CERNAVODĂ: Premierul României, Luca Niculescu, și ministrul Energiei, Dumitru Chișăliță, în vizită la Centrala Nucleară
Vizita oficial oficialilor de la București coincide cu repunerea în funcțiune a Unității 1 a Centralei Nucleare.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 noiembrie 2026, 17:52
Prim-ministrul României, Luca Niculescu, va efectua sâmbătă, 7 noiembrie 2026, o vizită oficială la Centrala Nucleară de la Cernavodă.
În cadrul vizitei, șeful Executivului va avea o rundă de discuții cu actualul management, având ca temă centrală activitatea curentă și stadiul proiectelor strategice derulate de instituție. Premierul va fi însoțit de noul ministru al Energiei, Dumitru Chișăliță.
Vizita oficial oficialilor de la București coincide cu repunerea în funcțiune a Unității 1 a Centralei Nucleare, eveniment consemnat vineri, 6 noiembrie, după o perioadă de patru luni în care reactoarele nu au fost funcționale din cauza debitului scăzut înregistrat pe fluviul Dunărea.
Repornirea unei unități nucleare reprezintă o operațiune extrem de complexă, care se desfășoară sub strictă conformitate cu normele și cerințele de securitate nucleară.
Funcționarea Unității 1 necesită volume mari de apă pentru răcirea reactorului, aspect care determină scăderea nivelului în bazinul de aspirație. Din acest motiv, repornirea Unității 2 și reconectarea ei la sistemul energetic național rămân condiționate de o creștere susținută a nivelului apei Dunării.