Ascultă Radio România Constanța Live

Milioane de musulmani au început marele pelerinaj la Mecca

Milioane de musulmani au început marele pelerinaj la Mecca

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 august 2018, 10:48

Mai mult de două milioane de musulmani au început duminică, sub o căldură devastatoare, marele pelerinaj la Mecca, primul loc sfânt al islamului din Arabia Saudită, una dintre cele mai mari adunări religioase anuale din lume.

Acest eveniment religios reprezintă o provocare logistică pentru autorităţi, care totuşi s-au declarat gata să asigure desfăşurarea acestuia în bune condiţii până vineri, relatează France Presse.

Hajj-ul este unul dintre cei cinci piloni ai islamului pe care fiecare musulman trebuie să îl îndeplinească cel puţin o dată în viaţă, dacă are posibilitatea.

Este „visul fiecărui musulman să vină aici“, este „călătoria ultimă“, a declarat pentru AFP Soliman Ben Mohri, un comerciant de 53 de ani din Boulogne-sur-Mer, Franţa. „Suntem emoţionaţi“, a adăugat el.

Pelerinii vin la Mecca, în vestul regatului, din toate colţurile planetei, dar cei mai mulţi sunt din Egipt, India, Pakistan, Bangladesh şi Sudan, au precizat autorităţile.

Pentru a ajuta aceste sute de mii de credincioşi musulmani, dintre care majoritatea (80%) nu vorbesc araba, în acest an a fost mobilizată pe teren o echipă de 80 de traducători, care vor lucra 24 de ore timp de 7 zile, asigurând traduceri simultane în engleză, franceză, farsi, malaieză, hausa, turcă, chineză şi urdu, aceasta din urmă fiind limba cea mai vorbită în timpul Hajj, potrivit biroului oficial de traducere.

De asemenea, potrivit Xinhua, Arabia Saudită va introduce capsule gratuite de dormit pentru sezonul de Hajj din acest an, începând de duminică, pentru a moderniza această practică seculară, după cum a anunţat recent o organizaţie de caritate saudită.

Aceste capsule vor fi plasate în Mina, un oraş la vest de Mecca. Pelerinii pot dormi, îşi pot schimba hainele, pot face duş şi îşi pot stoca bagajele şi obiectele de valoare.

Aceasta este o soluţie pentru cei cu mijloace limitate care nu îşi pot permite să rezerve camere la hoteluri, dar au nevoie de odihnă în timpul lungului pelerinaj. Fiecare capsulă permite trei ore de acces. Când pelerinul se trezeşte pentru timpul de rugăciune, muncitorii o vor curăţa înainte de primirea următorului pelerin.

De-a lungul anilor, hajj a preluat o dimensiune din ce în ce mai high-tech, cu o proliferare a aplicaţiilor mobile, pentru a-i ajuta pe pelerini să înţeleagă instrucţiunile, să-şi găsească calea sau să solicite asistenţă medicală de urgenţă la Crucea Roşie saudită.

Hajj-ul se încheie cu Eid al-Adha, sărbătoarea sacrificiului, ce durează trei zile, şi este urmată de ritualul ‘lapidării a diavolului’.

Pelerinajul din 2015 a fost îndoliat de o uriaşă busculadă ce s-a soldat cu 2.300 de morţi, între care sute de iranieni.

Cel din 2018 se desfăşoară în timp ce Arabia Saudită, regat ultraconservator, se află într-un proces de plină transformare, cu reforme în profunzime vizând în special femeile, care de acum au voie să conducă, aminteşte AFP.

În acelaşi timp, autorităţile manifestă o mare fermitate faţă de orice manifestare disidentă. Religia păstrează un loc central în societate.

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 09:01

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc

După 15 ani, litoralul românesc reintră pe harta opțiunilor de vacanță ale turiștilor polonezi. Primul zbor charter de incoming va ateriza, la...

Turiștii polonezi revin pe litoralul românesc
AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 08:14

AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026

Zero toxiinfecții alimentare a fost dezideratul Comandamentului Estival în 2025, iar aceeași țintă a fost fixată și pentru sezonul turistic...

AUDIO | ANSVSA a lansat Comandamentul Estival Regional 2026
Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 07:31

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite

Mișcarea palestiniană Hamas a salutat luni acordul dintre Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu,...

Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului
Actualitate marți, 16 iunie 2026, 06:55

Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului

Partidul Național Liberal a decis să nu susțină instalarea Guvernului condus de Adrian Veștea, având în vedere că desemnarea acestuia s-a...

Bolojan: PNL nu susține Guvernul Veștea având în vedere că desemnarea s-a făcut fără consultarea partidului
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 22:00

Veștea a plecat din ședința PNL: Nu am o rezoluție finală, trebuie să ajung într-un platou de televiziune

Premierul desemnat Adrian Veștea a plecat, luni, din ședința Biroul Politic Național al PNL și a spus că încă nu are o rezoluție din partea...

Veștea a plecat din ședința PNL: Nu am o rezoluție finală, trebuie să ajung într-un platou de televiziune
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 21:04

Fenomenul de upwelling, tot mai frecvent pe litoralul românesc

Upwelling-ul sau ascensiunea apelor este un fenomen oceanografic în care vânturile puternice împing spre larg apele calde de la suprafață. Ce...

Fenomenul de upwelling, tot mai frecvent pe litoralul românesc
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 20:57

Recital Extraordinar de Pian „Variazioni ed Evocazioni” la Muzeul de Artă Constanța

Patronatul National al Femeilor de Afaceri din IMM vă invită duminică, 21 iunie 2026, la recitalul extraordinar de pian „Variazioni ed...

Recital Extraordinar de Pian „Variazioni ed Evocazioni” la Muzeul de Artă Constanța
Actualitate luni, 15 iunie 2026, 19:47

Acordul cu Iranul a fost semnat, anunță Trump

Acordul cu Iranul a fost semnat, a declarat luni președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7, transmit Reuters și AFP....

Acordul cu Iranul a fost semnat, anunță Trump