Ascultă Radio România Constanța Live

Nicușor Dan îi invită pe magistrații care vor să reclame probleme la o discuție fără limită de timp pe 22 decembrie

Peste 200 de procurori și judecători, printre care se numără și câțiva pensionari, au semnat joi un mesaj de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.Peste 200 de procurori și judecători, printre care se numără și câțiva pensionari, au semnat joi un mesaj de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.

Nicușor Dan îi invită pe magistrații care vor să reclame probleme la o discuție fără limită de timp pe 22 decembrie

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 decembrie 2025, 20:54

Președintele Nicușor Dan îi invită pe toți magistrații care vor să reclame problemele din sistem la o discuție ‘fără limită de timp’, pe 22 decembrie, începând cu ora 10:00.

‘Când 200 de magistrați spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiție, lucrurile sunt foarte serioase. Invit toți magistrații care vor să reclame probleme în sistemul de justiție la o discuție fără limită de timp, luni, 22 decembrie, începând cu ora 10:00. Aștept înscrieri la adresa procetatean@presidency.ro. Până joi, 18 decembrie, ora 24:00, vă invit să îmi trimiteți materiale, asumate nominal sau neasumate nominal, la adresa colegis@presidency.ro’, a scris șeful statului, joi, pe pagina sa de Facebook.

El spune că, în perioada 15 – 19 decembrie, va fi plecat din țară pentru formate multilaterale și vizite bilaterale confirmate cu mult timp înainte, dar în cele trei zile până la discuția cu magistrații vor fi citite toate mesajele.

Peste 200 de procurori și judecători, printre care se numără și câțiva pensionari, au semnat joi un mesaj de susținere pentru magistrații care au avut curajul să facă dezvăluiri în reportajul Recorder despre probleme grave din sistemul de justiție.

‘Subsemnații, judecători și procurori, având în vedere repercusiunile ce se preconizează cu privire la colegii noștri Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu, dar și mesajele contradictorii publicate de Secția pentru judecători și secția pentru procurori, facem următoarele precizări. Ne exprimăm public solidaritatea cu magistrații care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistemul de justiție. Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate. Tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol. Totodată, subliniem că aspectele semnalate de colegii mai sus menționați nu sunt izolate. Disfuncționalități profunde și sistemice persistă, iar asumarea lor este esențială. Justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală, onestă, pentru a putea rămâne liberă, dreaptă și credibilă – în slujba cetățeanului’, se arată într-o postare distribuită pe Facebook de procuroarea Alexandra Lăncrănjan, cea care l-a anchetat pe Liviu Dragnea în dosarul ‘Tel Drum’.

Mesajul de susținere este semnat de judecători și procurori din întreaga țară, respectiv de la DNA, DIICOT, Parchetul General, curți de apel, tribunale și judecătorii, dar și de instanțe militare.

În documentarul Recorder apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curții de Apel București schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.

Judecătorul Laurențiu Beșu face dezvăluiri despre fapte grave petrecute la Curtea de Apel București, instanță unde a activat o perioadă, după ce a fost mutat, prin delegare, de la Tribunalul Giurgiu. Beșu declară că noii săi colegi i-au spus că a fost mutat pentru că nu se mai dorea ca el să facă parte din completul care îl judeca pe medicul Mircea Beuran, acuzat de corupție.

Afirmațiile lui Beșu au fost întărite de o judecătoare, care a intervenit în conferința de presă convocată joi de conducerea CAB.

‘Mă numesc Raluca Moroșanu. Sunt judecător la Secția I Penală a Curții de Apel București. Am 26 de ani de magistratură, din care 19 la Curtea de Apel București. Am venit aici ca să-l susțin pe colegul Laurențiu Beșu și să spun că tot ce a spus el acolo este adevărat. Dacă va fi contrazis, este o minciună. Aici, la Curtea de Apel București, muncim foarte mult. Conducerea nu ne ajută de niciun fel. Suntem terorizați pur și simplu, cu acțiuni disciplinare și cu tot ce știți dumneavoastră că ni se întâmplă. Nu vreau să vă spun cum este atmosfera și în ce situație toxică și încordată suntem. O parte dintre colegii mei sunt de acord cu mine, nu știu cealaltă parte ce vor face, iată sunt aici unii care vor susține probabil conducerea. Așa, ca paranteză – nu am fost nici ofițer acoperit, nici la ‘˜Doi și un sfert’, nicăieri. Am fost toată viața mea magistrat. Colegii din țară mă cunosc, pentru că am fost și formator la Institutul Național al Magistratului și la Școala Națională de Grefieri aproape 15 ani. Și ei vor ști că nu mint, dacă nu-l cred pe colegul Laurențiu, măcar să mă creadă pe mine. Atâta am putut spune’, a declarat magistratul, la începutul conferinței.

Sursa – Agerpres

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 10:33

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație

Câinele care a fost abuzat de un bărbat din Năvodari a fost dus la Save The Dogs în Cernavodă, unde are parte de îngrijire medicală de...

Câinele abuzat de un bărbat din NĂVODARI a fost preluat de o asociație
Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate sâmbătă, 13 decembrie 2025, 08:02

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală

Câteva mii de persoane au protestat, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei din Capitală
A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 20:35

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală

Peste 1.000 de persoane protestează, vineri seară, în Piața Victoriei din Capitală, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind...

A treia seară de proteste/ Peste 1.000 de persoane în Piața Victoriei din Capitală
CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 18:43

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!

Pompierii ISU Constanța au fost solicitați în această seară să intervină la un apartament din Constanța, unde locatarii au simțit miros de...

CONSTANȚA: Miros de gaze pe o scară de bloc. Pompierii în alertă!
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 16:09

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București

Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care...

Primul mesaj al judecătoarei care a înfruntat conducerea Curții de Apel București
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 15:57

CONSTANȚA: Lucrările din zona fostelor galerii Soveja au fost reluate

După mai multe luni de pauză, lucrările din zona fostelor galerii Soveja au fost reluate. În exclusivitate pentru Radio Constanța, directorul...

CONSTANȚA: Lucrările din zona fostelor galerii Soveja au fost reluate
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 15:21

TULCEA: Fără prime în bani de sărbători pentru polițiști și jandarmi

Polițiștii și jandarmii tulceni vor asigura ordinea publică în perioada sărbătorilor de iarnă, chiar și în contextul în care, de mai...

TULCEA: Fără prime în bani de sărbători pentru polițiști și jandarmi
Actualitate vineri, 12 decembrie 2025, 15:06

Felix Stroe a demisionat de la conducerea PSD Constanța

Vineri, în cadrul ședinței Biroului Permanent, Felix Stroe a anunțat că își depune mandatul de președinte al Organizației Județene PSD...

Felix Stroe a demisionat de la conducerea PSD Constanța