Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO | CERNAVODĂ: Mii de butelii neconforme, descoperite de CJPC

„Situația descoperită la unul dintre cele mai importante noduri de producție și distribuție a buteliilor reprezintă un semnal de alarmă național”, a declarat șeful CJPC Constanța.

VIDEO | CERNAVODĂ: Mii de butelii neconforme, descoperite de CJPC

Publicat de Adina Sîrbu, 8 decembrie 2025, 13:35

O amplă verificare realizată în această dimineață de către șeful Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a scos la iveală o situație alarmantă privind siguranța buteliilor aflate pe piață.

La primele ore ale dimineții, reprezentanții de la Protecția Consumatorului au urmărit traseul recipientelor suspecte și au ajuns la stația de încărcare din Cernavodă, unde au dentificat peste 1.600 de butelii neconforme, considerate periculoase.

În urma verificărilor, s-a constatat că „sub 20% dintre recipientele aflate în curtea operatorului economic erau în regulă, restul prezentând deficiențe grave”, a precizat Horia Constantinescu.

Una dintre cele mai grave probleme se referă la faptul că „unele butelii erau marcate cu vopsea ca fiind în termen, însă pansonările metalice – singurele elemente cu valoare legală – contraziceau aceste inscripții”.

„Situația confirmă suspiciunile privind existența unor persoane care atestă fals starea tehnică a recipientelor, încălcând flagrant legislația în vigoare”, a atras atenția oficialul de la Protecția Consumatorului.

Reprezentantul Comisariatului a mai transmis că pericolul este real și că, pe zi ce trece, „devine tot mai evident faptul că această rețea este protejată de influențe politice și instituționale.”

„Cea mai mare dezamăgire este că, în interiorul propriei autorități (ANPC, n.red.), nu am reușit să conving anumite structuri să ia măsurile necesare. Se invocă acte normative fără legătură cu realitatea, ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă în sine”, a mai spus declarat șeful CJPC Constanța.

„Astăzi voi transmite către instituțiile abilitate întreaga corespondență purtată cu conducerea, care face confuzii grave între prevederile legale. Această lipsă de reacție, în fața unui pericol iminent, devine o problemă de siguranță publică. Situația descoperită astăzi la unul dintre cele mai importante noduri de producție și distribuție a buteliilor reprezintă un semnal de alarmă național”, a adăugat Horia Constantinescu.

Acesta a mai precizat că toate buteliile neconforme, inclusiv cele care ar fi trebuit deja casate, au fost retrase definitiv.

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca