procedurii de faliment la Șantierul Naval Mangalia. În aceeași zi, ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că navele din programul SAFE, în valoare de aproape un miliard de euro, vor fi construite la Șantierul Mangalia, modernizat și administrat de Rheinmetall.
Citește și:
Navele din programul SAFE, salvarea Șantierului Naval Mangalia


