Ascultă Radio România Constanța Live

VREME REA: Ninsori, răcire accentuată şi vânt, DUMINICĂ, în toată ţara

VREME REA: Ninsori, răcire accentuată şi vânt, DUMINICĂ, în toată ţara

Publicat de Bogdan Comșa, 7 februarie 2015, 11:27

Meteorologii au emis o informare de vreme rea, valabilă duminică în toată ţara, când se vor semnala ninsori, răcire accentuată şi intensificări ale vântului.

Informarea este valabilă de duminică dimineaţă, de la ora 8.00, până la ora 22.00.

În cursul zilei, va ninge în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent. În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50 – 55 km/h, spulberând zăpada.

Meteorologii mai atrag atenţia că şi în prima parte a săptămânii care urmează vremea se va răci accentuat. Astfel, nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.

În Dobrogea minimele vor scădea până la -8 grade duminică noaptea, iar maxima zilei de luni va fi de cel mult +3 grade Celsius.

Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 15:45

Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia

Cu doar câteva zile înainte de dezastrul de la Turtucaia (16 septembrie 1916), din timpul Primului Război Mondial, și înainte ca Dobrogea să...

Calendar istoric MINAC: 10 septembrie – Toamna anului 1916. Liniștea dinaintea furtunii și problema trenurilor de Mamaia
Românii la aruncă la gunoi peste 3 milioane de tone de alimente anual
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 14:06

Românii la aruncă la gunoi peste 3 milioane de tone de alimente anual

Peste 3 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condiţiile în care aproximativ 30% din populaţia României se află sub riscul de...

Românii la aruncă la gunoi peste 3 milioane de tone de alimente anual
Informare ANM: Vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 13:17

Informare ANM: Vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara

Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o informare de vreme severă, valabilă pentru întreg teritoriul țării, începând de...

Informare ANM: Vijelii, ploi torențiale și instabilitate atmosferică în toată țara
Sporul natural al populației s-a menținut negativ în iulie; numărul nașterilor a scăzut cu 4,2%
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 12:22

Sporul natural al populației s-a menținut negativ în iulie; numărul nașterilor a scăzut cu 4,2%

Sporul natural al populaţiei s-a menţinut negativ în luna iulie 2026, la minus 5.280 de persoane, în condiţiile în care numărul deceselor...

Sporul natural al populației s-a menținut negativ în iulie; numărul nașterilor a scăzut cu 4,2%
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 11:48

MApN: Resturi de dronă neutralizate în zona în zona plajei de la Capu Midia

Joi, 10 septembrie, o echipă EOD din cadrul Forțelor Navale Române s-a deplasat în zona plajei de la Capu Midia pentru verificarea unor resturi...

MApN: Resturi de dronă neutralizate în zona în zona plajei de la Capu Midia
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 11:19

Un nou produs românesc care beneficiază de indicație geografică protejată

Comisia Europeană a aprobat miercuri înregistrarea ca Indicație Geografică Protejată (IGP) a produsului: ‘Brânza frământată de...

Un nou produs românesc care beneficiază de indicație geografică protejată
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 10:06

GDPR și CCTV: „Este suficient să pun un afiș cu «Zonă supravegheată video»” – FALS

Rubrica GDPR, susținută de Daniela Cireașă, președintele Asociației Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor și Data...

GDPR și CCTV: „Este suficient să pun un afiș cu «Zonă supravegheată video»” – FALS
Actualitate joi, 10 septembrie 2026, 10:03

Fake news combătut: România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front

Administrația Prezidențială respinge informațiile potrivit cărora România ar urma să trimită militari pe frontul din Ucraina și susține că...

Fake news combătut: România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front