Ascultă Radio România Constanța Live

Valeriu Gheorghiţă: Varianta indiană a virusului ar putea deveni dominantă; fără o vaccinare suficientă, riscăm un al patrulea val

Valeriu Gheorghiţă: Varianta indiană a virusului ar putea deveni dominantă; fără o vaccinare suficientă, riscăm un al patrulea val

Publicat de , 16 iunie 2021, 07:56 / actualizat: 16 iunie 2021, 10:47

Şeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a avertizat marţi că este ‘foarte probabil’ că varianta Delta a tulpinii virale SARS-CoV-2, din India, are toate caracteristicile să devină ‘variantă dominantă’, adăugând că, din acest punct de vedere, este important ca autorităţile să asigure accesul la vaccinare al oamenilor care îşi doresc acest lucru, întrucât în condiţiile în care nu se va ajunge la o rată de acoperire suficientă care să încetinească răspândirea infecţiei în rândul persoanelor, România riscă să se confrunte cu un al patrulea val de îmbolnăviri.

„Pandemia nu s-a încheiat, este cât se poate de evident că la acest moment există patru variante virale îngrijorătoare, aşa cum ele au fost clasificate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – varianta Alfa sau varianta britanică, varianta Beta sau varianta sud-africană, Gama, varianta braziliană, şi, nu în ultimul rând, varianta Delta sau varianta indiană. Această tulpină are o capacitate de contagiozitate cu circa 50% mai mare decât varianta britanică şi ştim că varianta britanică avea o capacitate de contagiozitate cu cel puţin 30%-50% mai mare decât varianta iniţială din Wuhan. Deci, dacă ne-am uita la rata bazală de reproducere a cazurilor, este de aproape 5, în sensul că un pacient bolnav infectează alte 5 persoane. Spre deosebire de tulpina iniţială, care avea o rată bazală de reproducere a cazurilor între 2 şi 3. Deci, categoric vorbim de o contagiozitate mult mai mare şi, din păcate, ceea ce se întâmplă în acest moment în Marea Britanie arată o tendinţă de expansiune în populaţie a acestei variante virale, majoritatea cazurilor diagnosticate de infecţie cu SARS-CoV-2 sunt cauzate de această variantă Delta“, a declarat Valeriu Gheorghiţă într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Şeful CNCAV a subliniat că există o parte bună din punct de vedere al măsurilor de control epidemiologic, respectivă că vaccinurile actuale îşi dovedesc eficienţa faţă de această variantă virală, cu condiţia să fie efectuată schema completă de vaccinare.

„Şi sunt rezultatele prezentate recent într-un studiu efectuat în Marea Britanie care au arătat o menţinere a eficienţei de peste 90%, atât pentru vaccinul de la compania BioNTech Pfizer, cât şi pentru vaccinul de la compania Astra Zeneca, în ceea ce priveşte riscul şi rata de internare a pacienţilor diagnosticaţi cu infecţie SARS-CoV-2, cu condiţia să fie pacienţi care au schemă completă de vaccinare. Spre deosebire de varianta Alfa, varianta britanică, dacă nu avem o schemă completă de vaccinare, nu suntem suficient de bine protejaţi în faţa infecţiei cu varianta Delta. Deci, unul dintre mesajele foarte importante este să completăm schema de vaccinare cu ambele doze sau, dacă vorbim de vaccinul de la Johnson&Johnson, o singură doză“, a spus Gheorghiţă.

El a subliniat că faptul că România a menţinut recomandările prevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului de a completa schema de vaccinare aşa cum era prevăzut pentru toate cele 3 tipuri de vaccinuri – la 21 de zile pentru Pfizer, 28 de zile pentru Moderna şi 8 săptămâni pentru Astra Zeneca – a fost o decizie înţeleaptă în condiţiile apariţiei ‘altor variante virale mutante’.

„Şi nu cred că lucrurile se vor opri în acest punct. Dacă ne uităm la evoluţia variantei virale britanice, varianta Alfa, există o întârziere de circa o lună, două luni, până ea se răspândeşte în restul ţărilor europene şi sperăm ca de această dată, cum am sperat de fapt în toată această pandemie, să ne înşelăm şi să nu fie acest lucru, să se extindă la nivelul celorlalte ţări europene. Însă, din punct de vedere biologic, virusurile cele mai adaptate sunt cele care se vor extinde la nivelul populaţiei, cu condiţia să existe populaţie susceptibilă la boală, adică populaţie care în continuare este receptivă. Or, în condiţiile în care nu avem o rată de acoperire vaccinală crescută, suficientă încât să se încetinească răspândirea infecţiei în rândul persoanelor, suntem la risc să ne confruntăm cu un val patru de îmbolnăviri şi aici nu este o speculaţie, este, din păcate, foarte probabil o realitate cu care ne vom confrunta, însă ceea ce ţine de noi este să diminuăm amplitudinea şi durata acestui val de îmbolnăviri“, a mai declarat şeful CNCAV.

Sursa – Agerpres / Foto – gov.ro

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 17:01

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți

Comisia pentru buget din Senat a adoptat în unamitate propunerea legislativă prin care se instituie situaţie de criză pe piaţa ţiţeiului sau a...

Situație de criză pe piața produselor petroliere și un nou mecanism de reducere a accizei la carburanți
Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:49

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil

România a declarat indezirabil un membru al Ambasadei Federației Ruse la București, acordându-i 5 zile pentru a părăsi țara. Din dispoziţia...

Ambasadorul Rusiei în România, convocat la MAE. Un membru al Ambasadei, declarat indezirabil
TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 16:17

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din zona de Nord-Est a județului Tulcea au...

TULCEA: Al doilea mesaj RO-Alert emis astăzi, din cauza dronelor
HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 15:24

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre

UPDATE: Două persoane au fost salvate de cetățeni, cu atac de panică. Acestea au fost aduse la mal cu o ambarcațiune și preluate de ambulanța...

HÂRȘOVA: Persoane în pericol de înec pe Dunăre
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:36

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare

Marile confederații sindicale au anunțat că nu mai participă la discuțiile privind legea salarizării unitare și cer autorităților să...

AUDIO | Confederațiile sindicale au cerut retragerea proiectului legii salarizării unitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:30

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral

În perioada 20–26 iulie 2026, comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), implicați în programul temporar...

ANPC: Amenzi de peste 1 milion de lei aplicate operatorilor de pe litoral
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 14:04

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere

Primele 10 zile de NIBIRU au adus la un loc 547.000 oameni care s-au bucurat de noua stațiune de entertainment de la Costinești. Vara continuă la...

NIBIRU: Peste 500.000 de oameni în primele 10 zile de la deschidere
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 13:33

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc

Pompierii de la ISU Dobrogea au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Independenței nr....

MEDGIDIA: Un bărbat intoxicat cu fum a ajuns la spital, după ce apartamentul i-a luat foc