Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Prima ediție MayFest deschide sezonul de evenimente din această vară

Municipiul găzduiește și evenimentul Aegyssus Sport Fest, iar la Sulina are loc a IX-a ediție a Sărbătorii Scrumbiei Albastre.

TULCEA: Prima ediție MayFest deschide sezonul de evenimente din această vară

Publicat de Adina Sîrbu, 30 aprilie 2026, 16:28

Nu doar litoralul se pregătește pentru un nou sezon estival. La Tulcea și Sulina, minivacanța de 1 Mai marchează debutul festivalurilor de muzică, dans și voie bună din această vară.

Pentru turiștii care aleg să petreacă aceste zile în Delta Dunării, Navrom Tulcea trece, de la 1 mai, la programul de vară, cu mai multe curse către destinațiile turistice din Rezervație.

Tulcea deschide sezonul estival cu prima ediție a MayFest, pe Faleza „Ivan Patzaichin”

Tulcea sărbătorește începutul lunii mai cu prima ediție a MayFest, un eveniment care se desfășoară în perioada 30 aprilie – 3 mai pe faleza „Ivan Patzaichin”. Festivalul aduce spectacole, muzică live, dans și momente artistice pentru toate vârstele.

Evenimentele încep joi, 30 aprilie, de la ora 18.00, cu un flashmob spectaculos dedicat Zilei Dansului, moment care va deschide oficial festivalul. Atmosfera va fi animată de artistul IONI.

Vineri, 1 mai 2026, Tulcea marchează startul sezonului estival cu un show susținut de Emilian, Aurel Sava, Andrei Moroianu și tinerii talentați ai ansamblului „Dorulețul”.

Sâmbătă, 2 mai, programul continuă cu ritmuri populare alături de ansamblul „Danubius” și de solista Ionela Maricaș, iar seara se va încheia cu un concert de rock susținut de trupa Taylor.

Ultima seară a festivalului, duminică, 3 mai, aduce pe scenă Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”, urmat de două show-uri speciale oferite de Selatin Kiazim și Mario.

O nouă ediție a Aegyssus Sport Fest

Tot în acest weekend, în centrul municipiului se deschide Aegyssus Sport Fest, eveniment sportiv care se va desfășura până pe 17 mai.

Programul include competiții de mountain bike, karate și volei, organizate de Primăria Tulcea, în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și cluburile sportive locale.

Sulina găzduiește a a IX-a ediție a Sărbătorii Scrumbiei Albastre

Tradiționalul eveniment este dedicat vieții ce se desfășoară pe maluri de ape și are în centrul atenției migrația bancurilor de scrumbie în amonte pe Dunăre, înspre locurile de depunere a icrelor.

Viața locuitorilor Sulinei a fost marcată de-a lungul timpului de această migrație, ce a constituit un indiciu anual al intrării primăverii în drepturi depline, constituind o sursă de hrană, dar și un motiv de sărbătoare.

Organizatorii arată că „Sărbătoarea Scrumbiei Albastre” are ca obiective: creșterea vizibilității orașului Sulina pe harta punctelor de atracție turistică din România, păstrarea și punerea în valoare a gastronomiei pe bază de rețete tradiționale deltaice, promovarea potențialului turistic din Delta Dunării, precum și conservarea și valorificarea tradițiilor minorităților din zona deltaică, renumită prin numărul impresionant de etnii ce coabitează de secole în acest spațiu.

La cea de-a IX-a ediție vor participa ansambluri folclorice ale minorităților din Delta Dunării și formația Euxinus.

Radio Constanța este partener media al evenimentului.

Ședința CSAT s-a încheiat
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 19:50

Ședința CSAT s-a încheiat

Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) de joi s-a încheiat, a transmis Administrația Prezidențială. Aceasta a fost prima...

Ședința CSAT s-a încheiat
„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:27

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța

Șase căței de la Adăpostul public din Constanța au fost astăzi în centrul atenției, în cadrul unei activități desfășurate în Parcul...

„Săptămâna verde” alături de câțiva dintre câinii de la Adăpostul public din Constanța
Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 18:18

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional

Curtea Constituțională a României a stabilit, joi, în legătură cu emiterea OUG referitoare la Programul SAFE, că Guvernul și-a exercitat...

Ordonanța SAFE/CCR: Guvernul și-a exercitat competența de a adopta ordonanțe de urgență cu depășirea rolului său constituțional
NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:27

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară

Consiliul Local Năvodari a fost convocat în ședință ordinară, marți, 27 octombrie. Pe ordinea de zi sunt 38 de proiecte de hotărâre, cele...

NĂVODARI: Consiliul Local, convocat în ședință ordinară
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 17:26

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia

Un complet de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care europarlamentara Diana...

Undă verde pentru judecarea Dianei Șoșoacă pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:50

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă

Astăzi, 22 octombrie, în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari- Compartimentul Siguranță Rutieră au fost...

SĂCELE: Bărbatul care a căzut de pe trotineta electrică este în stare gravă
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:22

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural

Jandarmii constănțeni au fost solicitați să intervină astăzi, în două locații din municipiul Constanța, ca urmare a unor apeluri 112 ce...

CONSTANȚA: Doi șerpi au fost capturați de jandarmi. Reptilele au fost eliberate în mediul natural
Actualitate joi, 22 octombrie 2026, 16:08

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE

Curtea Constituțională a României a stabilit joi că a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament în...

CCR: A existat conflict juridic între Guvern și Parlament în legătură cu emiterea OUG privind Programul SAFE