TULCEA: Crăciunul este, printre altele, și un timp al poveștilor care ne țin împreună

Artista multidisciplinară Alina Tofan în dialog cu Andreea Dorobăț.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 decembrie 2025, 14:34

Crăciunul este, printre altele, și un timp al poveștilor care ne țin împreună. Vă invităm să ascultați o conversație despre frumos și despre lucrurile care ne aduc mai aproape unii de ceilalți.

Astăzi o avem alături de noi pe artista multidisciplinară Alina Tofan împreună cu care vom discuta despre frumos, artă și comunitate. Alina, pentru cei care ne ascultă acum și poate nu te cunosc încă atât de bine, te rog să ne spui câteva lucruri despre tine și activitatea ta.

„Sunt actriță, performer, activez în sfera artei conceptuale. De cele mai multe ori mă găsiți în galerii sau în spații alternative. Creez lucrări în acord cu anumite teme, cu anumite locuri specifice. Lucrez destul de mult cu grupuri marginale, de aproape 10 ani, și încerc să mediez arta, ecologia și comunitatea cu o privire întotdeauna spre viitor, în care uneori se pare că nu mai putem vedea viitorul fără tehnologie. Fie că vrem, fie că nu.”

Vorbim deseori despre frumos, despre artă, cultură, dar uneori, în graba de zi cu zi, le pierdem din vedere. Unde găsești tu frumosul în viață?

„În natură, în primul rând, în toată imperfecțiunea care există în natură, în umanitate, în reacțiile pe care încă le putem avea unii cu alții când ne bucurăm, când ajutăm fără să așteptăm ceva în schimb. Și călătoritul m-a ajutat foarte mult pentru că întâlnesc tot felul de oameni cu povești diferite și e frumos să vedem cât de diferit putem experimenta viața, dar în același timp ne regăsim unii în alții prin aceleași experiențe de multe ori, prin iubire, prin nevoia de a fi văzuți, apreciați și susținuți.”

Cum crezi că am putea să aducem mai aproape de noi astfel de experiențe prin care să regăsim frumosul?

„Prin a rămâne curioși tot timpul. A rămâne curios e ceva ce trebuie antrenat. De multe ori, și eu, și probabil și cei care ne ascultă, tindem să luăm asta de-a gata. În graba cu care ne trăim viețile, nu mai punem atenție pe asta. Dar odată ce îți cultivi atenția, gândirea critică, cred că abia atunci începi să te bucuri și mai mult de viață, să vezi frumosul chiar și în situații care pot părea grele, neplăcute sau în contradicție cu ceea ce ți-ai dori să vezi și să experimentezi. Și dorința de a descoperi, de a afla mai mult, de a înțelege cum văd și alții viața ne face vii, dă sens vieții. De fapt, e vorba și despre a nu te mai simți însingurat. Odată ce reușești să te deschizi și să-ți dorești cu adevărat să-i înțelegi pe cei din jur, începi să simți că nu e doar despre tine, că viața e o experiență comună și cred că ăsta e sensul, să acumulăm cât mai multe experiențe.”

Așa cum punctai și tu mai devreme, trăim într-o lume din ce în ce mai agitată, mai zgomotoasă, mai grăbită și în condițiile astea mulți dintre noi caută refugiu în artă. Crezi că ne mai poate arta aduce liniște în ziua de azi?

„Cred că frumusețea artei rămâne atunci când poate fi împărtășită cu oameni pe care îi apreciem, cu necunoscuți care ne devin prieteni. Rămâne un liant social foarte puternic și ne aduce liniște atât timp cât devenim conștienți și de ce înseamnă să privim arta sau să o facem, că e un gest de rebeliune, dar în același timp e și un gest de reziliență. E un gest care vine total împotriva ritmului alert de viață în care totul se consumă rapid și e într-adevăr un act de rebeliune să-ți poți da timp să observi, să simți și să-ți dorești să cunoști. Când devenim conștienți de aceste lucruri, de puterea artei, cred că abia atunci ne aduce liniște.”

Tu, prin practica ta, atât cea artistică cât și cea care ține de zona aceasta de implicare civică și educație non-formală, lucrezi cu tot felul de oameni din diverse zone, de la centre urbane, la orașe de provincie sau sate izolate din România. Ce ai învățat din această experiență?

„Că realitatea e mult mai mult decât credeam eu acum câțiva ani, că de fapt fiecare are un mod specific de a se raporta la anumite lucruri, fiecare vine cu ciudățeniile sale, cu un fel atât de unic de a privi viața și e atât de frumos să poți descoperi alte feluri de a vedea, să vezi că există foarte multă bogăție sufletească și fericire în locuri unde situațiile de trai, viața e precară și oamenii au încă speranță. Încerc să mă port cu ceilalți cum îmi imaginez că mi-aș fi dorit să se poarte și alții cu mine dacă aș fi fost în situațiile grele despre care spun. Cred că nu există sentiment de împlinire mai mare când lucrez cu grupuri marginale decât să poți vedea că le poți aduce speranță unor oameni. Artă poți alege să faci sau să nu, vremurile sunt schimbătoare, dar experiențele umane sunt cele care ne fac să acționăm cu iubire și cu dorința de a schimba ceva, indiferent de ce alegem să facem sau de ce putem face.”

Ce altceva îți mai aduce speranță în perioada aceasta destul de agitată?

„Să descopăr pe parcurs tot felul de oameni, fiecare din medii diferite, care de fapt sunt la fel ca și mine, visători, care prin ceea ce fac își doresc să își impună, cu ghilimelele de rigoare, modul lor de a vedea viața, de a aduce o contribuție pozitivă, de a arăta că se poate și altfel, de a combate puțin perspectiva fatalistă pe care în ultimii ani tot o resimțim așa cu toții, din neajunsurile sociale, economice, politice în care ne regăsim. Există oameni care își fac treaba foarte bine, care se implică, există supereroi în orice domeniu, asta am descoperit, de la copii până la adulți, vârstnici, care continuă să inspire. Și văd speranță în fiecare zi. Asta mă face cumva să continui, când văd că există oameni mai devotați decât mine, mai implicați, cu mai multă energie, lucrul ăsta mă face să-mi doresc să fiu și eu un om mai bun, să-mi fac meseria și activitățile pe care le fac cu mai mult simț de răspundere, mai bine, de la zi la zi, de la lună la lună.”

Ai vorbit despre oameni care te inspiră și despre puterea exemplului. Ce se întâmplă atunci când acești oameni ajung să lucreze împreună, într-o comunitate?

„E un mod în care cu toții învățăm și nu ține doar de vârstă, putem învăța și de la copii și cei care sunt foarte în vârstă învață de la noi, adică tot timpul e un schimb permanent de învățături. Sigur, cei care sunt mai mici acum vin cu un alt fel de a vedea lumea, în mare parte se datorează și părinților, profesorilor, celor mai în vârstă care i-au ajutat să aibă libertatea și felul ăsta diferit, că sunt un pic mai diferiți emoțional, vin poate cu mai puține greutăți. Pe de altă parte, și ei au ce să învețe de la noi, că poate venim cu un entuziasm mai mare, care din păcate la adolescenții de azi nu prea se mai regăsește. Pun tot mai mare accent pe comunitate, pe ce înseamnă de fapt spirit civic și e important să-l conștientizăm, pentru că doar așa putem să transformăm lumea în care trăim într-o lume în care într-adevăr să ne placă, să ne simțim bine. Eu mă ghidez după chestia asta și m-am ghidat pe parcursul întregii mele cariere, dacă nu-ți place lumea în care trăiești, ai două opțiuni, ori pleci, ori o schimbi. Și din moment ce am rămas încă aici cu toții, cred că despre asta e vorba, să facem să arate cât mai mult în acord cu valorile noastre.”

Știm că nu e mereu ușor să păstrezi o comunitate coagulată. Cum se construiește, de fapt, sentimentul acesta de apartenență?

„Comunitățile se adună în jurul unor valori, în jurul unor idei care îi inspiră. Am realizat lucrul acesta cel mai bine acum doi ani, când am făcut prima ediție a Festivalului de Eco-Performance Film Festival International din Brazilia, care s-a întâmplat și în România și în jurul căruia au venit tot felul de oameni foarte interesanți, foarte deschiși, pe care nu-i mai întâlnisem până atunci, care au venit pentru că erau interesați de artă, de ecologie, de a vedea lumea din perspective diferite și s-a creat o comunitate foarte faină, care încă e activă pe un grup de WhatsApp, dar care mereu rămâne și se activează când avem diferite evenimente. Un alt mod în care putem construi sau putem întâlni comunități este să mergem în locuri specifice, mă refer în special la zonele din afara Bucureștiului, și acolo există oameni și inițiative, uneori nici ei nu se întâlnesc între ei. Și atunci, uneori când vine cineva din exterior, le facilitează practic și procesul acesta în care, de fapt, ei ajung să creeze comunitatea. De fapt, ei sunt parte din acea comunitate, doar că nu știu că au valori comune, că își doresc să creeze și să se întâlnească. Și cred că e bine atunci când vine cineva, creează spațiul, oamenii se întâlnesc și apoi tu pleci, dar comunitatea aceea rămâne.”

Și, întrebarea de final, ce crezi că ne-ar ajuta să construim o lume în care să ne simțim mai bine?

„Asta nu înseamnă să respingem alte feluri de a vedea viața sau de a ne impune. Se poate găsi spațiu pentru toată lumea, pentru că toate viziunile pot coexista, dar pentru asta e nevoie de foarte multă deschidere emoțională, disponibilitate, dorință de a vedea că există și altfel. Pur și simplu de a accepta că arta e diferită, de a vedea rolul artei… Mi-am dat seama că e foarte importantă disponibilitatea și de multe ori, din păcate, întâlnesc oameni care nu sunt atât de disponibili să se expună artei, pentru că sunt copleșiți de grijile lor, de problemele lor sau văd arta și cultura ca pe niște mofturi care vin să cosmetizeze puțin viața. Nu vor sau nu mai au, de fapt, cred, resursele emoționale necesare să se lase mișcați și mutați. Ori, fix aici îmi place să cred că, cu entuziasm, dar și cu blândețe și cu foarte multă seriozitate, se poate interveni și, făcându-ți meseria foarte bine și cu simț de răspundere, la un moment dat, nimeni nu poate rămâne chiar atât de neclintit.”