Ascultă Radio România Constanța Live

UE a aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei

După ce Viktor Orban a pierdut alegerile, Volodimir Zelenski a promis repunerea în funcţiune a conductei Drujba, cu condiția deblocării de către Ungaria a ajutorului financiar.

UE a aprobat împrumutul de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei

Publicat de Adina Sîrbu, 22 aprilie 2026, 14:50

Statele Uniunii Europene şi-au dat miercuri acordul final pentru ajutorul financiar de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei şi pentru cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, după ce guvernul ungar, condus încă de Viktor Orban, şi-a ridicat veto-ul asupra ambelor măsuri, transmite agenţia EFE.

Cele două decizii au fost adoptate de ambasadorii celor 27 de state membre la UE şi mai trebuie confirmate doar printr-o procedură scrisă, care ar urma să fie încheiată joi.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi încheierea reparaţiilor la conducta petrolieră Drujba, care alimentează Ungaria şi Slovacia cu petrol rusesc, dar a condiţionat redeschiderea acesteia de deblocarea împrumutului european de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina blocat de premierul ungar Viktor Orban.

„Ucraina a încheiat lucrările de reparaţii la secţiunea conductei petroliere Drujba care a fost avariată de o lovitură rusească. Conducta poate fi repusă în funcţiune”, a scris Zelenski pe reţeaua socială X.

Dar „noi legăm acest lucru de deblocarea pachetului european de asistenţă pentru Ucraina, care a fost deja aprobat de Consiliul European”, a completat el, făcând referire la ajutorul financiar european de 90 de miliarde de euro oferit Ucrainei de UE sub forma unui împrumut, pe care Kievul îl va rambursa numai dacă Rusia îi va plăti „reparaţii de război”, altfel va fi plătit de statele UE, cu excepţia Ungariei, Republicii Cehe şi Slovaciei, care au refuzat să participe la mecanismul de garantare.

Ungaria şi Slovacia nu mai primesc petrol prin această conductă de pe 27 ianuarie, în urma a ceea ce Ucraina afirmă că a fost un atac cu drone al Rusiei, iar Zelenski a susţinut că reparaţiile necesită timp.

Dar premierul ungar în exerciţiu Viktor Orban şi cel slovac Robert Fico au susţinut de partea lor că Ucraina a tergiversat repararea conductei într-o acţiune de şantaj împotriva lor pentru refuzul de a susţine Kievul în războiul cu Rusia şi mai ales pentru că Orban se opune aderării Ucrainei la UE.

După oprirea fluxului de petrol rusesc prin conducta Drujba, Orban a blocat atât împrumutul de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, cât şi un nou pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei. Dar premierul naţionalist ungar a pierdut pe 12 aprilie alegerile în faţa conservatorului pro-european Peter Magyar.

Odată ce Orban a pierdut alegerile, Zelenski a promis încheierea reparaţiilor şi repunerea în funcţiune a conductei până la sfârşitul acestei luni. În mesajul său de marţi, preşedintele ucrainean a cerut de asemenea avansarea în procesul de negociere a aderării Ucrainei la UE şi aprobarea noului pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei blocat de Orban.

Sursă: AGERPRES

Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare – respinsă de Senat
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:44

Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare – respinsă de Senat

Moțiunea simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă, miercuri, de plenul Senatului. S-au înregistrat 21 de...

Moțiunea simplă împotriva ministrului Nazare – respinsă de Senat
A2: Trafic oprit pe sensul Constanța – București! Patru autovehicule, implicate în două accidente rutiere
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:24

A2: Trafic oprit pe sensul Constanța – București! Patru autovehicule, implicate în două accidente rutiere

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe ambele benzi pe Autostrada A2 pe sensul...

A2: Trafic oprit pe sensul Constanța – București! Patru autovehicule, implicate în două accidente rutiere
TULCEA: Permise de pescuit electronice. ARBDD testează sistemul de emitere
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 11:20

TULCEA: Permise de pescuit electronice. ARBDD testează sistemul de emitere

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea, instituţie subordonată Ministerului Mediului, testează împreună cu...

TULCEA: Permise de pescuit electronice. ARBDD testează sistemul de emitere
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:27

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti

Europarlamentara Diana Şoşoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru ultraj, fiind acuzată că în decembrie 2024 i-a...

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 10:10

Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare

Moțiunea – intitulată ‘Bugetul statului la ora adevărului. Același ministru, două contabilități: una pentru români, alta pentru...

Senatul dezbate și votează miercuri moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:48

CONSTANȚA: Programul Meniul RESTO de 50 de lei dedicat sărbătoririi Zilelor Dobrogei

Patronatul RESTO Constanţa lansează cea de-a treia ediţie a programului ‘Meniul RESTO de 50 de lei’, dedicată sărbătoririi Zilelor...

CONSTANȚA: Programul Meniul RESTO de 50 de lei dedicat sărbătoririi Zilelor Dobrogei
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:13

A fost desemnat câștigătorul licitației pentru modernizarea tunelului Palas, spre Portul Constanța

Compania austriacă Strabag ar fi fost desemnată câștigătoare a licitației organizate de CFR SA pentru reabilitarea și electrificarea liniei...

A fost desemnat câștigătorul licitației pentru modernizarea tunelului Palas, spre Portul Constanța
Actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026, 08:45

Intervenție MEDEVAC pe Marea Neagră. Marinar de pe o navă, preluat de ARSVOM și transportat în Portul Constanța

O intervenție de tip Medevac a avut loc miercuri dimineață, 11 noiembrie 2026, pentru evacuarea medicală a unui pacient aflat la bordul navei...

Intervenție MEDEVAC pe Marea Neagră. Marinar de pe o navă, preluat de ARSVOM și transportat în Portul Constanța