Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU Ziua Mondială a Eficienţei Energetice | ”Centralele de apartament trebuie oprite, întrucât reprezintă cea mai nocivă soluție acceptată în ultimii ani” – susține prof. univ. dr. ing. Emilia-Cerna MLADIN, care ne-a vorbit astăzi despre utilizarea raţională a energiei și reducerea risipei

INTERVIU Ziua Mondială a Eficienţei Energetice | ”Centralele de apartament trebuie oprite, întrucât reprezintă cea mai nocivă soluție acceptată în ultimii ani” – susține prof. univ. dr. ing. Emilia-Cerna MLADIN, care ne-a vorbit astăzi despre utilizarea raţională a energiei și reducerea risipei

Publicat de Adina Sîrbu, 5 martie 2023, 11:38

Reducerea risipei de energie este tot mai importantă, mai ales în contextul crizei care a condus la explozia prețurilor în această perioadă.

Astăzi, de Ziua Mondială a Eficienței Energetice, am dialogat, la Interviul dimineții, cu prof. univ. dr. ing. Emilia-Cerna MLADIN, profesor la Universitatea POLITEHNICA București, Facultatea de Inginerie Mecanică și Mecatronică, dar și președinte și membru fondator al Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România.

Larisa Calistru: Aș vrea pentru început să ne spuneți ce putem face fiecare dintre noi pentru îmbunătățirea eficienței energetice a spațiilor în care locuim?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Se pot face multe lucruri. Depinde unde locuim, într-un apartament de bloc sau într-o casă. Reducerea risipei înseamnă intervenții asupra spațiului în care locuim, termoizolare a pereților exteriori, tâmplărie performantă, dar și propria noastră atitudine, pentru că multă risipă este asociată cu modul în care noi folosim propria locuință. Deci sunt multe elemente prin care chiar putem reduce până la jumătate din consumul de energie pe care-l avem astăzi.

Larisa Calistru: Care sunt standardele actuale de eficiență energetică pentru construcțiile noi, ce criterii minimale trebuie să îndeplinească?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Comisia Europeană a stabilit niște obiective foarte exigente pot să spun din punctul de vedere al performanței energetice. Din 2010 se vorbește de clădirile cu consum aproape zero de energie, așa anumitele MZEB-uri,  în care necesarul de energie este scăzut tocmai prin termoizolarea și tâmplăria performantă a clădirii respective, dar și prin contribuția cu 30% a energiei din surse regenerabile. Mai mult decât atât, de acum doi ani s-a stabilit un nou obiectiv, începând cu 2030, și anume clădirile cu emisii zero, ZEB. Ne dorim ca emisiile de gaze cu efect de seră să scadă spre zero în locuințele noastre, până în 2.050.

Larisa Calistru: Dar cum putem verifica eficiența energetică a unei clădiri, a unei locuințe?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Prin facturi și prin verificarea sursei de energie. Deci de unde avem energia pe care o folosim în locuință, care este sursa ei, dacă provine într-adevăr din echipamente pe surse regenerabile sau nu, și valorile mult mai scăzute ale consumurilor de energie se pot verifica întotdeauna. Se poate verifica și la fața locului, și prin calcul când o clădire este într-adevăr performantă din acest punct de vedere.

Larisa Calistru: Care sunt sursele de energie ale viitorului pentru încălzirea apartamentelor sau a locuințelor?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Se tinde tot mai mult spre evitarea totală a utilizării gazului natural sau oricărui combustibil care poluează atmosfera. Deci se merge pe energie electrică produsă din surse regenerabile, din energie solară, din energia vântului. Încercăm să evităm producerea, mai ales locală, de gaze nocive pentru noi, pentru mediu. Cam aceasta este tendința și încetul cu încetul vedem că se poate. Ceea ce credeam că nu se poate devine din ce în ce mai posibil, ca să spun așa, prin tehnologia existentă pe piață.

Larisa Calistru: În prezent avem, în general, două variante:  sistemul centralizat și încălzirea locuinței cu centrale individuale de apartament. Acestea sunt soluțiile și au fost bune…

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Nu! Nu! Nu! Căldura furnizată în sistem centralizat este o soluție pe care și-ar dori-o foarte multe orașe de pe planetă și pe care noi am avut grijă să nu o protejăm, să spun așa. Iar centralele de apartament sunt o mare mare greșeală. Gândiți-vă că în sistemul de termoficare, centrala care produce energia poluează undeva la distanță, pe cât în cazul centralelor de apartament avem sursa de poluare aproape la nivelul fiecărei ferestre. Deci, într-un bloc 100 de apartamente, avem 100 de țevi de evacuare a gazelor arse. Aceasta a fost cea mai rea soluție pe care am putut-o accepta de-a lungul multor ani recenți.

Larisa Calistru: Care ar fi, așadar, variantele eficiente pentru încălzirea apartamentelor?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Variantele sunt fie pompe de căldură, dacă vorbim de soluții individuale, la casă, de pildă, iar în cazul blocurilor, soluțiile pe scară sau pe clădire, dar nu cu arderea gazului natural, care produce poluare locală imediată, extrem de nocivă pentru noi toți. Am mutat poluarea din afara orașului în oraș, pe când centralele pe gaz de bloc au evacuarea gazelor undeva la înălțime și poluarea este îndepărtată de zona în care se locuiește. Însă, centralele de apartament trebuie să fie oprite. Vă spun, este cea mai rea soluție pe care am acceptat-o!

Larisa Calistru: Trebuie să fim foarte atenți să ne chivernisim, cum se spune, bănuții, pentru că iată, facturile au crescut. Cum să facem să economisim o mai mare cantitate de energie într-o-locuință?

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Prin termoizolarea locuinței, prin înlocuirea tâmplăriei și prin comportamentul nostru, pentru că se risipește  multă energie, mult peste ceea ce am putea să consumăm pentru a avea confortul și condițiile de sănătate, fiindcă la acestea nu trebuie să renunțăm sub nicio formă. Nu economisim în detrimentul sănătății și confortului nostru. Dar într-adevăr, toate aceste măsuri costă și trebuie să ne obișnuim că trebuie să investim în performanța energetică a clădirii în care locuim. Tocmai creșterea prețului energiei ne arată că nu mai e atât de scump să investim în acele măsuri, tocmai pentru că pe termen lung ne aduc niște avantaje și facturi mai mici la energie. În sfârșit, trebuie să conștientizăm că nu ne mai putem permite să risipim.

Larisa Calistru: Să recunoaștem că am avut și noroc. Am avut temperaturi de primăvară în această iarnă…

Prof. Emilia-Cerna Mladin: E adevărat, dar vine vara,  când consumăm energie de data aceasta pentru răcirea spațiului în care locuim!

Larisa Calistru: În final, vă rog să transmiteți un mesaj tuturor ascultătorilor noștri astăzi, de Ziua Mondială a Eficienței Energetice.

Prof. Emilia-Cerna Mladin: Este într-adevăr o zi importantă pentru noi toți, pentru că noi toți avem facturi de plătit și sfătuiesc pe toată lumea să ceară ajutorul celor care știu să le recomande, și mă refer aici la auditorii energetici pentru clădiri, exact măsurile care se potrivesc spațiului în care locuiesc. În felul acesta vor putea, în timp, măsură cu măsură, poate nu toate deodată, să-și îmbunătățească locuința și să plătească mai puțin la energie.

 

Redactor: Larisa Calistru/ Editor online: Adina Sîrbu

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:57

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanţa, referitor la nemulţumirea turiştilor cu privire la plajele care au fost prea...

Ministrul Mediului despre plajele lărgite: Noi vedem că avem acum, practic, un deşert până să ajungem la apă
Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:06

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a revocat-o din funcţia de director general al Centrului Naţional de Calificare şi...

Directoarea CENAFER, specializată în ciocolată, demisă
Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 18:00

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral

Diana Buzoianu, Ministrul Mediului, a făcut vineri un nou control pe plajele de pe litoral, în prezența reprezentanților Administrației Bazinale...

Diana Buzoianu în control pe plajele de pe litoral
Persoană în pericol de înec la Neptun
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 17:03

Persoană în pericol de înec la Neptun

Salvatorii de la ISU au fost apelați de urgență să intervină la un accident prin submersie în stațiunea Neptun, zona Zorile. La fața locului...

Persoană în pericol de înec la Neptun
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 16:15

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie

În această dimineață, un cetățean a sesizat, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, prezența unui câine, ce părea a fi din rasa...

TULCEA: Câine agresiv capturat de un echipaj de jandarmerie
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:38

Exercițiul multinațional BREEZE 26. Fregata „Regele Ferdinand” – 221 în misiune pe Marea Neagră

Forțele Navale Române, prin Fregata „Regele Ferdinand” – 221, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval ambarcat, și vânătorul de mine M 271...

Exercițiul multinațional BREEZE 26. Fregata „Regele Ferdinand” – 221 în misiune pe Marea Neagră
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:22

VOX | Peste 2.000 de tone de alge au colectat echipele ABADL de pe plajele litoralului

Intensificat de temperatura ridicată a apei mării și de curenții marini, fenomenul de înflorire algală a fost semnalat în mai multe zone de pe...

VOX | Peste 2.000 de tone de alge au colectat echipele ABADL de pe plajele litoralului
Actualitate vineri, 17 iulie 2026, 15:01

SEAS for Kids | Atelierele „Cartea și scena” dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, au loc în Parcul Arheologic Constanța

Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului – SEAS 2026 continuă să aducă teatrul mai aproape de toate categoriile de public și lansează, în...

SEAS for Kids | Atelierele „Cartea și scena” dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani, au loc în Parcul Arheologic Constanța