FOTO | Sfârșitul unei ere: fabrica de confecții din Tulcea își închide porțile după 45 de ani

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv.

Publicat de Doina Sirbu, 7 august 2025, 08:38

Înființată în 1979, fabrica de confecții a ocupat, timp de mai bine de patru decenii, un loc important în viața economică și socială a orașului. La începutul anilor 2000, în plină activitate, peste 2.300 de oameni lucrau aici. Din mâinile lor plecau, aproape zilnic, cămăși destinate piețelor din Italia, Marea Britanie sau Germania.

Declinul a venit încet, dar sigur. Comenzile s-au rărit, în timp ce costurile de producție au crescut constant, pe fondul majorării salariului minim și al taxelor din ce în ce mai mari pentru angajatori. Într-o piață globală tot mai competitivă, fabrica din Tulcea a pierdut cel mai mare client extern, iar fără contracte stabile, echilibrul financiar a început să se clatine. Între timp, o parte dintre angajați s-au pensionat, iar prea puțini au venit să le ia locul.

Ultimul profit a fost înregistrat în octombrie 2024, iar în aprilie 2025, producția s-a oprit definitiv. Fabrica urmează să fie lichidată voluntar, iar din toamnă clădirea – evaluată la 16,8 milioane de lei – va fi scoasă la licitație.

Timp de aproape 43 de ani, Paula Neacșu a trecut pragul fabricii zi de zi.

„Sunt confecționer, am absolvit profesionala la Vaslui, iar când am venit și m-am angajat la fabrică, am lucrat la magazia de produse finite, din anul 1982. Dimineața veneam la serviciu, ne pregăteam pentru livrări, produsul finit îl primeam din secție, îl așezam pe mărimi, pe ordere. Când m-am angajat eu, lucram cu Rusia, dar se făceau și cămăși pentru piața internă. Pe urmă, am început să lucrăm cu Italia, UK, Germania. La început, în anii de glorie, se făceau livrări aproape în fiecare zi. Acum, în ultima perioadă, aveam livrări de două-trei ori pe săptămână, mai mici. Cămăși de bărbați, cămăși și bluzele de damă, în serie mai mică. De obicei, foloseam bumbac 100%, foarte rar în amestec.”

Colectivul funcționa ca un mecanism bine pus la punct. Sarcinile erau împărțite limpede și fiecare își știa rostul în fluxul de producție.

„Se pornea de la sala de croit, apoi cămășile mergeau pe linie. Din mașina de cusut ajungeau în finisaj, unde se călcau, se împachetau, se puneau tot felul de accesorii, cum cerea clientul. De acolo se ambalau în cutii, coborau jos la magazie, de unde se făcea livrarea.”

Fabrica forfotea, iar camioanele veneau și plecau într-un ritm continuu, își amintește Paula Neacșu.

„În perioada de vârf se lucra de obicei în două schimburi. Schimbul unu care începea la ora 6.00 și se termina la 14.00. Schimbul doi de la 14.00 la 22.00. Iar când era nevoie, mai lucram și 12 ore. Chiar și duminicile.”

Ritmul s-a domolit după 2005, însă activitatea a continuat.

„Puțin am început să scârțâim încoace după 2000, dar cel mai mult s-a simțit în timpul pandemiei. Mulți dintre colegi au plecat, forță de muncă mai puțină… De exemplu, eu am lucrat 42 de ani și 11 luni. Majoritatea eram de aceeași vârstă, multe fete au ieșit la pensie, colectivul a îmbătrânit, tineretul nu a mai venit să lucreze în confecții și așa am ajuns să fim tot mai puțini în fabrică.”

Deși conducerea a încercat să mențină afacerea pe linia de plutire până în ultimul moment, finalul a fost greu de evitat.

„Domnul director s-a străduit să ne asigure de muncă cât s-a putut. Cât de cât să ne facem norma, să ne luăm salariile la timp. Nu s-a întâmplat niciodată să întârzie cu salariile. Totul a fost în regulă până în vara lui 2024. Atunci au decis partenerii din Germania să plece în Asia, unde costurile salariale sunt mai mici.”

Povestea fabricii din Tulcea nu e o excepție. În ultimele două decenii, clienții s-au orientat spre piețe mai puțin costisitoare – China, Vietnam, Bangladesh – în timp ce sute de unități de confecții din România și-au închis porțile. În urma lor, au rămas hale goale, în care liniștea a luat locul zumzetului constant al mașinilor de cusut.

Redactor: Andreea Dorobăț