Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 1 ianuarie

Calendarul zilei – 1 ianuarie

Publicat de Codrin RAITA, 1 ianuarie 2020, 06:00 / actualizat: 2 ianuarie 2020, 13:36

EVENIMENTE INTERNE

– Organizaţii internaţionale

* România preia de la Grecia preşedinţia rotativă semestrială a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Motto-ul Președinției-în-Exercițiu a României este „Bridging Shores through Enhancing Cohesion”

– Economic

* Începând cu această dată, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată urmează să fie majorat la 2.230 lei lunar (o creştere de cu 7,2%), faţă de 2.080 lei în trecut

* Intră în vigoare legea pentru modificarea Codului fiscal care prevede că supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate începând cu această dată

* Executivul european a agreat ca operatorii de telefonie mobilă din România să aplice, de la această dată, un tarif maxim de 0,76 eurocenți pe minut pentru apelurile care se termină în propriile rețele, în scădere cu 10% față de tariful precedent. Această măsură de reglementare, luată în urma consultării cu industria, este una tranzitorie până la adoptarea unui tarif unic la nivelul UE, acțiune preconizată a avea loc până la finalul anului 2020

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 ianuarie

* Acum 263 de ani (1757), domnitorul Constantin Racoviţă-Cehan (1749-1753; 1756-1757) şi mitropolitul Iacob Putneanul (1750-1760) hotărau înfiinţarea unui spital în cadrul Mănăstirii „Sf. Spiridon” din Iaşi. A fost cel mai mare spital din Moldova (şi al doilea din ţară ca vechime, după Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, demolat de Ceauşescu în martie 1984), care îşi continuă activitatea şi în ziua de azi, sub denumirea de „Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi”. Prima biserică cu hramul „Sf. Spiridon” din Iaşi, după cum spun documentele, s-a zidit şi s-a sfinţit în 1752. Ctitorul acestui aşezământ, jitnicerul Ştefan Bosie, „a cumpărat (la 2.VII.1752) toate casele de pe uliţa Hagioaiei pentru a ridica o mănăstire în cinstea Sf. Ierarh Spiridon „Făcătorul de Minuni” (prăznuit la 12 decembrie)

* Se împlinesc 235 de ani (1785) de la apariţia primului număr al publicaţiei britanice „Daily Universal Register”, fondată de John Walter. Peste trei ani, la 1.I.1788, avea să îşi schimbe numele în „The Times”, ajungând să fie unul dintre cele mai vechi şi mai influente ziare britanice

* Cu 232 de ani în urmă (1788) apărea, la Londra, primul număr al ziarului „The Times” (este, de fapt, noul nume sub care apare ziarul „The Daily Universal Register”, fondat la 1.I.1785, de John Walter)

* Acum 188 de ani (1832) se înfiinţau, la Iaşi, Arhivele Statului din Moldova, în subordinea Logofeţiei Dreptăţii (Ministerul Justiţiei); primul director: Gheorghe Asachi (1832-1849) (1/13)

* Cu 182 de ani în urmă (1838) George Bariţiu edita, la Braşov, publicaţia „Foaie literară” (supliment al revistei „Gazeta de Transilvania”), devenită – la 2 iulie acelaşi an – „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”

* Acum 172 de ani (1848) intra în vigoare Convenţia dintre Moldova şi Muntenia privind desfiinţarea vămii (taxelor vamale) dintre cele două ţări (singura supusă vămuirii fiind sarea), formându-se, astfel, o singură piaţă, protejată de un singur cordon vamal (1/13)

* Se împlinesc 165 de ani (1855) de când poetul Vasile Alecsandri edita (până la 3 decembrie acelaşi an), la Iaşi, săptămânalul „România literară”, considerat continuator direct al programului „Daciei literare” (1840) şi al „Propăşirii” (1844)

* Acum 159 de ani (1861), Conferinţa naţională a fruntaşilor români din Transilvania, întrunită la Sibiu, adopta două rezoluţii privind recunoaşterea românilor „ca naţiune politică şi independentă faţă cu celelalte naţiuni”, precum şi folosirea în viaţa publică a limbii române ca limbă egal îndreptăţită, alături de limbile maghiară şi germană (1/13.I – 4/16.I)

* La data de 1/13 ianuarie 1866, acum 154 de ani, a intrat în vigoare Legea privind introducerea sistemului metric, promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pe 15 septembrie 1864. Pe plan naţional, principalele repere în dezvoltarea metrologiei se consideră:

  • 1883 – când România a devenit stat membru al Convenţiei Internaţionale a Metrului
  • 1889 – când a fost înfiinţat Serviciul Central de Măsuri şi Greutăţi, primul organ al statului în domeniul metrologiei legale din România
  • 1951 – când s-a înfiinţat Institutul Naţional de Metrologie
  • 1961 – când s-a proclamat în ţara noastră Sistemul Internaţional de Unităţi, singurul sistem de unităţi legale şi obligatorii
  • 1994 – când s-a înfiinţat Biroul Român de Metrologie Legală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale. Guvernul României a adoptat la data de 6 septembrie 2001 Hotărârea nr. 879 privind declararea celei de-a doua duminici din luna septembrie ca „Ziua Metrologiei” (textul actului a fost publicat în M.Of. nr. 572/13 sep. 2001) (1/13)

* Acum 153 de ani (1867) apărea (până la 20.X.1870), la Blaj, a „Archivu pentru filologie şi istorie”, prima revistă românească de filologie. Elementul fundamental al programului acesteia consta în acţiunea de unificare a limbii şi ortografiei. Se preconiza, totodată, studierea limbii române, a ortografiei, gramaticii şi lexicologiei; director şi editor: Timotei Cipariu

* În urmă cu 152 de ani (1868) apărea, la Braşov (1868-1880) şi apoi la Sibiu (1880-1945, cu unele întreruperi), revista „Transilvania”, „foaia” Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA)

* Acum 147 de ani (1873) apărea, la Blaj (lunar, până la 1/13.III.1880), revista „Economul”, primul periodic economic al românilor din Transilvania; revista apărea cu suplimentul „Foaie scolastică”, o publicaţie cu profil pedagogic adresată şcolilor româneşti

* Cu 147 de ani în urmă se deschidea, la Bucureşti (până la 22 februarie/6 martie), prima expoziţie de pictură şi sculptură organizată de nou înfiinţata „Societate a amicilor bele-artelor”. Nicolae Grigorescu a participat cu numeroase lucrări de mare ecou în epocă

* Se împlinesc 145 de ani (1875), de când lua fiinţă „Societatea Studenţilor Medicinişti din Bucureşti” (condusă de C. Stăuceanu, C. I. Istrati şi Gh. Manicea), la şase ani după întemeierea Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi la optsprezece ani după prima societate ştiinţifică a medicilor din Bucureşti (Societatea Medicală Ştiinţifică – 1857), din necesitatea şi dorinţa studenţilor de a se sprijini reciproc, de a se manifesta ştiinţific într-un cadru organizat, dar mai ales din necesitatea documentării ştiinţifice într-o vreme în care literatura medicală românescă se afla la începuturile sale, iar bibliotecile de stat şi cea a Facultăţii de Medicină nu posedau cărţile şi revistele medicale necesare viitorilor medici. Promotorul acestei idei a fost Nicolae Manolescu (1850 – 1910), atunci student, ulterior ilustru profesor de oftalmologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1/13)

* Şi tot acum 145 de ani, apărea (până în decembrie 1882, lunar şi apoi de două ori pe lună), la Budapesta şi Oradea, revista „Şezătoarea”, sub conducerea lui Iosif Vulcan, prima revistă românească de folclor (1/13)

* Cu 142 de ani în urmă (1878) apărea (bisăptămânal, până la 15/27.VI.1885), la Sibiu, ziarul politic, economic şi literar „Observatorul”, sub conducerea lui George Bariţiu. Ziarul milita pentru egalitatea politică şi culturală a românilor din monarhia austro-ungară cu celelalte naţiuni ale Imperiului (1/13)

* Se împlinesc 125 de ani (1894) de la apariţia (până în august 1896), la Bucureşti, a revistei bilunare „Vatra” („Foaie ilustrată pentru familie”); directori: Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale şi George Coşbuc. Din punct de vedere al istoriei literare, „Vatra” a fost o avanpremieră a sămănătorismului. În 1971 a fost reluată, la Târgu-Mureş, publicarea revistei, sub conducerea scriitorului Romulus Guga

* Se împlinesc 116 ani (1904) de la apariţia, sub conducerea istoricului Ion Nistor, a revistei lunare de literatură, artă şi ştiinţă „Junimea literară” (ianuarie – septembrie 1904 şi ianuarie 1925 – decembrie 1939, la Cernăuţi; octombrie 1904 – mai 1914, la Suceava)

* Acum 113 ani (1907) apărea, bilunar şi apoi lunar, la Bucureşti, revista literară „Convorbiri” (după un an, „Convorbiri critice”) (până la 25.XII.1910 şi la 1.I.1935); sub conducerea lui Mihail Dragomirescu

* Şi tot 113 ani se marchează de la apariţia la Bucureşti (până la data de 30 decembrie a aceluiaşi an, lunar, apoi săptămânal), a revistei „Floarea darurilor”, sub conducerea lui Nicolae Iorga, prima revistă românească dedicată popularizării literaturilor străine

* Cu 112 ani în urmă (1908) apărea lunar (până în 1912), la Chişinău, revista „Luminătorul”, din iniţiativa episcopului Vladimir. Prin întreaga ei activitate, revista a contribuit la cultivarea limbii materne, la trezirea şi întărirea sentimentului naţional, precum şi la pregătirea clerului şi românilor basarabeni pentru marele eveniment al Unirii (din 1918) (1/14)

* Acum 108 ani (1912) China s-a proclamat republică, cu capitala la Nanjing (Nankin). Revoluţia din anii 1911-1913 a înlăturat dinastia manciuriană, Republica Populară Chineză fiind proclamată la 1.X.1949

* În urmă cu 97 de ani (1923) a început să funcţioneze Muzeul Etnografic al Transilvaniei, primul muzeu etnografic din România. Constituit în anul 1922, la Cluj, la iniţiativa Consiliului Dirigent al Transilvaniei care, prin inspectorul general al muzeelor, Coriolan Petranu, a făcut primele demersuri în acest sens. După dizolvarea Consiliului Dirigent, proiectul organizării muzeului a fost dus la bun sfârşit de Fundaţia Culturală „Principele Carol”, care, la 1 mai 1922, a constituit o comisie însărcinată cu organizarea muzeului, din care făceau parte ilustre personalităţi ale epocii: Sextil Puşcariu, George Vâlsan, Alexandru Lapedatu, George Oprescu şi Romulus Vuia, acesta din urmă devenind primul director al instituţiei (1923-1948)

* Acum 93 de ani (1927) România a ratificat Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (completată şi revizuită în mai multe rânduri)

* Cu 81 de ani în urmă (1939) apărea (până la 31 decembrie acelaşi an), la Iaşi, „Jurnalul literar” – director, George Călinescu. Seria a II-a a apărut între 1947 şi 1948, la Bucureşti. Potrivit fondatorului, era vorba de o „gazetă de critică şi informaţie literară”, care-şi propunea să ofere „o icoană integrală a literaturii noastre”, în genul revistei franceze „Les Nouvelles Litteraires”

* Se împlinesc 75 de ani (1945) de când trupele române din Corpul de armată de sub conducerea generalului Nicolae Şova pătrund în Budapesta (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Acum 71 de ani lua fiinţă Filarmonica de Stat din Sibiu. În contextul existenţei unui însemnat număr de muzicieni şi a unui conservator de muzică, precum şi a unei îndelungate tradiţii în domeniul interpretării simfonice şi de operă, la 1 ianuarie 1949 a luat fiinţă Filarmonica de Stat Sibiu, instituţie profesionistă de spectacole şi concerte care de-a lungul celor peste 6 decenii de ani de existenţă ca instituţie de stat a prezentat mii de concerte simfonice şi de muzică de operă, asimilând un vast repertoriu simfonic şi liric

* Tot acum 71 de ani se înfiinţa, la Bucureşti, Institutul de Lingvistică – primul director: acad. Iorgu Iordan. În 1994 a primit numele primului său director, devenind Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”. În 1961 a luat naştere Centrul de Cercetări Fonetice şi Dialectale (anterior, sector/secţie în cadrul Institutului de Lingvistică), devenit, în 1990, Institutul de Fonetică şi Dialectologie, iar în 1992 Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Alexandru Rosetti”, după numele întemeietorului său. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” a rezultat din „comasarea prin fuziune”, la 25 ianuarie 2002, a acestor două institute, ca efect al Hotărârii Guvernului României nr. 1366 din 27 decembrie 2001

* Cu 62 de ani în urmă (1958) intrau în vigoare Tratatele de la Roma privind crearea Comunităţii Economice Europene – CEE (Piaţa Comună) şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM), semnate la 25.III.1957. CEE a devenit Uniunea Europeană (UE) prin intrarea în vigoare, la 1.XI.1993, a Tratatului de la Maastricht/Olanda

* Acum 54 de ani (1966) apărea, la Bucureşti, revista studenţească „Amfiteatru”. A apărut lunar, cu menţiunea „Revistă literară şi artistică editată de Uniunea Asociaţiilor Studenţeşti din Republica Socialistă România”, fiind organul de presă al cenaclului „Junimea”, condus de George Ivaşcu. Cea mai prestigioasă perioadă a revistei a fost între anii 1966 şi 1968, când la conducere s-a aflat Ion Băieşu, secondat de Adrian Păunescu şi Fănuş Neagu. După evenimentele din Cehoslovacia, din 1968, care au pus capăt Primăverii de la Praga, revista a fost reorganizată, deoarece se considera că revista nu şi-a atins scopul educativ, conform voinţei ideologilor. La conducerea revistei a fost numit Gheorghe Achiţei, şi, chiar de la primul număr din 1969, erau precizate „Opţiunile fundamentale”: „Amfiteatru îşi propune să devină, mai mult decât până acum, o revistă de atitudine marxistă în problemele de cultură din ţara noastră”. De la numărul 1/1974 a devenit Revistă literară şi artistică editată de Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România

* Cu 53 de ani în urmă (1967) era creată Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI), în baza Rezoluţiei 2152 a celei de-a XXI-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (din 17 noiembrie 1966), ca organ central de coordonare a activităţilor industriale din interiorul sistemului Naţiunilor Unite. Ulterior, la presiunea ţărilor în curs de dezvoltare, a avut loc o Conferinţă a ONU (8 aprilie 1979, la Viena) care consfinţea apariţia ONUDI ca Agenţie Specializată. După depunerea instrumentelor de ratificare a 80 state, Constituţia ONUDI a intrat în vigoare la 21 iunie 1985, ONUDI devenind astfel cea de-a 16-a instituţie specializată a ONU. Primul director executiv al organizației a fost egipteanul Ibrahim Helmi Abdel-Rahman, în prezent fiind condusă de Li Yong (China) şi numărând (în februarie 2016) 170 de state membre

* Şi tot acum 53 de ani România devenea membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (ONUDI). România a fost aleasă membru al Consiliului Dezvoltării Industriale (IDB), în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, care s-a desfăşurat la Lima, în perioada 2-6 decembrie 2013. Mandatul României se desfăşoară în cadrul Consiliului Dezvoltării Industriale al ONUDI în perioada 2014-2017

* În urmă cu 43 de ani (1977) lua fiinţă, în Cehoslovacia, mişcarea contestatară „Carta 77”, iniţiată de un grup de intelectuali care militau pentru drepturi cetăţeneşti. În octombrie 1979 mai mulţi membri ai mişcării, printre care şi scriitorul Václav Havel (preşedinte al R. Cehe şi Slovace între 1989 şi 1992, apoi, după separarea celor două ţări, preşedinte al Cehiei în perioada 1993-2003), au fost condamnaţi la mai mulţi ani de închisoare (la 3.XI.1992 grupul „Carta 77” şi-a încetat activitatea, considerându-se că „şi-a îndeplinit rolul istoric”)

* Acum 39 de ani (1981), Grecia devenea oficial membră a Comunităţii Economice Europene (din 1.XI.1993 – Uniunea Europeană)

* Cu 34 de ani în urmă (1986), Spania şi Portugalia deveneau oficial membre ale Comunităţii Economice Europene (din 1.XI.1993 – Uniunea Europeană)

* În urmă cu 31 de ani (1989) intra în vigoare Protocolul de la Montréal asupra Substanţelor care Distrug Stratul de Ozon (un protocol al Convenţiei de la Viena pentru Protejarea Stratului de Ozon), un tratat internaţional conceput pentru a proteja stratul de ozon prin oprirea treptată a producţiei mai multor substanţe considerate a fi responsabile pentru distrugerea sa. Tratatul a fost deschis pentru semnare la 16 septembrie 1987, a fost ratificat de 196 de state și a fost revizuit de mai multe ori. Se speră că, dacă se respectă tratatul, stratul de ozon se va reface complet până în 2050. NOTĂ: Pe 16 septembrie este marcată „Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon”, pe baza Rezoluţiei 49/114 din 19.XII.1994 a Adunării Generale a ONU

* Se împlinesc 30 de ani (1990) de când România a devenit (la puţin timp după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989), pentru a treia oară, membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru un mandat de doi ani (1990-1991). NOTĂ: România a fost aleasă pentru prima oară în Consiliul de Securitate al ONU ca membru nepermanent în 1962 (pentru un mandat de un an); al doilea mandat (de doi ani) a fost în anii 1976 şi 1977; al patrulea mandat a fost în 2004-2005

* Se împlinesc 25 de ani (1995) de la intrarea în vigoare a acordului privind formarea Pieţei Comune a Sudului latino-american, MERCOSUR (care permite libera circulaţie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi persoanelor într-o piaţă fără îngrădiri vamale). Această „primă zonă de comerţ liber” din America de Sud a fost lansată, la 26.III.1991, prin semnarea Tratatului de la Asuncion (Paraguay), de către preşedinţii Argentinei, Braziliei, Paraguayului şi Uruguayului

* Acum 24 de ani (1996) şi-a început activitatea, la Bucureşti, Oficiul regional al Fondului pentru Populaţie al Naţiunilor Unite (FNUAP). Înfiinţarea sa a fost hotărâtă la sesiunea comună, din septembrie 1995, a PNUD (Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare) şi a FNUAP

* Cu 22 de ani în urmă (1998) intra în vigoare Acordul mondial de liberalizare a serviciilor de telecomunicaţii, semnat, la 15.II.1997, de membrii Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)

* Cu 21 de ani în urmă (1999) începea să funcţioneze Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, conform Legii nr. 145/1997

* România a preluat de la Austria, acum 19 ani (2001), preşedinţia anuală a OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)

* Începând cu această dată, numită şi „Ziua E”, acum 18 ani (2002), euro devenea moneda oficială în cele 12 state membre ale Uniunii Economice şi Monetare. Începând cu 30 martie 2002, euro a avut putere circulatorie unică în acele state. În prezent Euro (ISO EUR, cu simbolul €) este moneda oficială a 19 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene

* Începând cu această dată, acum 16 ani (2004), România devenea membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru un mandat de doi ani (2004-2005). România a fost aleasă pentru prima oară în Consiliul de Securitate al ONU ca membru nepermanent în 1962 (pentru un mandat de un an). Al doilea mandat (de doi ani) a fost în anii 1976 şi 1977. Al treilea mandat (de doi ani) deţinut de ţara noastră a început la 1.I.1990, la puţin timp după Revoluţia din decembrie

* Acum 13 ani (2007) Sibiul devenea, alături de Luxemburg, pentru un an, Capitală Culturală Europeană

* Tot acum 13 ani (2007), Bulgaria devenea stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene. La 13 aprilie 2005, Parlamentul European a aprobat admiterea Bulgariei şi României în UE. Tratatul de aderare a fost semnat la 25 aprilie 2005 şi a fost ratificat ulterior Parlamentele tuturor ţărilor membre ale UE

* Slovenia a aderat, acum 13 ani (2007), la Zona euro şi a adoptat moneda euro, înlocuind tolarul sloven

* Acum 12 ani (2008) Cipru şi Malta au aderat la Zona euro şi au adoptat moneda euro

* În urmă cu 8 ani (2012) intra în vigoare „Statutul Jurnalistului de Radiodifuziune”, aprobat prin HCA nr.65/2011

* Începând cu această dată, acum 6 ani (2014), restricţiile pentru muncitorii români şi bulgari pe piaţa muncii din zece state ale Uniunii Europene au fost eliminate total, după 7 ani de la aderarea la UE. Este vorba despre: Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Olanda şi Spania

* În urmă cu 6 ani (2014) România a liberalizat piața funciară, conform obligațiilor incluse în Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ceea ce a permis persoanelor fizice din UE să cumpere terenuri agricole în țară, demers care a modificat regimul existent până la finele lui 2013, când doar persoanele juridice aveau dreptul să cumpere terenuri agricole

* Tot acum 6 ani (2014) începea „Deceniul energiei sustenabile pentru toţi (2014-2024)”, lansat de Organizația Națiunilor Unite în scopul de a promova la nivel global energia regenerabilă și eficiența energetică

* Cu 6 ani în urmă (2014) Letonia a devenit a 18-a ţară membră a Zonei Euro, fiind al doilea stat baltic din fosta URSS care a trecut la moneda unică, după Estonia

* Se împlinesc 5 ani (2015) de când România a preluat preşedinţia anuală a Comitetului de Securitate al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)

* Institutul Cultural Român de la Bruxelles prelua de la această dată, acum 5 ani (2015), președinția rețelei EUNIC a institutelor culturale europene prezente în Belgia. Cu peste 20 de membri (între care Alliance Française, British Council, Goethe-Institut, Institutul Cervantes, Institutul Polonez), EUNIC Bruxelles susține multilingvismul, dialogul intercultural, diversitatea și valorile comune europene. La nivel global, EUNIC numără 89 de rețele în 74 de țări

* Se împlinesc 5 ani (2015) de când municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat „Capitală Europeană a Tineretului”. Decizia a fost luată la Maribor, în Slovenia, în noiembrie 2012, de Forumul European al Tineretului (European Youth Forum, EYF) care coordonează şi promovează acest proiect. Statutul de Capitală Europeană a Tineretului a fost introdus în anul 2009, cu oraşul Rotterdam (Olanda), urmat de Torino (Italia) în 2010, Anvers (Belgia) în 2011, Braga (Portugalia), Maribor (Slovenia) în 2013 şi Salonic în 2014

* Lituania devenea, acum 5 ani (2015), al nouăsprezecelea stat membru al Uniunii Europene care a adoptat moneda euro

* Şi tot 5 ani se împlinesc de la intrarea în vigoare a Tratatului care prevede constituirea Uniunii Economice Eurasiatice (UEE) între Rusia, Belarus, Armenia şi Kazakhstan. Kârgâzstanul a semnat Tratatul de aderare în mai 2015. Uniunea Eurasiatică are o structură copiată în bună parte după cea europeană: un corp executiv la Moscova – Comisia Economică Eurasiatică şi un corp politic – Consiliul Economic Suprem Eurasiatic, unde liderii statelor membre iau decizii prin unanimitate. Uniunea include libera circulaţie a muncitorilor şi o piaţă comună pentru construcţii, retail şi turism

* Cu 3 ani în urmă (2017) António Guterres, fost premier al Portugaliei şi fost Înalt Comisar al ONU pentru Refugiaţi, a preluat funcţia de Secretar General al ONU, succedându-l în funcţie pe sud-coreeanul Ban Ki-moon

* Acum 2 ani (2018) România a devenit parte a Trio-ului de Președinții ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), alături de Bulgaria și Ungaria. SUERD, lansată în anul 2011, este una din cele patru macro-strategii existente la nivelul Uniunii Europene, fiind co-inițiată de România și Austria și reprezentând un mecanism de cooperare a statelor din bazinul Dunării, destinat dezvoltării economice, sociale și teritoriale a macro-regiunii dunărene. România exercită, în perioada 1 noiembrie 2018 – 30 octombrie 2019, președinția Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, urmare a deciziei consensuale a statelor membre ale strategiei macro-regionale. La SUERD participă paisprezece state: nouă state membre ale Uniunii Europene (Austria, România, Bulgaria, Cehia, Croația, Germania – ca stat federal și prin landurile Baden-Württemberg și Bavaria, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și cinci state terțe (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Republica Moldova și Ucraina)

* Se împlineşte 1 an (2019) de când România a deținut preşedinţia Consiliului Uniunii Europene pentru șase luni (1 ian. – 30 iun.). Aceasta s-a derulat într-un context complex şi dinamic, marcat de alegerile europene dar şi de evoluţiile legate de Brexit. Acţiunile au fost circumscrise motto-ului preşedinţiei române: „Coeziunea, o valoare comună europeană”. Au fost obținute rezultate consistente pe toți cei patru piloni prioritari ai președinției: Europa convergenței, Europa siguranței, Europa – actor global și Europa valorilor comune

* Se împlineşte 1 an (2019) de când a început „Deceniul privind Agricultura Familială 2019-2028”, declarat de Națiunile Unite, la sfîrșitul anului 2017, pentru a stimula sprijinirea fermelor familiale, în special a celor din statele în curs de dezvoltare; Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) sunt responsabile de punerea în aplicare a Planului global de acțiune privind acest Deceniu. Lansarea globală a Deceniului a avut loc la sediul FAO din Roma, la 29 mai 2019

* Se împlineşte 1 an (2019) de când Israelul şi Statele Unite s-au retras din Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)

 

Aniversări – Comemorări

 

– Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului. Sf. Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi mama sa, Sf. Emilia (Anul Nou. Tedeum) (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

 

– Tăierea împrejur a Domnului şi Dumnezeului nostru Isus Hristos; Sf. Vasile cel Mare. Anul Nou Civil (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 2020)

 

– Sfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu. Anul Nou (Calendarul Romano-Catolic 2020)

 

– Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2020 ca „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” (www.basilica.ro). NOTĂ: 2020 este cel de-al treisprezecelea an cu o tematică specifică în Patriarhia Română, tradiţia fiind instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2008

 

– „Ziua Aderării României la Uniunea Europeană”, declarată prin Hotărârea de Guvern 1585/8.XI.2006, pentru a marca acest eveniment de interes naţional; România a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007

 

– 1432: A murit Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432); urcat pe tron cu ajutorul lui Mircea cel Bătrân, în timpul domniei sale a consolidat şi a dezvoltat organizarea instituţională a ţării, a sprijinit cultura şi comerţul cu statele din jur, a pus bazele unui sistem de apărare dezvoltat (în 1420 a respins primul atac turcesc împotriva Moldovei); potrivit „Cronicii” lui Grigore Ureche, Alexandru cel Bun ar fi creatorul dregătoriilor (logofăt, vornic, spătar, vistiernic ş.a.m.d.), întemeietorul Mitropoliei Sucevei şi al Episcopiilor de Roman şi de Rădăuţi (n. ?)

 

– 1558: A murit cronicarul Macarie; a scris în limba slavonă, din porunca lui Petru Rareş (1527-1538, 1542-1546), o „Cronică” a istoriei Moldovei între anii 1504 şi 1551, în continuarea vechiului „Letopiseţ” alcătuit la curtea lui Ştefan cel Mare; a fost egumen al Mănăstirii Neamţ (1523-1531) şi episcop de Roman (din 1531 până la moarte, cu o întrerupere între 1550 şi 1551); a fondat Mănăstirea Râşca (1542) (n. sfârşitul sec. al XV-lea)

 

– 1830: S-a născut Vasile Boerescu, jurist (membru în Adunarea Constituantă care a dezbătut şi adoptat Constituţia de la 1866), publicist (a fondat ziarul „Naţionalul”, în 1857) şi om politic liberal (de mai multe ori ministru în guvernele post-unionale, între anii 1860 şi 1864: ministru al justiţiei, al afacerilor străine, al culturii şi instrucţiunii) (m. 1883) – 190 de ani

 

– 1841: S-a născut Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general al armatei române; conducătorul mişcării antidinastice din 20 august 1870, când a fost proclamată aşa-numita „republică” de la Ploieşti (mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile; în acele împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii); Al. Candiano-Popescu s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877; a devenit, zece ani mai târziu, în 1880, aghiotant al regelui Carol I (m. 1901). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 27.I.1841

 

– 1855: S-a născut medicul George Assaky; a fost unul dintre primii chirurgi români care au introdus principii moderne de asepsie şi antisepsie; unul dintre precursorii neurochirurgiei moderne; membru corespondent al Academiei Române din 1890 (m. 1899) – 165 ani

 

– 1865: S-a născut Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (m. 1953) – 155 de ani

 

– 1868: S-a născut scriitorul I.[oan] Al.[exandru] Brătescu-Voineşti; membru titular al Academiei Române din 1918, vicepreşedinte al acestui for (1919-1922; 1923-1926) (m. 1946)

 

– 1868: S-a născut (la Veria, azi în Grecia) George Murnu, scriitor, traducător (îi revine meritul de a fi transpus în limba română epopeile homerice „Iliada” şi „Odiseea”) şi istoric (preocupări pentru arheologie şi istorie veche); membru titular al Academiei Române din 1923 (m. 1957)

 

– 1883: S-a născut Antonin Ciolan, pedagog şi dirijor (m. 1970)

 

– 1889: S-a născut Vasile Stoica (cunoscut sub numele de Basil Stoica), diplomat, publicist, analist politic și scriitor; a luptat pentru fondarea, recunoaşterea internaţională şi consacrarea României Mari (m. 1959, în închisoarea Jilava)

 

– 1897: S-a născut medicul Ana Aslan, unul dintre pionierii gerontologiei mondiale; a evidenţiat, în studii şi în practică, importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă (tratamentele cu „Gerovital”); membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1988)

 

– 1897: S-a născut Vasile Băncilă, filosof, pedagog, eseist şi memorialist (m. 1979)

 

– 1907: S-a născut Constantin Fântâneru, poet, prozator şi critic literar (m. 1975)

 

– 1913: S-a născut inginerul constructor Ştefan Bălan; a participat la proiectarea şi construcţia unor importante edificii din Bucureşti (Casa Presei Libere, Stadionul Naţional ş.a.); membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1991)

 

– 1921: S-a născut inginerul electromecanic şi profesorul Toma Dordea; activitatea de cercetare ştiinţifică şi-a orientat-o spre domeniul vast al maşinilor electrice, cu referire la teoria şi ecuaţiile maşinilor electrice, precum şi la proiectarea, calculul şi optimizarea acestor maşini; membru titular al Academiei Române din 1994 (m. 2015)

 

– 1923: S-a născut Mihail Crama (pseudonimul lui Eugen Enăchescu Pasad), poet şi prozator (m. 1994)

 

– 1923: S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu, unul dintre cei mai cunoscuţi luptători anticomunişti ai Rezistenţei din munţi (m. 2006). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 4.I.1923

 

– 1928: S-a născut poetul, traducătorul şi actorul Teodor Pâcă (m. 1978)

 

– 1928: A murit Valeriu Branişte, publicist şi om politic; membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920); unul dintre fondatorii Universităţii româneşti din Cluj (1919); membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1869)

 

– 1928: A murit Sabin Popp, pictor şi desenator (n. 1896)

 

– 1929: S-a născut boxerul Nicolae Linca, primul şi singurul campion olimpic al boxului românesc, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Melbourne (1956) (a luptat deşi era accidentat la o mână) (m. 2008)

 

– 1929: S-a născut Nicolae Ţic, scriitor, publicist şi scenarist (m. 1992)

 

– 1930: S-a născut interpretul de muzică populară Tudor Pană (violonist şi şef de orchestră) (m. 2005) – 90 de ani

 

– 1932: S-a născut pictorul naiv Vasile Savonea (m. 2001)

 

– 1933: S-a născut Lidia Ciolac, grafician şi plastician (m. 2012)

 

– 1934: S-a născut actorul Gheorghe Dinică (m. 2009). NOTĂ: Marele actor s-a născut, de fapt, în zorii zilei de 25.XII.1933; părinţii au decis, însă, să-l declare după Anul Nou, 1.I.1934 fiind data de pe certificatul de naştere

 

– 1934: S-a născut colonelul în rezervă Ioan Ursu, compozitor, instrumentist şi dirijor, fost şef al Muzicii militare sibiene

 

– 1936: S-a născut Ioana Şetran, artist decorator şi ceramist

 

– 1936: S-a născut sculptorul Wilhelm Demeter (m. 2016)

 

– 1938: S-a născut Corneliu Dan Georgescu, compozitor, muzicolog şi folclorist; stabilit în Germania din 1986

 

– 1939: S-a născut pictorul Vasile Chinschi (m. 2004)

 

– 1942: S-a născut actorul Ovidiu Iuliu Moldovan (m. 2008)

 

– 1942: S-a născut Gheorghe Oprea, etnomuzicolog, folclorist, dirijor şi profesor (m. 2014)

 

– 1945: S-a născut pictorul şi graficianul Vasile Crăiţă-Mândră – 75 de ani

 

– 1946: S-a născut graficianul şi pictorul Teodor Hrib

 

– 1947: S-a născut George Virgil Stoenescu, economist şi poet

 

– 1948: S-a născut Laurenţiu Anghelache, artist plastic specializat în sticlă

 

– 1949: S-a născut Radu Ţuculescu, prozator, dramaturg, publicist, traducător şi regizor de teatru

 

– 1954: S-a născut interpretul de muzică uşoară Gheorghe Gheorghiu

 

– 1954: S-a născut Mircea Mihăieş, eseist, critic literar şi publicist

 

– 1955: S-a născut istoricul și profesorul Ioan Aurel Pop; rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj (din 2012); membru titular (din 2010) și președinte al Academiei Române (din 5.IV.2018) – 65 de ani

 

– 1958: S-a născut jurnalistul și scriitorul Vasile Șelaru, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala de Poezie – București (m. 2015)

 

– 1962: S-a născut pianistul şi profesorul Vlad Dimulescu

 

– 1980: S-a născut Carmen Lidia Vidu, regizor de teatru, de film şi de evenimente; primul regizor de teatru multimedia din România – 40 de ani

 

– 1995, 1/2: A murit scriitorul V.[ictor] Em.[il] Galan (n. 1921) – 25 de ani

 

– 1995: A murit Harry Negrin, scriitor şi muzicolog (n. 1914) – 25 de ani

 

– 2003: A murit publicistul Dumitru Tinu, directorul ziarului „Adevărul” şi preşedinte al Clubului Român de Presă (n. 1940)

 

– 2011: A murit compozitorul şi dirijorul Marin Constantin; a pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră Madrigal (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă); specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzica tradiţională românească (n. 1925)

 

– 2014: A murit poetul Traian T. Coşovei (fiul lui Traian Coşovei) (n. 1954)

 

– 2014: A murit pictoriţa Coca (Elena-Venera-Ecaterina) Meţianu (n. 1910)

 

– 2016: A murit actorul George Alexandru (n. 1957)

 

– 2016: A murit muzicologul, compozitorul şi publicistul Gheorghe Firca (n. 1935)

 

– 2018: A murit Marian Bistriceanu, personalitate a Radio România; devine cunoscut publicului larg mai ales datorită activităţii sale la Radio Vacanţa, studioul de la Mamaia; Marian Bistriceanu a fost în clădirea Radiodifuziunii în timpul evenimentelor din decembrie 1989, unde a realizat programe în acele zile şi nopţi fierbinţi; la data de 16 mai 1990 a fost promovat în funcţia de redactor-şef adjunct la Direcţia de Relaţii cu Publicul şi Secretariat General; apoi, devine corespondent de presă al Biroului de Presă, Informaţii şi Relaţii Publice din Washington, unde lucrează mai bine de un an; în anul 1992 revine la sediul central, unde devine redactor-şef adjunct la Direcţia Relaţii Internaţionale, Schimburi şi Impresariat iar, din 29 aprilie 1994, director general adjunct al aceleiaşi direcţii; în 1996 revine în zona editorială şi devine redactor şef adjunct la Studioul local Antena Bucureştilor; în ultimii ani de activitate a lucrat la Agenţia de presă a Radio România – Rador, din 9.04.1999 şi până la 1.05.2007; Marian Bistriceanu a realizat zeci de materiale memorabile, din România, dar şi din New York, Washington, Praga, Budapesta, Geneva, Bruxelles, Helsinki, Vancouver, Toronto, Montreal, Madrid, Lisabona (n. 1947)

 

– 2019: A murit Teodor Dima, filosof, logician şi profesor; specialist în logică deductivă și inductivă, epistemologie, filosofia științei, filosofie românească; inventatorul disciplinei filosofice Logica gândirii creative; director al Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gh. Zane“ al Academiei Române, Filiala Iași (1995-2018); membru al Academiei Române (n. 1939) – 1 an

 

– 2019: A murit Lazăr Lădariu, poet, ziarist şi om politic (n. 1939) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Zagreb: Croaţia preia, de la Finlanda, preşedinţia semestrială rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE)

 

– Tirana: Albania preia, de la Slovacia, preşedinţia anuală a OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa)

 

– Washington: SUA preia, de la Franța, preşedinţia anuală a G7

 

– Phenian: Alocuţiune a liderului nord-coreean, Kim Jong Un, la începutul noului an

 

– Viena, Austria: Intră în vigoare taxa GAFA

 

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc celebrează o slujbă cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii, instituită de Vatican în 1967. Tema pentru cea de-a 53-a marcare a acestei zile este: „Pacea ca drum al speranţei: dialog, reconciliere şi conversiune ecologică”

 

– Washington, D.C: Suspendarea temporară a producţiei de Boeing 737 MAX

 

– Croaţia/Irlanda: Oraşele Rijeka din Croația și Galway din Irlanda sunt, în acest an, „Capitale Europene ale Culturii”. Programul „Capitală culturală europeană” a fost iniţiat de Consiliul de Miniştri ai Culturii din Uniunea Europeană în 1985, cu scopul de a apropia popoarele Europei şi de a celebra contribuţia oraşelor la dezvoltarea culturii. Peste 50 de oraşe au deţinut, până în prezent, acest titlu. NOTĂ: Din România oraşul Sibiu a fost, în anul 2007, capitală culturală europeană, iar Timișoara va fi în 2021

 

– Spania: Anul acesta Málaga (Spania) va fi „Capitală Europeană a Sportului”. Asociaţia non-profit „ACES Europe” (The European Capitals and Cities of Sport Federation), prezidată de Gian Francesco Lupattelli şi constituită la Milano, în 2000, oferă anual titlul de „Capitală Europeană a Sportului”, dar şi distincţia de „Oraş European al sportului”. Oraşele care au primit titlul de „Capitală Europeană a Sportului” au fost: Madrid (2001), Stockholm (2002), Glasgow (2003), Alicante (2004), Rotterdam (2005), Copenhaga (2006), Stuttgart (2007), Varşovia (2008), Milano (2009), Dublin (2010), Valencia (2011), Istanbul (2012), Anvers (2013), Cardiff (2014), Torino (2015), Praga (2016), Marsilia (2017), Sofia (2018) și Budapesta (2019)

 

– Franţa: Oraşul Amiens din Franța este „Capitală Europeană a Tineretului” în acest an. Statutul de „Capitală europeană a tineretului” a fost introdus de Forumul European al Tineretului (European Youth Forum, EYF) care coordonează şi promovează acest proiect, începând în anul 2009 cu oraşul Rotterdam (Olanda), urmat de Torino (Italia) în 2010, Anvers (Belgia) în 2011, Braga (Portugalia), Maribor (Slovenia) în 2013, Salonic (Grecia) în 2014, Cluj-Napoca în 2015, Ganja (Azerbaidjan) în 2016, Varna (Bulgaria) în 2017, Cascais (Portugalia) în 2018 și Novi Sad (Serbia) în 2019

 

– Portugalia: Lisabona, capitala Portugaliei, a câştigat titlul de „Capitală verde a Europei” pentru anul 2020. Comisia Europeană acordă titlul de Capitală verde a Europei, în fiecare an, unui oraș care face pași importanți înspre reducerea emisiilor de carbon, a consumului de apă și de energie, prin transport public eco, facilități pentru bicicliști, extindere de spații verzi, soluții de management inteligente pentru trafic, reciclarea deșeurilor și tratarea apelor reziduale. Din 2010 până în 2019 zece oraşe au primit acest titlu: Stockholm (Suedia), Hamburg (Germania), Vitoria-Gasteiz (Spania), Nantes (Franţa), Copenhaga (Danemarca), Bristol (Anglia), Ljubljana (Slovenia), Essen (Germania), Nijmegen (Olanda) și Oslo (Norvegia)

 

– Finlanda: Orașul Kuopio din Finlanda deține titlul de „Regiune Gastronomică Europeană” în anul 2020, acordat de Institutul Internațional pentru gastronomie, cultură, arte și turism (IGCAT). Acest titlu a fost deținut de Catalonia (Spania) și Minho (Portugalia) în 2016, de Aarhus (Danemarca), Lombardia de Est (Italia) și Riga-Gauja (Letonia) în 2017, Galway (Irlanda) și Brabant de Nord (Olanda) în 2018, de Sibiu (România) și Egeea de Sud (Grecia) în 2019

 

– Chişinău: Anul Federației Ruse în Republica Moldova

 

– Malaysia: UNESCO a desemnat Kuala Lumpur drept „Capitala Mondială a Cărții” pentru anul 2020 (începând cu 23 aprilie, Ziua Internaţională a Cărţii şi Dreptului de Autor)

 

– Viena: Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena, dirijor Andris Nelsons (Letonia), dirijor al Boston Symphony Orchestra – ora locală 11:15, în Sala de Aur a Musikverein

 

– Intră în vigoare noile reguli – Protocolul Montreal 2014 sau MP14 – , un tratat global – recunoscut de 22 de națiuni din întreaga lume – care permite ţărilor membre să pedepsească pasagerii neliniștiți care perturbă zborurile. Aceştia ar putea ajunge la închisoare, în străinătate, conform noilor reguli, Legea acoperind inccidente de infiltrare, agresiune fizică, hărțuire, fumat sau nerespectarea instrucțiunilor echipajului

 

– „Anul Internațional al Asistenței Medicale și a Moașelor”, stabilit pe 24 mai 2019, în cadrul celei de-a 72-a Adunări Mondiale a Sănătății de la Geneva, este semnificativ pentru OMS în contextul consolidării asistenței medicale și a moașelor pentru acoperirea universală cu servicii medicale și asistență medicală. În acest an se împlinesc 200 de ani de la nașterea Florenței Nightingale (n.12.V.1820 – m.13.VIII.1910), una dintre fondatorii asistenței medicale moderne

 

– „Anul Internaţional al Sănătății Plantelor” (IYPH), declarat în decembrie 2018 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, este o oportunitate de a sensibiliza la nivel mondial despre modul în care protejarea sănătății plantelor poate ajuta la încetarea foamei, reducerea sărăciei, protejarea mediului și stimularea dezvoltării economice

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială a Păcii”, a fost instituită de către Papa Paul al VI-lea şi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967; la începutul fiecărui an, cu prilejul acestei zile, Suveranul Pontif adresează un mesaj credincioşilor. Tema pentru cea de-a 53-a zi mondială a păcii este: „Pacea ca drum al speranţei: dialog, reconciliere şi conversiune ecologică”. NOTĂ: O altă zi dedicată păcii este marcată la 21 septembrie – „Ziua Internaţională a Păcii”, proclamată în 1981 de către Naţiunile Unite

 

– Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a declarat, în mesajul pastoral de Crăciun, anul 2020 drept „Anul reînnoirii spirituale și grijii datorate tinerilor”

 

– „Ziua Revoluţiei Palestiniene”; marchează prima acţiune de rezistenţă organizată pe teritoriul Israelului, în 1965 (- 55 de ani), de către organizaţia „Al-Fatah”

 

– Ziua Naţională a Republicii Cuba; Ziua Victoriei Revoluţiei – 1959

 

– Ziua Naţională a Republicii Haiti; aniversarea proclamării independenţei – 1804

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Slovacia; Ziua independenţei de stat – 1993. NOTĂ: Potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFSC, de la 1.I.1993 R. Cehă şi R. Slovacă au devenit state independente, succesoare ale fostei Cehoslovacii

 

– Sărbătoarea naţională a Republicii Sudan; aniversarea proclamării independenţei – 1956

 

– Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a declarat anul acesta ca „An omagial al Sfântului Ierarh Nectarie al Eghinei”. Decizia a fost luată în contextul în care anul acesta se vor împlini 100 de ani (pe 8.XI.1920) de la trecerea în veşnicie a ierarhului cunoscut ca mare izbăvitor de cancer. Acesta a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 1961, fiind pomenit în data de 9 noiembrie

 

– 1449: S-a născut Lorenzo de Medici, conducător, din 1469, al Florenţei; poet şi filosof; sprijinitor al artelor şi literaturii, a atras la curtea sa numeroşi artişti şi umanişti, făcând din Florenţa adevăratul centru al Renaşterii italiene (m. 1492)

 

– 1502: S-a născut Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585; la 24.II.1582 va introduce, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care pune de acord anul ecleziastic cu anul astronomic; calendarul gregorian (sau de stil nou) va înlocui calendarul iulian (numit şi de stil vechi) şi va fi adoptat de ţările protestante în secolul al XVIII-lea, iar de România în anul 1919 (m. 1585)

 

– 1684: S-a născut Arnold Drakenborch, savant olandez (m. 1748)

 

– 1704: S-a născut scriitorul englez Soame Jenyns (m. 1787)

 

– 1735: S-a născut gravorul american Paul Revere (m. 1818) – 285 de ani

 

– 1774: S-a născut André Marie Constant Duméril, zoolog francez (m. 1860)

 

– 1782: A murit compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach (n. 1735)

 

– 1793: A murit pictorul italian Francesco Guardi (n. 1712)

 

– 1817: A murit Martin Heinrich Klaproth, chimist şi farmacist german; a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea metodologiei chimiei analitice şi mineralogiei; descoperitorul zirconiului, uraniului şi ceriului (n. 1743)

 

– 1823: S-a născut poetul ungar Petöfi Sándor (m. 1849)

 

– 1839: S-a născut Ouida (pseudonimul Mariei Louise Ramé), scriitoare engleză; cunoscută mai ales scrierile sale melodramatice extravagante (m. 1908)

 

– 1847: S-a născut arheologul italian Rodolfo Amadeo Lanciani; importante descoperiri la Roma, Tivoli şi Ostia; lui i se datorează harta detaliată a Romei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1920 (m. 1929)

 

– 1854: S-a născut Sir James George Frazer, antropolog britanic (m. 1941)

 

– 1863: S-a născut Pierre de Coubertin, filosof, istoric şi sociolog francez; fondatorul Jocurilor Olimpice moderne; preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional între anii 1896 şi 1925 (m. 1937)

 

– 1874: S-a născut economistul francez Charles Rist; studii privind mijloacele de remediere a crizelor financiare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1931 (m. 1955). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu, dă moartea la 1.XI.1955

 

– 1879: S-a născut E. M. (Edward Morgan) Forster, romancier englez; considerat un maestru al romanului englezesc contemporan (m. 1970)

 

– 1894, 1/13: A murit Paul-Theodore Bataillard, istoric, publicist şi scriitor francez; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a facilitat publicarea de către emigranţii români a memoriilor justificative privitoare la lupta lor; a publicat o serie de articole menite să sensibilizeze opinia publică europeană în favoarea Revoluţiei române; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1872 (n. 1816). NOTĂ: http://www.crispedia.ro/Paul_Theodore_Bataillard menţionează ca dată a morţii 1/13 martie 1894

 

– 1894: S-a născut Satyendra Nath Bose, fizician bengalez, specialist în fizică matematică; este cunoscut pentru lucrările sale din domeniul mecanicii cuantice în anii 1920, prin care a pus bazele statisticii Bose-Einstein şi pentru Condensatul Bose-Einstein; după el a fost denumit bosonul (m. 1974)

 

– 1894: A murit fizicianul german Heinrich Hertz; a demonstrat experimental (în 1887) existenţa undelor electromagnetice (hertziene), prevăzută de britanicul James Maxwell, punând, astfel, bazele tehnicii frecvenţelor înalte şi de telegrafie fără fir (n. 1857)

 

– 1911, 1/14: S-a născut scriitorul rus Anatoli Rîbakov (m. 1998)

 

– 1919: S-a născut scriitorul american J.[erome] D.[avid] Salinger; deşi a scris un singur roman („De veghe în lanul de secară” – 1951) şi 35 de nuvele, Salinger este cunoscut astăzi drept cel mai citit autor american din perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în istoria literaturii americane perioada 1948-1959 este cunoscută ca „era Salinger” (m. 2010)

 

– 1921: S-a născut sculptorul francez César Baldaccini, autorul statuetei acordate anual de Academia Franceză de Film, în cadrul „Nopţii César-urilor” (m. 1998)

 

– 1924: S-a născut Jacques Le Goff, istoric francez, specializat în problematica Evului Mediu (a contribuit la schimbarea percepţiei asupra acestei perioade istorice, de la cea de epocă înapoiată la cea care a pus bazele civilizaţiei occidentale moderne); promotor al istoriei mentalităţilor şi antropologiei istorice (m. 2014)

 

– 1927: S-a născut Maurice Béjart, coregraf şi regizor francez (m. 2007)

 

– 1956: S-a născut Christine Lagarde (numele la naştere: Christine Madeleine Odette Lallouette), avocat francez, președinte al Băncii Centrale Europene (din 1.XI.2019, pentru un mandat de 8 ani); fost director general al Fondului Monetar Internaţional (5.VII.2011 – 12.IX.2019; prima femeie care a devenit director general al FMI); fost ministru de finanţe, ministru al agriculturii şi ministru al comerţului şi industriei în Franţa (este prima femeie care a devenit ministrul unei economii din ţările membre ale G8)

 

– 1972: A murit şansonetistul francez Maurice Chevalier (n. 1888)

 

– 1981: A murit pianista americană Hepzibach Menuhin (n. 1920)

 

– 1984: A murit interpretul şi compozitorul de jazz britanic Alexis Corner (n. 1928)

 

– 2005: A murit Shirley Chisholm, politician american, prima femeie de culoare aleasă în Congresul SUA (1968) (n. 1924) – 15 ani

 

– 2010: A murit cântăreaţa americano-mexicană Lhasa (Lhasa de Sela), stabilită în ultimii ani ai vieţii în Canada (n. 1972) – 10 ani

 

– 2012: A murit Bob Anderson (pe numele său întreg Robert James Gilbert Anderson), scrimer, coregraf, actor şi cascador britanic; cunoscut din seriile „Star Wars” şi „Lord of the Rings” (n. 1922)

 

– 2012: A murit omul politic macedonean Kiro Gligorov; a devenit preşedinte în ianuarie 1991, când Macedonia era încă membră a Federaţiei iugoslave; după proclamarea independenţei (septembrie 1991), a fost primul preşedinte ales democratic al FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), aflându-se timp de două mandate la conducerea republicii (n. 1917)

 

– 2013: A murit actriţa şi cântăreaţa americană Barbara Werle (n. 1928)

 

– 2013: A murit cântăreaţa americană Patti Page (pe numele real Clara Ann Fowler) (n. 1927)

 

– 2015: A murit sociologul şi profesorul german Ulrich Beck, autorul teoriei „societăţii riscului” (n. 1944) – 5 ani

 

– 2015: A murit actriţa americană Donna Douglas (n. 1932) – 5 ani

 

– 2015: A murit Boris Moroukov, cosmonaut şi medic rus care a coordonat un experiment destinat simulării unei misiuni umane spre Marte (n. 1950) – 5 ani

 

– 2015: A murit sociologul şi profesorul german Ulrich Beck, autorul teoriei „societăţii riscului” (n. 1944) – 5 ani

 

– 2016: A murit Vilmos Zsigmond, regizor de imagine american de origine maghiară; a fost laureat al Premiului Oscar pentru contribuția adusă filmului „Întâlnire de gradul trei” (1977) (n. 1930)

 

– 2017: A murit cineastul canadian Bill (William) Marshall, co-fondatorul (1976) Festivalului internaţional de film de la Toronto (n. 1939, în Scoţia)

 

– 2018: A murit sculptorul italian Mauro Staccioli (n. 1937)

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie
Calendarul zilei marți, 2 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 2 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 2 iunie * Acum 779 de ani (1247), prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) îi...

Calendarul zilei – 2 iunie