CONSTANȚA: Unde s-ar putea muta sediul Serviciului Public de Permise și Înmatriculări
Publicat de Doina Sirbu, 23 octombrie 2026, 18:30
Sediul Serviciului Public de Permise și Înmatriculări Constanța ar putea să fie mutat într-unul din marile centre comerciale ale orașului. Declarația a fost făcută de suprefectul Dumitru Paris, în cadrul unei conferințe de bilanț, susținute astăzi, alături de colegii din USR.
“Știți foarte bine situația cu Pavilionul Expozițional Constanța. Fie că va fi demolat sau va intra într-o reabilitare mai amplă anul viitor, sediul de Permise și Înmatriculări va trebui să se mute. În acest sens, am început să căutăm niște sedii și este un lucru destul de greu, pentru că nu există bani pentru închirierea unui spațiu atât de mare, însă am luat legătura cu toate spațiile mari comerciale și suntem în discuții avansate cu unul dintre ele, așteptăm în următoarele săptămâni un răspuns”, a declarat Dumitru Paris.
Dumitru Paris a mai declarat că, în cele 6 luni în care a ocupat funcția de subprefect al județului Constanța, a digitalizat o parte din activitatea serviciiilor de permise, înmatriculări și pașapoarte, prin introducerea posibilității de plată pe internet.
Redactor: Bogdan Comșa