Ascultă Radio România Constanța Live

Duminica Floriilor. Tradiţii şi semnificaţii

Duminica Floriilor. Tradiţii şi semnificaţii

Publicat de Florentina Stan, 5 aprilie 2015, 10:30

În 5 aprilie 2015, credincioşii ortodocşi marchează Duminica Floriilor, iar cei catolici şi protestanţi, Sfintele Paşti. Anul acesta, Paştele este sărbătorit la o diferenţă de o săptămână în tradiţiile creştine apuseană şi răsăriteană. Diferenţa este cauzată de regula pe care bisericile orientale o respectă în ceea ce priveşte pascalia, şi anume dacă Duminica Paştilor cade în timpul Paştelui evreiesc, sărbătoarea se mută cu o duminică mai târziu.

Semnificaţia religioasă a Floriilor

Iisus Hristos a intrat în Ierusalim acum aproape 2000 de ani, ca un om umil, călare pe un măgar, dar era aclamat de mulţime ca un împărat. Evangheliile spun că oamenii îl primeau aşa pentru că auziseră de minunea pe care Iisus o făcuse nu cu mult timp înainte: învierea lui Lazăr.

Entuziasmul mulţimii nu era împărtăşit şi de liderii religioşi ai evreilor. Ei vedeau în Iisus un blasfemiator şi plănuiau să îl pedepsească. Planul avea să le reuşească peste puţin timp, în ziua de vineri, când Iisus avea să fie răstignit. Intrarea Domnului în Ierusalim deschide Săptămâna Pătimirii, cele mai dramatice zile din viaţa lui Iisus.

În amintirea întâmpinării Domnului în Cetatea Ierusalimului cu ramuri de finic, credincioşii care participă astăzi la liturghie vor primi ramuri de salcie, sfinţite printr-o rugăciune specială, rostită de preoţi la sfârşitul slujbei.

Obiceiuri de Florii
– Se sfinţesc ramurile înmugurite de salcie şi se stropesc cu apă sfinţită, cu ele se fac coroniţe cu care împodobesc icoanele şi ferestrele;

– Ramurile sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite la vindecarea bolilor;

– În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.

– La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiaţi să îşi dăruiască ramuri de salcie în această zi.

– De Florii, este bine să se mănânce peşte, este, cum se spune, dezlegare la peşte;

– Se spune că tot ce se găteşte din peşte în aceasta zi are puteri tămăduitoare. De aceea, cine mănâncă peşte în Duminica Floriilor se va lecui de orice boală;

– Despre vremea din ziua de Florii se crede că se va repeta în prima zi de Paşti;

Campanie ecologică în județul Constanța — Patru comunități se mobilizează pentru acțiuni de plantare în cadrul misiunii „Dobrogea Verde”
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:09

Campanie ecologică în județul Constanța — Patru comunități se mobilizează pentru acțiuni de plantare în cadrul misiunii „Dobrogea Verde”

Patru comunități din județul Constanța își unesc forțele în a doua jumătate a lunii noiembrie pentru protejarea mediului, în cadrul...

Campanie ecologică în județul Constanța — Patru comunități se mobilizează pentru acțiuni de plantare în cadrul misiunii „Dobrogea Verde”
Târgul multicultural „Dobrogea – Pod între oameni și culturi” – Gusturi, vinuri și produse locale
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 17:01

Târgul multicultural „Dobrogea – Pod între oameni și culturi” – Gusturi, vinuri și produse locale

14–15 noiembrie 2026, Pavilionul Expozițional Constanța – comunitățile Dobrogei, cele cu rădăcini vechi și cele venite de curând, se...

Târgul multicultural „Dobrogea – Pod între oameni și culturi” – Gusturi, vinuri și produse locale
CONSTANȚA: Centrul 39 Scafandri aniversează 59 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 16:40

CONSTANȚA: Centrul 39 Scafandri aniversează 59 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari

Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan” marchează duminică, 15 noiembrie 2026, împlinirea a 59 de ani de la înființarea primei structuri...

CONSTANȚA: Centrul 39 Scafandri aniversează 59 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari
DIALOGURI LA ZI: Hack A Ton a revenit la Mamaia. Echipele construiesc produse reale, iar clienții lor sunt agenți AI
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 16:06

DIALOGURI LA ZI: Hack A Ton a revenit la Mamaia. Echipele construiesc produse reale, iar clienții lor sunt agenți AI

În perioada 13-15 noiembrie, în Mamaia, se organizează un hackathon de economie. Este deschis tuturor, va fi și o conferință de business și...

DIALOGURI LA ZI: Hack A Ton a revenit la Mamaia. Echipele construiesc produse reale, iar clienții lor sunt agenți AI
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 14:43

Lăudat de edilul Vergil Chițac, viceprimarul social democrat Costin Răsăuțeanu a fost schimbat din funcția de lider de grup al consilierilor locali PSD

Lăudat de edilul Vergil Chițac, viceprimarul social democrat Costin Răsăuțeanu a fost schimbat din funcția de lider de grup al consilierilor...

Lăudat de edilul Vergil Chițac, viceprimarul social democrat Costin Răsăuțeanu a fost schimbat din funcția de lider de grup al consilierilor locali PSD
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 14:25

Noi membri în CA la Termocentrale Constanța S.R.L.

Întruniți în ședință extraordinară, consilierii locali constănțeni au votat, astăzi, proiectul de hotărâre care vizează desemnarea...

Noi membri în CA la Termocentrale Constanța S.R.L.
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 14:10

DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină de la Oil Terminal

DIICOT a anunţat vineri că a pus sechestru pe 111 imobile (construcţii şi terenuri) şi pe conturile inculpaţilor implicaţi în dosarul...

DIICOT pune sechestru pe 111 imobile în dosarul evaziunii cu motorină de la Oil Terminal
Actualitate vineri, 13 noiembrie 2026, 13:09

OVIDIU: Doi bărbați, reținuți după ce au furat mai multe dispozitive electronice și ceasuri dintr-o casă

În cursul zilei de ieri, 12 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul...

OVIDIU: Doi bărbați, reținuți după ce au furat mai multe dispozitive electronice și ceasuri dintr-o casă