Ascultă Radio România Constanța Live

Calendarul zilei – 7 iulie

Calendarul zilei – 7 iulie

Publicat de Codrin RAITA, 7 iulie 2019, 06:00 / actualizat: 8 iulie 2019, 9:38

EVENIMENTE INTERNE

 – Cultură

* Programul Bucharest Jazz Festival (1 – 7 iul.):

  • În ultima zi de festival, astăzi, cultura hip hop și sensibilitatea jazzului se combină într-un concert fabulos, susținut de trupa Em4ncipation împreună cu rapper-ul din Brooklyn, Yah Supreme.

* SoNoRo Conac „À la française” continuă în luna iulie, cu o nouă serie de concerte camerale ce vor răsuna în bisericile fortificate din ținutul Haferland, dar şi în castele, vile, conace şi alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din județele Brașov, Oradea, Sibiu, Argeș și Iași. Programul zilei:

  • Jud. Bihor: Concertul are loc la Sinagoga Neologă din Oradea

 

– S-a întâmplat într-o zi de 7 iulie

* Acum 162 de ani (1857) au avut loc în Moldova alegerile pentru Adunarea ad-hoc (convocate prin hotărârea Congresului de pace de la Paris, 1856), falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească. La data de 24 iulie/5 august Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei au decis ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate din Moldova. Ca urmare a întrevederii dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria (din 25 iulie/6 august), s-a ajuns la o soluţie de compromis: Marea Britanie accepta anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumea cu o unire parţială, Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare, renunţând însă la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin. Aceste hotărâri au marcat, pe plan diplomatic, un moment important în realizarea statului român. La 7/19.IX.1857 au început alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti (câştigate de unionişti) (7/19)

* Se împlinesc 90 de ani (1929) de când a intrat în vigoare Concordatul cu Sfântul Scaun. Semnat la 10.V.1927, acesta reglementa reorganizarea cultului catolic în România, în sensul supunerii sale faţă de legile ţării. La data de 17.VII.1948 a apărut Decretul-lege prin care Guvernul român instalat de comunişti a denunţat Concordatul cu Vaticanul, odată cu începerea represiunilor împotriva Bisericilor Romano-Catolică şi Greco-Catolică

* Cu 89 de ani în urmă (1930) apărea Legea pentru protecţia monumentelor pe baza căreia lua fiinţă, pe lângă Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, Comisia Monumentelor Naturii, alcătuită din 6 specialişti, al cărei prim preşedinte a fost Andrei Popovici-Bâznăşanu. În perioada 1930-1943, Comisia a pus sub rezervaţie 36 de teritorii din ţară, printre care şi Parcul Naţional „Retezat”

* Acum 82 de ani (1937) începea cel de-al doilea război chino-japonez, conflict major între Republica China și Imperiul Japonez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încheiat cu capitularea Japoniei, în 1945. Înainte de 1937, cele două națiuni s-au confruntat în „incidente” locale, fiecare dintre cele două părți având numeroase motive să nu declanșeze un război pe scară mare. Invadarea Manciuriei de către japonezi, cunoscută și ca „Incidentul Mukden”, a avut loc în 1931. Ultimul dintre aceste incidente a fost „Incidentul de la podul Marco Polo” din 1937, care a fost de altfel considerat momentul oficial de începere a războiului total dintre cele două țări. Din 1937 până în 1941, China a luptat singură împotriva Japoniei. După atacul de la Pearl Harbor, al doilea război chino-japonez a devenit parte a celui de-al Doilea Război Mondial, iar China s-a bucurat de sprijinul Aliaților

* În urmă cu 62 de ani (1957) era încheiată cooperativizarea în Dobrogea, prima regiune colectivizată din România

* În urmă cu 56 de ani (1963) Corul Naţional de Cameră „Madrigal” a debutat în cadrul „Festivalului Muzicii de Cameră” de la Braşov. Înfiinţat la 11.IV.1963, în cadrul Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la iniţiativa dirijorului Marin Constantin (1925-2011), corul a fost gândit ca o formaţie camerală de tip renascentist, cu timpul dezvoltându-se prin redescoperirea comorilor muzicii bizantine şi vechi româneşti, a colindelor, a lucrărilor de inspiraţie folclorică, a patrimoniului clasic autohton şi contemporan. Astăzi, Corul Național de Cameră Madrigal, la inițiativa dirijorului Ion Marin și sub conducerea artistică a dirijoarei Anna Ungureanu, promovează unul dintre cele mai vizionare programe românești de incluziune socială destinate copiilor, având la bază muzica, prin cântul coral: Proiectul naţional „Cantus Mundi”

* Cu 26 de ani în urmă (1993), în perioada 7 – 11 iulie, a avut loc prima ediţie a Salonului internaţional automobilistic al României (Bucureşti) – SIAB

* Acum 14 ani metroul londonez a fost ţinta celui mai grav atentat terorist din istoria capitalei britanice, în dimineaţa zilei de 7 iulie 2005, trei atacatori sinucigaşi aruncându-se în aer, în trei trenuri diferite. În urma exploziilor 52 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 700 au fost răniţi

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Justiţiei” (sărbătorită anual, din 1994, în prima duminică a lunii iulie, prin Hotărârea de Guvern nr. 346 din 1994) – 25 de ani

 

– 1881: S-a născut sculptorul şi medalistul român de origine germană Emil W.[ilhelm] Becker; clădiri din Bucureşti considerate reprezentative pentru arhitectura românească a secolului XX sunt decorate cu basoreliefuri şi sculpturi semnate de acesta (Universitatea, Muzeul George Enescu, Vila Minovici, Primăria Capitalei ş.a.); o altă realizare de excepţie o reprezintă sculpturile din interiorul criptei Mausoleului de la Mărăşeşti (1924) (m. 1952)

 

– 1886: S-a născut (la Paris) compozitorul şi dirijorul Ion Hartulary-Darclée; fiul sopranei Hariclea Hartulary-Darclée (m. 1969)

 

– 1906: S-a născut matematicianul Gheorghe Mihoc; a fost considerat, împreună cu Octav Onicescu, creatorul şcolii româneşti de teoria probabilităţilor şi statistică matematică; membru titular al Academiei Române din 1963, preşedinte al acestui for (martie 1980 – decembrie 1981) (m. 1981)

 

– 1923: S-a născut Liviu Ciulei, regizor de teatru şi film, actor, scenograf, arhitect și profesor; considerat părintele teatrului românesc modern; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2011)

 

– 1923: S-a născut sculptorul şi profesorul Constantin Lucaci; celebru, în special pentru fântânile sale cinetice şi sculpturile monumentale în piatră şi oţel (m. 2014)

 

– 1923: A murit compozitorul Guilelm Şorban (n. 1876)

 

– 1928: S-a născut inginerul şi profesorul Vasile-Mihai Popov; contribuţii la proiectarea şi execuţia calculatoarelor analitice Mecan I şi II, în cadrul Institutului de Energetică; stabilit (din 1968) în SUA, unde a devenit cunoscut pentru descoperirea unei metode de analiză a stabilităţii sistemelor dinamice neliniare (numită astăzi criteriul Popov); membru corespondent al Academiei Române din 1963

 

– 1936: S-a născut compozitorul şi dirijorul Liviu Borlan (m. 1994)

 

– 1951: S-a născut Dan Ion Nasta, poet, eseist şi traducător (traduceri în limba franceză din poezia românească)

 

– 1951: S-a născut poeta Daniela Caurea (m. 1977)

 

– 1951: A murit biologul şi profesorul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (n. 1867)

 

– 1986: A murit scenograful Mihai Tofan (n. 1926, la Tigheci/Cahul, azi în R. Moldova)

 

– 1987: A murit poetul Virgil Huzum (n. 1905). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 6 iulie 1987

 

– 1988: A murit poetul simbolist și profesorul Mihail Cruceanu; a încercat şi proză fantastică; autor de interesante evocări memorialistice (n. 1887)

 

– 1989, 7/8: A murit Horia Stamatu, poet, eseist şi ziarist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (n. 1912) – 30 de ani

 

– 1998: A murit Teodor (Theodor) Enescu, istoric şi critic de artă (n. 1926)

 

– 2000: A murit compozitorul Vinicius Grefiens; a fost redactor muzical la Radiodifuziunea Română (1942-1944; 1947-1950) (n. 1916)

 

– 2004: A murit biochimistul Mihail Şerban; a realizat studii de biochimie comparată şi enzimologie; a realizat sinteze de noi compuşi macromoleculari cu aplicaţie în biochimia analitică şi preparativă; membru al Academiei Române din 2001 (n. 1930) – 15 ani

 

– 2008: A murit Ada Brumaru, muzicolog şi critic muzical; a realizat, începând din 1950, emisiuni muzicale la Radiodifuziunea şi, apoi, şi la Televiziunea Română (n. 1930)

 

– 2015: A murit Angela Ciochină, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi profesoară de canto (n. 1955)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Grecia: Au loc alegeri legislative anticipate

 

Aniversări – Comemorări

 

– Japonia: „Sărbătoarea Stelelor”; conform tradiţiei nipone, stelele Vega şi Altair au în fiecare an, la această dată, o întâlnire romantică pe Calea Lactee

 

– Insulele Solomon: aniversarea proclamării independenţei – 1978. Ziua naţională

 

– 1816: A murit Richard Brinsley Sheridan, dramaturg şi om politic englez de origine irlandeză (n. 1751)

 

– 1843: S-a născut Camillo Golgi, histolog şi patolog italian; contribuţii în domeniul microscopiei sistemului nervos şi al metodelor de colorare a ţesuturilor; a descris granulaţiile din citoplasmă şi corpusculii tactili speciali care-i poartă numele; Premiul Nobel pentru Medicină în 1906, împreună cu medicul spaniol Santiago Ramón y Cajal (m. 1926)

 

– 1860: S-a născut Gustav Mahler, compozitor şi dirijor austriac; unul dintre cei mai importanți dirijori ai generației sale (m. 1911)

 

– 1884: S-a născut Lion Feuchtwanger, romancier, eseist, poet şi dramaturg german; a emigrat în 1933 în Franţa, Anglia şi apoi, în 1940, în SUA (m. 1958) – 135 de ani

 

– 1887: S-a născut pictorul francez de origine rusă Marc Chagall, stabilit definitiv în Franţa din 1923 (m. 1985)

 

– 1889: A murit compozitorul, dirijorul și contrabasistul italian Giovanni Bottesini (n. 1821) – 130 de ani

 

– 1893: S-a născut Miroslav Krleža, prozator, poet şi dramaturg croat; a pus bazele romanului croat modern (m. 1981)

 

– 1893, 7/19: S-a născut poetul şi dramaturgul rus Vladimir Maiakovski (m. 1930)

 

– 1899: S-a născut regizorul american de film George Cukor (m. 1983) – 120 de ani

 

– 1901: S-a născut Vittorio De Sica, regizor şi actor italian de film (m. 1974). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca dată a naşterii 7.VII.1902

 

– 1911: S-a născut Gian Carlo Menotti, compozitor american de origine italiană (m. 2007)

 

– 1913: S-a născut muzicianul afro-american Pinetop Perkins (pe numele său complet Joseph Williams Perkins), un nume de referinţă pentru genul piano-blues (m. 2011)

 

– 1916: A murit muzicologul francez Jules Combarieu (n. 1859). NOTĂ: Unele surse dau ca an al morţii 1915

 

– 1930: A murit Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” celebrului personaj detectivul Sherlock Holmes (n. 1859)

 

– 1932: S-a născut (în Polonia) producătorul, directorul de imagine, regizorul şi monteurul american Irving Saraf (numele la naştere: Ignatz Szcharfertz) (m. 2012)

 

– 1937: S-a născut mezzosoprana, actriţa şi profesoara rusă Elena Obraztsova (m. 2015). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 7.VII.1939

 

– 1940: S-a născut Ringo Starr (Richard Starkley, pe numele său adevărat), vocalist, baterist şi compozitor britanic, fost component al formaţiei „The Beatles”

 

– 1943: S-a născut Toto (Salvatore) Cutugno, cântăreț și compozitor italian de muzică ușoară

 

– 1983: A murit Hermann Kahn, cibernetician, matematician, fizician şi viitorolog american (n. 1922)

 

– 2006: A murit cântăreţul şi compozitorul englez Syd Barrett (Roger Keith Barrett), membru fondator al trupei „Pink Floyd” (n. 1946)

 

– 2014: A murit actorul american Dickie Jones (numele real: Richard Percy Jones) (n. 1927) – 5 ani

 

– 2014: A murit Alfredo Stéfano Di Stéfano, fotbalist şi antrenor argentiniano-spaniol, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului; a făcut parte din „echipa de aur” a clubului Real Madrid în perioada 1953-1963, când spaniolii au cucerit de cinci ori Cupa Campionilor Europeni (n. 1926) – 5 ani

 

– 2014: A murit Eduard Şevardnadze, politician şi diplomat georgian; preşedinte al Georgiei (oct. 1995 – nov. 2003), ministru al afacerilor externe al URSS (1985-1990), calitate în care a jucat un rol esenţial în încheierea războiului rece; este unul dintre părinţii spirituali ai doctrinei lui Gorbaciov, „perestroika”, fenomenul care, în final, a dus la căderea comunismului în Europa de Est; anterior, în perioada 1972 – 1985 a fost prim-secretar al Partidului Comunist Georgian (n. 1928) – 5 ani

 

– 2017: A murit pictorița franceză Pierrette Bloch, una dintre figurile marcante ale artei abstracte din Franța (n. 1928)

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei marți, 9 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 9 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 9 iunie * Acum 178 de ani (1848) a avut loc Adunarea populară de la Islaz (astăzi, comună în judeţul Teleorman),...

Calendarul zilei – 9 iunie
Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei luni, 8 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 8 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 8 iunie * Cu 358 de ani în urmă (1668), la puţin timp după înscăunarea noului mitropolit Teodosie al...

Calendarul zilei – 8 iunie
Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei duminică, 7 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 7 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 7 iunie * Cu 532 de ani în urmă (1494) Spania și Portugalia au semnat „Tratatul de la Tordesillas”, prin care se...

Calendarul zilei – 7 iunie
Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei sâmbătă, 6 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 6 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 6 iunie * În urmă cu 182 de ani (1844) lua fiinţă, la Londra, din iniţiativa unui grup de tineri condus de George...

Calendarul zilei – 6 iunie
Calendarul zilei vineri, 5 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 5 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 5 iunie * Se împlinesc 570 de ani (1456) de când a avut loc „Închinarea de la Vaslui”. Marea Adunare a...

Calendarul zilei – 5 iunie
Calendarul zilei joi, 4 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 4 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie * Cu 243 de ani în urmă (1783) francezii Joseph şi Étienne Montgolfier au lansat în public primul balon cu...

Calendarul zilei – 4 iunie
Calendarul zilei miercuri, 3 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 3 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 3 iunie * Cu 759 de ani în urmă (1267) apărea prima menţiune documentară a Mediaşului, sub denumirea de Medies....

Calendarul zilei – 3 iunie
Calendarul zilei marți, 2 iunie 2026, 05:00

Calendarul zilei – 2 iunie

S-a întâmplat într-o zi de 2 iunie * Acum 779 de ani (1247), prin „Diploma Ioaniţilor”, regele Béla al IV-lea al Ungariei (1235-1270) îi...

Calendarul zilei – 2 iunie