TULCEA: Al cincilea suicid în rândul minorilor în ultimul an. ISJ face apel la părinţi să comunice cu copiii
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 martie 2026, 12:06
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Tulcea îi încurajează pe părinţi să comunice cu copiii lor şi să ceară ajutor de specialitate de fiecare dată când este nevoie, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de instituţie, după ce o adolescentă s-ar fi sinucis.
Minora, în vârstă de 14 ani, ar fi fost găsită spânzurată, în curtea casei dintr-un sat aflat în apropierea municipiului reşedinţă de judeţ şi ar fi provenit dintr-o familie modestă.
‘La nivelul şcolii vor fi asigurate servicii de consiliere psihologică pentru elevi şi profesori, prin intermediul consilierilor şcolari, astfel încât să fie oferit sprijinul emoţional necesar. Totodată, îi încurajăm pe părinţi să comunice deschis cu copiii lor şi să apeleze la ajutor de specialitate ori de câte ori consideră necesar’, se arată în comunicatul ISJ Tulcea.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.
Acesta ar fi cel de-al cincilea caz de minor care recurge la suicid făcut public în judeţul Tulcea de la începutul anului trecut.
Sursa – Agerpres