Sărbătoarea etniei tătare din România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 decembrie 2020, 08:54

Începând din anul 2006, comunitatea tătară din România an de an sărbătoreşte în data de 13 decembrie, Ziua etniei tătare.

Acest fapt se datorează demersului parlamentar al fostului deputat al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco – Musulmani din România (UDTTMR), Amet Aledin, şi al deputatului PNL, Emilian Valentin Frâncu, din anul 2006, atunci când a fost adoptată Legea nr. 453/2006, de Senat şi Camera Deputaţilor, legea fiind promulgată la 6 decembrie 2006.

Semnificaţia acestei zile este strâns legată de istoria Tătarilor Crimeeni.

În data de 13 decembrie 1917 şi-a început lucrările Congresul Naţional al Tătarilor Crimeeni. În timpul acestuia s-a aprobat Constituţia şi s-a proclamat Republica Populară Crimeea. În cadrul congresului Noman Celebicihan a fost ales primul președinte al republicii. Republica tătarilor crimeeni a fost cea dintâi republică din întreaga lume islamică. Noman Celebicihan şi-a dedicat viața protejării drepturilor tătarilor din Crimeea. De asemenea a fost cunoscut și ca poet, lăsând capodopera generaţiilor tinere poezia sa „Ant Etkenmen” care a devenit imnul tătarilor din Crimeea.

Data de 13 decembrie a devenit, aşadar, în mod oficial, o sărbătoare, promovându-se, şi în acest fel, reperele spirituale ale comunităţii tătare din România. Ocazie cu care, subsecretarul de stat DRI, Aledin Amet a transmis un mesaj de felicitare pentru comunitatea tătară: “În istoria universală a faptelor și personalităților remarcabile, indiscutabil, cea a tătarilor are consistența necesară unei existențe eterne. Suntem mândri aici, acasă, în România, și trasăm, în conștiințele noastre, hotarele unui dor ancestral. Dor de părinții pe care nu-i mai avem, dor de prietenii care s-au stins prea repede, dor de străbunii știuți și neștiuți. Acest unic sentiment, împreună cu bucuria prieteniei ce ne animă, cu credința optimistă a surâsurilor permanente, cu conștientizarea realității benefice pentru noi, aici, acasă, înseamnă, pur și simplu, 13 Decembrie. La mulți ani, comunitate a tătarilor! Tatar künımız qayırlı bolsın!”

Limba maternă, valorile culturale și religia pentru etnia tătară înseamnă, indiscutabil, un mod consistent de a asigura continuitatea, inclusiv în domeniul creaţiei.

Tătarii din România

S-au aşezat pe litoralul Mării Negre şi în inima Dobrogei până de-a lungul Dunării. Ei au ocupat bazinul râului Casimcea până la capul Midia, toată regiunea văii Karasu până la Cara-Harman (azi Vadu) şi se ocupau cu agricultura, creşterea cailor, cărăuşia, comerţul. Una din primele menţiuni ale prezenţei tătare în Dobrogea o găsim într-un document din timpul sultanului Mohamed al-II-lea şi se referă la epoca lui Ginghiz Han (n. 1229) când şefului militar tătar Ebruz-Ata i-a fost dăruit un domeniu din zonă. De numele lui Djemaleddin Ibrahim Berke Han (1257 – 1266), urmaşul lui Batu Han se leagă colonizarea în Dobrogea a turcilor selgiukizi din Anatolia (1262-1264) cât şi islamizarea Hoardei de Aur la confesiunea sunnită. La sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea prezenţa tătară se consolidează în nordul Dobrogei. Celebrul călător arab Ibn Battuta care a trecut prin Dobrogea pe la 1330-1331, a consemnat că: ,,oraşul Baba Saltuk (azi Babadag), este cel din urmă pe care-l stăpânesc tătarii. Între el şi începutul împărăţiei greceşti (bizantine) sunt 18 zile de mers într-un pustiu lipsit în întregime de oameni’’ O altă stabilire masivă a tătarilor în această regiune datează din timpul hanului Timur Lenk (1364-1405), când circa 100.000 de persoane s-au stabilit în Peninsula Balcanică. Datorită numărului lor ridicat, din secolul al XVI-lea călătorii străini au început să numească Dobrogea şi „Ţara Tătarilor”. Odată cu ascensiunea ţarismului spre Marea Neagră şi declanşarea seriei de războaie Ruso-Turce din secolele XVIII-XIX, tătarii dobrogeni, aflaţi între interesele celor două imperii, şi-au căutat adesea refugiu în vecinătate, ajungând să părăsească provizoriu Dobrogea de câteva ori. Precizez că după Războiul Ruso-Turc din (1768-1774), o parte a tătarilor din Cuban s-au stabilit în zona Deltei Dunării, iar după anexarea Hanatului Crimeii de către Imperiul rus în anul 1783, mai multe grupuri de tătari s-au stabilit în Dobrogea, urmate de altele refugiate după un alt conflict Ruso-Turc din 1806-1812. Aici, în Dobrogea, s-au contopit cu alţi tătari şi au statornicit relaţii de conveţuire paşnică cu românii baştinaşi. S-au adaptat noilor condiţii de viaţă, muncind pentru a-şi asigura existenţa ca tătari, conferind o nouă dimensiune Civilizaţiei de stepă care le era specifică. Cele două culturi- Tătară şi Română, au coexistat şi s-au întrepătruns. Dupa revenirea Dobrogei la Patria Româna, în viaţa Tătarilor de aici a început o nouă Epocă. S-au creeat Instituţii Publice de Cultură Naţională şi de Cult Islamic. Dintre acestea menţionăm, la loc de frunte, Seminarul Musulman, care a funcţionat, iniţial, la Babadag şi a fost transferat, în 1901, la Medgidia. De asemenea, Revista „Emel”(Ideal) a însemnat, pentru perioada interbelică, o veritabilă Şcoalã Renascentistă, rãspândind în rândurile tătarilor ideile generoase ale marelui umanist Tătar Crimeean Ismail Gaspirinski şi poetul naţional tătar Mehmet Niyazi.

Tătarii au fost și au rămas cetățeni loiali ai statului român, pentru că au contribuit la zidirea României moderne, la progresul ei, pentru că au promovat nu doar propriile valori, tradiția, obiceiurile, religia și cultura proprie ci și valorile românești. Dobrogea pentru etnicul tătar reprezintă un ţinut de înţelegere şi de omenie, un ţinut unde se păstrază limba, folclorul, muzica, ocupaţiile tradiţionale, obiceiurile, tradițiile și religia islamică într-un cuvânt spiritualitatea. Etnicul tătar a devenit român, prin cetăţenie și prin idealuri. Sentimentul de preţuire a faptelor istorice, oferă posibilitatea de solidaritate, de respect pentru tot cea ce înseamnă valoare adevărată, astfel 13 Decembrie reprezintă o dată de referinţă pentru etnia tătară din România atât prin unicitatea sa ca sărbătoare oficială a etnicilor tătari din România cât și prin încărcătura sa istorică.

Având în vedere situaţia creată de pandemia Covid-19, anul acesta nu vor mai fi organizate manifestări cultural-artistice. Sărbătoarea etniei tătare va fi marcată prin toate mijloacele reţelelor de socializare în online.