Ascultă Radio România Constanța Live

Elevii vor primi, miercuri, primele burse din acest an şcolar. Încă nu e clar dacă vor primi bani și cei cu medii sub 5

Elevii vor primi, miercuri, primele burse din acest an şcolar. Încă nu e clar dacă vor primi bani și cei cu medii sub 5

Publicat de Adina Sîrbu, 13 noiembrie 2023, 13:08

Miercuri, 15 noiembrie, trebuie achitate bursele elevilor pentru septembrie şi octombrie, iar din 15 decembrie banii vor intra lunar.

Ministerul Educaţiei nu a anunţat, încă, dacă va modifica regula de acordare a burselor de merit, în condiţiile în care s-a constatat că aproape 8.500 de copii le vor primi, deşi au medii sub 5. După revolta din spațiul public și criticile premierului, care cataloga situaţia ca inadmisibilă, solicitându-i ministrului  o soluţie prin care bursa de merit să reflecte performanţa şcolară a elevului, Ligia Deca a avansat ca variantă posibilitatea introducerii unei burse de progres educaţional, cu barem minim de medie.

Și Asociația Elevilor din Constanța a susținut, la rândul său, impunerea pragului de 8.50 pentru acordarea burselor de merit și recompensarea corectă a elevilor cu performanțe școlare reale, subliniind că legea, în forma actuală, care permite unui elev cu media sub 5 să primească aceeași sumă de bani ca un elev cu media peste 9.50, invalidează munca și eforturile tinerilor care învață pentru a obține bursa cu adevărat meritată.

Sunt 300 de elevi din județul Constanța și 280 din județul Tulcea care ar trebui ”recompensați” cu laurii burselor de merit pentru medii ridicol de mici și fără ca măcar să fi fost prezenți la ore. Prevederea potrivit căreia ”bursa de merit se acordă primilor 30% din elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor, fără a exista limită minimă a acestei medii” a făcut posibilă această situație fără precedent și pe care elevii Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” din Constanța au catalogat-o cel puțin nedreaptă.

Silvia Pascale le-a aflat opinia:

Care a fost media cu care ai reușit să obții bursa de merit?

Elev: 9,70, cam așa.

Este greu să ajungi la o astfel de performanță?

Elev: Nu este neapărat greu, trebuie doar să te concentrezi, să fii atent să-ți dai interesul.

Ce poți să-mi spui despre elevii care anul acesta au reușit să obțină bursa de merit ca și tine, dar cu medii sub cinci?

Elev: Nu este corect ca unii copii care nu-și dau interesul deloc să ia bursă! 

Elevă: Media 9,50. Eu zic că am muncit suficient pentru această bursă. Știam că în lege este chestia asta că dacă ai sub media cinci, automat ești repetent, corigent, deci nu prea ai cum să obții bursă. Legea a fost scrisă prost. 

Unde studiezi?

Elevă: La Mircea cel Bătrân.

Ești una dintre elevele bursier?

Elevă: Da, primesc bursa asta de perfomanță, cu media de peste 9,50. Nu mi se pare normal. Adică, eu am lucrat destul de mult pentru bursa asta și pentru medie în general, și faptul că nu-ți dai interesul la școală nu mi se pare că ar trebui premiat.  Dacă primii 30% au medii peste 9,70, cei cu 9.60 și mai puțin nu iau bursă… Adică e absurd!  

Este situația lui Andrei, de la Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”, care nu se află pe lista bursierilor, deși are media peste 9.

Elev: Eu am avut 9,30, dar nu am învățat suficient. Anul acesta învăț mai mult, să am media cât mai mare.

Profesorul Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” spune, la rândul său, că meritul este dus în derizoriu:

Nefericită situația! Partea care a denaturat lucrurile este sintagma ”de merit”, pentru că meritul trebuie păstrat măcar ca o icoană pusă în perete. Dacă nu îl folosim în societatea noastră, măcar să-l privim. Aducerea lui în derizoriu e dureroasă, e nefericită. Cred că există măsuri de rezolvare și prima dintre ele ar fi ștergerea ideii de merit, defalcarea între bursă de merit, care trebuie obținută pe o anumită performanță, și bursă de studii, de ajutor, de școlarizare, de oricum am dori, bursă pur și simplu, pentru cei care, și sunt foarte mulți, au nevoie de ea, dar trebuie și condiționată. Adică, o astfel de bursă, care provine din efortul tuturor, trebuie condiționată de participarea la ore cu capacitatea pe care o are elevul. Nu trebuie să fie de 9 și de 10 ca să îl susții să facă școală. Poate fi și de 5, dar să demonstreze că vine la școală, că e efortul lui și că acumularea de știință, de formare e deficitară și de aceea nu poate face performanță.(…) Nu va fi, cu siguranță, o demobilizare a elevilor noștri, pentru că ei nu învață pentru această bursă. Sigur că se bucură, ca orice cetățean până la urmă, nu numai ca orice copil, de a primi o recompensă. Valoarea cea mai importantă pe care o găsesc eu este valoarea morală, că sunt 10 lei, că sunt 100 de lei sau 400 de lei la mijloc, important e că o obține pe merit, iar când meritul lui este același ca al unuia care n-a făcut nimic, e nemerit!

Și profesorul Carmen Mâna, directorul Colegiului Tehnologic ”C. A. Rosetti” și-a exprimat părerea:

Având în vedere că fiecare școală are specificul ei, există școli foarte bune la care copiii au rezultate bune și foarte bune, iar mediile lor, evident, sunt mari și foarte mari. Există școli la care rezultatele sunt bune și mai puțin bune, astfel încât cred că acest procent de 30% ar fi putut fi aplicat la nivel de școală. 30% dintre elevii unei școli cred că ar fi fost justificată rațiunea pentru care a fost ales acest procent, astfel încât să fie stimulați copiii să învețe. Dar una este să fii stimulat să înveți, astfel încât să știi că ai de a atins o țintă de  media 8 să spunem, și alta este să fii stimulat să înveți când știi că ai putea să obții ceva și cu un rezultat mai puțin bun.

Reportaj realizat de Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: unsplash.com

Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 12:38

Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă

Peste 90 de kilograme de pește comercializat fără documente de proveniență au fost depistate de jandarmii din Medgidia în localitatea...

Peste 90 de kilograme de pește fără documente de proveniență, depistate de jandarmi la Mircea Vodă
TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:40

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi

Consiliul Local al Municipiului Tulcea este convocat marți, 27 octombrie 2026, de la ora 14.30, la sediul Primăriei. Ședința este publică, iar...

TULCEA: Consiliul Local Municipal se reunește pe 27 octombrie. Transportul public și pregătirile pentru iarnă, pe ordinea de zi
Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 11:31

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni

Încă un pas pentru înființarea primului centru de tratare a adicțiilor în județul Constanța: pe masa aleșilor județeni se află un proiect...

Proiectul primului centru de tratare a adicțiilor din județul Constanța, de la Băneasa, supus votului consilierilor județeni
Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:59

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”

Preşedintele Nicuşor Dan a felicitat, luni, poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice” de duminică, la care s-a...

Nicușor Dan a felicitat poporul sârb şi Mişcarea studenţească pentru alegerile „istorice”
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:33

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului

Primăria municipiului Tulcea estimează încasări la bugetul local de circa 250.000 de euro în urma acordării autorizaţiei locale de...

TULCEA: 250.000 de euro din autorizarea jocurilor de noroc, în bugetul municipiului
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:24

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea

Meteorologii au emis, luni, o informare de precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mari, ploi moderate cantitativ şi intensificări...

COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în Dobrogea
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 10:14

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării

Cercetătorii de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” din Constanța derulează, înceepând din luna iunie,...

AUDIO | Proiect experimental inedit la INCDM Constanța: Anghila europeană, crescută în captivitate pentru restaurantele de la malul mării
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 09:14

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului

Navigaţia fluvială se desfăşoară cu dificultate pe cele trei braţe ale Dunării, din cauza cotelor mici ale fluviului, susține unul dintre...

TULCEA: Cotele scăzute ale Dunării îngreunează navigația pe cele trei brațe ale fluviului