Ascultă Radio România Constanța Live

Navele din programul SAFE, salvarea Șantierului Naval Mangalia

Radu Miruță: „În SAFE au fost introduse patru nave, cu condiția menționată și aprobată astăzi în Parlamentul României de a se face la Șantierul Naval Mangalia 2 Mai, care să fie modernizat și administrat de Rheinmetall”.

Navele din programul SAFE, salvarea Șantierului Naval Mangalia

Publicat de Adina Sîrbu, 28 aprilie 2026, 22:03

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat că cele patru nave din programul SAFE, în valoare de un miliard de euro, vor fi construite în Șantierul Naval de la Mangalia, astfel că pentru obiectivul strategic de la malul mării astăzi este „un nou început”.

Comisiile reunite de Apărare ale Parlamentului au dat marți un raport favorabil, cu majoritate de voturi, solicitării Ministerului Apărării Naționale  privind obținerea aprobării prealabile pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractelor pentru 15 proiecte propuse la finanțare prin Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE).

Din totalul celor 16 miliarde și jumătate de euro pentru contractele din programul de înzestrare peste 8 miliarde ţin de Ministerul Apărării Naţionale. Iar ţara noastră poate beneficia de aceste fonduri dacă respectă termenele, a declarat ministrul Radu Miruţă într-o conferință de presă, explicând că, odată cu accesarea acestui program, România îşi asumă să înceapă şi producţia de armanent în mai multe fabrici din ţară.

A trecut astăzi prin Parlament, în cel mai transparent mod posibil, întreaga listă a proiectelor pentru care Ministerul Apărării Naționale a propus specificațiile tehnice. Nu în birouri cu lumina stinsă, nu în restaurante, nici măcar într-un cadru doar al Guvernului, ci cu toată presa interesată, într-o ședință publică în Parlamentul României. Parlamentul României a aprobat forma pe care o avem astăzi, a spus ministrul Radu Miruță.

Intrat de astăzi în procedură de faliment, Șantierul Naval Mangalia va fi salvat, a dat asigurări ministrul.

Am promis când eram la Ministerul Economiei oamenilor de la Șantierul Naval Mangalia 2 Mai că vor avea activitate în continuare acolo și șantierul va fi salvat. Acela a fost momentul în care în SAFE au fost introduse patru nave, care costă astăzi în jur de un miliard de euro, cu condiția menționată și aprobată astăzi în Parlamentul României de a se face la Șantierul Naval Mangalia 2 Mai, care să fie modernizat și administrat de cei de la Rheinmetall, care au fost asignați de CSAT și Parlamentul României să se ocupe de asta. Este singura variantă ca Șantierul Naval de la Mangalia 2 Mai, după ce a fost exemplu de manual despre cum statul român să-și bată joc de el, să fie salvat. Și cel mai mare șantier naval dintr-o țară membră a Uniunii Europene, la malul Mării Negre, într-o țară membră NATO, aproape de o sursă de risc atât pentru România, cât și pentru Uniunea Europeană și NATO, are astăzi un nou început, a afirmat Miruță.

Navele de patrulare ce vor fi produse la Mangalia reprezintă salvarea acestui șantier.

Cele patru nave de patrulare se vor produce la Șantierul Naval de la Mangalia, fiind jetonul care salvează acest șantier. Am auzit că astăzi șantierului îi s-a declanșat și procedura de faliment. Este o etapă prin care firma Rheinmetall poate să intre în administrarea acelui șantier și este o provocare a Guvernului României ca acest lucru să se întâmple cât mai repede. Cu cât se va întâmpla mai târziu, cu atât bucata care se va construi acolo probabil că va fi mai mică, chiar dacă Rheinmetall are obligația sub sancțiunea unor penalități să construiască acolo, a mai spus ministrul.

 

 

Tot marți, Tribunalul Constanța a dispus intrarea în faliment a societății DAMEN SHIPYARDS MANGALIA S.A., iar judecătorul sindic a desemnat ca lichidator judiciar CITR S.P.R.L. (anterior administrator judiciar), care va gestiona întreaga procedură. Prin aceeași hotărâre, CITR S.P.R.L. a preluat integral atribuțiile de administrare ale societății și va derula procedura de valorificare a activelor în vederea acoperirii datoriilor către creditori. Hotărârea este executorie și poate fi atacată cu apel în termen de 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Deschiderea procedurii de faliment marchează intrarea societății în etapa de lichidare a tuturor bunurilor din patrimoniul societății DSMa, cu impact direct asupra activității economice și a locurilor de muncă. În această etapă, lichidatorul judiciar va organiza procedurile de valorificare a activelor șantierului prin licitații publice și alte forme prevăzute de lege. De asemenea, vor fi analizate măsurile privind personalul, inclusiv eventuale concedieri colective, în funcție de evoluția procedurii.

În acest context, Sindicatul Liber Navalistul a solicitat, din nou, implicarea statului român, având în vedere caracterul strategic al Șantierului Naval Mangalia. Statul poate acționa prin participarea la achiziția activelor scoase la vânzare, direct sau prin entități cu capital de stat, prin atragerea unui investitor strategic și prin utilizarea unor instrumente legale care să permită protejarea capacităților industriale de interes național, precum și menținerea activității economice și a locurilor de muncă în zonă.

Sindicatul a făcut apel către toți decidenții politici să adopte cât mai rapid cadrul legal care să permită statului intervenții pentru protejarea acestor capacități, evitarea pierderii lor și susținerea relansării activității prin soluții investiționale sau de preluare strategică.

Și tot astăzi, salariații celui mai mare angajator din Mangalia au protestat în centrul orașului, cerând, din nou, soluții concrete pentru salvarea șantierului și a locurilor de muncă.

Dumitru Paris este noul subprefect județului Constanța
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 16:04

Dumitru Paris este noul subprefect județului Constanța

Noul subprefect județului Constanța este Dumitru Paris. El a depus astăzi jurământul în Sala Ovală a Instituției Prefectului și spune că...

Dumitru Paris este noul subprefect județului Constanța
Care sunt pașii pentru dobândirea calității de asigurat
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 15:49

Care sunt pașii pentru dobândirea calității de asigurat

Cum devin asigurat? Este întrebarea primită cel  mai des la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din Constanța, în special după...

Care sunt pașii pentru dobândirea calității de asigurat
Angajații Șantierului Naval Mangalia așteaptă clarificări după intrarea companiei în faliment
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 15:24

Angajații Șantierului Naval Mangalia așteaptă clarificări după intrarea companiei în faliment

Ministrul Economiei, Irineu Darău, s-a întâlnit, astăzi, cu angajații Șantierului Naval Mangalia, după intrarea companiei în faliment....

Angajații Șantierului Naval Mangalia așteaptă clarificări după intrarea companiei în faliment
Depreciere semnificativă a monedei naționale, joi; euro a înregistrat un nou maxim istoric: 5,1417 lei
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 14:59

Depreciere semnificativă a monedei naționale, joi; euro a înregistrat un nou maxim istoric: 5,1417 lei

Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1417 lei, în creștere cu...

Depreciere semnificativă a monedei naționale, joi; euro a înregistrat un nou maxim istoric: 5,1417 lei
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 14:22

Guvernul a aprobat proiectul care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariile în sectorul public

Bugetarii care aleg să rămână în sistem și după pensionare vor trebui să renunțe la 85% din pensie, urmând să păstreze salariul și doar...

Guvernul a aprobat proiectul care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariile în sectorul public
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 13:48

Polițiștii de frontieră au salvat 17 sturioni prinși în plasele braconierilor pe Marea Neagră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în Marea Neagră, mai multe plase de pescuit ilegale, cu o lungime totală...

Polițiștii de frontieră au salvat 17 sturioni prinși în plasele braconierilor pe Marea Neagră
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 13:22

Rafinăria Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă de producție

Rafinăria Petromidia Năvodari, cea mai mare unitate de acest tip din țară, funcționează la capacitate optimă de producție. Aceasta menține...

Rafinăria Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă de producție
Actualitate joi, 30 aprilie 2026, 13:00

MAE: Patru cetățeni români se află la bordul navei MSC Francesca, sechestrată de autoritățile iraniene

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat joi că Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni...

MAE: Patru cetățeni români se află la bordul navei MSC Francesca, sechestrată de autoritățile iraniene