Ascultă Radio România Constanța Live

„Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, a câştigat Ursul de Aur

„Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, a câştigat Ursul de Aur

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 februarie 2018, 12:03

Regizoarea româncă Adina Pintilie a fost dublu premiată la cea de-a 68-a ediţie a Berlinalei, unul dintre cele mai prestigioase şi mai vechi festivaluri de film din lume, câştigând atât „Ursul de Aur”, cel mai râvnit premiu al festivalului, cât şi premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut, cu pelicula experimentală „Nu mă atinge-mă”/ „Touch me not”.

Vădit emoţionată, cineasta a mărturisit că nu se aştepta să primească „Ursul de Aur” pentru acest lungmetraj în care mai multe personaje caută intimitatea, dar în acelaşi timp se tem de ea, şi că vede filmul ca pe o invitaţie la dialog.

„Este atât de important că acest lucru se întâmplă pentru că ne-ar plăcea ca dialogul pe care îl propune ‘Touch me not’ să ajungă peste tot în lume. Vă invităm, deci, pe voi, spectatorii, la dialog”, a declarat regizoarea în vârstă de 38 de ani – cunoscută pentru scurtmetrajul „Balastiera #186” şi mediumetrajele „Nu te supăra, dar…” şi „Oxigen” – la primirea premiului. Regizoarea a mărturisit totodată publicului prezent la gala de decernare a premiilor Berlinalei că se află într-o „stare febrilă” în urma unei gripe contractate – o stare perfect adecvată, după cum a precizat ea, pentru acceptarea acestei prestigioase distincţii

„Touch me not”, care a concurat alături de alte 18 pelicule pentru „Ursul de Aur”, a împărţit publicul celei de-a 68-a ediţii a Festivalului de Film de la Berlin – o ediţie marcată de filme despre migraţie şi portrete de artişti, dar lipsită de o temă dominantă, nota Reuters. Filmul a fost o alegere surpriză pentru cel mai râvnit premiu de la Berlinală – care prezintă anual cineaşti consacraţi, dar şi noi nume din industria cinematografică – şocând o parte a audienţei cu scenele sale explicite, după cum notau Reuters şi DPA.

Juriul – condus de regizorul german Tom Tykwer, din care au mai făcut parte Cécile de France, Adele Romanski, Stephanie Zacharek, Ryuichi Sakamoto şi Chema Prado – a surprins acordând „Ursul de Aur” coproducţiei regizate de Pintilie, o explorare la jumătatea distanţei dintre ficţiune şi documentar despre intimitate şi sexualitate, după o ediţie marcată de dezbateri despre locul femeilor în cea de-a şaptea artă, nota la rândul său AFP.

„Nu este despre ce poate face cinema-ul, ci despre unde poate duce”, a motivat Tykwer decizia juriului, citat de DPA.

La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, experimentând curajos atât la nivel de conţinut cât şi de limbaj cinematografic, „Nu mă atinge-mă” – filmat pe o perioadă de 10 săptămâni, între anii 2015 şi 2017, cu o distribuţie mixtă de actori profesionişti (Tomas Lemarquis, Laura Benson) şi persoane reale – este o investigare personală a ideii de intimitate, a nevoii umane de contact autentic. O femeie şi doi bărbaţi se află în căutarea intimităţii. Pierdute în imensitatea rece a oraşului, singurătăţile lor se întâlnesc – întâmplător sau din voia destinului – într-o stranie încercare de contact, potrivit sinopsisului acestui lungmetraj publicat de cinemagia.ro.

Acordarea „Ursului de Aur” – cel mai important premiu al festivalului de la Berlin, decernat de un juriu internaţional începând cu anul 1956 – cineastei Adina Pintilie vine în contextul în care România s-a impus ca o forţă importantă pe scena cinematografiei mondiale în ultimii 10 ani, după ce filmul lui Cristi Puiu, „Moartea Domnului Lăzărescu” a contribuit la apariţia aşa-numitului Nou val al cinematografiei româneşti, notează DPA. Acesta a fost urmat de regizorul Cristian Mungiu, care a câştigat Palm d’Or la Cannes, în 2007, cu „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi de Călin Peter Netzer, care în urmă cu cinci ani a devenit primul regizor român premiat cu „Ursul de Aur” la Berlin, cu „Poziţia Copilului”, o poveste despre corupţie în România post-comunistă.

Sursa – agerpres

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în toată țara prin evenimentele instituțiilor publice de cultură
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 08:28

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în toată țara prin evenimentele instituțiilor publice de cultură

Instituțiile publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii deschid larg ușile pentru public, de Ziua Culturii Naționale, marcată pe 15...

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită în toată țara prin evenimentele instituțiilor publice de cultură
AUDIO | Scenarii luate în calcul, în cazul liberalizării pieței gazelor naturale
Actualitate marți, 13 ianuarie 2026, 07:19

AUDIO | Scenarii luate în calcul, în cazul liberalizării pieței gazelor naturale

Liberalizarea pieței gazelor naturale, preconizată să aibă loc în luna aprilie, ar putea să aibă efecte diferite asupra facturilor plătite de...

AUDIO | Scenarii luate în calcul, în cazul liberalizării pieței gazelor naturale
Județul CONSTANȚA: Doi tineri aflați pe sanie au fost loviți de o mașină. Victimele au ajuns la spital, una fiind în stare gravă
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 22:11

Județul CONSTANȚA: Doi tineri aflați pe sanie au fost loviți de o mașină. Victimele au ajuns la spital, una fiind în stare gravă

Accidentul s-ar fi produs astăzi, în localitatea Oltina, conform ISU Dobrogea. Din primele informații, cei doi tineri, unul de 16 ani și...

Județul CONSTANȚA: Doi tineri aflați pe sanie au fost loviți de o mașină. Victimele au ajuns la spital, una fiind în stare gravă
În fața amenințării lui Trump, Groenlanda și NATO promit consolidarea securității în Arctica
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 21:25

În fața amenințării lui Trump, Groenlanda și NATO promit consolidarea securității în Arctica

NATO ca organizație și Groenlanda și-au anunțat luni voința de a colabora pentru a consolida apărarea acestui vast teritoriu danez autonom,...

În fața amenințării lui Trump, Groenlanda și NATO promit consolidarea securității în Arctica
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 21:10

CONSTANȚA: Persoanele fără adăpost pot fi cazate în Centrul “Sfânta Filofteia”

Primăria Constanța anunță că în perioadele geroase persoanele fără adăpost pot fi cazate în spații încălzite. La Constanța, Centrul...

CONSTANȚA: Persoanele fără adăpost pot fi cazate în Centrul “Sfânta Filofteia”
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 20:41

CONSTANTA: Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, sărbătorește Ziua Culturii Naționale, joi, 15 ianuarie,...

CONSTANTA: Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Muzeul de Artă Populară
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 19:48

TULCEA: Centrul Phoenix are locuri disponibile pentru persoanele fără adăpost

În pragul celor mai geroase nopți de până acum din această iarnă, autoritățile locale din Tulcea spun că orașul are unde să-i găzduiască...

TULCEA: Centrul Phoenix are locuri disponibile pentru persoanele fără adăpost
Actualitate luni, 12 ianuarie 2026, 19:05

UPDATE / TULCEA: Arde o tinichigerie auto

UPDATE 1 Reprezentanții ISU DELTA Tulcea au anunțat că un scurtcircuit electric este cauza care a dus la producerea incendiului. UPDATE Potrivit...

UPDATE / TULCEA: Arde o tinichigerie auto