Ascultă Radio România Constanța Live

Arzu Salim, tânăra din Constanța, care a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat: “Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot”

Arzu Salim, tânăra din Constanța, care a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de Rezidențiat: “Îmi doresc să fac o pregătire în străinătate, dar nu să plec de tot”

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 noiembrie 2023, 09:51

O constănțeancă a obținut cel mai bun rezultat din țară la examenul de rezidențiat din acest an, iar astăzi, când începe repartiția rezidenților, își va alege prima specialitatea pe care vrea să o urmeze.

Fiica unor reputați medici constănțeni, Arzu Salim este absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, alături de fratele ei geamăn, care a obținut, la rândul lui, un punctaj foarte bun. Cum i s-a părut examenul, ce pasiuni au ajutat-o să facă față acestei provocări, dacă va alege una din specializările părinților, dar și dacă se gândește să plece în străinătate, am aflat chiar de la Arzu Salim.

Reporter: Felicitări, Arzu Salim, pentru cel mai mare punctaj obținut la examenul de rezidentiat din acest an, 936 de puncte din 950 posibile! Rectorul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, acolo unde ai studiat și tu, a declarat că subiectele au fost dificile, iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care baremul minim de intrare în Rezidențiat a fost scăzut de la 65 la 60%. Cum a fost pentru tine?

Arzu Salim: Examenul de rezidențiat, pentru mine, cred că a fost cel mai greu examen pe care l-am dat până acum, mai ales pentru volumul enorm de materie pe care l-am avut, dar examenul în sine, de fapt marea majoritate a grilelor sunt de nivel mediu, sunt câteva grile un pic mai grele, care fac diferența.

Reporter: Ce ai simțit când ai văzut rezultatele, te așteptai la un asemenea punctaj?

Arzu Salim: Pe baza rezultatelor dinainte, cumva speram sau îmi doream, dar am fost extrem de fericită, pentru că a fost un an foarte greu.

Reporter: Ce se află în spatele acestui rezultat?

Arzu Salim: A fost foarte mult de învățat, adică pe parcursul unui an, aproape în fiecare zi, iar pentru a obține un rezultat bun trebuie să și renunți la anumite lucruri pe care le făceai înainte, de exemplu la anumite plecări. De prin februarie – martie, am încercat să învăț în fiecare zi.

Reporter: Astăzi începe repartiția celor care au promovat examenul de săptămâna trecută. Ce specializare vei alege? Îi vei urma pe părinții tăi? Trebuie să spunem că mama ta este dr. Camer Salim, pe care o știm de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța, dar care are o specializare și în endocrinologie, iar tatăl este dr. Belgin Salim, medic primar cardiolog.

Arzu Salim: Cred că în final voi merge pe Cardiologie. Mie mi-a plăcut foarte mult Cardiologia pediatrică, doar că este o nișă încă la început de drum în România și nu îți oferă neapărat toate oportunitățile pe care ți le oferă Cardiologia, care este deja dezvoltată.

Rep.: Arzu, ai un frate geamăn, care la rândul lui a obținut un rezultat foarte bun. Ați învățat împreună, veți urma o carieră împreună, el s-a hotărât ce va alege?

Arzu Salim: Riza, el era decis, el vrea cardiologie sigur. Nu este un examen la care să învățăm împreună, dar ne mai puneam întrebări unul celuilalt și asta ne-a ajutat foarte mult, mai ales că vedem că mai e cineva în aceeași situație, Oricum, noi ne sprijinim întotdeauna, cumva să am un frate geamăn cred că este cel mai mare noroc pe care l-am avut eu în viață! Este extraordinar să mai fie cineva cu tine de fiecare dată acolo, care știi că ține la tine și se bucură pentru tine la fel de mult cât te bucuri și tu.

Rep.: Despre voi doi, despre tine și fratele tău geamăn, am auzit știri cu mult înainte de examenul de rezidențiat, din copilăria voastră, de la concursurile de șah. V-ați păstrat pasiunile?

Arzu Salim: Am jucat șah în copilărie, fratele meu încă mai joacă uneori la concursuri. Da, pot să spun că șahul ne-a ajutat foarte mult, adică a avut mare impact asupra noastră, pentru că ne-a dezvoltat foarte mult puterea de concentrare, ne-a ajutat să ne gestionăm emoțiile într-un concurs și cumva, cred că asta este foarte important, ne-a dezvoltat spiritul acesta de competiție.

Rep: Fratele tău continuă cu șahul, tu ce pasiuni ai acum, dincolo de medicină?

Arzu Salim: Anul acesta am participat la câteva semimaratoane și cred că asta m-a ajutat în procesul de învățare pentru că mi-a dezvoltat anduranța. Fiind un an foarte greu, în care de multe ori simți că nu mai poți și stresul fiind foarte mare, cred că este important să te supui uneori unui stres controlat ca atunci când vine o situație de genul acesta, creierul tău să reacționeze mai bine.

Rep.: Mulți medici tineri sunt tentați de o carieră în străinătate, ce veți face după terminarea rezidențiatului?

Arzu Salim: Noi ne dorim să facem o pregătire în străinătate, cred că îți oferă mult mai multe oportunități de învățare, dar nu mă gândesc încă să plec de tot, să mă mut definitiv în altă țară.


Reporter – Cătălina Radu / redactor online – Daniel Țăndăreanu

„Jurnalul unei cameriste” al regizorului Radu Jude a intrat în selecția festivalurilor de la Toronto și New York
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 11:21

„Jurnalul unei cameriste” al regizorului Radu Jude a intrat în selecția festivalurilor de la Toronto și New York

Cel mai nou lungmetraj semnat de Radu Jude, ‘The Diary of a Chambermaid’ (‘Jurnalul unei cameriste’), intră în selecția a...

„Jurnalul unei cameriste” al regizorului Radu Jude a intrat în selecția festivalurilor de la Toronto și New York
Trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz pentru România, la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026. Printre medaliații cu aur este și un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 10:42

Trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz pentru România, la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026. Printre medaliații cu aur este și un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială (IOAI) 2026 s-a desfășurat în perioada 2–8 august 2026, la Astana, Republica Kazahstan,...

Trei medalii de aur, două de argint și trei de bronz pentru România, la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială – IOAI 2026. Printre medaliații cu aur este și un elev al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Accident pe Autostrada A2 cu 6 mașini implicate. Traficul este îngreunat pe senul de mers București – Constanța
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 10:15

Accident pe Autostrada A2 cu 6 mașini implicate. Traficul este îngreunat pe senul de mers București – Constanța

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul se desfășoară îngreunat pe Autostrada A2 sensul...

Accident pe Autostrada A2 cu 6 mașini implicate. Traficul este îngreunat pe senul de mers București – Constanța
Nicușor Dan: Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 10:09

Nicușor Dan: Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an

Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă...

Nicușor Dan: Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an
Actualitate sâmbătă, 8 august 2026, 08:26

VIDEO | Primele două barje au fost scufundate controlat în zona Brațului Bala al Dunării

Vineri a început pe Dunăre, în zona satului constănţean Izvoarele, scufundarea controlată a barjelor pentru a menţine un debit minim necesar...

VIDEO | Primele două barje au fost scufundate controlat în zona Brațului Bala al Dunării
Actualitate vineri, 7 august 2026, 18:21

FOTO, VIDEO | Peste 130 de operatori economici, verificați de CJPC Constanța. Inspectorii au aplicat amenzi de aproape 260 de mii de lei pentru deficiențele întâlnite

În perioada 3-7 august, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat acțiuni de...

FOTO, VIDEO | Peste 130 de operatori economici, verificați de CJPC Constanța. Inspectorii au aplicat amenzi de aproape 260 de mii de lei pentru deficiențele întâlnite
Actualitate vineri, 7 august 2026, 18:03

Calendar istoric MINAC: 7 august – Scandalul din centrul orașului: firmele de transport, Danton și problema de la Gară

În anii `30, numărul automobilelor înregistrate în municipiul Constanța a crescut în mod spectaculos. Ele aparțineau fie unor persoane fizice,...

Calendar istoric MINAC: 7 august – Scandalul din centrul orașului: firmele de transport, Danton și problema de la Gară
Actualitate vineri, 7 august 2026, 18:01

TULCEA: Festivalurile Folk Țestos și ”Peștișorul de aur”, în acest weekend

Județul Tulcea găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, două evenimente dedicate muzicii, Folk Țestos, în comuna Greci, și Festivalul...

TULCEA: Festivalurile Folk Țestos și ”Peștișorul de aur”, în acest weekend