Istoria, reinterpretată prin arta contemporană în expoziția VESTIGII a elevilor de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța
Mai mult decât un exercițiu estetic, expoziția este o mărturie a modului în care tineerii artiști au înțeles să onoreze trecutul prin limbajul prezentului.
Publicat de Adina Sîrbu, 3 aprilie 2026, 09:45
Săptămâna aceasta a avut loc vernisajul expoziției VESTIGII la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, un eveniment prin care istoria a prins viață prin ochii și mâinile tinerilor artiști, elevi din clasele V-XII.
De la misterele Egiptului Antic și eleganța Greciei, până la rigoarea Romei și bogăția arheologică a spațiului pontic, holurile colegiului s-au transformat într-un veritabil muzeu al viitorului, așa cum l-au numit gazdele. Silvia Pascale a participat la deschiderea expoziției și ne spune care a fost atmosfera de la acest eveniment, în reportajul următor.
După deschiderea oficială în acordurile muzicale oferite de fanfara Colegiului Național de Arte „Regina Maria” și de formația Colegium Strings, publicul a fost invitat să descopere trecutul prin arta contemporană.
Reliefuri inspirate de arta egipteană, piese ceramice bazată pe estetica grecească, dar și compoziții contemporane cu simboluri ancestrale reinterpretate prin tehnici și materiale moderne, toate au fost în lumina reflectoarelor.
Crina Popescu, profesor de specialitatea ceramică în cadrul colegiului: Am reușit să organizăm o expoziție puțin altfel, dar ca sursă de inspirație am folosit istoria, vestigiile istorice, pentru că trăim într-o zonă plină de istorie, cum e Constanța, și elevii noștri au fost inspirați de istorie, și cea locală, și cea universală, și am reușit să îi aducem în punctul de a trece prin filtrul personalității lor și a imaginației lor și să scoatem niște opere de artă, de-a adevăratelea. Chiar dacă sunt la început, sunt de o mare valoare.
Am venit la acest eveniment special să ne întâlnim cu istoria, dar și cu talentul elevilor de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”.
Mara Dragomir: Studiez la secțiunea de modă, adică design vestimentar, și lucrarea a fost original făcută ca să o pun în portofoliu pentru facultate, deoarece doresc să dau la secțiunea de artă textilă. Lucrarea se numește Arheologia Prezentului, lucrare în 20 de acte, și cumva ea a fost original o căutare de texturi folosind obiecte care mi-au fost foarte ușor la îndemână în această eră contemporană. Acestea au inclus un ghem de ață de cupru, foarte mult staniol, silicon, foarte multe chestii pe care le-am găsit pur și simplu în casă. Iar aceste texturi mi-au oferit capacitatea de a crea ceva care, cred eu, că o să se găsească în arheologia secolului XXI.
Te gândești că poate opera ta va fi găsită de arheologii viitorului și se vor gândi cum am trăit noi, ce am simțit și cum am creat.
Într-adevăr, chiar doresc să arăt acest sentiment al unui prezent fragmentat.
La eveniment au participat și arheologii Aurel Mototolea și Ana Hamat, specialiști ai Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
Ana Hamat: Noi avem nevoie de artă în fiecare zi, toți oameni au nevoie de artă, iar arheologia este și ea o pasiune. Amândouă sunt lucruri frumoase și se împacă foarte, foarte bine. Arheologia nu are toate răspunsurile, niciodată nu are toate răspunsuri, însă la fel ca și arta te face să gândești foarte mult.
Expoziția VESTIGII nu este doar un exercițiu estetic, ci o mărturie a modului în care elevii acestui colegiu au înțeles să onoreze trecutul prin limbajul prezentului, au transmis coordonatorii proiectului.
Redactor: Silvia Pascale





