Ascultă Radio România Constanța Live

50 de persoane cu grave dizabilităţi şi boli neuropsihice, îngrijite la Centrul „Sf. Luca” de la Negru Vodă

50 de persoane cu grave dizabilităţi şi boli neuropsihice, îngrijite la Centrul „Sf. Luca” de la Negru Vodă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 decembrie 2019, 11:46

Un număr de 50 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 45 de ani, diagnosticate, printre altele, cu retard psihic sever, epilepsie, agresivitate sau automutilare, trăiesc la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică (CRRN) „Sfântul Luca” din localitatea constănţeană Negru Vodă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, Oana Manoilă, afecţiunile celor din centrul de recuperare, pornirile violente, de automutilare, s-au diminuat mult mai ales datorită îngrijirii şi dragostei de care au parte, aceştia învăţând, uşor, uşor, să se adapteze societăţii.

„Aici (CRRN ‘Sf. Luca’ n.r.) trăiesc 50 de suflete cu vârste între 20 şi 45 de ani cărora medicii nu le-au dat şanse să ajungă nici măcar până la vârsta de 10 ani din cauza afecţiunilor extrem de grave pe care le au, dar care au reuşit, datorită modului în care sunt îngrijite şi tratate. ‘Copiii noştri’, căci aşa îi considerăm, au fost diagnosticaţi cu retard psihic sever combinat cu autism grav, deficienţe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate şi cu boli transmisibile precum Hepatita B sau C. (…) Afecţiunile lor, pornirile violente, de automutilare, s-au diminuat mult mai ales datorită îngrijirii şi dragostei de care au parte. Uşor, uşor, au învăţat să se adapteze societăţii. Acum, ies la plimbare, merg în excursii, se hrănesc şi se îmbracă singuri, îşi exteriorizează emoţiile şi sentimentele chiar dacă mulţi dintre ei sunt nonverbali, la nivelul dezvoltării mentale fiind egali cu copiii de 1, 2 sau 3 ani”, a informat, marţi, reprezentanta DGASPC Constanţa.

Conform acesteia, suferinţele celor 50 de bolnavi sunt alinate de „o mână de oameni” – un şef de centru, cinci asistente medicale, un psiholog, un psihopedagog, un medic generalist şi trei balneo-fizioterapeuţi, câteva infirmiere şi bucătărese.

Doar doi dintre beneficiarii CRRN „Sfântul Luca” mai sunt vizitaţi de familie, printre care Iuliana, în vârstă de 28 de ani, diagnosticată cu retard psihic sever, fiind la nivelul unui copil de 1 an.

„Iuliana este un caz aparte. De ce? Pentru că mama ei nu a vrut niciodată să se despartă de ea dar, într-un final, a înţeles că fiica ei are nevoie de mult mai multă îngrijire decât putea ea să îi acorde. Crizele de agresivitate şi automutilare erau imposibil de controlat acasă. Tratamentul de recuperare era peste puterile familiei care mai avea doi copii de întreţinut. Avea 6 ani când a ajuns într-un serviciu social, apoi a fost la Năvodari iar, în urmă cu aproximativ 3 ani, când centrul s-a mutat la Negru Vodă, a fost şi ea transferată aici. Mama şi o soră însă nu au renunţat la Iuliana şi o vizitează de câte ori au posibilitatea”, a menţionat Manoilă.

Potrivit psihologului centrului, Lidia Iacov, tânăra are stereotipia de a se lovi peste umeri, faţă şi se muşcă de mâini, fiind autoagresivă, fără însă să îşi manifeste agresivitatea faţă de ceilalţi beneficiari ai centrului, cu aceştia devenind chiar foarte afectivă.

„De câte ori vine în vizită, mama Iulianei vine şi la mine la consiliere. Plânge mereu, regretă că nu îşi poate lua fata acasă şi are foarte multe probleme pentru că lumea o judecă deoarece şi-a abandonat copilul, însă Iuliana nu este un copil abandonat. Când a venit ultima oară la centru, mama ei era foarte mulţumită de progresele fetei şi a spus că se bucură foarte mult pentru că a văzut-o mult mai deschisă, mai liniştită, mai fericită”, a declarat psihologul CRRN „Sf. Luca”.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Facebook

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Social luni, 2 noiembrie 2026, 08:50

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor

Centrul pentru persoanele fără adăpost din Tulcea este suprasolicitat, iar reprezentanţii instituţiei avertizează că se confruntă cu o lipsă...

TULCEA: Centrul pentru persoanele fără adăpost Phoenix face cu greu față solicitărilor
Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Social sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:21

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Tulcea, în calitate de Lider, alături de Filiala Tulcea a Crucii Roşii Române...

Tinerii activi din ITI Delta Dunării – O investiţie de peste 7,6 milioane de lei în viitorul tinerilor din comunităţile izolate
Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
Social vineri, 30 octombrie 2026, 17:19

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%

Guvernul României a aprobat un memorandum care permite companiei Oil Terminal SA să majoreze salariile angajaților cu 6,5% în perioada...

Guvernul a aprobat majorarea salariilor angajaților Oil Terminal cu 6,5%
AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:52

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată

Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar în aceste condiții procedura pentru declanșarea conflictului de muncă...

AUDIO | Greva sindicaliștilor de la Oil Terminal a fost declarată nelegală, iar procedura pentru declanșarea conflictului de muncă ar putea fi reluată
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 19:13

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie

La Murfatlar, începând de astăzi, 21 octombrie 2026, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru sezonul...

MURFATLAR: Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire se pot depune începând din 21 octombrie
Social luni, 19 octombrie 2026, 10:44

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun

Începând de luni, 19 octombrie, persoanele defavorizate din Năvodari pot depune cererile pentru tichetele sociale de Crăciun.  Primăria...

NĂVODARI: Persoanele defavorizate pot depune, de luni, cererile pentru tichetele sociale de Crăciun
Social joi, 15 octombrie 2026, 17:14

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb – Ziua Nevăzătorilor – Rotary Club Cetatea Tomis Constanța va organiza, astăzi, de la 18.00, la un...

Ziua Bastonului Alb este marcată, astăzi, la Constanța, printr-un eveniment caritabil
Social joi, 15 octombrie 2026, 13:08

Romsilva va pune la dispoziția populației aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, la prețuri similare celor din 2025

În primele nouă luni au fost vândute direct populației peste un 1,2 milioane de metri cubi, la un preț mediu de aproximativ 280 de lei pe metru...

Romsilva va pune la dispoziția populației aproximativ 2 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, la prețuri similare celor din 2025