INTERVIU | Istoricul Georgiana Țăranu: „Femeile au fost mereu motorul discret al umanității, iar mamele, educatoarele tăcute ale națiunii”

„Avem nevoie ca vocea femeilor din istorie, modele de forță, demnitate și sacrificiu, precum cele ale Simonei Veil și Doinei Cornea, să fie recuperată și dată mai tare.”

Publicat de Adina Sîrbu, 8 martie 2026, 14:58

„Mamele sunt aceste ființe absolut miraculoase care, dincolo de tandrețea cu care capitonează universul copiilor, de iubirea lor, ele mai au și rolul acesta uriaș pentru societate, un rol civic! Ele socializează politic, ele oferă modelul de implicare, ele oferă un model de muncă. Practic, mamele, acasă, sunt educatoarele acestea, tăcute și gratuite ale unui popor, ale unei societăți. Și prin exemplul personal, pot să înceapă discuția despre valori – binele, frumosul, libertatea, adevărul, toate se învață acasă.

Cuvintele aparțin istoricului Georgiana Țăranu, dascăl la Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității Ovidius din Constanța și autoare a volumului „Nicolae Iorga şi seducţia fascismului italian”.

Astăzi, de Ziua Internațională a Femeii, Silvia Pascale a dialogat cu istoricul Georgiana Țăranu despre rolul femeii în societate, lupta ei de-a lungul vremurilor și a vremii, dar și secretul pentru a reuși mereu.

Femeile, motorul discret al istoriei și primele modele civice ale societății 

Georgiana Țăranu: Eu cred foarte mult că noi învățăm din modele și eu cred că ăsta este primul lucru care m-a făcut să fiu atrasă de discuția asta despre rolul femeii, pentru că am avut niște femei minunate cu care am crescut, în familie – mama, surorile mele, verișoarele, mătușile. Efectiv am fost înconjurată de modele de femei care s-au dedicat familiei și, chiar cu prețul unui sacrificiu de sine și al muncii de zi cu zi. Și, cumva, probabil că asta mi-a influențat și imaginea despre femei.

Eu cred că femeile au fost motorul istoriei. Un motor, sigur, mai discret, mai puțin vizibil. Bărbații, în sensul ăsta, cred că ar fi așa un fel de carcasa mașinii, partea mai vizibilă, mai zgomotoasă, partea care și apără, și care și conduce. Dar femeile sunt motorul acolo, care ajută la acest mers înainte al umanității. Și e drept că noi știm că femeile au un rol mai mic, au fost mai puțin vizibile în istorie, mai discrete, dar ele au avut din totdeauna acest rol bine conturat. Au fost preotese, regine, savante, deși cultura populară le-a reținut mai degrabă prin ce au făcut rău – vrăjitoare, amante, femei spioane – cumva cultura populară în sensul ăsta le reține mai degrabă.

Dar acum, de câteva decenii, este o întreagă preocupare pentru a recupera și a rescrie cumva istoria din perspectiva aceasta a contribuției extraordinare a femeilor la mersul lumii. Și îmi place o formulă a unui istoric cultural, Peter Burr, care spune că avem nevoie de o istorie polifonică și avem nevoie de a recupera vocile astea care au fost marginalizate, ignorate, pierdute. Și una dintre cele mai importante voci este exact vocea femeilor din istorie, care acum a trebuit dată mai tare.

Demnitate, sacrificiu și forță: moștenirea femeilor din trecut

Silvia Pascale: Să aducem în actualitate câteva personaje feminine extrem de puternice prin ceea ce au realizat, prin ceea ce au spus.

Georgiana Țăranu: Sigur, aici lista ar fi foarte lungă, tocmai pentru că acum se recunoaște contribuția mult mai multor nume, chiar în știință, în foarte multe domenii, în politică, în filozofie. Dar dacă ar fi să mă rezum la doar două nume importante, aș alege pe cel al unei franțuzoaice, o evreică de naționalitate franceză, Simone Veil, cu V, nu cu W. (…) A fost o femeie absolut remarcabilă, supraviețuitare a Holocaustului, familia ei, tatăl, mama, fratele, au murit în Holocaust, ea și două surori au scăpat. Și este absolut excepțională pentru că a devenit ministra sănătății în Franța și este cea care, practic, a promovat și poartă numele legii care a legalizat avortul în Franța, s-a luptat pentru dreptul la contracepție și, mai mult decât atât, a crezut foarte mult în proiectul european, un proiect despre care mie mi se pare că trebuie să vorbim tot mai des zilele astea, pentru că este singura comunitate care ne apără valorile – și valorile democrației și ale libertății – cred că este cel mai bun loc unde poți să trăiești în momentul actual în lume. Iar Simon Veil a fost prima președintă a Parlamentului European și o femeie care gândea în nuanțe, ceea ce este remarcabil pentru cineva care a trecut prin ororile prin care a trecut ea și, totuși, nu s-a îndreptat spre linia asta a intransigenței, a gândirii în alb-negru, a spiritului revanșard. Nu a purtat ură, ci a fost o femeie de o frumusețe interioară și exterioară cu totul specială, și de o seninătate absolut remarcabilă, și de un mare spirit de toleranță, pe care l-a dus și în politică.

Și aș mai vrea să o invoc pe Doina Cornea, pentru a avea și un simbol românesc, tot așa o doamnă care a luptat cu o putere incredibilă din dorința de a arăta că și românii au o voce în lupta cu un regim criminal. După cum știm, profesoară de franceză, care în anii 80 scrie, traduce foarte mult, dar și trimite nenumărate scrisori, 40 de scrisori, la Radio Europa Liberă pentru a semnala abuzurile regimului comunist. Este, după cum știm, arestată, izolată la domiciliu, supravegheată, bătută de securitate și, o doamnă care, cu aparența ei fragilă, ascunde un curaj enorm, din păcate o doamnă despre care românii nu prea știu și pe care nu onorează la valoarea ei. Doina Cornea mi se pare că este simbolul demnității umane, așa cum spune Gabriel Liiceanu, al unei vieți care nu vrea să fie trăită cu orice preț, nu cu prețul libertății, al îngenunchierii în fața unui regim tiranic, ci care se îndârjește să aibă o voce și să reprezinte această demnitate a ființei umane.

Mamele, educatoarele tăcute ale unei națiuni. Echilibristica femeii moderne, între maternitate, carieră și regăsirea de sine  

Dincolo de faptul că sunteți istoric, dincolo de faptul că sunteți dascăl la Universitatea Ovidius, sunteți și mămică. Cum reușiți să le împăcați pe toate, astfel încât să culegeți roadă de pretutindeni?

Georgiana Țăranu: Da, sunt și mamă și, într-adevăr, asta mi se pare cea mai mare provocare. Cred că a îmbina rolul de femeie, mamă și cu cel de femeie care vrea și o carieră, a fost una dintre cele mai mari provocări ale vieții mele. Mi se pare că am avut nevoie de acea echilibristică de care au nevoie și pe care o învață femeile din diverse triburi din Africa, acelea care merg și poartă pe cap câte un coș imens. Am citit chiar că învață să-și ducă până la 70% din greutatea corpului, să o care pe cap, în acele coșuri imense pe care le poartă sau recipiente cu apă. Cam așa am simțit eu greutatea de a îmbina, de a ține în echilibru viața profesională cu profesia de mămică, să spun așa. Și nu știu cât mi-a ieșit, dar știu că este, într-adevăr, mare nevoie ca femeile să-și urmeze și pasiunea. Cred foarte mult în muncă, în nevoia de a duce în zona asta profesională ceea ce suntem, ceea ce ne pasionează, ceea ce ne definește. Cred că din muncă noi ne luăm foarte mult sentimentul valorii și al identității personale. Și mamele trebuie să se regăsească și în zona asta, să se împlinească și profesional. 

Silvia Pascale: Iar acest sentiment al valorii pe care îl câștigăm prin muncă îl putem dărui mai apoi copiilor noștri.

Georgiana Țăranu: Exact! Pentru că mamele mi se pare că sunt aceste ființe absolut miraculoase care, dincolo de tandrețea cu care capitonează, așa, universul copiilor, de iubirea lor, ele mai au și rolul acesta uriaș pentru societate, un rol civic. Ele socializează politic, ele oferă modelul de implicare, ele oferă un model de muncă. Practic, ele acasă sunt educatoarele acestea tăcute și gratuite ale unui popor, ale unei societăți. Și, prin exemplu personal, în primul rând poate să înceapă, dacă vrem, discuția despre valori. Binele, frumosul, nu știu, libertatea, adevărul, toate se învață cumva acasă și mamele au acest rol incredibil de a-și socializa copiii în toate aceste valori.

Femeile trebuie să creadă mai mult în ele: un apel la curaj și educație continuă

Silvia Pascale: Mă gândesc la femeia ca o ființă cu foarte multe brațe. Un braț cu care își mângâie copilul, un braț cu care muncește, un braț cu care îngrijește, un braț cu care scrie. Dumneavoastră, cum ați descrie femeia?

Georgiana Țăranu: E foarte bună metafora asta cu miriapodul, sau cu, nu știu, o caracatiță, cu fiecare tentaculă, cu fiecare braț, face altceva și tot simte că nu face suficient. Asta e incredibil la noi. Facem atât de multe lucruri în același timp, le ținem pe toate în echilibru, jonglăm cu atât de multe și parcă ni se pare că nu suntem nici suficient de bune ca mame, insuficient de, poate, prezente ca un bărbat la locul de muncă și așa mai departe. Dar cred că trebuie să avem mai mult curaj, să nu mai acceptăm tot timpul locul din spate, să credem în noi mai mult. Dar, pe de altă parte, cred și că femeile trebuie să țină foarte mult cu dinții să se educe tot timpul. Cred că în măsura în care, nu știu, putem să ne antrenăm corpul, să petrecem o oră la sală, ar trebui să petrecem tot atâta timp să ne educăm, să citim, să învățăm o limbă străină, să ne ținem informați despre ce se întâmplă în lume. Adică, cred că așa putem să fim și femei tot mai prezente, implicate, și tot mai luate în seamă, în politică, în toate domenile în care ne dorim să ne afirmăm.

Varianta audio a interviului poate fi ascultată aici.